ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3929/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20/ PI din

1 martie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția penală și cauze cu minori, a

dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul B.M. împotriva

rezoluției din 25 octombrie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, în dosarul nr. 86/P/2005, și împotriva rezoluției din 2 decembrie 2005 dată

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în

dosarul nr. 403/VIII.1/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în esență următoarea situație:

Prin plângerea înaintată instanței

de judecată, formulată de petiționarul B.M., în nume propriu și în calitate de

mandatar al fiului său B.L.M., prin care s-a solicitat instanței desființarea

rezoluției din 26 octombrie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, în dosarul nr. 86/P/2005, precum și a rezoluției din 2 decembrie 2005 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, și

continuarea cercetărilor împotriva făptuitorilor M.D. și C.M.D.

Au învederat petiționarii că

făptuitorii M.D. și C.M.D., prin modul în care au soluționat plângerile penale

formulate de B.M., au favorizat persoanele cercetate penal.

Curtea de Apel Oradea, examinând

actele și lucrările dosarului, a constatat că plângerea formulată de petiționar

este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.

Astfel, a reținut Curtea de Apel

Oradea că persoana vătămată B.M. a solicitat efectuarea de cercetări penale

față de făptuitoarea O.A.A. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 215

1

C. pen., art. 214 alin. (1) C. pen., art. 215

C. pen., art. 302

1

C. pen., art. 292 C. pen., art. 289 alin. (1) C.

pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen.

Prin rezoluția nr. 271/P/2003 din 20

februarie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea O.A.A.S.A.

Împotriva acestei soluții atât B.M. cât

și B.L.M. au formulat plângeri la Judecătoria Salonta, care prin sentința

penală nr. 146 din 21 septembrie 2004 a admis plângerea acestora, desființând

rezoluția atacată ți trimițând cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Salonta, pentru completarea cercetărilor, dispunându-se audierea martorei V.L. și

reaudierea martorei A.M.

Procedând la completarea

cercetărilor, în cursul celor dispuse de instanța de judecată, Parchetul de pe

lângă Judecătoria Salonta a constatat că starea de fapt nu s-a schimbat, motiv

pentru care în cauză a fost dată această soluție de neîncepere a urmăririi

penale față de făptuitoarea O.A.A.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria

Oradea partea vătămată B.M. a depus mai multe plângeri penale, formându-se

astfel dosarele nr. 3395/P/2003, 2484/P/2004 și 1263/P/2004.

Astfel, în dosarul penal nr. 3395/P/2003,

partea vătămată B.M. a depus un denunț împotriva făptuitoarea O.A.A. arătând că

aceasta a fost titularizată la catedra de matematică de la Liceul N. Jiga

(Bihor) cu încălcarea flagrantă a Legii nr. 84/1995 și a Statului cadrelor

didactice.

Prin rezoluția nr. 3395/P/2003 din 3

februarie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea s-a confirmat

propunerea de neîncepere a urmăririi penale, arătându-se că titularizarea

numitei O.A.A. s-a făcut cu respectarea prevederilor legii.

Împotriva acestei rezoluții a

formulat plângere la prim procuror, plângere care a fost respinsă prin

rezoluția nr. 299/VIII.1/2004 din 27 februarie 2004, apreciindu-se în cauză că

soluția e nelegală și netemeinică.

La data de 22 iunie 2004, în urma

reexaminării din oficiu de către prim procurorul M.D.C., a rezoluției din 3

februarie 2004, s-a dispus reluarea actelor premergătoare în vederea analizării

tuturor aspectelor prezentate de petiționar în plângerea sa, urmând a fi

audiați în acest scop toți funcționarii publici implicați în adoptarea soluției

contestată de petiționar prin rezoluția din 29 septembrie 2004, în temeiul art.

228 alin. (6) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. S-a confirmat

propunerea de neîncepere a urmăririi penale invocându-se faptul că în cauză punerea

în mișcare a acțiunii penale este împiedicată de art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc. pen., împlinindu-se termenul de prescripție extinctivă.

Și împotriva acestei soluții

petiționarul B.M. a formulat plângere, respinsă de prim procurorul C.D., care a

apreciat că este neîntemeiată.

Ca urmare a plângerii depuse de

petiționarul B.M., făptuitoarea O.A.A. a fost cercetată și pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 214 C. pen., art. 302

1

C. pen., art. 292 C. pen., art. 289 C. pen., în dosarul nr. 2484/P/2004.

Întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat afirmațiile

părții vătămate, în cauză și sub acest aspect s-a dispus neînceperea urmăririi

penale prin rezoluția din 30 noiembrie 2006.

Faptele care au făcut obiectul

cercetării penale în dosarul nr. 3355/P/2003 și 2484/P/2004 ale Parchetului de

pe lângă Judecătoria Oradea, au fost reiterate de petiționar, formându-se

astfel dosarul nr. 1263/P/2004.

Prin rezoluția din 15 februarie 2004

s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea

O.A.A.

Prin rezoluția din 16 februarie 2005

prim procurorul M.D.C. a admis plângerea formulată de petiționari, dispunând

infirmarea soluției atacate și reluarea cercetărilor penale în cauză.

Ulterior, după completarea cercetărilor,

în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 alin. (1) lit.

a) și g) C. proc. pen.

Reținând aspectele menționate,

Curtea de Apel Oradea a apreciat că în cauză, în mod corect au fost date

rezoluțiile din 26 octombrie 2005 și 2 decembrie 2005, fiind dovedit că în mod

corect au procedat instanțele dispunând neînceperea urmăririi penale,

nesăvârșind nici o infracțiune.

Împotriva sentinței penale nr. 20/ P

din 1 martie 2006 a declarat recurs, în nume propriu petiționarul B.M. și în calitate

de mandatar al fiului său B.L.M., criticând hotărârea judecătorească pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a plângerii

formulate.

Astfel, acesta a reiterat criticile

formulate și în fața instanței de fond, arătând că i-au fost încălcate

drepturile procesuale și procedurale.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând sentința penală sub aspectul criticilor formulate cât și din oficiu

în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că recursul promovat este nefondat urmând să-l respingă, ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Curtea constată că, contrar

susținerilor petiționarului, rezoluțiile atacate sunt temeinice și legale,

constatând în condițiile legii, în mod corect inexistența indiciilor că s-ar fi

săvârșit faptele pentru care s-a plâns petiționarul.

De altfel, din nici un act al

dosarului nu rezultă comiterea infracțiunilor reclamate de petiționar, astfel

încât Curea constată că atât rezoluția din 26 octombrie 2005 dată de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea (dos. nr. 86/P/2005), cât și rezoluția din 2

decembrie 2005 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea (dos. nr. 403/VIII.1/2005) sunt temeinice și legale, aspecte reținute

în mod corect de Curtea de Apel Oradea.

Hotărârea pronunțată în primă

instanță, prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluțiilor susmenționate este

temeinică și legală făcând o analiză temeinică, în cuprinsul acesteia, cu

privire la rezoluțiile procurorului de neîncepere a urmăririi penale și

respectiv de respingere a plângerii formulate împotriva acestei din urmă

rezoluții; Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că nu există temeiuri

pentru a dispune casarea acestei hotărâri.

Corect a reținut prima instanță că

actele dosarului și analiza acestuia nu confirmă existența unor probe sau

indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte penale ale persoanelor

indicate de petiționar în plângerea formulată.

În raport de toate cele învederate

recursul declarat de petiționar urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat în nume propriu de petiționarul B.M. și în calitate de mandatar al

fiului său B.L.M. împotriva sentinței penale nr. 20/ PI din 1 martie 2006 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 80 RON (800.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 iunie 2006.