ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2351/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2351/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub

nr. 1268 din 8 august 2005 (ca urmare a strămutării cauzei de la Tribunalul

Dâmbovița, conform încheierii nr. 5977 din 6 iulie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție), reclamantul D.I.M. a chemat în judecată pârâta S.C.

U.P.E.T. S.A., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care aceasta să fie

obligată să-i respecte dreptul de proprietate și posesia asupra imobilului

situat în Târgoviște, județul Dâmbovița (compus din construcție în regim P + 4

și teren de 1266 mp, din care 835 mp suprafață construită.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a adjudecat

imobilul, urmare a scoaterii la licitație publică a acestuia, datorită punerii

în executare a unor titluri de creanță pe care le aveau diferiți creditori

împotriva societății pârâte. Că, a achitat în întregime prețul licitației (de

2.750.000.000 lei) și i s-a eliberat actul de adjudecare, act ce constituie

titlu de proprietate.

Cu toate acestea, urmărind să obțină un dublu avantaj, fără a-i restitui

prețul licitației, pârâta a formulat „pe ascuns” contestație la executare, în

cadrul căreia s-a dispus, fără citarea reclamantului, anularea formelor de

executare și restabilirea situației anterioare.

A susținut reclamantul, că în caz de adjudecare, restabilirea situației

anterioare nu se poate realiza prin încasarea de către pârâtă a sumei plătite

de adjudecatar, actul de adjudecare neputând fi anulat, întrucât el a

participat cu bună-credință la licitația de vânzare a imobilului.

Prin sentința nr. 343/S din 16 decembrie 2005 Tribunalul Brașov, secția

civilă, a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut în fapt, că

după emiterea actului de adjudecare în favoarea reclamantului (la 19 ianuarie

2004, în dosarul nr. 119/2003 al biroului executorului judecătoresc D.M.), a

fost pronunțată sentința nr. 280 din 29 ianuarie 2004 a Judecătoriei

Târgoviște, conform căreia a fost admisă contestația la executare formulată de

D.G.F.P. Dâmbovița și anulate formele de executare silită din dosarul menționat

anterior, cu privire la vânzarea bunurilor imobile aparținând S.C. U.P.E.T.

S.A. (respectiv, cămin de nefamiliști, teren aferent căminului și teren de

tenis).

Ulterior, prin sentința nr. 492 din 13 februarie 2004, Judecătoria

Târgoviște a dispus și repunerea în situația anterioară executării silite

(hotărârea devenind irevocabilă prin nerecurare).

S-a constatat, față de aceste hotărâri judecătorești, că reclamantul nu

mai justifică un titlu de proprietate, întrucât acesta i-a fost anulat odată cu

celelalte forme de executare silită, în cadrul contestației la executare.

În ce privește susținerea reclamantului, potrivit căreia hotărârile nu

i-ar fi opozabile, întrucât nu a fost parte în proces, a fost înlăturată cu

motivarea că, fără a se impune terțelor persoane, efectele obligatorii ale

hotărârii, în același timp, acestea nu pot să ignore ceea ce s-a statuat

judecătorește irevocabil.

De altfel, aspectul pretins de reclamant, în legătură cu valabilitatea

în continuare a actului său de adjudecare - ce nu ar fi făcut obiectul

anulării, odată cu celelalte forme de executare, a fost anterior supus

judecății și apreciat ca neîntemeiat (conform deciziei civile nr. 537 din 17

decembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița).

Această statuare a instanței în cadrul procedurii declanșate de către

reclamant, de predare a posesiei imobilului a intrat în puterea lucrului

judecat, se bucură de prezumția de adevăr, conform art. 1200 pct. 4 C. civ. și

nu poate fi infirmată în prezentul proces.

De asemenea, afirmația reclamantului, în sensul că restabilirea

situației anterioare efectuării formelor de executare silită nu ar implica

reîntoarcerea în patrimoniul pârâtei a imobilului în litigiu, a fost apreciată

nefondată, cu referire la dispozițiile art. 404

1

alin. (1) și (2) C.

proc. civ.

S-a reținut că, în conformitate cu aceste prevederi legale, restabilirea

situației anterioare în ipoteza menționată, a anulării formelor de executare,

se realizează tocmai prin predarea imobilului (neavând relevanță sub acest

aspect, plata prețului de către adjudecatar și nici buna-credință a acestuia la

momentul emiterii actului de adjudecare).

