ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 8 august 2005, SC R. SA a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1170 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 1210/2005. În motivarea recursului declarat, recurenta a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză și hotărârea atacată este rezultatul unei greșite interpretări a probelor, pentru că societatea nu era obligată să întocmească un audit extern. Intimata C.N.V.M. a solicitat respingerea recursului, întrucât intimata este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale individuale.

A mai precizat intimata că încadrarea și, respectiv, aplicarea sancțiunii s-a făcut de C.N.V.M., în temeiul legislației specifice pieței de capital. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că (după mai multe declinări de competență), Curtea de Apel București, prin sentința nr. 1170 din 16 iunie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Bucovăț, în contradictoriu cu C.N.V.M. S-a reținut că Ordonanța nr. 871 din 9 decembrie 2003, emisă de C.N.V.M., este un act administrativ legal, prin care recurenta-reclamantă SC R. SA Bucovăț a fost amendată cu 52.305.742,91 lei, pentru netransmiterea integral și în termen a rapoartelor perioadei aferente încheierii anului financiar 2002, conform O.U.G.

nr. 28/2002. De precizat este faptul contestării de către recurentă a amenzii aplicate, contestație respinsă prin decizia C.N.V.M.

nr. 802 din 13 februarie 2004. Această decizie a fost considerată legală de instanța de fond, nereținându-se ca întemeiat motivul invocat de reclamantă, că nu este supusă reglementărilor contabile autorizate și că nu este obligată la transmiterea raportului privind încheierea exercițiului financiar pe 2002. Instanța de fond a mai reținut că la baza ordonanței de sancționare a stat Ordonanța nr. 180 din 24 septembrie 2003, prin care un număr de societăți, printre care și reclamanta, a fost sancționată cu „avertisment”, pentru că nu a transmis periodic rapoartele aferente exercițiului financiar 2002. Mai mult, pentru faptul că nu s-a respectat termenul de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Ordonanței nr. 180/2003, a fost emisă Ordonanța de sancționare nr. 871 din 9 decembrie 2003. S-a mai reținut de instanță că recurenta nu poate fi absolvită de răspundere, pentru faptul că a depus un raport privind situația financiară la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, și nu la C.N.V.M.

Verificându-se actele cauzei, în raport cu sentința atacată și motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constată că recursul declarat este nefondat și va fi respins. Hotărârea instanței de fond este motivată și în mod corect a stabilit legalitatea actului contestat. Așa cum rezultă din actele cauzei, recurenta-reclamantă este o societate deținută public, în evidențele Oficiului de Evidență a Valorilor Mobiliare, societatea fiind tranzacționabilă potrivit art. 2 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996 și, deci, se supune acestui regulament. Conform dispozițiilor art. 121 din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002, coroborat cu art. 3 și 4 din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 2/1996, societățile deținute public au obligația de a transmite la C.N.V.M., în termen, raporturile periodice aferente încheierii fiecărui exercițiu bugetar. Transmiterea trebuia făcută de recurentă până la 30 aprilie 2003, raportul anual aferent an 2002 trebuind a fi însoțit de raportarea financiar-contabilă, raportul auditorului financiar pentru societățile care aplică Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001 și raportul Comisiei de revizuiri. Acest lucru nu a fost făcut de recurentă, ceea ce a determinat sancționarea cu amendă a recurentei de către C.N.V.M. Constatându-se că sancționarea recurentei-reclamante a fost făcută în limitele legii, susținerile recurentei prin motivele de recurs fiind neîntemeiate, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA Bucovăț împotriva sentinței civile nr. 1170 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2006.