HRUSKA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 573/05 prezentate de Vladimír HRUŠKA împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care a avut loc la 10 aprilie 2007 într-o cameră compusă din Lorenzen președinte Botoucharova dnii Jungwiert Butkevych Tsatsa-Nikolovska dnii Maruste, Villiger, judecători și dl Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 decembrie 2004, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie DEFINITIVUL, dl Vladimír Hruška, este un resortisant ceh, născut în 1953 și rezident la Praga. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1987 și 1989, doi copii, D. și V., s-au născut din căsătoria reclamantului cu E.H. Prin cererile lor din 27 și 29 martie 2001, părinții au introdus la tribunalul din Praga (Obvodní soud) 1 o procedură privind exercitarea autorității părintești asupra copiilor lor minori. Reclamantul a solicitat acordarea custodei către E.H. și scutirea de obligația de întreținere ; la o dată necunoscută, el și-a modificat cererea solicitând custodia copiilor. La 8 iunie 2001, Tribunalul a respins cererile de măsuri provizorii, prin intermediul cărora mama a solicitat acordarea custodei, în timp ce reclamantul a avut tendința ca fiecare părinte să fie obligat să se abțină de la orice comportament care ar putea duce la o schimbare a locului de școlarizare a copiilor fără acordul prealabil al celuilalt părinte. Tribunalul a considerat că, având în vedere vârsta lor, copiii erau deja capabili să-și exprime opinia și că era prevăzută o discuție cu ei la 28 iunie 2001; de asemenea, s-a considerat necesară o examinare mai detaliată a probelor. La 4 iulie 2001, tribunalul a respins cererea de măsură provizorie formulată de solicitant, prin care acesta solicita posibilitatea de a trece împreună cu copiii săi o parte din vacanța școlară. Tribunalul s-a bazat în special pe declarațiile nefavorabile ale copiilor făcute în cadrul audierilor din 28 iunie și 3 iulie 2001. La 31 ianuarie 2002, Tribunalul Regional (Krajský soud) (c) Curtea din Praga 1 a organizat o audiere la data de 28 mai 2002. La 5 iunie 2002, reclamantul a solicitat adoptarea unei măsuri provizorii privind contactul cu fiii săi în timpul vacanțelor școlare, susținând că contactul regulat cu aceștia a fost refuzat de când E.H. și copiii s-au mutat într-un alt oraș. La 10 iunie 2002, tribunalul din Ecuador a adoptat o măsură provizorie, prin care a încredințat custodia copiilor mamei, i-a cerut reclamantului să plătească o pensie alimentară și i-a permis să petreacă cu fiii săi o săptămână în timpul vacanței de vară. Această ocazie pe care părinții nu au mai trăit-o împreună de la mutarea lui E.H. în vara anului 2001, că contactul reclamantului cu fiii săi a fost sporadic, că copiii au declarat că nu doresc să locuiască cu tatăl lor și că acesta nu știe despre obligația sa de a mânca. Această decizie a fost confirmată de tribunalul municipal (Městský soud) Praga din 19 iulie 2002. În raportul său din 12 iulie 2002, Ombudsmanul adjunct a arătat că autoritățile de protecție socială nu și-au îndeplinit în mod corespunzător sarcinile, în măsura în care au tolerat atitudinea negativă a mamei în ceea ce privește contactul reclamantului cu copiii săi și nu au luat măsuri pentru a-și îndeplini drepturile părintești. La 26 iulie 2002, tribunalul din Ecuador a acceptat cererea de măsură provizorie prin care reclamantul solicita o nouă decizie cu privire la contactul cu fiii săi în timpul vacanței de vară 2002, pe motiv că mama nu o respectase pe cea din 10 iunie 2002. În ianuarie 2003, V. a început să locuiască la solicitant. La 27 martie 2003, tribunalul din președinte a pronunțat o hotărâre asupra autorității părintești, atribuind custodia D. mamei și a lui V. reclamantului, în schimbul pensiilor alimentare pentru unul și celălalt copil. Tribunalul și-a întemeiat decizia pe mai multe elemente. : lipsa de încredere reciprocă și de cooperare între părinți în exercitarea autorității părintești asupra copiilor lor, care excludea instituirea unei custodii alternative, relațiile de experiență în psihiatrie și psihologie și opiniile copiilor, exprimate în fața instanței, tutorele desemnat în scopul procedurii și experții. Tribunalul a luat în considerare, de asemenea, declarația părinților că contactul lor cu copiii avea să se desfășoare conform înțelegerii lor. Reclamantul a solicitat numai partea din sentința privind pensia alimentară. La 6 noiembrie 2003, tribunalul municipal a aprobat acordul părinților cu