ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5304/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba,

secția civilă, la 26 februarie 2003, reclamantul J.S. a chemat în judecată pe

pârâtul primarul comunei Gîrbova pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 88/2002.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin

dispoziția a cărei anulare a solicitat s-a dispus restituirea în natură, în

favoarea fostului proprietar, a imobilului situat în Gîrbova, județ Alba.

Această dispoziție este lovită de nulitate întrucât

imobilul nu mai putea fi restituit în natură, fiind înstrăinat fostului chiriaș

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

La data de 10 noiembrie 2004 a fost înregistrată

cererea de intervenție formulată de L.T. prin care s-a solicitat respingerea

cererii principale și menținerea Dispoziției nr. 88/2002.

În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că,

așa cum rezultă din C.F. 4228 Gîrbova, imobilul în litigiu este proprietatea

intervenientului.

Prin sentința civilă nr. 23 din 19 ianuarie 2005

Tribunalul Alba, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr.

88/2002 emisă de primarul comunei Gîrbova, a respins cererea de intervenție și

i-a obligat pe pârâtă și intervenient la cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

intervenientul nu a făcut dovada că printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă s-ar fi anulat contractul de vânzare-cumpărare prin care

reclamantul a dobândit imobilul în litigiu.

Împrejurarea că reclamantul nu s-a înscris în

registrul agricol și nu a plătit impozit pe teren și clădire, nu sunt cauze

care să înlăture eficiența juridică a actului de înstrăinare și să ducă la

concluzia că Statul Român este încă proprietar.

Apelul declarat de către intervenient împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 867 A din 3 iunie 2005 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a

arătat că, nici la data emiterii dispoziției primarului și nici anterior, nu era

evidențiată în C.F. vânzarea sau altă notificare despre care intervenientul și

Primăria să fi avut cunoștință astfel că în mod judicios s-a conchis că

imobilul este liber.

Neîntabulându-se contractul de vânzare-cumpărare al

reclamantului nu a avut loc transferul proprietății în favoarea acestuia, el

neputând fi opozabil terților și neavând valoarea unui titlu. Nici în fapt

intimatul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, în condițiile în care nu

s-a înscris în registrul agricol și nici în registrul rol.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6-10 C.

proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Imobilul în litigiu a aparținut autoarei

intervenientului, și ulterior acestuia, până la plecarea din țară în 1989, când

a fost preluat de Statul Român, cu plata de despăgubiri.

Recurentul a ocupat imobilul în calitate de chiriaș

și ulterior, în condițiile Legii nr. 112/1995, l-a cumpărat. În mod eronat s-a

reținut că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a încunoștiința primăria

de achiziționarea imobilului, nici un text de lege neimpunând o asemenea

obligație.

Nu este întemeiată nici susținerea privitoare la

culpa recurentului vizând întabularea dreptului său în cartea funciară. Din

actele depuse la serviciul de carte funciară rezultă că recurentul a depus

cererea de întabulare a dreptului de proprietate la data de 20 martie 2002,

când i s-a încuviințat întabularea și i s-a fixat termen de către delegatul de

carte funciară să se prezinte pentru ridicarea înscrisului tabular.

Intervenientul a formulat cererea de întabulare ulterior reclamantului și cu

toate acestea, i-a fost întabulat dreptul.

Instanța de apel nu a avut în vedere că asupra

aceluiași imobil există două titluri de proprietate, intervenientul neatacând

titlul reclamantului ceea ce înseamnă implicit, că i-a recunoscut

valabilitatea.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul intervenient a

solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei date în apel.

Analizând hotărârea instanței de apel, în limitele

criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate

înaintea instanțelor de fond, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Reclamantul a sesizat instanța cu o cerere,

intitulată în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea unei

dispoziții emise în sistemul Legii nr. 10/2001. Față de temeiul de drept al

acțiunii, în mod corect la termenul din 13 octombrie 2004, instanța a calificat

acțiunea ca fiind de natură civilă, judecata desfășurându-se în cadrul impus de

prevederile legii speciale.

Față de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr.

10/2001, contestația îndreptată împotriva deciziilor emise în temeiul acestei

legi este o veritabilă cale de atac pusă de legiuitor la îndemâna persoanelor

îndreptățite. Or, reclamantul este terț față de procedura în urma căreia a fost

emisă decizia contestată, astfel încât nu justifică legitimarea procesuală

activă de a solicita anularea actului primarului.

Pe de altă parte, imobilul în litigiu este situat în

județul Alba.

În condițiile art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr.

115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai prin

înscrierea constituirii sau strămutării în cartea funciară.

De vreme ce contractul de vânzare-cumpărare încheiat

în anul 1999 nu a fost înscris în cartea funciară, nu poate fi reținută nici o

cauză de nulitate decurgând din frauda la lege pe care să o fi săvârșit

emitentul dispoziției nr. 88/2002.

În CF deschisă imobilului în litigiu figura în

calitate de proprietar, la 18 martie 2002, dispoziția purtând data de 22 martie

2002, Statul Român, ceea ce a determinat primăria ca în dispoziția contestată

să rețină calitatea de chiriaș a lui J.S.

Mai mult, vânzătorul imobilului nu a fost primăria,

ci societatea comercială Argos, astfel încât nu se poate susține că primarul

cunoștea faptul că imobilul nu se mai află în administrarea consiliului local.

Acest aspect este confirmat și prin rezoluția nr.

341/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, prin care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a primarului și a secretarului comunei Gîrbova

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, „dispoziția de restituire a imobilului în litigiu fiind emisă cu

respectarea dispozițiilor legale”.

Având în vedere cele mai sus reținute, Curtea a

apreciat că instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare corectă a

prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu sunt întrunite

cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

J.S. împotriva deciziei civile nr. 867 A din 3 iunie 2005 pronunțată de Curtea

de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.