ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 8 august 2005, SC R. SA a declarat recurs împotriva sentinței nr.

1170 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 1210/2005.

În motivarea recursului declarat,

recurenta a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză și

hotărârea atacată este rezultatul unei greșite interpretări a probelor, pentru

că societatea nu era obligată să întocmească un audit extern.

Intimata C.N.V.M. a solicitat

respingerea recursului, întrucât intimata este singura autoritate în măsură să

se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor și analizelor

calitative care stau la baza emiterii actelor sale individuale.

A mai precizat intimata că

încadrarea și, respectiv, aplicarea sancțiunii s-a făcut de C.N.V.M., în

temeiul legislației specifice pieței de capital.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că (după mai multe declinări de competență),

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 1170 din 16 iunie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Bucovăț, în contradictoriu cu C.N.V.M.

S-a reținut că Ordonanța nr. 871 din

9 decembrie 2003, emisă de C.N.V.M., este un act administrativ legal, prin care

recurenta-reclamantă SC R. SA Bucovăț a fost amendată cu 52.305.742,91 lei,

pentru netransmiterea integral și în termen a rapoartelor perioadei aferente

încheierii anului financiar 2002, conform O.U.G. nr. 28/2002.

De precizat este faptul contestării

de către recurentă a amenzii aplicate, contestație respinsă prin decizia C.N.V.M.

nr. 802 din 13 februarie 2004.

Această decizie a fost considerată

legală de instanța de fond, nereținându-se ca întemeiat motivul invocat de reclamantă,

că nu este supusă reglementărilor contabile autorizate și că nu este obligată

la transmiterea raportului privind încheierea exercițiului financiar pe 2002.

Instanța de fond a mai reținut că la

baza ordonanței de sancționare a stat Ordonanța nr. 180 din 24 septembrie 2003,

prin care un număr de societăți, printre care și reclamanta, a fost sancționată

cu „avertisment”, pentru că nu a transmis periodic rapoartele aferente

exercițiului financiar 2002. Mai mult, pentru faptul că nu s-a respectat

termenul de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Ordonanței nr. 180/2003,

a fost emisă Ordonanța de sancționare nr. 871 din 9 decembrie 2003. S-a mai

reținut de instanță că recurenta nu poate fi absolvită de răspundere, pentru

faptul că a depus un raport privind situația financiară la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, și nu la C.N.V.M.

Verificându-se actele cauzei, în

raport cu sentința atacată și motivele de recurs invocate în cauză, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

constată că recursul declarat este nefondat și va fi respins.

Hotărârea instanței de fond este

motivată și în mod corect a stabilit legalitatea actului contestat.

Așa cum rezultă din actele cauzei,

recurenta-reclamantă este o societate deținută public, în evidențele Oficiului

de Evidență a Valorilor Mobiliare, societatea fiind tranzacționabilă potrivit art.

2 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996 și, deci, se supune acestui regulament.

Conform dispozițiilor art. 121 din O.U.G.

nr. 28/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002, coroborat cu art. 3

și 4 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996, societățile deținute public au

obligația de a transmite la C.N.V.M., în termen, raporturile periodice aferente

încheierii fiecărui exercițiu bugetar.

Transmiterea trebuia făcută de

recurentă până la 30 aprilie 2003, raportul anual aferent an 2002 trebuind a fi

însoțit de raportarea financiar-contabilă, raportul auditorului financiar

pentru societățile care aplică Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001

și raportul Comisiei de revizuiri. Acest lucru nu a fost făcut de recurentă,

ceea ce a determinat sancționarea cu amendă a recurentei de către C.N.V.M.

Constatându-se că sancționarea

recurentei-reclamante a fost făcută în limitele legii, susținerile recurentei

prin motivele de recurs fiind neîntemeiate, recursul declarat va fi respins

conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R. SA

Bucovăț împotriva sentinței civile nr. 1170 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 martie 2006.