ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5880/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5880/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcția Generală de Pașapoarte a cerut la data de 22 august 2006
restrângerea exercitării pe timp de până la 3 ani de către C.L. a dreptului său
la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea că
pârâta a fost returnată din Spania la data de 4 mai 2006 în baza acordului de
readmisie încheiat de România cu această țară.
Instanța sesizată, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a
pronunțat sentința civilă nr. 1068 din 8 septembrie 2006, prin care a respins
ca nefondată cererea de mai sus.
Împotriva sentinței au declarat apel
reclamanta și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Prin decizia civilă nr. 37/A din 13
februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VII-a și pentru cauze
privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul
Parchetului și a anulat ca netimbrat apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii,
reclamanta
Direcția
Generală de Pașapoarte și
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au declarat
recurs.
Direcția Generală de Pașapoarte a
arătat că greșit instanța de apel i-a anulat ca netimbrat apelul, deoarece a
achitat taxa judiciară de timbru și precizează că depune în recurs copie
certificată de pe ordinul de plată, fără a anexa, însă, nici un înscris.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut, în esență, că
hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece
acțiunea reclamantei trebuie admisă.
Recursurile urmează a fi respinse ca
nefondate pentru argumentele care succed.
Referitor la recursul reclamantei,
se constată că susținerea acesteia este neîntemeiată.
Așa cum corect a reținut instanța de
apel, deși reclamanta a afirmat că a depus în original dovada achitării taxei
judiciare de timbru, nu rezultă acest lucru.
În consecință, față de dispozițiile
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, nefăcându-se dovada achitării acestei
taxe, în mod corect apelul reclamantei a fost anulat ca netimbrat.
Cu privire la recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, instanța reține următoarele:
Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea
Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean
român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi
dispusă în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din
Legea nr. 248/2005] numai în concordanță deplină cu legislația comunitară.
Or, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din
29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene,
statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a
cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie,
pentru motiv de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar
măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în
cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de
gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului
român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient
pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Dimpotrivă, reclamanta avea obligația rezultată din prevederile art.
1169 C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face
dovada că măsura cerută este consecința unei fapte care o justifică și care a
fost săvârșită de pârât.
În consecință, recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile
declarate de Direcția Generală de Pașapoarte și de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel București împotriva deciziei nr. 37/A din 13 februarie 2007 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie
2007.