ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4127/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4127/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la 12 mai 2005 reclamanta M.J. A.G. a chemat în

judecată pe pârâta SC B.T. SRL pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va

pronunța, să-i interzică pârâtei să utilizeze în activitatea comercială, pe

documente și/sau pentru publicitate în orice formă sau format a mărcii

figurative constând din reprezentarea unui „cap de cerb”; să dispună publicarea

pe cheltuiala pârâtei a dispozitivului hotărârii în termen de 10 zile de la

data rămânerii definitive și irevocabile a acesteia, câte o dată pe zi, în

zilele de luni, miercuri și vineri ale aceleiași săptămâni, pe prima sau pe

ultima pagină a ziarelor „Adevărul” și „Evenimentul Zilei”.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta produce

și comercializează un renumit lichior pe bază de plante J., cunoscut și

apreciat în întreaga lume. Sticlele de lichior de plante J. precum și

etichetele care însoțesc produsul respectiv prezintă ca element central un cap

de cerb, între coarnele cerbului fiind amplasată central o cruce.

Reclamanta și-a protejat ca mărci la OMPI denumirea

produsului, eticheta, sticla și forma acesteia, etichetele care însoțesc

produsul, precum și semnele grafice distinctive „cap de cerb”.

Pârâta importă, stochează și comercializează în

România un produs identic cu cel al reclamantei, un lichior de plante ce poartă

denumirea S.H. Pe eticheta produsului respectiv apare ca element central un

„cap de cerb” între coarnele căruia se află amplasată o cruce, element

figurativ care constituie o reproducere fără drept a mărcilor reclamantei și în

același timp a unor elemente esențiale din structura mărcilor combinate

complexe aparținând reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1384 din 25 noiembrie 2005

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea și a

interzis utilizarea de către pârâtă, în activitatea comercială, pe documente

și/sau pentru publicitate, în orice formă sau format a mărcii figurative

constând în reprezentarea unui „cap de cerb”, astfel cum este individualizat

acest semn figurativ pe eticheta aplicată pe sticlele de lichior ce poartă și

marca verbală S.H., produs importat și distribuit în România de pârâtă. A fost

respins ca nefondat capătul de cerere privind publicarea dispozitivului

hotărârii în ziarele „Adevărul” și „Evenimentul Zilei”.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

între mărcile înregistrate de reclamantă și semnul aplicat pe produsele

comercializate de către pârâtă există similaritate. Procedând la compararea

semnului figurativ „cap de cerb” aplicat pe produsele importate de pârâtă cu

semnul figurativ „cap de cerb” înregistrat ca marcă de reclamantă, tribunalul a

apreciat că există suficiente asemănări pentru a se reține similaritatea dintre

acestea, diferențele fiind la nivelul detaliilor și, prin urmare,

nesemnificative.

Perceperea mărcii în mintea consumatorului mediu

joacă un rol decisiv în aprecierea globală a probabilității de confuzie, iar un

astfel de consumator percepe marca, în mod normal, ca pe un întreg și nu-i

analizează diferitele detalii. Aprecierea globală a similarității vizuale

trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu creată de marcă, care păstrează în

memorie, în special, componenta distinctivă și dominantă. În cazul de față

componenta distinctivă și dominantă este „capul de cerb cu o cruce între

coarne”.

Aprecierea riscului de confuzie se face prin

raportare la un consumator mediu și ținând seama că acesta nu are în față sa

concomitent ambele produse pentru a putea analiza temeinic existența sau

inexistența vreunei legături dintre cei doi întreprinzători care le produc sau

comercializează. În cazul de față, atât elementul verbal, S.H., cât și cel

figurativ, capul de cerb cu o cruce între coarne, aplicate pe produsele

comercializate de pârâtă au un caracter dominant, iar similaritatea puternică a

elementelor figurative poate crea un risc de confuzie indirectă incluzând și

riscul de asociere cu mărcile reclamantei.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri

a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 108 A din 9 iunie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a

arătat, în ceea ce privește admisibilitatea probei prin expertiză tehnică de

specialitate sub aspectul aprecierii riscului de confuzie, incluzând și riscul

de asociere, că aprecierea similarității/identității produselor și a

similarității/identității semnelor aflate în conflict, precum și a riscului de

confuzie, incluzând și riscul de asociere, constituie probleme de drept, iar nu

aspecte de fapt, susceptibile a face obiectul unei expertize tehnice.

