ÎCCJ, decizie (scj.ro #81953)

Hotărâre judecătorească. Opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe. Hotărârile. Opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți. Index alfabetic . Drept procesual civil. - Hotărâre judecătorească. - Opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți. C.pr.civ . art . 1200, art . 1202, art . 1202 Actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți. Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei.

Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, (respectiv, de prezumție relativă). Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 2351 din 14 martie 2007. La 8 august 2005 reclamantul D.I.-M. a chemat în judecată pârâta S.C. U.P.E.T. S.A., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care aceasta să fie obligată să-i respecte dreptul de proprietate și posesia asupra unui imobil situat în Târgoviște, județul Dâmbovița (compus din construcție în regim P + 4 și teren de 1266 mp , din care 835 mp suprafață construită). În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a adjudecat imobilul, urmare a scoaterii la licitație publică a acestuia, datorită punerii în executare a unor titluri de creanță pe care le aveau diferiți creditori împotriva societății pârâte.

Că, a achitat în întregime prețul licitației (de 2.750.000.000 lei) și i s-a eliberat actul de adjudecare, act ce constituie titlu de proprietate. Cu toate acestea, urmărind să obțină un dublu avantaj, fără a-i restitui prețul licitației, pârâta a formulat contestație la executare, în cadrul căreia s-a dispus, fără citarea reclamantului, anularea formelor de executare și restabilirea situației anterioare. A susținut reclamantul, că în caz de adjudecare, restabilirea situației anterioare nu se poate realiza prin încasarea de către pârâtă a sumei plătite de adjudecatar, actul de adjudecare neputând fi anulat, întrucât el a participat cu bună-credință la licitația de vânzare a imobilului. Prin sentința nr . 343/S/16.12.2005 Tribunalul Brașov , Secția civilă a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut în fapt, că după emiterea actului de adjudecare în favoarea reclamantului, a fost pronunțată sentința nr . 280 din 29 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, conform căreia a fost admisă contestația la executare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și anulate formele de executare silită din dosarul menționat anterior, cu privire la vânzarea bunurilor imobile aparținând S.C. U.P.E.T. S.A. (respectiv, cămin de nefamiliști, teren aferent căminului și teren de tenis). Ulterior, prin sentința nr . 492 din 13 februarie 2004, Judecătoria Târgoviște a dispus și repunerea în situația anterioară executării silite (hotărârea devenind irevocabilă prin nerecurare ). S-a constatat, față de aceste hotărâri judecătorești, că reclamantul nu mai justifică un titlu de proprietate, întrucât acesta i-a fost anulat odată cu celelalte forme de executare silită, în cadrul contestației la executare.

În ce privește susținerea reclamantului, potrivit căreia hotărârile nu i-ar fi opozabile, întrucât nu a fost parte în proces, a fost înlăturată cu motivarea că, fără a se impune terțelor persoane, efectele obligatorii ale hotărârii, în același timp, acestea nu pot să ignore ceea ce s-a statuat judecătorește irevocabil. De altfel, aspectul pretins de reclamant, în legătură cu valabilitatea în continuare a actului său de adjudecare - ce nu ar fi făcut obiectul anulării, odată cu celelalte forme de executare -, a fost anterior supus judecății și apreciat ca neîntemeiat. Această statuare a instanței în cadrul procedurii declanșate de către reclamant, de predare a posesiei imobilului a intrat în puterea lucrului judecat, se bucură de prezumția de adevăr, conform art . 1200 pct . 4 Cod civil și nu poate fi infirmată în prezentul proces.

De asemenea, afirmația reclamantului, în sensul că restabilirea situației anterioare efectuării formelor de executare silită nu ar implica reîntoarcerea în patrimoniul pârâtei a imobilului în litigiu, a fost apreciată nefondată , cu referire la dispozițiile art . 404 1 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă. S-a reținut că, în conformitate cu aceste prevederi legale, restabilirea situației anterioare în ipoteza menționată, a anulării formelor de executare, se realizează tocmai prin predarea imobilului ( neavând relevanță sub acest aspect, plata prețului de către adjudecatar și nici buna-credință a acestuia la momentul emiterii actului de adjudecare). Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a susținut caracterul nelegal al soluției, întrucât nu a ținut cont de lipsa efectelor anulării formelor de executare asupra vânzării bunului la licitație.

