ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5304/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la 26 februarie 2003, reclamantul J.S. a chemat în judecată pe pârâtul primarul comunei Gîrbova pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 88/2002. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția a cărei anulare a solicitat s-a dispus restituirea în natură, în favoarea fostului proprietar, a imobilului situat în Gîrbova, județ Alba. Această dispoziție este lovită de nulitate întrucât imobilul nu mai putea fi restituit în natură, fiind înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

La data de 10 noiembrie 2004 a fost înregistrată cererea de intervenție formulată de L.T. prin care s-a solicitat respingerea cererii principale și menținerea Dispoziției nr. 88/2002. În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că, așa cum rezultă din C.F. 4228 Gîrbova, imobilul în litigiu este proprietatea intervenientului. Prin sentința civilă nr. 23 din 19 ianuarie 2005 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 88/2002 emisă de primarul comunei Gîrbova, a respins cererea de intervenție și i-a obligat pe pârâtă și intervenient la cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că intervenientul nu a făcut dovada că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-ar fi anulat contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamantul a dobândit imobilul în litigiu.

Împrejurarea că reclamantul nu s-a înscris în registrul agricol și nu a plătit impozit pe teren și clădire, nu sunt cauze care să înlăture eficiența juridică a actului de înstrăinare și să ducă la concluzia că Statul Român este încă proprietar. Apelul declarat de către intervenient împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 867 A din 3 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că, nici la data emiterii dispoziției primarului și nici anterior, nu era evidențiată în C.F. vânzarea sau altă notificare despre care intervenientul și Primăria să fi avut cunoștință astfel că în mod judicios s-a conchis că imobilul este liber.

Neîntabulându-se contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului nu a avut loc transferul proprietății în favoarea acestuia, el neputând fi opozabil terților și neavând valoarea unui titlu. Nici în fapt intimatul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, în condițiile în care nu s-a înscris în registrul agricol și nici în registrul rol. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Imobilul în litigiu a aparținut autoarei intervenientului, și ulterior acestuia, până la plecarea din țară în 1989, când a fost preluat de Statul Român, cu plata de despăgubiri. Recurentul a ocupat imobilul în calitate de chiriaș și ulterior, în condițiile Legii nr. 112/1995, l-a cumpărat.

În mod eronat s-a reținut că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a încunoștiința primăria de achiziționarea imobilului, nici un text de lege neimpunând o asemenea obligație. Nu este întemeiată nici susținerea privitoare la culpa recurentului vizând întabularea dreptului său în cartea funciară. Din actele depuse la serviciul de carte funciară rezultă că recurentul a depus cererea de întabulare a dreptului de proprietate la data de 20 martie 2002, când i s-a încuviințat întabularea și i s-a fixat termen de către delegatul de carte funciară să se prezinte pentru ridicarea înscrisului tabular. Intervenientul a formulat cererea de întabulare ulterior reclamantului și cu toate acestea, i-a fost întabulat dreptul.

Instanța de apel nu a avut în vedere că asupra aceluiași imobil există două titluri de proprietate, intervenientul neatacând titlul reclamantului ceea ce înseamnă implicit, că i-a recunoscut valabilitatea. Prin întâmpinarea depusă, intimatul intervenient a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei date în apel. Analizând hotărârea instanței de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate înaintea instanțelor de fond, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamantul a sesizat instanța cu o cerere, intitulată în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea unei dispoziții emise în sistemul Legii nr. 10/2001.

Față de temeiul de drept al acțiunii, în mod corect la termenul din 13 octombrie 2004, instanța a calificat acțiunea ca fiind de natură civilă, judecata desfășurându-se în cadrul impus de prevederile legii speciale. Față de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, contestația îndreptată împotriva deciziilor emise în temeiul acestei legi este o veritabilă cale de atac pusă de legiuitor la îndemâna persoanelor îndreptățite. Or, reclamantul este terț față de procedura în urma căreia a fost emisă decizia contestată, astfel încât nu justifică legitimarea procesuală activă de a solicita anularea actului primarului. Pe de altă parte, imobilul în litigiu este situat în județul Alba. În condițiile art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai prin înscrierea constituirii sau strămutării în cartea funciară.

De vreme ce contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1999 nu a fost înscris în cartea funciară, nu poate fi reținută nici o cauză de nulitate decurgând din frauda la lege pe care să o fi săvârșit emitentul dispoziției nr. 88/2002. În CF deschisă imobilului în litigiu figura în calitate de proprietar, la 18 martie 2002, dispoziția purtând data de 22 martie 2002, Statul Român, ceea ce a determinat primăria ca în dispoziția contestată să rețină calitatea de chiriaș a lui J.S. Mai mult, vânzătorul imobilului nu a fost primăria, ci societatea comercială Argos, astfel încât nu se poate susține că primarul cunoștea faptul că imobilul nu se mai află în administrarea consiliului local.

Acest aspect este confirmat și prin rezoluția nr. 341/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a primarului și a secretarului comunei Gîrbova pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, „dispoziția de restituire a imobilului în litigiu fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale”. Având în vedere cele mai sus reținute, Curtea a apreciat că instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare corectă a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.S. împotriva deciziei civile nr. 867 A din 3 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.