Asemănarea dintre semnele conflictuale este mai mult

decât evidentă, deosebirile invocate de către apelantă nefiind pregnante și

esențiale, care să estompeze asemănarea covârșitoare rezultată din analiza

comparativă vizuală și conceptuală a semnelor conflictuale.

Instanța de fond a reținut faptul că semnele

conflictuale au fiecare câte două elemente dominante. Mărcile reclamantei au ca

elemente dominante elementul verbal „J.” și elementul figurativ reprezentând un

cap de cerb redat pictural. Semnul conflictual aplicat pe produsele

comercializate de către pârâtă, are ca elemente dominante elementul verbal S.H.

și elementul figurativ reprezentând un cap de cerb redat stilizat.

Instanța de fond a avut în vedere compunerea semnelor

conflictuale, apreciind asupra consecințelor existenței elementului dominant

comun, respectiv elementul figurativ reprezentând un cap de cerb, întrucât în

aprecierea similarității semnelor conflictuale sub aspectul percepției de

ansamblu a semnului de către consumatorul mediu, au relevanță asemănările, iar

nu deosebirile.

Consecința existenței elementelor verbale diferite

dominante în componența fiecăruia dintre semnele conflictuale a fost în mod

legal și temeinic apreciată de către instanța de fond în sensul că înlătură

riscul de confuzie directă. Confruntat cu produse identice purtând semnul

conflictual, consumatorul român mediu, vizat de produsele respective, își va

aminti elementul verbal ce compune mărcile anterioare, astfel încât nu va

substitui involuntar produsele și nu va considera că produsul marcat de semnul

conflictual are aceeași proveniență cu cel marcat de mărcile reclamantei.

Existența elementului figurativ comun este însă,

susceptibil să determine consumatorul român mediu, vizat de produsele

respective, să presupună că între cei doi producători diferiți ar exista vreo

legătură (juridică, economică, financiară etc.), riscul de confuzie indirectă,

incluzând și riscul de asociere a semnului cu marca neputând fi înlăturat.

De regulă, pe piața românească vânzarea produselor în

litigiu nu implică în mod obligatoriu comunicarea verbală între vânzător și

consumator, fiind susceptibile a fi vândute cu amănuntul, prin sistemul de

autoservire. Dacă produsele ar fi susceptibile de comercializare exclusiv prin

comandă directă (comunicare verbală), acest fapt ar fi fost susceptibil să

atragă impactul mult mai puternic al elementului verbal din compunerea mărcii

asupra consumatorului mediu și, pe cale de consecință, reținerea predominant a

acestuia la momentul la care se confruntă din nou cu achiziționarea produsului

marcat. Cum însă, modul de comercializare a produselor în litigiu este

autoservirea, nu se pune problema impactului fonetic al elementului verbal

dominant, ci problema percepției de ansamblu, vizuală și conceptuală a semnelor

conflictuale, percepție în care elementul figurativ este predominant, ceea ce

face ca gradul de similaritate vizuală și conceptuală a semnelor conflictuale

să fie unul ridicat.

