Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3751/2006

HOTĂRÂRE
01.11.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3751/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 februarie 2006, reclamantul B.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 17784 din 15 iunie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născut în timpul refugiului părinților săi din Ardealul de Nord, în localitatea Câmpia Turzii.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 175 din 31 martie 2006, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 17784 din 15 iunie 2005, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 8 octombrie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești cuvenite, începând cu data de 1 mai 2005. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 8 octombrie 1943, dată la care părinții săi erau strămutați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere, statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de B.I. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus menționate. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc. Situația de refugiat a rezultat, din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor B.E.

și M.P., copia legitimației tatălui reclamantului emisă de Comisariatul General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei și copiile actelor de stare civilă ale reclamantului. Interpretarea dată de instanță este corectă și nu adaugă la lege. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 175 din 31 martie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-03-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 839/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 august 2005, reclamanta B.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 17783 din 15 iunie 2005, emisă de Casa Județeană d
ÎCCJ 2005-01-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 395/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamantul I.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 12583 din 25 noiembrie 2003, emisă de Casa Jude
ÎCCJ 2006-04-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 17462 din 21 septembrie 2005, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Ju
ÎCCJ 2005-01-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 decembrie 2003, reclamantul S.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 11421 din 15 octombrie 2003, emisă de Casa Jud
ÎCCJ 2006-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2006
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 177 din 31 martie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă