ÎCCJ, decizie (scj.ro #81953)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81953) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâre judecătorească.
Opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți.
Cuprins pe materii.
Drept procesual civil. Procedura în fața primei
instanțe. Hotărârile. Opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți.
Index alfabetic
.
Drept procesual civil.
-
Hotărâre judecătorească.
-
Opozabilitatea hotărârii judecătorești față
de terți.
C.pr.civ
.
art
. 1200,
art
. 1202,
art
. 1202
Actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în general)
produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul
relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea
socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au
participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă,
hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc
de probă, (respectiv, de prezumție relativă).
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală,
decizia
nr
. 2351 din 14 martie 2007.
La 8 august 2005 reclamantul D.I.-M. a chemat în judecată
pârâta S.C. U.P.E.T. S.A., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care
aceasta să fie obligată să-i respecte dreptul de proprietate și posesia asupra
unui imobil situat în Târgoviște, județul
Dâmbovița
(compus din construcție în regim P + 4 și teren de 1266
mp
,
din care 835
mp
suprafață construită).
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a
adjudecat imobilul, urmare a scoaterii la licitație publică a acestuia,
datorită punerii în executare a unor titluri de creanță pe care le aveau
diferiți creditori împotriva societății pârâte. Că, a achitat în întregime
prețul licitației (de 2.750.000.000 lei) și i s-a eliberat actul de adjudecare,
act ce constituie titlu de proprietate.
Cu toate acestea, urmărind să obțină un dublu avantaj, fără
a-i restitui prețul licitației, pârâta a formulat contestație la executare, în
cadrul căreia s-a dispus, fără citarea reclamantului, anularea formelor de
executare și restabilirea situației anterioare.
A susținut reclamantul, că în caz de adjudecare,
restabilirea situației anterioare nu se poate realiza prin încasarea de către
pârâtă a sumei plătite de adjudecatar, actul de adjudecare
neputând
fi anulat, întrucât el a participat cu bună-credință la licitația de vânzare a
imobilului.
Prin sentința
nr
. 343/S/16.12.2005
Tribunalul
Brașov
, Secția civilă a respins acțiunea
formulată, ca neîntemeiată.
Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a
reținut în fapt, că după emiterea actului de adjudecare în favoarea
reclamantului, a fost pronunțată sentința
nr
. 280 din
29 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, conform căreia a fost admisă
contestația la executare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Dâmbovița
și anulate formele de executare silită din
dosarul menționat anterior, cu privire la vânzarea bunurilor imobile aparținând
S.C. U.P.E.T. S.A. (respectiv, cămin de nefamiliști, teren aferent căminului și
teren de tenis).
Ulterior, prin sentința
nr
. 492
din 13 februarie 2004, Judecătoria Târgoviște a dispus și repunerea în situația
anterioară executării silite (hotărârea devenind irevocabilă prin
nerecurare
).
S-a constatat, față de aceste hotărâri judecătorești, că
reclamantul nu mai justifică un titlu de proprietate, întrucât acesta i-a fost
anulat odată cu celelalte forme de executare silită, în cadrul contestației la
executare.
În ce privește susținerea reclamantului, potrivit căreia
hotărârile nu i-ar fi opozabile, întrucât nu a fost parte în proces, a fost
înlăturată cu motivarea că, fără a se impune terțelor persoane, efectele obligatorii
ale hotărârii, în același timp, acestea nu pot să ignore ceea ce s-a statuat
judecătorește
irevocabil.
De altfel, aspectul pretins de reclamant, în legătură cu
valabilitatea în continuare a actului său de adjudecare - ce nu ar fi făcut
obiectul anulării, odată cu celelalte forme de executare -, a fost anterior
supus judecății și apreciat ca neîntemeiat.
Această statuare a instanței în cadrul procedurii
declanșate de către reclamant, de predare a posesiei imobilului a intrat în
puterea lucrului judecat, se bucură de prezumția de adevăr, conform
art
. 1200
pct
. 4 Cod civil și nu
poate fi infirmată în prezentul proces.
De asemenea, afirmația reclamantului, în sensul că
restabilirea situației anterioare efectuării formelor de executare silită nu ar
implica reîntoarcerea în patrimoniul pârâtei a imobilului în litigiu, a fost
apreciată
nefondată
, cu referire la dispozițiile
art
. 404
1
alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.
S-a reținut că, în conformitate cu aceste prevederi
legale, restabilirea situației anterioare în ipoteza menționată, a anulării
formelor de executare, se realizează tocmai prin predarea imobilului (
neavând
relevanță sub acest aspect, plata prețului de către
adjudecatar și nici buna-credință a acestuia la momentul emiterii actului de
adjudecare).