privire la această chestiune. La 19 noiembrie 2003, reclamantul a intentat la Tribunalul de District (Okresní soud) din Most o procedură de determinare a dreptului său de vizită la D., susținând că mama nu-i acordă decât un contact minim cu acesta. De asemenea, a solicitat adoptarea unei măsuri provizorii cu privire la acest aspect. La 25 noiembrie 2003, Tribunalul de District din Most, pronunțându-și incompetența teritorială, a retrimis cauza tribunalului din Praga 1. La 16 ianuarie 2004, tribunalul din Québec a dat o măsură provizorie care permite reclamantului să treacă împreună cu D. în ultimul weekend al lunii, apoi a transmis cauza dreptului de vizită la tribunalul de district din Most teritorial competent ca urmare a reședinței D. La 23 februarie 2004, instanța municipală a reformulat decizia din 16 ianuarie 2004 prin respingerea cererii de măsuri provizorii formulate de reclamant. Tribunalul a considerat în special că nu era nevoie urgentă de o măsură provizorie, având în vedere că D. Avea aproape 17 ani, a avut deja propriile opinii cu privire la prezenta situație și relația sa cu reclamantul era stabilizată. Potrivit declarațiilor reclamantului, nicio audiere nu a avut loc în cauza dreptului de vizită până la majoritatea D., la 14 august 2005, data la care procedura a devenit fără obiect. GRIEF 1. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul susține că cauza sa nu a fost examinată în mod echitabil, de către o instanță imparțială sau într-un termen rezonabil. Cu privire la cei doi fii ai săi, apoi cu privire la D., fără ca autoritățile să intervină. 3. Reclamantul consideră în cele din urmă victimă unei discriminări pe motive de sex. Invocând art. 14 din Convenție și art. 5 din Protocolul nr. 7, afirmă că autoritățile naționale, inclusiv experții judiciari, au favorizat în permanență mama copiilor. (1) În primul rând, reclamantul ridică mai multe obiecții pe teren la art. 6 alin. (1) din Convenție, al cărui pasaj relevant se citește după cum urmează Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale, (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) imparțială, (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, Curtea constată că nu este clar care este cererea la care se referă această procedură. Cu toate acestea, Curtea constată că procedura referitoare la exercitarea autorității părintești, inițiată în martie 2001 se încheie prin hotărârea din 27 martie 2003 în ceea ce privește îngrijirea copiilor și prin decizia din 6 noiembrie 2003 în ceea ce privește pensia alimentară; prin urmare, această procedură s-a încheiat cu mai mult de șase luni înainte de introducerea acestei cereri. Prin urmare, singura procedură care ar putea fi examinată de Curte este cea privind dreptul de vizită la adresa D., inițiată de reclamant la 19 noiembrie 2003. 1.1. Reclamantul pare să denumirea la: . . . . . Curtea constată în această privință că procedura în litigiu a luat sfârșit faptului că D. a ajuns la vârsta majorității, fără ca o decizie pe fond să fi fost pronunțată. În aceste condiții, este imposibil să se pronunțe asupra obiecțiilor menționate, care nu se bazează pe niciun fapt concret. Pe de altă parte, trebuie să se constate că procedura privind măsura provizorie, desfășurată în cadrul cauzei în cauză, s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . §§ 1, 3 și 4 din Convenție. 1.2. În ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurii privind dreptul de vizită, Curtea constată că, la 27 aprilie 2006, a intrat în vigoare în Republica Cehă Legea nr. 160/2006, care prevede posibilitatea de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral care rezultă din durata procedurii. Cu toate acestea, Comisia consideră că nu este necesar să se examineze în speță problema dacă, având în vedere durata procedurii în sensul articolului 6 alineatul (1), această acțiune poate fi considerată efectivă. Într-adevăr, cauza invocată de reclamant este în orice caz inadmisibilă pentru un alt motiv indicat mai jos. Trebuie remarcat faptul că, intentată la 19 noiembrie 2003, procedura în litigiu s-a încheiat la 14 august 2005, data la care D. a atins vârsta majorității și, prin urmare, a durat un an și nouă luni pentru o instanță, fără a se lua o decizie cu privire la fond. Curtea observă că cauza nu a fost de o anumită complexitate, în special din cauza tensiunilor dintre părinți și din cauza faptului că D., vizat de cererea reclamantului, era în vârstă de șaisprezece ani la momentul faptelor și avea propriile opinii cu privire la situația în litigiu, astfel cum a menționat instanța municipală în decizia sa din 23 februarie 2004. Astfel, având în vedere că este vorba despre un copil aproape major, Curtea consideră că problema procedurii pentru reclamant era mai mică. În condițiile speciale ale prezentei cauze, Curtea consideră că inactivitatea instanței după ce cererea de măsură provizorie a fost respinsă la data de 23 februarie 2004, fie că poate fi reproșată, nu poate, în speță, să submineze necunoașterea obligației de a acorda o perioadă rezonabilă de timp În consecință, acest aspect trebuie respins pentru lipsa vădită a temeiului, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. (2) Reclamantul afirmă că faptul că autoritățile naționale au tolerat nerespectarea de către mamă a dreptului de a se bucura de o viață de familie cu fiii săi a adus atingere dreptului său la respectarea vieții de familie, garantat prin art. 8 din Convenție, formulat după cum urmează Orice persoană are dreptul la respectarea vieții de familie (...). Nu poate exista o interferență între o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) protecției sănătății sau a moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. În plus, E.H. nu i-a permis să-și îndeplinească drepturile părintești mai întâi față de cei doi fii ai săi, apoi față de D. 2.1. Trebuie să se constate că V., fiul mai mic al reclamantului, trăiește cu acesta din ianuarie 2003 și că această situație de fapt a fost aprobată prin hotărârea Tribunalului din 27 martie 2003. Prin urmare, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra dreptului de proprietate al copilului față de V. se referă la evenimentele anterioare datei de 27 martie 2003. Fără a examina dacă reclamantul a îndeplinit condiția de epuizare a căilor de atac interne, Curtea trebuie să sublinieze că acest motiv este întârziat și, prin urmare, trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 2.2. În ceea ce privește dreptul de vizită la adresa D., din dosar reiese că, înainte ca acesta să fi fost încredințat mamei, reclamantul este adresat instanțelor naționale numai pentru a putea trece cu el (și cu V.) de vacanța școlară; două dintre aceste cereri au fost primite la 10 iunie și 26 iulie 2002. Prin urmare, nu s-a luat nicio decizie cu privire la dreptul de vizită în afara vacanței, care ar fi putut face obiectul unei execuții judiciare. În plus, crezând în posibilitatea de a ajunge la un acord cu E.H., reclamantul nu a solicitat determinarea dreptului său de vizită în cadrul procedurii privind exercitarea autorității părintești, încheiată la 27 martie și 6 noiembrie 2003. La 19 noiembrie 2003, în momentul în care D. avea șaisprezece ani, reclamantul a solicitat să i se acorde dreptul de vizită. Deși nu s-a luat nicio decizie pe fond în cadrul acestei proceduri, concluziile menționate în hotărârea Tribunalului Municipal cu privire la măsura provizorie, care a avut loc la 23 februarie 2004, potrivit acestora, D. a avut deja propriile sale opinii cu privire la situația și relația sa cu reclamantul era stabilizată și, prin urmare, în opinia Curții, el îl obliga în primul rând pe reclamant să se întoarcă la fiul său, aproape major, astfel încât acesta să își schimbe atitudinea și să fie accesibil unui compromis, altfel o posibilă decizie judecătorească ar fi probabil lipsită de orice efect. Pe de altă parte, reclamantul nu a contestat respingerea cererii sale de măsură provizorie în fața Curții Constituționale cehe și nu reiese din dosarul pe care l-a solicitat în acest context de ajutor acordat autorităților sociale. În sfârșit, trebuie să se constate că D. este majoră începând cu 14 august 2005 și că contactele sale cu reclamantul nu mai pot fi reglementate printr-o hotărâre. În aceste condiții, Curtea consideră că acest motiv trebuie respins pentru lipsa evidentă a temeiului, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În cele din urmă, în ceea ce privește obiecțiunile ridicate de reclamant din perspectiva discriminării și a egalității între soți, Curtea amintește că procedura privind exercitarea autorității părintești a încetat cu mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei cereri. Având în vedere elementele conținute în dosar și ținând cont de concluziile sale de mai sus, Comisia nu menționează, în speță, nici o aparență de încălcare a articolului 14 coroborat cu art. 6 sau 8 din Convenție, nici cu art. 5 din Protocolul nr. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

