Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2005

HOTĂRÂRE
19.01.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 decembrie 2003, reclamantul S.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 11421 din 15 octombrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice. Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 64 din 15 ianuarie 2004, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 11421 din 15 octombrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 noiembrie 1943 - 1 aprilie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu 1 septembrie 2003. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 15 noiembrie 1943, în Brașov, dată la care părinții săi erau refugiați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere, statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de S.V. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G.

nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus menționate. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează (...) lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G.

nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut cu aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui, la data retrocedării pământului românesc. Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor V.S.

și S.G. și copia actului de naștere al reclamantului. Interpretarea dată de instanță este legală și nu adaugă la lege. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 64 din 15 ianuarie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 decembrie 2003, reclamanta M.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 11652 din 29 octombrie 2003, emisă de Casa Jud
ÎCCJ 2005-01-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 395/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamantul I.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 12583 din 25 noiembrie 2003, emisă de Casa Jude
ÎCCJ 2005-02-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 752/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamantul M.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 12810 din 25 noiembrie 2003, emisă de Casa Jude
ÎCCJ 2005-01-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 404/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 februarie 2004, reclamantul B.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 13144 din 16 februarie 2004, emisă de Casa Ju
ÎCCJ 2005-01-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 august 2003, reclamanta P.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 10384 din 28 mai 2003, emisă de Casa Județeană de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă