ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 564/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 262/ C din 12

februarie 2001, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.L.C.N.

cu sediul social în Cluj Napoca, împotriva pârâtei SC B.A. SA cu sediul social

în Cluj

n

apoca, reținând în

principal că prin lăsarea pârâtei în spațiu și acceptarea ultimei chirii

stabilite de comun acord, reclamanta a acceptat în mod tacit plata chiriei în

cuantumul ultimei negocieri. Reclamanta avea obligația să propună modificarea

contractului prin act adițional sau somarea pârâtei la eliberarea spațiului.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ prin decizia civilă nr. 671 din 11

iunie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.L.C.N., împotriva

sentinței civile nr. 262/ C din 12 februarie 2001 a Tribunalului Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, cu motivarea că pârâta a adus la

cunoștință reclamantului că nu este de acord cu majorarea chiriei, iar pe de

altă parte pârâta este apărată de dispozițiile contractuale care nu prevăd

majorarea chiriei.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială prin decizia nr. 31 din 14 ianuarie 2001 a admis recursul declarat

de reclamantul C.L.C.N., a modificat decizia nr. 671 din 11 iunie 2001 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că a

admis apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 262/ C din 12 februarie

2001 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o și a trimis cauza aceluiași

tribunal pentru rejudecare.

În fundamentarea acestei soluții au

fost analizate clauzele contractului de închiriere, stabilindu-se că suprafața

închiriată este de 453,52 m.p., termenul închirierii este de 18 ani, cu

începere de la 28 noiembrie 1994, fără a se stabili chiria lunară. Rezultă că

instanțele au dat o interpretare greșită clauzelor contractului, reținând

modificarea unilaterală a prețului. Însă părțile nu au convenit prețul aplicat,

acesta urmând să fie determinat prin propunerile locatoarei, în raport de

hotărârile consiliului local, prețuri care se modificau în raport de indicele

general al prețurilor, rata oficială a inflației. Pentru a pune în discuție și

a se analiza calculul cifric al chiriei solicitată, având în vedere perioada de

folosință a spațiului precum și analizarea cererii de reziliere a contractului

în raport de clauzele contractului s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Rejudecând cauza în fond după

casare, Tribunalul Comercial Cluj prin sentința comercială nr. 217 din 14

februarie 2005 a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul C.L.C.N.,

împotriva pârâtei SC R.B. SA, sucursala Cluj, prin aceea că a obligat pe pârâtă

să plătească în favoarea reclamantei suma de 1.008.201.997 lei cu titlu de

chirie neachitată, T.V.A. datorat, majorări chirie restantă, majorări chirie

întârziere la plată, toate datorate până la data de 31 mai 2003. De asemenea au

fost compensate cheltuielile de judecată.

În această fază procesuală, la data

de 11 septembrie 2003, reclamantul a mai formulat o acțiune împotriva aceleiași

pârâte, având în prezent denumirea de SC R.B. SA, sucursala Cluj, cerând

obligarea acesteia la plata sumei totale de 20.583.555.983 lei, cauza fiind

conexată la dosarul inițial.

S-a apreciat, că în raport de

hotărârea Curții Supreme de Justiție, s-a impus efectuarea a două expertize

tehnice judiciare, una având ca obiectiv măsurarea suprafeței imobilului

închiriat pârâtei, iar alta stabilirea cuantumului chiriei în funcție de

această suprafață având ca punct de referință chiria existentă prin ultima

hotărâre a consiliului local. Astfel, expertul M.S. a opinat că suprafața

totală a imobilului este de 405,07 mp incluzând suprafața subsolului, a

parterului și etajului, reprezentând atât încăperile cu destinația de spațiu

comercial cât și cea a dependințelor aparținând construcției situate în Cluj

Napoca. În suplimentul la această expertiză s-a precizat că diferența dintre

suprafața trecută în contract și cea efectiv folosită de către bancă este de

48,45 m.p., în cartea funciară a imobilului fiind trecută în mod eronat

întinderea de 379,26 m.p.

Având la bază expertiza descrisă mai

sus, expertul contabil A.D.M. a efectuat un raport de expertiză

tehnico-judiciară, ce a fost refăcut ulterior, stabilind că locatarul trebuie

să plătească, în urma unor sume de bani achitate, un rest de plată de

1.008.201.997 lei, calcul efectuat până la data de 31 mai 2003. Calculul expus

corespunde variantei a 3-a din raportul de expertiză, pornindu-se de la chiria

recalculată de 26.377.590 lei care a fost indexată cu indicele inflației

începând cu luna iulie 1999.

Rezilierea contractului a fost

respinsă întrucât pârâta și-a îndeplinit într-o mare măsură obligațiile decât a

crezut reclamantul că nu a făcut-o, suma pe care o datorează fiind redusă în

raport cu ceea ce s-a achitat și cu cât s-a solicitat, neexistând motive de a

concluziona că numai una dintre părți și-ar fi executat obligațiile.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 191

din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.L.C.N.

împotriva sentinței nr. 217 din 14 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 305/2004

al Tribunalului Comercial Cluj, pe care a menținut-o în întregime, obligând

apelantul să plătească intimatei SC R.B. SA, sucursala Cluj, suma de 17.505.495

lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Instanța de apel, prin menținerea

sentinței apelate, a reținut în esență, aceeași situație de fapt și de drept și

a preluat argumentele instanței de fond. Mai mult, la termenul din 22 iunie

2005, stabilit pentru rejudecarea apelului, reprezentanta apelantului a

declarat că nu a fost mandatată să solicite suplimentarea probațiunii, că nu

are alte cereri de formulat și că solicită judecarea apelului.

S-a avut în vedere că la calculul

exact al cuantumului chiriei, așa cum a dispus instanța de casare, nu se poate

realiza în afara unei lucrări de specialitate, în completarea raportului de

expertiză inițial, că o astfel de probă nu poate fi administrată atâta timp cât

partea interesată nu dorește acest aspect. Din oficiu o astfel de probă nu se

poate administra deoarece presupune avansarea unor cheltuieli, astfel că prima

instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică în raport de probele

administrate și temeiurile de drept expuse.

Împotriva deciziei civile nr. 191

din 22 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul C.L.C.N.,

care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectele că instanța de rejudecare a încălcat prevederile art.

315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora în caz de casare, hotărârea

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie

pentru judecătorii fondului, a fost dată o greșită interpretare clauzelor

contractului, suprafața spațiului a fost determinată greșit de expert ea fiind

în realitate de 495,12 m.p., greșit a fost luată în considerație varianta a 3-a

a raportului de expertiză contabilă și greșit nu s-a dispus rezilierea

contractului, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile

art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.

Intimata pârâtă SC R.B. SA, sucursala

Cluj, a depus întâmpinare motivată în fapt și în drept, prin care a cerut

respingerea recursului și admiterea excepției lipsei calității procesuale de folosință

a recurentului reclamant.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de

recurs și de excepția ridicată în întâmpinare, constată că acestea sunt

neîntemeiate, urmând a le respinge ca nefondate, pentru următoarele

considerente.

Verificând întreaga documentație

existentă la dosarul cauzei, reiese neîndoios că la data de 9 aprilie 1996

contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu altă destinație decât

cea de locuință, are ca părți contractante în calitatea de locator C.L.C.N. și

în cererea de chemare în judecată cât și căile de atac au fost exercitate de C.L.C.N.,

care este titular de drepturi și își poate asuma obligații, împrejurare care

determină respingerea excepției lipsei calității procesuale de folosință a

recurentei.

Instanțele judecătorești anterioare,

rejudecând în fond după casare cauza, au stabilit adevăratele raporturi

juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor existente, precum

și regimul juridic sancționator aplicabil în situația nerespectării clauzelor

contractuale.

Au fost respectate cu rigurozitate

prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează că, în caz de

casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului. Astfel, așa cum a stabilit instanța de recurs, chiria

aplicabilă este cea propusă de locator și acceptată de locatară, iar în speță

reclamanta a solicitat chiria de 300.000 lei /m.p. /lună, conform hotărârii C.L.

nr. 224 din 6 mai 1999, cu începere de la 1 iulie 1999. Această solicitare a

locatoarei nu contravine clauzelor contractului, nu este o modificare

unilaterală, având în vedere că prin contractul părților nu au stabilit

cuantumul chiriei, aceasta fiind stabilită în raport de hotărârile C.L. Chiria

fiind stabilită prin hotărârea C.L., neatacată pe căile legale, pârâta putea

s-o accepte, sau, în caz de refuz, conform art. 7 contractul înceta, cu

consecința eliberării spațiului de către locatară.

S-a reținut că pârâta nu a fost de

acord cu chiria solicitată de reclamantă, dar a continuat să folosească

spațiul, cea ce se interpretează ca o acceptare tacită.

Amplu documentat și bine argumentat

expertul tehnic judiciar ing. M.S., atât în raportul de expertiză cât și în

suplimentul la acest raport, a exprimat o opinie fără echivoc în sensul că

suprafața totală determinată a spațiului ce face obiectul contractului de

închiriere din 12 septembrie 1995 este de 405,07 m.p., din care suprafața

încăperilor cu destinația de spațiu comercial este de 294,75 m.p. și a

dependințelor de 110,32 m.p. (dosar nr. 3820/2003 al Tribunalului Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ).

Raportat și la poziția procesuală

precum și la concluziile exprimate de părți, a fost valorificată varianta nr. 3

din raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil autorizat A.D.M.,

urmată de răspunsurile la obiecțiuni, având ca referință chiria recalculată de

26.377.590 lei care a fost indexată cu indicele de inflație începând cu luna

iulie 1999 până în luna mai 2003, suma finală rămasă de achitat de către pârâtă

fiind de 1.008.201.997 lei.

De remarcat că în tot timpul

procesului, instanțele, în fond după casare, au vegheat la respectarea

dispozițiilor legale, au ordonat măsurile necesare soluționării cererilor, au

respectat în egală măsură toate drepturile procesuale ale părților, au stăruit

prin toate mijloacele de probă la o corectă stabilire a situației de fapt și de

drept, lămurind cauza sub toate aspectele, pronunțând astfel hotărâri legale și

temeinice, inclusiv referitor la rezilierea contractului, neputându-se reține

culpa intimatei în neexecutarea obligației de plată a chiriei.

Pentru aceste rațiuni juridice,

urmează a respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

recurentului reclamant, respingând ca nefondat și recursul declarat de

reclamantul C.L.C.N., împotriva deciziei civile nr. 191 din 22 iunie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a recurentului reclamant.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul C.L.C.N., împotriva deciziei nr. 191 din 22 iunie 2005

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2006.