573/05

présentée par Vladimír HRUŠKA

contre la République tchèque

La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 10 avril 2007 en une chambre composée de

:

M.

P.

Lorenzen

,

président

,

M

me

S.

Botoucharova

,

MM.

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

MM.

R.

Maruste,

M.

Villiger,

juges

,

et de M

me

C.

Westerdiek,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 30 décembre 2004,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Vladimír Hruška, est un ressortissant tchèque, né en 1953 et résidant à Prague.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

En 1987 et 1989, deux enfants, D. et V., sont nés du mariage du requérant avec E.H.

Par leurs demandes des 27 et 29 mars 2001, les parents intentèrent auprès du tribunal d’arrondissement

(Obvodní soud)

de Prague 1 une procédure relative à l’exercice de l’autorité parentale sur leurs enfants mineurs. Le requérant demanda l’attribution de la garde à E.H. et l’exemption de l’obligation alimentaire

; à une date indéterminée, il modifia sa demande en sollicitant la garde des enfants.

Le 8 juin 2001, le tribunal rejeta les demandes de mesures provisoires, par le biais desquelles la mère sollicitait l’attribution de la garde, tandis que le requérant tendait à ce que chaque parent soit obligé de s’abstenir de tout comportement susceptible de mener à un changement du lieu de la scolarité des enfants sans l’accord préalable de l’autre parent. Le tribunal releva que, vu leur âge, les enfants étaient déjà capables d’exprimer leur opinion et qu’un entretien avec eux était prévu au 28 juin 2001

; il estima également nécessaire de procéder à un examen de preuves plus détaillé.

Le 4 juillet 2001, le tribunal rejeta la demande de mesure provisoire formulée par le requérant, par laquelle celui-ci demandait de pouvoir passer avec ses enfants une partie des vacances scolaires. Le tribunal se fonda notamment sur les dépositions défavorables des enfants faites lors des auditions tenues les 28 juin et 3 juillet 2001.

Le 31 janvier 2002, le tribunal régional

(Krajský soud)

d’Ứstí nad Labem, statuant sur un conflit de compétences, renvoya la procédure relative à l’exercice de l’autorité parentale au tribunal d’arrondissement de Prague 1.

Une audience fut tenue par le tribunal d’arrondissement le 28 mai 2002.

Le 5 juin 2002, le requérant sollicita l’adoption d’une mesure provisoire relative au contact avec ses fils pendant les vacances scolaires, alléguant que le contact régulier avec eux lui était refusé depuis que E.H. et les enfants avaient déménagé dans une autre ville.

Le 10 juin 2002, le tribunal d’arrondissement adopta une mesure provisoire, par laquelle il confia la garde des enfants à la mère, enjoignit au requérant de payer une pension alimentaire et l’autorisa à passer avec ses fils une semaine pendant les vacances d’été 2002. Le tribunal constata à

cette occasion que les parents ne vivaient plus ensemble depuis le déménagement de E.H. en été 2001, que le contact du requérant avec ses fils était sporadique, que les enfants avaient déclaré ne pas vouloir vivre avec leur père et que celui-ci ne s’acquittait pas de son obligation alimentaire.

Cette décision fut confirmée par le tribunal municipal

(Městský soud)

de Prague en date du 19 juillet 2002.

Dans son rapport d’enquête du 12 juillet 2002, le médiateur adjoint releva que les autorités de la protection sociale ne s’étaient pas en l’espèce dûment acquittées de leurs tâches, dans la mesure où elles avaient toléré l’attitude négative de la mère quant au contact du requérant avec ses enfants et n’avaient pas pris de mesures tendant à la réalisation de ses droits parentaux.

Le 26 juillet 2002, le tribunal d’arrondissement accueillit la demande de mesure provisoire par laquelle le requérant sollicitait une nouvelle décision quant au contact avec ses fils pendant les vacances d’été 2002, au motif que la mère n’avait pas respecté celle du 10 juin 2002.

En janvier 2003, V. commença à vivre chez le requérant.

Le 27 mars 2003, le tribunal d’arrondissement rendit un jugement sur l’autorité parentale, attribuant la garde de D. à la mère et celle de V. au requérant, en contrepartie des pensions alimentaires pour l’un et l’autre enfant. Le tribunal fonda sa décision sur plusieurs éléments

: le manque de confiance mutuelle et de coopération entre les parents dans l’exercice de l’autorité parentale sur leurs enfants, qui excluait la mise en place d’une garde alternée, les rapports d’expertise en psychiatrie et psychologie et les avis des enfants, exprimés devant le tribunal, le tuteur désigné aux fins de la procédure et les experts. Le tribunal prit également en compte la déclaration des parents que leur contact avec les enfants allait se dérouler selon leur arrangement.

Le requérant interjeta appel uniquement de la partie du jugement relative à la pension alimentaire. Le 6 novembre 2003, le tribunal municipal entérina l’accord des parents portant sur cette question.

Le 19 novembre 2003, le requérant intenta auprès du tribunal de district

(Okresní soud)

de Most une procédure tendant à la détermination de son droit de visite à l’égard de D., alléguant que la mère ne lui permettait qu’un contact minimum avec celui-ci. Il sollicita également l’adoption d’une mesure provisoire sur ce point.

Le 25 novembre 2003, le tribunal de district de Most, prononçant son incompétence territoriale, renvoya l’affaire au tribunal d’arrondissement de Prague 1.

Le 16 janvier 2004, le tribunal d’arrondissement rendit une mesure provisoire autorisant le requérant à passer avec D. chaque dernier week-end du mois, puis transmit l’affaire du droit de visite au tribunal de district de Most territorialement compétent du fait de la résidence de D.

Le 23 février 2004, statuant sur l’appel de la mère, le tribunal municipal réforma la décision du 16 janvier 2004 en rejetant la demande de mesure provisoire formulée par le requérant. Le tribunal considéra notamment qu’il n’y avait pas de besoin urgent à rendre une mesure provisoire, étant donné que D. avait presque dix-sept ans, qu’il avait déjà ses propres opinions sur la présente situation et que sa relation avec le requérant était stabilisée.

Selon les dires du requérant, aucune audience ne fut tenue dans l’affaire du droit de visite jusqu’à la majorité de D., le 14 août 2005, date à laquelle la procédure devint sans objet.

GRIEFS

l’égard de ses deux fils, puis à l’égard de D., sans que les autorités interviennent.

o

7, il allègue que les autorités nationales, y compris les experts judiciaires, ont en permanence favorisé la mère des enfants.

