ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3957/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe

calea contenciosului administrativ la Tribunalul Timiș, reclamantul P.D. a chemat în judecată Direcția de Muncă, Solidaritate

Socială și Familie Timiș, solicitând acordarea drepturilor ce i se cuvin în

conformitate cu prevederile Decretului - lege nr. 118/1990, republicat,

respectiv anularea deciziilor nr. 84 din 7 decembrie 2005 și nr. 4 din 22

decembrie 2005.

Prin sentința civilă nr. 455

din 2 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a declinat competența materială

privind soluționarea contestației, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, care, soluționând cauza, a respins-o,

ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 149 din 19 aprilie 2006.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în mod greșit, prin decizia nr. 84 din 7 decembrie,

pârâta Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Timiș a respins

cererea, stabilindu-se că acesta nu are calitatea de beneficiar al drepturilor

instituite prin Decretul - lege nr. 118/1990, întrucât tentativa de trecere

frauduloasă a frontierei a fost determinată de regimul politic care nu i-a

permis participarea la numeroase congrese internaționale, fiind împiedicat,

astfel, să se dezvolte profesional.

Pentru a hotărî astfel,

această instanță a reținut că cererea petentului nu este întemeiată, întrucât

din sentința penală nr. 502 din 13 noiembrie, pronunțată de Judecătoria

Oravița, județul Caraș Severin, rezultă că numitul P.D. a fost condamnat la

două pedepse pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1)

și (2) C. pen. și art. 20, raportat la art. 245 alin. (1) C. proc. pen. și s-a

dispus să execute o pedeapsă de 6 luni încheiat,e conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. c) C. pen.

Or aceste fapte nu fac

obiectul Decretului - lege nr. 118/1990, în sensul că reclamantul nu a făcut

dovada că a fost persecutat politic, pentru a putea beneficia de drepturile

instituite prin acest act normativ.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs, reclamantul, prin mandatarul său S.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice.

A solicitat, în principal,

reclamantul, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu un probatoriu insuficient,

iar în subsidiar, a solicitat casarea hotărârii atacate și în fond, admiterea

acțiunii, întrucât fapta sa, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, a

fost determinată de opresiunile politice la care a fost supus, reprezentate de

refuzurile repetate de a participa la congrese de specialitate la care a fost

invitat de mai multe ori.

Recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din Decretul - lege nr.

118/1990 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate din motive

politice, de dictatura instaurată, cu începere de la 6 martie 1945, precum și

celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, beneficiază de

drepturile prevăzute prin acest act normativ, persoana care:

a) a executat o pedeapsă

privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă

sau a fost lipsită de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă

pentru infracțiuni politice;

b) a fost privată de

libertate, în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru

cercetări de către organele de represiune;

c) a fost internată în

spitale de psihiatrie;

d) a avut stabilit domiciliu

obligatoriu;

e) a fost strămutată într-o

altă localitate;

f) a fost deportată în

străinătate după 23 august 1944;

g) a fost constituită în prizonier

de către partea sovietică, după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită

ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după

încheierea armistițiului.

Or, în cauză reclamantul nu

face dovada încadrării într-un din situațiile prevăzute mai sus.

Din sentința penală nr. 502

din 13 noiembrie 1985 a Judecătoriei Oravița rezultă că reclamantul P.D. a fost

condamnat penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei și s-a

dispus exercitarea unei pedepse de 6 luni închisoare.

Această infracțiune, însă,

nu face parte din categoria infracțiunilor politice prevăzute la alin. (1) lit.

a) din actul normativ sus menționat.

Față de cele învederate,

instanța urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.D., prin mandatar S.E., împotriva sentinței civile nr. 149 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2006.