ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7250/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83/

PI din 30 ianuarie 2006, Tribunalul Timiș a respins excepția de schimbare a

încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (3) din

aceeași lege, invocată de avocatul ales al părților civile.

În baza art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit.

c) C. pen., a condamnat pe inculpata

B.E.,

la două pedepse de câte 2 ani închisoare, fiecare, pentru săvârșirea a două

infracțiuni de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai

grea, aceea de 2 ani închisoare, inculpata urmând a executa această pedeapsă

rezultantă stabilită de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 82

C. pen., a stabilit termen de încercare de 4 ani pe seama inculpatei, iar în

baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.

83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit.

b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu

este arestată în altă cauză.

În baza art. 88 C. proc.

pen., a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv executat din 26 mai 2005

la zi.

În baza art. 65 alin. (2) C.

pen., a dispus interzicerea față de inculpată a drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen., respectiv drepturile de a lege și de a fi ales în

autoritățile publice și în funcții elective publice, de a ocupa o funcție ce

implică exercițiul activității de stat, de a fi tutore sau curator, pe o

perioadă de 2 ani.

În baza art. 14, 346 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., a obligat inculpata la 2.000 Euro către partea

civilă C.D. și 600 Euro către partea civilă C.G., cu titlu de daune morale și a

respins în rest pretențiile civile ale acestora ca neîntemeiate.

În baza art. 19 din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la

inculpată a sumei de 1600 Euro, obținută de la părțile civile prin săvârșirea

infracțiunii.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a obligat pe inculpată la 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. (2) C.

proc. pen., a obligat pe inculpată la 1.800 RON, către părțile civile,

respectiv câte 900 RON față de fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare cu

onorariu avocațial.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că în perioada noiembrie 2002 – martie

2003, inculpata B.E. a recrutat și găzduit, în scopul exploatării, două minore

pe care le-a obligat să se prostitueze în Italia.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator

administrat în cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate C.D. și C.G.,

declarațiile martorilor C.L., R.P.D., S.A.T., S.R., D.M. și B.G., adresa nr. 193731/

PNT/PC din 19 mai 2004 a Ministerului Administrație și Internelor, din care a

rezultat că inculpata a fost anchetată în Italia și urmărita pentru favorizarea

migrației clandestine și proxenetism, precum și declarațiile inculpatei.

Fiind audiată, atât pe

parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești,

inculpata a recunoscut parțial faptele, în sensul că a găzduit mai multe tinere

despre care știa că practicau prostituția, însă ei îi reveneau doar 30 Euro/zi

pentru cazarea și transportul acestora la locul unde se prostituau.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia penală nr. 228/ A din 21 iunie 2006, în baza art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Timiș, de inculpata B.E. și de părțile civile C.D. și C.G. împotriva

sentinței penale nr. 83/PI din 30 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiș,

pronunțată în dosarul nr. 6468/2005, însușindu-și argumentația instanței de

fond.

Împotriva sus-menționatei

decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

inculpata B.E.

În recursul parchetului,

primul motiv se referă la nelegalitatea hotărârii pronunțate, întrucât instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra primului motiv de apel invocat, cu privire la

pedeapsa accesorie, cel de-al doilea motiv vizează netemeinicia deciziei

atacate, apreciind că reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea

inculpatei nu este justificată, iar ultimul motiv privește cuantumul sumei

confiscată de la inculpată.

Recursul inculpatei vizează

doar latura civilă, solicitând exonerarea sa de la plata despăgubirilor civile

sau reducerea daunelor morale stabilite în favoarea părților civile C.D. și C.G.,

apreciind că pretențiile civile ale acestora apar ca fiind nedovedite.

Recursurile sunt fondate

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând decizia atacată

prin prisma primului motiv de recurs invocat de parchet, respectiv asupra

împrejurării că instanță de apel nu s-a pronunțat cu privire la primul motiv de

apel invocat de parchet în apelul său, motiv privind aplicarea pedepsei

accesorii, Curtea constată că împotriva sentinței penale nr. 83/PI/2006 a

Tribunalului Timiș au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș,

părțile civile C.D. și C.G. și inculpata B.E. În motivele de apel scrise,

aflate la dosarul cauzei, parchetul a solicitat desființarea sentinței primei

instanțe și, în rejudecare, înlăturarea din încadrarea juridică a dispozițiilor

art. 74 lit. a) și c) C. pen., majorarea pedepselor aplicate inculpatei,

înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării

pedepsei și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., respectiv aplicarea

pedepsei accesorii.