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a susținut

caracterul nelegal al soluției, întrucât nu a ținut cont de lipsa efectelor

anulării formelor de executare asupra vânzării bunului la licitație.

S-a arătat că este greșit considerentul instanței potrivit căruia plata

prețului adjudecării nu are relevanță, după cum este criticabilă soluția

instanței și pentru că nu a sesizat „inacțiunea debitorului în sensul opririi

procedurii execuționale”, ceea ce trebuia interpretat ca o dovadă certă a

faptului că solicitarea formulată pe calea contestației la executare constituie

o acțiune frauduloasă, mai ales că „vânzarea la licitație nu face parte din

formele de executare anulate pe calea contestației la executare”.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 171/Ap din 19 aprilie

2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

În considerentele deciziei s-a reținut că, față de dispozițiile art. 359

alin. (3) C. proc. civ., actul de adjudecare emis de executorul judecătoresc

constituie titlu executoriu și neavând caracter jurisdicțional, el poate fi

anulat sau modificat în procedura executării silite.

În speță, actul de adjudecare invocat de reclamant, ca reprezentând

titlul său de proprietate, a fost anulat o dată cu toate celelalte forme de

executare silită ce l-au precedat, efectuate în dosarul de executare nr.

119/2003, prin sentința civilă nr. 280 din 25 ianuarie 2004 a Judecătoriei

Târgoviște, rămasă irevocabilă prin nerecurare.

De asemenea, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 492 din 13

februarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște (irevocabilă prin nerecurare) s-a

dispus repunerea părților în situația anterioară.

Aceste hotărâri irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, îi

sunt opozabile reclamantului chiar dacă nu a fost parte în proces, întrucât

potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., statuările instanțelor judecătorești au

valoarea unor prezumții legale, provin de la o putere publică și se răsfrâng indirect

și asupra terților.

De aceea, a fost găsită nefondată critica apelantului, conform căreia

tribunalul ar fi reținut anularea titlului său de proprietate prin hotărâri

judecătorești care nu-i sunt opozabile.

S-a apreciat ca neîntemeiat și motivul de apel vizând restituirea sumei

încasate ca preț de la adjudecatar.

În acest sens, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ., la faptul că actul de adjudecare (titlul de

proprietate) al reclamantului fiind anulat, este lipsită de relevanță juridică

în cadrul litigiului în revendicare, împrejurarea că nu a fost restituit prețul

adjudecării (aspect care poate constitui obiect distinct al procedurii

întoarcerii executării).

Instanța de apel a reținut și că tribunalului nu i se poate imputa

faptul că „nu ar fi sesizat inacțiunea debitorului în sensul opririi procedurii

execuționale”, câtă vreme aceasta era ținută a examina o acțiune în

revendicare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a susținut

următoarele aspecte de nelegalitate:

- Instanța de apel nu a luat în discuție în motivarea deciziei,

criticile formulate prin intermediul apelului, întrucât deși este stabilit „cu

acte, în mod neechivoc” că reclamantul este adjudecatarul imobilului

revendicat, nu a dat nici o eficiență titlului de proprietate prezentat.

- Instanța a apreciat greșit că actul de adjudecare a fost anulat, în

condițiile în care hotărârile pronunțate în cadrul contestațiilor la executare

nu-i sunt opozabile recurentului și în plus, nu s-a observat că în realitate,

prin respectivele hotărâri nu s-a pronunțat și anularea titlului reclamantului.

Aceasta, întrucât prin sentința nr. 280/2004 a Judecătoriei Târgoviște

s-au anulat formele de executare referitoare la vânzarea din 17 noiembrie 2003

(executorul întocmind ulterior alte forme și stabilind termen de licitație la 5

ianuarie 2004), iar prin sentința nr. 492/2004 s-a respins contestația la

executare pe autoritate de lucru judecat, fără ca instanța să observe că este

vorba de alte forme de executare și nu de cele pentru licitația din 17

noiembrie 2003.

În aceste condiții, licitația din 5 ianuarie 2004, urmare căreia s-a

emis actul de adjudecare a rămas valabilă, iar reclamantul deține un titlu de

proprietate valabil.

S-a apreciat în mod eronat, în considerentele deciziei atacate, că

statuările instanței din hotărârile anterioare se impun, cu valoarea unor

prezumții legale și terților; că există autoritate de lucru judecat a acestor

hotărâri și față de reclamant, deși neavând calitate de parte în procesele

respective, ele nu-i sunt opozabile.

