ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la data de 10 decembrie 2003, reclamanta M.R. a solicitat anularea hotărârii nr.
11652 din 29 octombrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și
recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut
statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Cluj, secția
de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 70 din 15 ianuarie
2004, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 11652 din 29 octombrie
2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei,
calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,
pentru perioada 1 iunie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești
prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările ulterioare, începând cu 1 septembrie 2003.
Hotărând astfel, instanța de
fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 1 iunie 1944, dată la care
părinții săi erau refugiați din motive etnice, din localitatea de domiciliu și
a dobândit prin naștere, statutul de refugiată, îndeplinind condițiile
prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea
drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând casarea
hotărârii și respingerea acțiunii formulate de M.R.
Recurenta a susținut că,
hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care
Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la
persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar
intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și
limitativ prin dispozițiile legale sus menționate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,
cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6
septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive
etnice, după cum urmează (...) lit. c), a fost strămutată în altă localitate,
decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a
ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate
în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele
expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de
populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din
localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de
persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal
instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au
fost strămutați, are același statut cu aceștia, perioada fiind de la data
nașterii lui, la data retrocedării pământului românesc.
Situația de refugiat a
rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor G.I.
și C.I., copia extras de la tabelul cu refugiații nr. 2747 din 5 iunie 2003,
emis de Ministerul de Interne - Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale
și copia actului de naștere al reclamantei.
Interpretarea dată de
instanță este legală și nu adaugă la lege.
În consecință, soluția
instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art.
312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 70 din 15
ianuarie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 ianuarie 2005.