Canalele de distribuție și piețele de desfacere

prezintă importanță sub aspectul aprecierii riscului de confuzie. Produsele în

litigiu sunt produse de larg consum, astfel încât faptul că pârâta

comercializează produsele în zone din România cu populație preponderent

vorbitoare a limbii maghiare, limbă în care sunt redate inscripțiile aflate sub

capul de cerb, nu prezintă nicio relevanță, cât timp produsele sunt identice,

adresându-se aceluiași public țintă.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de

către pârâtă, critica vizând următoarele aspecte:

solicitarea apelantei de a se încuviința efectuarea unei expertize de specialitate

în stabilirea similarității semnelor în conflict, ceea ce constituie motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Concluzia instanței că obiectul expertizei este o

chestiune de drept, iar nu de fapt, este eronată. Apelanta a solicitat administrarea

probei cu expertiză care să fie efectuată de un expert în proprietate

industrială, specialitatea mărci, care să stabilească care sunt elementele care

au cea mai mare pondere în capacitatea distinctivă respectiv, care sunt

elementele dominante în structura mărcilor S.H. și J.; dacă există similaritate

între mărcile indicate; dacă expertul ajunge la concluzia că există

similaritate, să stabilească care este impresia globală pe care marca S.H. și

mărcile J. o produc asupra consumatorului mediu rezonabil informat și normal

atent.

Similaritatea este o chestiune de specialitate

întrucât presupune o apreciere statistică, sociologică, fizică și de

distinctivitate, astfel că trebuia încuviințată efectuarea expertizei conform

art. 201 C. proc. civ.;

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, motiv

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanțele au apreciat în mod eronat că există

similaritate între semnul distinctiv aplicat pe produsul cu denumirea S.H. și

mărcile asupra cărora reclamanta are un drept la marcă.

Deși a reținut inițial în motivarea hotărârii că

elementele verbale sunt dominante în componența fiecăruia din semnele

conflictuale, ulterior instanța de apel a statuat ca și instanța de fond, că

elementul figurativ aplicat pe produsul purtând denumirea S.H. care constă în

reprezentarea unui cap de cerb este predominant și determină un risc de

confuzie indirectă.

Instanța de apel a reținut că semnele conflictuale

reprezintă un ansamblu alcătuit din elemente verbale și figurative.

Într-adevăr, semnul distinctiv aplicat pe produsul cu denumirea S.H. constă din

eticheta aplicată pe produsul respectiv, care conține, pe lângă capul de cerb,

și alte elemente. În aprecierea acestui element de fapt, instanța nu putea

ignora faptul că elementul figurativ asupra căruia a apreciat similaritatea

este numai o parte din semnul distinctiv folosit de pârâtă.

Elementul figurativ „cap de cerb” face parte dintr-un

ansamblu constituit ca atare prin voința producătorului produsului cu denumirea

S.H., numai acest ansamblu având funcția de semn distinctiv și fiind aplicat cu

această semnificație pe produsul cu denumirea de S.H. Atât instanța de fond cât

și instanța de apel au reținut că semnul distinctiv folosit de către pârâtă

cuprinde nu doar elementul figurativ constând în „capul de cerb” ci și

elementul verbal S.H. care este dominant.

Motivarea instanței de apel este contradictorie din

acest punct de vedere: pe de o parte se reține că elementele verbale sunt

dominante în cazul semnelor conflictuale pentru ca ulterior să revină și să

menționeze că este predominant elementul figurativ reprezentat de „capul de

cerb”.

Dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) lit. b) din

Legea nr. 84/1998 nu sunt aplicabile întrucât nu este vorba de similaritate

între semnele conflictuale. Elementul structural esențial al mărcii reclamantei

sau cel puțin unul din elementele cu cea mai mare pondere în capacitatea

distinctivă a mărcii este denumirea „J.”. Elementul structural distinctiv al

semnului aplicat pe produsul importat de pârâtă este reprezentat de denumirea

S.H. și de culoarea predominantă a etichetei.

Având în vedere că distribuirea imputată pârâtei are

loc într-o zonă cu semnificativă populație maghiară, desemnările în limba

maghiară pot juca un rol important în stabilirea caracterului distinctiv al

mărcii. Împrejurarea că în cauză este vorba de produse de larg consum care în

principiu ar putea fi comercializate oriunde este irelevantă deoarece riscul de

confuzie se apreciază în concret, în raport cu consumatorul mediu, iar nu în

principiu, ipotetic și eventual, așa cum a făcut instanța de apel.