S-a arătat că este greșit considerentul instanței potrivit căruia plata prețului adjudecării nu are relevanță, după cum este criticabilă soluția instanței și pentru că nu a sesizat „inacțiunea debitorului în sensul opririi procedurii execuționale ”, ceea ce trebuia interpretat ca o dovadă certă a faptului că solicitarea formulată pe calea contestației la executare constituie o acțiune frauduloasă, mai ales că „vânzarea la licitație nu face parte din formele de executare anulate pe calea contestației la executare”. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr . 171/Ap din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov , Secția civilă. În considerentele deciziei s-a reținut că, față de dispozițiile art . 359 alin. 3 Cod procedură civilă, actul de adjudecare emis de executorul judecătoresc constituie titlu executoriu și neavând caracter jurisdicțional, el poate fi anulat sau modificat în procedura executării silite.

În speță, actul de adjudecare invocat de reclamant, ca reprezentând titlul său de proprietate, a fost anulat o dată cu toate celelalte forme de executare silită ce l-au precedat, efectuate în dosarul de executare nr . 119/2003, prin sentința civilă nr . 280 din 25 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă irevocabilă prin nerecurare . De asemenea, s-a reținut că prin sentința civilă nr . 492 din 13 februarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște (irevocabilă prin nerecurare ) s-a dispus repunerea părților în situația anterioară. Aceste hotărâri irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, îi sunt opozabile reclamantului chiar dacă nu a fost parte în proces, întrucât potrivit art . 1200 pct . 4 Cod civil, statuările instanțelor judecătorești au valoarea unor prezumții legale, provin de la o putere publică și se răsfrâng indirect și asupra terților.

De aceea, a fost găsită nefondată critica apelantului, conform căreia tribunalul ar fi reținut anularea titlului său de proprietate prin hotărâri judecătorești care nu-i sunt opozabile. S-a apreciat ca neîntemeiat și motivul de apel vizând restituirea sumei încasate ca preț de la adjudecatar. În acest sens, s-a făcut trimitere la dispozițiile art . 404 1 alin. 1 Cod procedură civilă, la faptul că actul de adjudecare (titlul de proprietate) al reclamantului fiind anulat, este lipsită de relevanță juridică în cadrul litigiului în revendicare, împrejurarea că nu a fost restituit prețul adjudecării (aspect care poate constitui obiect distinct al procedurii întoarcerii executării). Instanța de apel a reținut și că tribunalului nu i se poate imputa faptul că „nu ar fi sesizat inacțiunea debitorului în sensul opririi procedurii execuționale ”, câtă vreme aceasta era ținută a examina o acțiune în revendicare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care a susținut următoarele aspecte de nelegalitate : - Instanța de apel nu a luat în discuție în motivarea deciziei, criticile formulate prin intermediul apelului, întrucât deși este stabilit „cu acte, în mod neechivoc” că reclamantul este adjudecatarul imobilului revendicat, nu a dat nici o eficiență titlului de proprietate prezentat. - Instanța a apreciat greșit că actul de adjudecare a fost anulat, în condițiile în care hotărârile pronunțate în cadrul contestațiilor la executare nu-i sunt opozabile recurentului și în plus, nu s-a observat că în realitate, prin respectivele hotărâri nu s-a pronunțat și anularea titlului reclamantului.

Aceasta, întrucât prin sentința nr . 280/2004 a Judecătoriei Târgoviște s-au anulat formele de executare referitoare la vânzarea din 17 noiembrie 2003 (executorul întocmind ulterior alte forme și stabilind termen de licitație la 5 ianuarie 2004), iar prin sentința nr . 492/2004 s-a respins contestația la executare pe autoritate de lucru judecat, fără ca instanța să observe că este vorba de alte forme de executare și nu de cele pentru licitația din 17 noiembrie 2003. În aceste condiții, licitația din 5 ianuarie 2004, urmare căreia s-a emis actul de adjudecare a rămas valabilă, iar reclamantul deține un titlu de proprietate valabil. S-a apreciat în mod eronat, în considerentele deciziei atacate, că statuările instanței din hotărârile anterioare se impun, cu valoarea unor prezumții legale și terților; că există autoritate de lucru judecat a acestor hotărâri și față de reclamant, deși neavând calitate de parte în procesele respective, ele nu-i sunt opozabile.