În felul acesta, a fost nesocotit principiul relativității efectelor

hotărârii judecătorești și faptul că autoritatea de lucru judecat operează

numai față de părțile din proces, nu și împotriva terților.

Rezultă că, pentru a fi incident art. 1200 pct. 4 C. civ., era necesar

ca hotărârile pronunțate în contestațiile la executare să fie opozabile

reclamantului prin participarea acestuia la proces; că, această situație

neregăsindu-se în speță, actul de adjudecare invocat este valabil, în acțiunea

în revendicare promovată fiind ignorate efectele juridice ale titlului de

proprietate al reclamantului.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului, motivând în esență, că prin hotărâri irevocabile au fost anulate

toate formele de executare întocmite în dosarul nr. 119/2003 al B.E.J. D.M.,

deci inclusiv actul de adjudecare al reclamantului, care nu mai poate astfel invoca

un titlu valabil în acțiunea în revendicare promovată.

În faza recursului nu au fost administrate probe noi.

Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul nefondat al

acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Susținerea privitoare la nemotivarea hotărârii și neluarea în discuție

a criticilor formulate în apel (cu incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

este contrazisă de conținutul deciziei atacate, în care se regăsesc argumentele

care susțin soluția instanței, cu referire punctuală asupra criticilor aduse

prin motivele de apel.

De altfel, recurentul nu indică ce motiv de apel ar fi rămas fără

analiză din partea instanței.

Contrar celor afirmate de recurent, instanța a analizat probele

administrate în cauză, împrejurarea că a dat acestora o altă valoare decât cea

pretinsă de parte (în legătură cu valabilitatea titlului său de proprietate),

neputând avea semnificația ignorării criticilor formulate.

- În privința efectelor recunoscute de instanță hotărârile judecătorești

pronunțate în procesele anterioare, critica este de asemenea nefondată.

Astfel, actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în general) produce

pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul

relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.

Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea

nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul

finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu

valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, (respectiv, de

prezumție).

Este ceea ce a reținut și instanța de apel, atunci când a făcut referire

la dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ. și la faptul că statuările unor

hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod

indirect și asupra terților.

În același timp, pentru că terțul (în speță, recurentul-reclamant), nu a

participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce

i se opune (și astfel, nu și-a putut face propriile apărări), el are

posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrare de probe, să

răstoarne prezumția invocată de parte și care față de el are doar valoare

relativă, (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile

art. 1202 alin. (2) C. civ., doar în relațiile dintre părți).

Aceasta însemna, raportat la datele speței, ca reclamantul să

demonstreze, fie că nu a existat notată în cartea funciară o somație în

legătură cu executarea unei creanțe bugetare împotriva aceluiași debitor-proprietar

al imobilului adjudecat (ceea ce a constituit temeiul contestației la executare

și al anulării formelor de executare), fie că, anulându-se formele de

executare, soluția nu a privit și actul de adjudecare al reclamantului.

Apărările în proces ale recurentului au privit acest din urmă aspect și

ele au fost corect înlăturate de către instanțele fondului, care au realizat o

corectă interpretare a celor dispuse prin hotărârile judecătorești anterioare.

Astfel, potrivit sentinței nr. 280 din 29 ianuarie 2004 a Judecătoriei

Târgoviște, admițându-se contestația la executare formulată de D.G.F.P.

Dâmbovița, s-au anulat formele de executare îndeplinite în dosarul nr. 119/2003

al B.E.J. D.M. (dosar în care a fost emis și actul de adjudecare al reclamantului,

la 5 ianuarie 2004).

În dispozitivul hotărârii nu se face referire doar la vânzarea silită

din 17 noiembrie 2003, ci dimpotrivă, se anulează formele de executare cu

privire la bunurile imobile aparținând societății U.P.E.T. S.A., constând în

cămin nefamiliști și teren aferent imobilului (adjudecate de către reclamant)

și teren de tenis.

Or, prin vânzarea din 17 noiembrie 2003 se adjudecase numai terenul de

tenis, celelalte imobile făcând obiectul adjudecării ulterioare (din 5 ianuarie

2004) în favoarea reclamantului și care astfel, față de conținutul hotărârii

menționate, intră în noțiunea formelor de executare supuse anulării.