Nu se poate reține similaritatea nici în privința

capului de cerb, singurul element comun celor două semne, întrucât în marca

reclamantei capul de cerb este reprezentat pictural, iar în semnul distinctiv

folosit de pârâtă capul de cerb este folosit în variantă stilizată.

Riscul de confuzie trebuia probat de reclamantă prin

expertiză. Ca și similaritatea, riscul de confuzie este în aceeași măsură o

chestiune de specialitate și deci era necesară administrarea unei expertize de

specialitate.

Sarcina probei revenea reclamantei și întrucât

această probă nu a fost administrată riscul probei ar trebui suportat de aceasta.

Instanța de apel a interpretat greșit noțiunea de

comercializare. Actul de comerț presupune o interpunere în circulația

mărfurilor în scopul obținerii de profit. Proba comercializării unui produs se

face cu facturi și contracte de vânzare-cumpărare între cele două părți

contractante. Nu există probe la dosarul cauzei din care să rezulte că pârâta

ar fi comercializat produse sub semnul distinctiv pretins similar cu mărcile

reclamantei. Facturile pe care reclamanta le-a prezentat instanței, cu scopul de

a dovedi comercializarea de către pârâtă a unui produs purtând un semn

distinctiv pe care reclamanta îl consideră drept o atingere a mărcilor sale, se

referă exclusiv la un produs numit H.

Prin întâmpinare intimata reclamantă a formulat

apărări față de criticile dezvoltate prin motivele de recurs, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

În recurs, în condițiile art. 305 C. proc. civ.,

părțile au administrat proba cu înscrisuri în dovedirea și combaterea motivelor

de recurs. Au fost depuse, în copie, sentința Tribunalului de Primă Instanță al

Comunităților Europene (a Cincea Cameră) din 14 decembrie 2006, exemple de

mărci înregistrate având ca element figurativ un cerb.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în

toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să

cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu,

unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei

urmează să se pronunțe și termenul în care trebuie să efectueze expertiza. Termenul

va fi stabilit astfel încât depunerea expertizei la instanță să aibă loc

conform dispozițiilor art. 209.

Rezultă așadar, că în mod obișnuit efectuarea

expertizei este lăsată la aprecierea instanței, aceasta având posibilitatea să

decidă dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesară sau nu

părerea unui expert.

Numai în cazurile anume prevăzute de lege, lipsa

expertizei poate duce la nulitatea hotărârii. Legea nr. 84/1998 nu impune

obligația efectuării unei expertize de specialitate pentru lămurirea aspectelor

privitoare la similaritatea semnelor aflate în conflict precum și a

existenței/inexistenței riscului de confuzie între semne. Drept urmare, în

această materie expertiza este facultativă, lăsată la libera apreciere a

judecătorului.

Într-adevăr, analizarea dacă percepția mărcii în

mintea consumatorului mediu, rezonabil informat și normal atent, pe baza

impresiei de ansamblu creată de marcă, este de natură să creeze sau nu un risc

de confuzie, constituie o chestiune de fapt. Chestiunea de drept privește

interzicerea folosirii semnului, în activitatea comercială a terțului, dacă

acesta nu are consimțământul titularului mărcii, după ce în prealabil a fost

determinată chestiunea de fapt.

Totuși, fără a recurge la părerea unui expert, instanțele

de fond au făcut o apreciere corectă a chestiunii de fapt dedusă judecății, pe

de o parte, aceea a similarității dintre semnele aflate în conflict iar pe de

altă parte, aceea a existenței riscului de confuzie între semne, astfel încât

actul de procedură constând în respingerea cererii de efectuare a expertizei nu

a fost de natură să determine pronunțarea unei soluții nelegale decurgând din

vătămarea pe care ar fi suferit-o pârâta prin neadministrarea acestei probe.