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a
susținut caracterul nelegal al soluției, întrucât nu a ținut cont de lipsa
efectelor anulării formelor de executare asupra vânzării bunului la licitație.
S-a arătat că este greșit considerentul instanței
potrivit căruia plata prețului adjudecării nu are relevanță, după cum este
criticabilă soluția instanței și pentru că nu a sesizat „inacțiunea debitorului
în sensul opririi procedurii
execuționale
”, ceea ce
trebuia interpretat ca o dovadă certă a faptului că solicitarea formulată pe
calea contestației la executare constituie o acțiune frauduloasă, mai ales că
„vânzarea la licitație nu face parte din formele de executare anulate pe calea
contestației la executare”.
Apelul a fost respins ca
nefondat
prin decizia
nr
. 171/Ap din 19 aprilie 2006 a Curții
de Apel
Brașov
, Secția civilă.
În considerentele deciziei s-a reținut că, față de
dispozițiile
art
. 359 alin. 3 Cod procedură civilă,
actul de adjudecare emis de executorul judecătoresc constituie titlu executoriu
și
neavând
caracter jurisdicțional, el poate fi
anulat sau modificat în procedura executării silite.
În speță, actul de adjudecare invocat de reclamant, ca
reprezentând titlul său de proprietate, a fost anulat o dată cu toate celelalte
forme de executare silită ce l-au precedat, efectuate în dosarul de executare
nr
. 119/2003, prin sentința civilă
nr
.
280 din 25 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă irevocabilă prin
nerecurare
.
De asemenea, s-a reținut că prin sentința civilă
nr
. 492 din 13 februarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște
(irevocabilă prin
nerecurare
) s-a dispus repunerea
părților în situația anterioară.
Aceste hotărâri irevocabile, intrate în puterea lucrului
judecat, îi sunt opozabile reclamantului chiar dacă nu a fost parte în proces,
întrucât potrivit
art
. 1200
pct
.
4 Cod civil, statuările instanțelor judecătorești au valoarea unor prezumții
legale, provin de la o putere publică și se răsfrâng indirect și asupra terților.
De aceea, a fost găsită
nefondată
critica apelantului, conform căreia tribunalul ar fi reținut anularea titlului
său de proprietate prin hotărâri judecătorești care nu-i sunt opozabile.
S-a apreciat ca neîntemeiat și motivul de apel vizând
restituirea sumei încasate ca preț de la adjudecatar.
În acest sens, s-a făcut trimitere la dispozițiile
art
. 404
1
alin. 1 Cod procedură civilă, la
faptul că actul de adjudecare (titlul de proprietate) al reclamantului fiind
anulat, este lipsită de relevanță juridică în cadrul litigiului în revendicare,
împrejurarea că nu a fost restituit prețul adjudecării (aspect care poate
constitui obiect distinct al procedurii întoarcerii executării).
Instanța de apel a reținut și că tribunalului nu i se
poate imputa faptul că „nu ar fi sesizat inacțiunea debitorului în sensul
opririi procedurii
execuționale
”, câtă vreme aceasta
era ținută a examina o acțiune în revendicare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
apelantul-reclamant, care a susținut următoarele aspecte de
nelegalitate
:
- Instanța de apel nu a luat în discuție în motivarea
deciziei, criticile formulate prin intermediul apelului, întrucât deși este
stabilit „cu acte, în mod neechivoc” că reclamantul este adjudecatarul
imobilului revendicat, nu a dat nici o eficiență titlului de proprietate
prezentat.
- Instanța a apreciat greșit că actul de adjudecare a
fost anulat, în condițiile în care hotărârile pronunțate în cadrul
contestațiilor la executare nu-i sunt opozabile recurentului și în plus, nu s-a
observat că în realitate, prin respectivele hotărâri nu s-a pronunțat și
anularea titlului reclamantului.
Aceasta, întrucât prin sentința
nr
.
280/2004 a Judecătoriei Târgoviște s-au anulat formele de executare referitoare
la vânzarea din 17 noiembrie 2003 (executorul întocmind ulterior alte forme și
stabilind termen de licitație la 5 ianuarie 2004), iar prin sentința
nr
. 492/2004 s-a respins contestația la executare pe
autoritate de lucru judecat, fără ca instanța să observe că este vorba de alte
forme de executare și nu de cele pentru licitația din 17 noiembrie 2003.