În felul acesta, a fost nesocotit principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești și faptul că autoritatea de lucru judecat operează numai față de părțile din proces, nu și împotriva terților. Rezultă că, pentru a fi incident art . 1200 pct . 4 Cod civil, era necesar ca hotărârile pronunțate în contestațiile la executare să fie opozabile reclamantului prin participarea acestuia la proces; că, această situație neregăsindu-se în speță, actul de adjudecare invocat este valabil, în acțiunea în revendicare promovată fiind ignorate efectele juridice ale titlului de proprietate al reclamantului. Recursul este nefondat . - Susținerea privitoare la nemotivarea hotărârii și neluarea în discuție a criticilor formulate în apel (cu incidența art . 304 pct . 7 Cod procedură civilă) este contrazisă de conținutul deciziei atacate, în care se regăsesc argumentele care susțin soluția instanței, cu referire punctuală asupra criticilor aduse prin motivele de apel.

De altfel, recurentul nu indică ce motiv de apel ar fi rămas fără analiză din partea instanței. Contrar celor afirmate de recurent, instanța a analizat probele administrate în cauză, împrejurarea că a dat acestora o altă valoare decât cea pretinsă de parte (în legătură cu valabilitatea titlului său de proprietate), neputând avea semnificația ignorării criticilor formulate. - În privința efectelor recunoscute de instanță hotărârile judecătorești pronunțate în procesele anterioare, critica este de asemenea nefondată . Astfel, actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.

Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, (respectiv, de prezumție). Este ceea ce a reținut și instanța de apel, atunci când a făcut referire la dispozițiile art . 1200 pct . 4 Cod civil și la faptul că statuările unor hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților.

În același timp, pentru că terțul (în speță, recurentul-reclamant), nu a participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune (și astfel, nu și-a putut face propriile apărări), el are posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de parte și care față de el are doar valoare relativă, (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art . 1202 alin. 2 Cod civil, doar în relațiile dintre părți). Aceasta însemna, raportat la datele speței, ca reclamantul să demonstreze, fie că nu a existat notată în cartea funciară o somație în legătură cu executarea unei creanțe bugetare împotriva aceluiași debitor – proprietar al imobilului adjudecat (ceea ce a constituit temeiul contestației la executare și al anulării formelor de executare), fie că, anulându-se formele de executare, soluția nu a privit și actul de adjudecare al reclamantului.

Apărările în proces ale recurentului au privit acest din urmă aspect și ele au fost corect înlăturate de către instanțele fondului, care au realizat o corectă interpretare a celor dispuse prin hotărârile judecătorești anterioare. Astfel, potrivit sentinței nr . 280 din 29 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, admițându-se contestația la executare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița , s-au anulat formele de executare îndeplinite în dosarul nr . 119/2003 al B.E.J. D.M. (dosar în care a fost emis și actul de adjudecare al reclamantului, la 5 ianuarie 2004). În dispozitivul hotărârii nu se face referire doar la vânzarea silită din 17 noiembrie 2003, ci dimpotrivă, se anulează formele de executare cu privire la bunurile imobile aparținând societății U.P.E.T.

– S.A., constând în cămin nefamiliști și teren aferent imobilului (adjudecate de către reclamant) și teren de tenis. Or, prin această vânzare se adjudecase numai terenul de tenis, celelalte imobile făcând obiectul adjudecării ulterioare (din 5 ianuarie 2004) în favoarea reclamantului și care astfel, față de conținutul hotărârii menționate, intră în noțiunea formelor de executare supuse anulării. Această chestiune, a întinderii formelor de executare anulate, a fost tranșată și prin sentința nr . 492/13 februarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, potrivit căreia s-a respins contestația la executare formulată de S.A. U.P.E.T. S.A. prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de licitație din 5 ianuarie 2004, reținându-se că există pe acest aspect autoritate de lucru judecat față de sentința nr . 280/2004 a aceleiași instanțe, prin care se dispusese deja anularea acestei forme de executare.