În consecință, nu sunt întrunite cerințele impuse de

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât criticile formulate în temeiul

art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt întemeiate;

dacă între elementele componente ale semnelor înregistrate de părți ca marcă

există o asemănare de natură să producă în percepția publicului un risc de

confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul.

Pentru aceasta trebuie văzut care este publicul țintă

al produselor pe care sunt aplicate semnele în conflict, trebuie făcută o

comparație a produselor și, apoi, o comparație a semnelor.

Legat de primul aspect, este de necontestat că atât

reclamanta cât și pârâta folosesc semnul înregistrat pentru un lichior pe bază

de plante. Băuturile, alcoolice sau nu, sunt produse de larg consum, de consum

zilnic, ceea ce face ca publicul țintă să fie publicul general sau, altfel

spus, consumatorul mediu. Or, în cazul bunurilor de larg consum un consumator

mediu nu va fi foarte atent, el nu va recunoaște dintr-o privire diferențele

dintre mărci, astfel că pentru el prima impresie este cea decisivă.

Un consumator nu compară mărcile una lângă alta. În

general, el se confruntă în magazin cu marca frauduloasă, fără să vadă produsul

ce poartă marca pe care el o cunoaște și pe care și-o amintește cu o acuratețe

mai mare sau mai mică. El confundă produsul oferit sub marca frauduloasă cu

produsul original pe care de fapt vrea să-l cumpere.

Nu a putut fi primită critica recurentei în sensul că

ceea ce trebuiau să ia în considerare instanțele de fond era faptul că

distribuirea imputată acesteia are loc într-o zonă cu populație preponderent

maghiară, astfel că desemnările în limba maghiară trebuiau să joace un rol

semnificativ în stabilirea caracterului distinctiv al mărcii. Potrivit art. 1

alin. (1) din Constituția României, România este un stat unitar. Drept urmare,

este exclusă limitarea comercializării unor produse numai într-o anumită zonă a

țării. Pe de altă parte, chiar acceptând argumentul recurentei, în zona cu

populație „preponderent” (deci, nu exclusiv!) maghiară pot exista și cetățeni

de naționalitate română pentru care, potrivit raționamentului recurentei, să

existe riscul de confuzie, dacă ceea ce ar interesa ar fi doar elementul verbal

din cadrul mărcilor complexe.

Cât privește cel de-al doilea aspect, produsele

reclamantei și ale pârâtei au un scop identic și intră în competiție directă pe

piață. Bunurile furnizate de semnele aflate în conflict sunt similare

(lichioruri), pentru ambele fiind obținută protecția pe Clasa 33, iar prin

natura și destinația lor pot fi atribuite de cumpărători aceleiași origini.

Produsele sunt similare dacă au între ele o legătură

suficient de puternică pentru a crea publicului care percepe o marcă, identică

sau similară, motiv să creadă în mod rezonabil că ele sunt produse sau

comercializate de aceeași persoană, proprietară a mărcii. Or, din analiza

semnelor care tind să protejeze produsele oferite de ambele părți, publicul

poate să creadă că acestea provin din aceeași sursă comercială sau, cel puțin,

de la societăți relaționate economic, respectiv că provin de la reclamantă.

Drept urmare, în speță este îndeplinită cerința

impusă de art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, aceea de a exista

identitate sau doar asemănare între produsele cărora li se aplică semnul, cu

produsele pentru care marca a fost înregistrată.

Din analiza comparativă a semnelor aflate în conflict

poate fi desprinsă concluzia că pârâtei recurente trebuie să-i fie interzisă

utilizarea elementului figurativ constând în reprezentarea unui „cap de cerb”,

astfel cum acesta a fost înregistrat ca marcă de către reclamantă.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a

solicitat să se interzică pârâtei să utilizeze, în activitatea sa comercială,

pe documente și/sau pentru publicitate în orice formă sau format, a mărcii

figurative constând din reprezentarea unui „cap de cerb”, utilizare care

încalcă drepturile exclusive ale reclamantei.