În aceste condiții, licitația din 5 ianuarie 2004, urmare
căreia s-a emis actul de adjudecare a rămas valabilă, iar reclamantul deține un
titlu de proprietate valabil.
S-a apreciat în mod eronat, în considerentele deciziei
atacate, că statuările instanței din hotărârile anterioare se impun, cu
valoarea unor prezumții legale și terților; că există autoritate de lucru
judecat a acestor hotărâri și față de reclamant, deși
neavând
calitate de parte în procesele respective, ele nu-i sunt opozabile.
În felul acesta, a fost nesocotit principiul
relativității efectelor hotărârii judecătorești și faptul că autoritatea de
lucru judecat operează numai față de părțile din proces, nu și împotriva
terților.
Rezultă că, pentru a fi incident
art
.
1200
pct
. 4 Cod civil, era necesar ca hotărârile
pronunțate în contestațiile la executare să fie opozabile reclamantului prin
participarea acestuia la proces; că, această situație
neregăsindu-se
în speță, actul de adjudecare invocat este valabil, în acțiunea în revendicare
promovată fiind ignorate efectele juridice ale titlului de proprietate al
reclamantului.
Recursul este
nefondat
.
- Susținerea privitoare la
nemotivarea
hotărârii și
neluarea
în discuție a criticilor
formulate în apel (cu incidența
art
. 304
pct
. 7 Cod procedură civilă) este contrazisă de conținutul
deciziei atacate, în care se regăsesc argumentele care susțin soluția
instanței, cu referire punctuală asupra criticilor aduse prin motivele de apel.
De altfel, recurentul nu indică ce motiv de apel ar fi
rămas fără analiză din partea instanței.
Contrar celor afirmate de recurent, instanța a analizat
probele administrate în cauză, împrejurarea că a dat acestora o altă valoare
decât cea pretinsă de parte (în legătură cu valabilitatea titlului său de
proprietate),
neputând
avea semnificația ignorării
criticilor formulate.
- În privința efectelor recunoscute de instanță
hotărârile judecătorești pronunțate în procesele anterioare, critica este de
asemenea
nefondată
.
Astfel, actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în
general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe
principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea
socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au
participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă,
hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc
de probă, (respectiv, de prezumție).
Este ceea ce a reținut și instanța de apel, atunci când a
făcut referire la dispozițiile
art
. 1200
pct
. 4 Cod civil și la faptul că statuările unor hotărâri
irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și
asupra terților.
În același timp, pentru că terțul (în speță,
recurentul-reclamant), nu a participat la dezbaterea judiciară finalizată prin
hotărârea judecătorească ce i se opune (și astfel, nu și-a putut face propriile
apărări), el are posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin
administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de parte și care față de
el are doar valoare relativă, (caracterul absolut al prezumției legale
funcționând, în condițiile
art
. 1202 alin. 2 Cod
civil, doar în relațiile dintre părți).
Aceasta însemna, raportat la datele speței, ca
reclamantul să demonstreze, fie că nu a existat notată în cartea funciară o
somație în legătură cu executarea unei creanțe bugetare împotriva aceluiași
debitor – proprietar al imobilului adjudecat (ceea ce a constituit temeiul
contestației la executare și al anulării formelor de executare), fie că,
anulându-se formele de executare, soluția nu a privit și actul de adjudecare al
reclamantului.
Apărările în proces ale recurentului au privit acest din
urmă aspect și ele au fost corect înlăturate de către instanțele fondului, care
au realizat o corectă interpretare a celor dispuse prin hotărârile
judecătorești anterioare.
Astfel, potrivit sentinței
nr
.
280 din 29 ianuarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, admițându-se contestația la
executare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Dâmbovița
, s-au anulat formele de executare îndeplinite în
dosarul
nr
. 119/2003 al B.E.J. D.M. (dosar în care a
fost emis și actul de adjudecare al reclamantului, la 5 ianuarie 2004).
În dispozitivul hotărârii nu se face referire doar la
vânzarea silită din 17 noiembrie 2003, ci dimpotrivă, se anulează formele de
executare cu privire la bunurile imobile aparținând societății U.P.E.T. – S.A.,
constând în cămin nefamiliști și teren aferent imobilului (adjudecate de către
reclamant) și teren de tenis.
Or, prin această vânzare se adjudecase numai terenul de
tenis, celelalte imobile făcând obiectul adjudecării ulterioare (din 5 ianuarie
2004) în favoarea reclamantului și care astfel, față de conținutul hotărârii
menționate, intră în noțiunea formelor de executare supuse anulării.