Mai mult, acest aspect al anulării actului de adjudecare al reclamantului a fost tranșat în cadrul procesului având ca obiect contestația la executare promovată de S.C. U.P.E.T. S.A. împotriva intimatului Dumitrescu Ion-Mihai (ca urmare a demersului acestuia de a solicita punerea în posesie asupra imobilului). Astfel, prin hotărâre irevocabilă s-a statuat că titlul invocat de reclamant, respectiv actul de adjudecare, a fost deja anulat, astfel încât nu mai poate avea efecte juridice și nu mai poate legitima dreptul de proprietate pretins de acesta. Această hotărâre, pronunțată în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauză, produce față de acesta efectele relativității lucrului judecat, astfel încât, în raport de dispozițiile art . 1201 Cod civil, el nu mai poate solicita reluarea verificării jurisdicționale asupra aspectelor deja tranșate în mod irevocabil.

Rezultă că în speță, instanțele nu au denaturat în nici un fel, înțelesul și conținutul actelor juridice deduse judecății, pentru a fi aplicabil motivul de recurs prevăzut de art . 304 pct . 8 Cod procedură civilă. De asemenea, nu a avut loc o aplicare greșită a legii în materia efectelor produse față de părți și în raport de terți, de hotărârile judecătorești. Cu privire la cele două hotărâri pronunțate în contestații la executare față de care reclamantul a rămas terț, instanța de apel nu a reținut, așa cum în mod eronat se susține, existența autorității de lucru judecat față de recurent, ci răsfrângerea, sub forma opozabilității, a statuărilor cuprinse în respectivele hotărâri judecătorești irevocabile.

Susținând o aplicare greșită a dispozițiilor art . 1200 pct . 4 Cod civil, recurentul ignoră faptul că hotărârile, ca mijloace de probă (prezumții legale) se impun și terților, cu precizarea că aceștia au posibilitatea să facă dovada contrară acestor prezumții care, față de ei, au caracter relativ (probă contrară ce în speță nu a fost făcută). De asemenea, recurentul face confuzie între principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești (care presupuse într-adevăr, ca obligativitatea acestor efecte și autoritatea lucrului judecat să se impună numai părților) și principiul opozabilității acelorași efecte (care se manifestă în relația cu terții, interzicând acestora să le ignore și să le încalce, câtă vreme nu fac dovada unei alte realități juridice).

De aceea, susținând că hotărârile nu produc nici un efect asupra lui pentru că, nefiind parte în proces, nu-i sunt opozabile, recurentul pretinde de fapt să i se recunoască posibilitatea ignorării unor acte jurisdicționale intrate în puterea lucrului judecat, ca și cum acestea nu ar exista și fără a demonstra contrariul celor statuate de acestea (ceea ce i-ar fi fost permis din poziția lui de terț).

În consecință, instanțele au stabilit corect că actul de adjudecare al reclamantului, în condițiile anulării acestuia, nu mai poate justifica dreptul de proprietate invocat de acesta și ca atare, acțiunea în revendicare promovată este nefondată . Aprecierile recurentului în legătură cu stabilirea prețului adjudecării, cu participarea legală a acestuia la procedura licitației nu se pot constitui în critici care să facă obiect de analiză pentru instanța de recurs, având în vedere că nu se regăsesc în considerentele deciziei atacate aspecte de natura celor menționate, care să fie combătute prin motivele de recurs. Faptul plății prețului adjudecării nu constituie și nu consolidează titlul (față de motivele de nulitate enunțate anterior), ci doar dă posibilitatea recurentului să solicite restituirea în cadrul răspunderii pentru evicțiune ( art . 522 Cod procedură civilă).

Pentru considerentele expuse, stabilindu-se caracterul neîntemeiat al criticilor, recursul a fost respins.