Așadar, instanțele au avut de analizat dacă, legat de

acest element figurativ din marca complexă aparținând reclamantei, există

riscul de a se produce în percepția publicului un risc de confuzie, inclusiv

riscul de asociere a mărcii cu semnul. Nu s-a pus în discuție întreaga marcă

înregistrată de pârâtă (și care, spre deosebire de cea a reclamantei, nu

beneficiază de protecție pe teritoriul României), ci doar elementul figurativ

care, specific mărcii complexe, poate constitui el însuși o marcă.

Elementul figurativ în legătură cu care a fost

declanșat litigiul constă, în esență, într-un cap de cerb prezentat din față,

și care are poziționat între coarne o cruce înconjurată de o aură. De vreme ce

bunurile vizate de mărci sunt folosite zi de zi și în mod obișnuit sunt

cumpărate pe loc, elementul figurativ capătă o importanță deosebită. Imaginea oferită

de elementul figurativ este, prin dimensiunea sa, dominantă, astfel încât

elementul verbal, poziționat în partea de jos a ambelor mărci, să nu-l frapeze

pe consumatorul mediu.

Semnele în discuție au în comun, ca o trăsătură ce

atrage atenția consumatorului, capul de cerb care privește înainte și care are

între coarne, ca element dominant, o cruce înconjurată de o aură.

Caracterul distinctiv al acestui element din marca

complexă nu este limitat de faptul că, așa cum a dovedit recurenta, există și

alte mărci care fac trimitere la bunuri din Clasa 33 și care includ

reprezentări ale unor cervine sau căprioare. În toate acele cazuri, același

animal este reprezentat într-o poziție total diferită de cea din desenul care

este o parte a mărcii complexe înregistrată de reclamantă. Or, reprezentarea

grafică a unui semn într-o formă diferită este licită, neputându-se interzice

ca același animal să fie înregistrat ca marcă de mai multe ori, dacă poziția în

care este desenat nu este identică, sau chiar parțial identică, cu cele

anterioare.

Pe de altă parte, de vreme ce în cazul elementelor

figurative imitația ilicită se caracterizează în mod esențial prin riscul de

producere a unei confuzii vizuale în rândul publicului, acest risc se apreciază

nu prin verificarea diferențelor de detaliu, ci prin determinarea impresiei

vizuale generale produse de semn. Drept urmare, împrejurarea că, așa cum a

susținut recurenta, în marca reclamantei capul de cerb este reprezentat

pictural, pe când în semnul folosit de pârâtă capul de cerb este folosit în

variantă stilizată, nu este de natură să înlăture impresia imediată că

produsele pe care sunt aplicate cele două semne provin de la același

producător. Consumatorul va putea considera că are de-a face cu produse

aparținând aceleiași game, că marca pe care o cumpără de obicei a fost

modernizată sau că are în față o variantă a mărcii.

Din cele ce preced rezultă că elementul figurativ

„cap de cerb” astfel cum este individualizat în eticheta aplicată pe sticlele

de lichior ce poartă și elementul verbal S.H. este de natură să creeze o

confuzie directă cu produsele realizate și comercializate de reclamantă.

Ca atare, instanțele de fond au făcut aplicarea și

interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză

respectiv, art. 35 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind

mărcile și indicațiile geografice.

Aspectele privitoare la inexistența de probe din care

să rezulte faptul că pârâta ar fi comercializat produse sub semnul înregistrat

ca marcă de reclamantă și aprecierile greșite ale facturilor depuse de

reclamantă nu privesc nelegalitatea hotărârii, de natură să poată fi încadrate

în vreunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. Faptul că recurenta a plasat această critică sub motivul întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate conduce la o altă concluzie.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, cu

consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

B.T. SRL împotriva deciziei civile nr. 108 A din 9 iunie 2006 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2007.