Verificând actele dosarului,

se constată că în partea introductivă a deciziei penale nr. 228/A/2006

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, instanța a consemnat faptul că

„procurorul susține apelul declarat de parchet și solicită admiterea acestuia,

înlăturarea circumstanțelor atenuante, majorarea pedepselor aplicate

inculpatei, contopirea acestora cu adăugarea unui spor de pedeapsă și aplicarea

pedepsei accesorii”.

Analizând motivarea deciziei

sus-menționate, se reține că „prin apelul său Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș a solicitat desființarea sentinței și rejudecând cauza să se aplice

interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (2) C. pen., ca

pedepse complementare și să se înlăture circumstanțele atenuante, întrucât au

fost reținute greșit și să se majoreze pedeapsa”.

În continuare, instanța de

apel, arată că „în ceea ce privește primul motiv de apel invocat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Timiș, acesta urmează a fi respins ca nefondat, având în

vedere că prima instanță a aplicat corect pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 2

ani, după executarea pedepsei”.

Se constată așadar, că deși

în practicaua hotărârii instanța a reținut ca motiv de apel al parchetului

aplicarea pedepsei accesorii, în expunerea deciziei s-a referit la pedeapsa

complementară, fără a se pronunța astfel cu privire la motivul de apel invocat,

fiind încălcate astfel dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen., potrivit

cărora „instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel

invocate”, fiind incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen.

Instanța de apel confundă

pedepsele accesorii cu pedepsele complementare. Pedeapsa accesorie este o

pedeapsă privativă de drepturi secundare (alăturate) care însoțesc în mod

necesar pedeapsa principală a închisorii, ca un accesoriu al acesteia, iar după

cum rezultă din art. 71 C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de

drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., din

momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la

terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de

pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării

pedepsei, în timp ce interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e)

C. pen., este facultativă.

Pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi este o pedeapsă restrictivă care constă într-o

interzicere temporară a exercițiului anumitor drepturi ale condamnatului, ca un

„adaos” la pedeapsa închisorii aplicate acestuia, instanța de judecată fiind

îndrituită să determine concret dreptul sau drepturile pe care le interzice

condamnatului și durata exactă a interzicerii.

Spre deosebire de pedeapsa accesorie,

momentul începerii executării pedepsei complementare coincide cu momentul în

care pedeapsa principală a închisorii a fost în întregime executată sau

considerată ca executată.

După cum s-a menționat, se constată

că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele invocate de parchet.

Recursul formulat de

inculpată va fi examinat tot prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., referitor la situația când instanța nu s-a pronunțat asupra

motivelor esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să

influențeze soluția procesului, caz de casare care este luat în considerare din

oficiu.

Astfel, din verificarea

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că inculpata B.E. a

criticat, în fața instanței de apel, hotărârea tribunalului sub aspectul

greșitei soluționări a laturii civile a cauzei, împrejurare care rezultă atât

din motivele scrise de apel, cât și din susținerile apărătorului acesteia

făcute cu prilejul dezbaterilor apelurilor declarate, după cum rezultă din

partea introductivă a deciziei recurate.

Însă, în considerentele

deciziei, instanța de apel omite să se pronunțe cu privire la motivele invocate

de inculpată, încălcând și în cazul acesteia dispozițiile imperative ale art. 378

alin. (3) C. proc. pen.

Mai mult decât atât,

instanța de apel, în considerente, reține că inculpata ar fi criticat sentința

primei instanțe sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.

Însă se observă că nici

măcar sub aceste aspecte instanța de apel nu se pronunța, limitându-se să dispună

respingerea și a apelului formulat de inculpată.

În consecință, se constată

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel cu care a

fost investită, nerezolvând, practic, în acest mod fondul cauzei, împrejurare

în raport de care, Înalta Curte în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c)

C. proc. pen., va admite recursurile formulate de Parchet și de inculpata B.E.,

va casa decizia și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor

Curții de Apel Timișoara.

Cu prilejul rejudecării, vor

fi analizate și celelalte critici formulate împotriva sentinței.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpata B.E. împotriva

deciziei penale nr. 228/ A din 21 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia penală

atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor formulate, Curții de

Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 decembrie 2006.