Această chestiune, a întinderii formelor de executare
anulate, a fost tranșată și prin sentința
nr
. 492/13
februarie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, potrivit căreia s-a respins
contestația la executare formulată de S.A. U.P.E.T. S.A. prin care s-a
solicitat anularea procesului-verbal de licitație din 5 ianuarie 2004,
reținându-se că există pe acest aspect autoritate de lucru judecat față de
sentința
nr
. 280/2004 a aceleiași instanțe, prin care
se dispusese deja anularea acestei forme de executare.
Mai mult, acest aspect al anulării actului de adjudecare
al reclamantului a fost tranșat în cadrul procesului având ca obiect
contestația la executare promovată de S.C. U.P.E.T. S.A. împotriva intimatului
Dumitrescu Ion-Mihai (ca urmare a demersului acestuia de a solicita punerea în
posesie asupra imobilului).
Astfel, prin hotărâre irevocabilă s-a statuat că
titlul invocat de reclamant, respectiv actul de adjudecare, a fost deja anulat,
astfel încât nu mai poate avea efecte juridice și nu mai poate legitima dreptul
de proprietate pretins de acesta.
Această hotărâre, pronunțată în contradictoriu cu
reclamantul din prezenta cauză, produce față de acesta efectele relativității
lucrului judecat, astfel încât, în raport de dispozițiile
art
.
1201 Cod civil, el nu mai poate solicita reluarea verificării jurisdicționale
asupra aspectelor deja tranșate în mod irevocabil.
Rezultă că în speță, instanțele nu au denaturat în nici
un fel, înțelesul și conținutul actelor juridice deduse judecății, pentru a fi
aplicabil motivul de recurs prevăzut de
art
. 304
pct
. 8 Cod procedură civilă.
De asemenea, nu a avut loc o aplicare greșită a legii în
materia efectelor produse față de părți și în raport de terți, de hotărârile
judecătorești.
Cu privire la cele două hotărâri pronunțate în
contestații la executare față de care reclamantul a rămas terț, instanța de
apel nu a reținut, așa cum în mod eronat se susține, existența autorității de
lucru judecat față de recurent, ci răsfrângerea, sub forma opozabilității, a
statuărilor cuprinse în respectivele hotărâri judecătorești irevocabile.
Susținând o aplicare greșită a dispozițiilor
art
. 1200
pct
. 4 Cod civil,
recurentul ignoră faptul că hotărârile, ca mijloace de probă (prezumții legale)
se impun și terților, cu precizarea că aceștia au posibilitatea să facă dovada
contrară acestor prezumții care, față de ei, au caracter relativ (probă
contrară ce în speță nu a fost făcută).
De asemenea, recurentul face confuzie între principiul
relativității efectelor hotărârii judecătorești (care presupuse într-adevăr, ca
obligativitatea acestor efecte și autoritatea lucrului judecat să se impună
numai părților) și principiul opozabilității acelorași efecte (care se
manifestă în relația cu terții, interzicând acestora să le ignore și să le
încalce, câtă vreme nu fac dovada unei alte realități juridice).
De aceea, susținând că hotărârile nu produc nici un efect
asupra lui pentru că,
nefiind
parte în proces, nu-i
sunt opozabile, recurentul pretinde de fapt să i se recunoască posibilitatea
ignorării unor acte jurisdicționale intrate în puterea lucrului judecat, ca și
cum acestea nu ar exista și fără a demonstra contrariul celor statuate de
acestea (ceea ce i-ar fi fost permis din poziția lui de terț).
În consecință, instanțele au stabilit corect că actul de
adjudecare al reclamantului, în condițiile anulării acestuia, nu mai poate
justifica dreptul de proprietate invocat de acesta și ca atare, acțiunea în
revendicare promovată este
nefondată
.
Aprecierile recurentului în legătură cu stabilirea
prețului adjudecării, cu participarea legală a acestuia la procedura licitației
nu se pot constitui în critici care să facă obiect de analiză pentru instanța
de recurs, având în vedere că nu se regăsesc în considerentele deciziei atacate
aspecte de natura celor menționate, care să fie combătute prin motivele de
recurs.
Faptul plății prețului adjudecării nu constituie și nu
consolidează titlul (față de motivele de nulitate enunțate anterior), ci doar
dă posibilitatea recurentului să solicite restituirea în cadrul răspunderii
pentru evicțiune (
art
. 522 Cod procedură civilă).
Pentru considerentele expuse, stabilindu-se caracterul
neîntemeiat al criticilor, recursul a fost respins.