RUSIN c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr. 21026/04 prezentată de Ján RUSÍN împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 30 august 2006 într-o cameră compusă din Lorenzen președinte Bototarova Jungwiert Tsatsa-Nikolovska dnii Maruste Borrego, Jaeger, judecători Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 3 iunie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții. După ce a deliberat, face următoarea decizie DE A FACE Reclamantul, dl Ján Rusín, a fost cetățean ceh.

Născut în 1943 și a decedat la 18 noiembrie 2005. Guvernul pârât era reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea din 4 iulie 2000, tribunalul din Luxemburg (Obvodí soud) din Praga 6 a aprobat acordul reclamantului și al soției sale cu privire la exercitarea, după divorț, a autorității părintești asupra fiului lor minor. În temeiul acestuia, îngrijirea copilului a fost atribuită mamei și reclamantul obține un drept de vizită pe motiv de o jumătate de zi la fiecare cincisprezece zile, în prezența mamei. La 12 decembrie 2000, reclamantul a solicitat o extindere a dreptului său de vizită pentru a se putea întâlni cu fiul său la un weekend din două în două la domiciliul său.

La 8 februarie 2001, tribunalul din Ecuador a decis să își modifice hotărârea din 4 iulie 2000 prin decizia că reclamantul avea dreptul să-și vadă fiul într-o sâmbătă din două. La 30 septembrie 2002, Tribunalul Municipal (Městský Soud) din Praga, sesizat cu apelul părinților, a anulat hotărârea din 8 februarie 2001. În timp ce admitea că a existat o schimbare de circumstanțe care necesita o nouă decizie, el a solicitat instanței de primă instanță să examineze în mod corespunzător situația celor interesați. La 31 mai 2004, instanța a decis să transmită cauza tribunalului de District (Okresní soud) La 26 mai 2005, tribunalul de district a ținut o audiere în instanță. La 8 iulie 2005, a numit un expert în pedopsihologie însărcinat cu elaborarea unui raport privind relațiile afective dintre minor și părinții săi.

La 18 noiembrie 2005, data decesului reclamantului, procedura rămânea pendinte. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul s-a plâns de durata excesivă a procedurii privind dreptul său de vizită și impactul acesteia asupra relației sale cu copilul. La 13 februarie 2006, scrisoarea s-a întors la grefa Curții cu mențiunea că reclamantul murise. La 20 februarie 2006, guvernul a informat Curtea că reclamantul murise la 18 noiembrie 2005. Curtea amintește că, în mai multe cauze în care un reclamant a decedat în timpul procedurii, aceasta a luat în considerare dorința de a o urmări exprimată de moștenitori sau de părinți ai defunctului (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 24 mai 1991, seria A n 206-C, p. 29, § 2, Scheer c. Elveția, Hotărârea din 25 martie 1994, seria A n 287, p. 15, §§ 31-32 (ero) Malhous c. Republica Cehă (dec.) [GC], nr 33071/96, CEDO 2000-XII.

În speță, eventualii moștenitori ai reclamantului nu au făcut în niciun moment cunoscut Curții că doresc să continue procedura referitoare la prezenta cerere. În aceste împrejurări, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Pe de altă parte, niciun motiv special privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. 40466/98, §§ 20-28, CEDO 2003 IX. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 21026/04 présentée par Ján RUSÍN contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 30 août 2006 en une chambre composée de : M. P. Lorenzen , président , M me S. Botoucharova , M. K. Jungwiert , M me M. Tsatsa-Nikolovska , MM. R. Maruste , J. Borrego Borrego, M me R. Jaeger, juges , et de M me C. Westerdiek, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 3 juin 2004, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour.

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ján Rusín, était un ressortissant tchèque. Né en 1943, il est décédé le 18 novembre 2005. Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M. V.A. Schorm. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Par le jugement du 4 juillet 2000, le tribunal d’arrondissement (Obvodní soud) de Prague 6 approuva l’accord du requérant et de son épouse relatif à l’exercice, après le divorce, de l’autorité parentale sur leur fils mineur. En vertu de celui-ci, la garde de l’enfant fut attribuée à la mère et le requérant obtint un droit de visite à raison d’une demi-journée tous les quinze jours, en présence de la mère.

Le 12 décembre 2000, le requérant demanda un élargissement de son droit de visite afin de pouvoir rencontrer son fils un week-end sur deux à son domicile. Le 8 février 2001, le tribunal d’arrondissement décida de modifier son jugement du 4 juillet 2000 en statuant que le requérant avait droit de voir son fils un samedi sur deux. Le 30 septembre 2002, le tribunal municipal (Městský soud) de Prague, saisi de l’appel des parents, annula le jugement du 8 février 2001. Tout en admettant qu’il y avait eu un changement de circonstances nécessitant une nouvelle décision, il demanda au tribunal de première instance de dûment examiner la situation des intéressés. Le 31 mai 2004, le tribunal décida de transmettre l’affaire au tribunal de district (Okresní soud) de Litoměřice, dans le ressort duquel séjournerait le mineur.

Le 26 mai 2005, le tribunal de district tint une audience en l’affaire. Le 8 juillet 2005, il nomma un expert en pédopsychologie chargé d’élaborer un rapport sur les liens affectifs entre le mineur et ses parents. Au 18 novembre 2005, date du décès du requérant, la procédure restait pendante. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée excessive de la procédure portant sur son droit de visite et des répercussions de celle-ci sur sa relation avec l’enfant. EN DROIT Le 28 novembre 2005, le président de la chambre à laquelle l’affaire a été attribuée a décidé de donner connaissance de la requête au gouvernement tchèque. Le 13 février 2006, le courrier est retourné au Greffe de la Cour avec la mention que le requérant était décédé.

Le 20 février 2006, le Gouvernement a informé la Cour que le requérant était décédé le 18 novembre 2005. La Cour rappelle que, dans plusieurs affaires où un requérant était décédé pendant la procédure, elle a pris en compte la volonté de poursuivre celle-ci exprimée par des héritiers ou parents du défunt (voir, par exemple, Vocaturo c. Italie , arrêt du 24 mai 1991, série A n o 206-C, p. 29, § 2, Scherer c. Suisse , arrêt du 25 mars 1994, série A n o 287, p. 15, §§ 31-32 ( a contrario) , Malhous c. République tchèque (déc.) [GC], n o 33071/96, CEDH 2000-XII). En l’espèce, les héritiers éventuels du requérant n’ont à aucun moment fait savoir à la Cour qu’ils souhaitaient poursuivre la procédure portant sur la présente requête.

Dans ces circonstances, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention (voir, a contrario, Karner c. Autriche , n o 40016/98, §§ 20-28, CEDH 2003 ‑ IX). Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président