ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 551/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 551/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de C.A. a fost investită la data de 11 aprilie 2006 cu soluționarea apelurilor declarate de pârâții R.D.L., Ș.M., Ș.M.D, O.N.D., D.Z., D.E. și SC A. SRL împotriva sentinței nr. 227 din 13 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3046/COM/2005. Înainte de soluționarea apelului, respectiv la data de 10 octombrie 2006, a fost înregistrată la Tribunalul Timiș o acțiune în constatarea simulației de către SC A. SRL Timișoara, Ș.M. și O.N.D. Prin această acțiune s-a solicitat să se constate simulația contractului de cesiune părți sociale încheiat la data de 24 aprilie 2004, a actului adițional aferent contractului de cesiune, precum și a hotărârii de cesiune de părți sociale, toate încheiate cu F.M.
și prin care aceasta a devenit asociata SC A. SRL, iar actele respective sunt acte simulate; voința părților a fost contractarea unui împrumut iar nu asocierea. La termenul din 10 octombrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, având în vedere cererea formulată de pârâții-apelanți privind suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a dispus prin încheiere suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce are ca obiect constatarea simulației înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 10 octombrie 2006. Împotriva încheierii de mai sus reclamanta F.M. a declarat recurs susținând că nu sunt în cauză elemente care să justifice suspendarea apelului declarat de pârâte împotriva sentinței tribunalului.
Recursul reclamantei este întemeiat. Potrivit prevederilor art. 244 pct. (1) C. proc. civ., instanța de judecată poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde, în total sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți. Din analiza actelor dosarului rezultă că între părțile în proces persoane fizice și societatea comercială s-au încheiat acte autentice, neexistând înscrisuri care să contravină actelor autentice respective ce ar constitui voința reală a părților. Așadar, acțiunea în simulație în prezent pe rol la Tribunalul Timiș nu reprezintă din perspectiva prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ,. existența unui drept ce face obiectul altei judecăți.
De altfel, în încheierea din 12 ianuarie 2007 a Tribunalului Timiș, secția comercială, depusă la dosarul de recurs, s-a înscris dispoziția luată de această instanță ca reclamanții din dosarul 3891/30/COM/2006 să precizeze temeiul juridic al acelei acțiuni, în considerarea căreia s-a dispus suspendarea judecării apelului ce face obiectul dosarului nr. 2745/COM/2006 al Curții de Apel Timișoara secția comercială și de contencios administrativ. În atare context urmează ca recursul reclamantei să fie admis în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., încheierea recurată urmează să fie modificată; se va respinge cererea de suspendare a judecării apelului pârâților și cauza se va trimite aceleiași curți de apel pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva încheierii din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică încheierea atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a judecării cauzei și trimite dosarul instanței de apel pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.