Această chestiune, a întinderii formelor de executare anulate, a fost

tranșată și prin sentința nr. 492 din 13 februarie 2004 a Judecătoriei

Târgoviște, potrivit căreia s-a respins contestația la executare formulată de

S.A. U.P.E.T. S.A. prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de

licitație din 5 ianuarie 2004, reținându-se că există pe acest aspect

autoritate de lucru judecat față de sentința nr. 280/2004 a aceleiași instanțe,

prin care se dispusese deja anularea acestei forme de executare.

Mai mult, acest aspect al anulării actului de adjudecare al

reclamantului a fost tranșat în cadrul procesului având ca obiect contestația

la executare promovată de S.C. U.P.E.T. S.A. împotriva intimatului D.I.M. (ca

urmare a demersului acestuia de a solicita punerea în posesie asupra

imobilului).

Astfel, prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 537 din 17 decembrie 2004

a Tribunalului Dâmbovița) s-a statuat, aspect corect subliniat și de prima

instanță a fondului, că titlul invocat de reclamant, respectiv actul de

adjudecare, a fost deja anulat, astfel încât nu mai poate avea efecte juridice

și nu mai poate legitima dreptul de proprietate pretins de acesta.

Această hotărâre, pronunțată în contradictoriu cu reclamantul din

prezenta cauză, produce față de acesta efectele relativității lucrului judecat,

astfel încât, în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., el nu mai poate

solicita reluarea verificării jurisdicționale asupra aspectelor deja tranșate

în mod irevocabil.

Rezultă că în speță, instanțele nu au denaturat în nici un fel,

înțelesul și conținutul actelor juridice deduse judecății, pentru a fi

aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, nu a avut loc o aplicare greșită a legii (în condițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în materia efectelor produse față de părți și în

raport de terți, de hotărârile judecătorești.

Cu privire la cele două hotărâri pronunțate în contestații la executare

față de care reclamantul a rămas terț, instanța de apel nu a reținut, așa cum

în mod eronat se susține, existența autorității de lucru judecat față de

recurent, ci răsfrângerea, sub forma opozabilității, a statuărilor cuprinse în

respectivele hotărâri judecătorești irevocabile.

Susținând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C. civ.,

recurentul ignoră faptul că hotărârile, ca mijloace de probă (prezumții legale)

se impun și terților, cu precizarea că aceștia au posibilitatea să facă dovada

contrară acestor prezumții care, față de ei, au caracter relativ (probă

contrară ce în speță nu a fost făcută).

De asemenea, recurentul face confuzie între principiul relativității

efectelor hotărârii judecătorești (care presupuse într-adevăr, ca

obligativitatea acestor efecte și autoritatea lucrului judecat să se impună

numai părților) și principiul opozabilității acelorași efecte (care se

manifestă în relația cu terții, interzicând acestora să le ignore și să le încalce,

câtă vreme nu fac dovada unei alte realități juridice).

De aceea, susținând că hotărârile nu produc nici un efect asupra lui

pentru că, nefiind parte în proces, nu-i sunt opozabile, recurentul pretinde de

fapt să i se recunoască posibilitatea ignorării unor acte jurisdicționale

intrate în puterea lucrului judecat, ca și cum acestea nu ar exista și fără a

demonstra contrariul celor statuate de acestea (ceea ce i-ar fi fost permis din

poziția lui de terț).

În consecință, instanțele au stabilit corect că actul de adjudecare al

reclamantului, în condițiile anulării acestuia, nu mai poate justifica dreptul

de proprietate invocat de acesta și ca atare, acțiunea în revendicare promovată

este nefondată.

Aprecierile recurentului în legătură cu stabilirea prețului adjudecării,

cu participarea legală a acestuia la procedura licitației nu se pot constitui

în critici care să facă obiect de analiză pentru instanța de recurs, având în

vedere că nu se regăsesc în considerentele deciziei atacate aspecte de natura

celor menționate, care să fie combătute prin motivele de recurs.

Faptul plății prețului adjudecării nu constituie și nu consolidează

titlul (față de motivele de nulitate enunțate anterior), ci doar dă

posibilitatea recurentului să solicite restituirea în cadrul răspunderii pentru

evicțiune (art. 522 C. proc. civ.).

Pentru considerentele expuse, stabilindu-se caracterul neîntemeiat al

criticilor, recursul urmează să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul D.I.M. împotriva deciziei civile nr. 77/Ap din 19

aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2007.