EN DROIT

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) impartial, (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

La Cour observe d’abord qu’il n’apparaît pas clairement de la requête à

quelle procédure ce grief se rapporte. Elle note néanmoins que la procédure relative à l’exercice de l’autorité parentale, engagée en mars

2001, s’est terminée par le jugement du 27 mars 2003 pour ce qui est de la garde des enfants, et par la décision du 6 novembre 2003 pour ce qui est de la pension alimentaire. Cette procédure a donc pris fin plus de six mois avant l’introduction de la présente requête.

Il s’ensuit que la seule procédure susceptible d’être examinée par la Cour est celle concernant le droit de visite à l’égard de D., engagée par le requérant le 19 novembre 2003.

1.1. Le requérant semble dénoncer l’iniquité et le manque d’impartialité du tribunal. La Cour observe à cet égard que la procédure litigieuse a pris fin du fait que D. a atteint l’âge de la majorité, sans qu’une décision sur le fond ait été rendue. Dans ces conditions, il s’avère impossible de se prononcer sur lesdits griefs, qui ne se fondent sur aucun fait concret. Force est de constater, par ailleurs, que la procédure sur la mesure provisoire, menée dans le cadre de l’affaire litigieuse, s’est terminée le 23 février 2004, soit plus de six mois avant l’introduction de la présente requête.

Il s’ensuit que les griefs tirés du non-respect des exigences d’équité et d’impartialité dans la procédure susmentionnée doivent être rejetés en application de l’article 35

§§ 1, 3 et 4 de la Convention.

1.2. En ce qui concerne le grief tiré de la durée de la procédure relative au droit de visite, la Cour note que, le 27 avril 2006, est entrée en vigueur en République tchèque la loi n

o

160/2006 qui prévoit la possibilité d’accorder une indemnisation du préjudice moral résultant de la durée de la procédure. Cependant, elle n’estime pas nécessaire d’examiner en l’espèce la question de savoir si, au regard de la durée de la procédure au sens de l’article 6 § 1, ce recours peut être considéré comme effectif. En effet, le grief soulevé par le requérant est en tout état de cause irrecevable pour un autre motif indiqué ci-dessous.

Il convient de noter que, intentée le 19 novembre 2003, la procédure litigieuse a pris fin le 14

août 2005, date à laquelle D. a atteint l’âge de la majorité. Elle a donc duré un an et neuf mois pour une instance, sans qu’il y ait eu de décision sur le fond.

La Cour observe que l’affaire n’était pas dépourvue d’une certaine complexité, due notamment à des tensions entre les parents et au fait que D., concerné par la demande du requérant, était âgé de seize ans à l’époque des faits et avait ses propres opinions sur la situation litigieuse, comme l’a noté le tribunal municipal dans sa décision du 23 février 2004. Etant donné qu’il s’agissait donc d’un enfant presque majeur, la Cour estime que l’enjeu de la procédure pour le requérant était moindre.

Dans les conditions particulières de la présente affaire, la Cour considère que l’inactivité du tribunal après que la demande de mesure provisoire a été rejetée en date du 23 février 2004, fût-elle reprochable, ne saurait en l’espèce emporter la méconnaissance de l’exigence de «

délai raisonnable

».

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie (...) familiale (...).

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire (...) à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

L’intéressé se plaint que E.H. ne lui permettait pas de réaliser ses droits parentaux d’abord à l’égard de ses deux fils, puis à l’égard de D.

2.1. Force est de constater que V., le fils cadet du requérant, vit avec ce dernier depuis janvier 2003 et que cette situation de fait a été entérinée par le jugement du tribunal du 27 mars 2003. Le grief concernant l’impossibilité pour l’intéressé d’exercer ses droits parentaux à l’égard de V. se rapporte donc aux événements antérieurs au 27 mars 2003. Sans examiner la question de savoir si le requérant a satisfait à la condition de l’épuisement des voies de recours internes, la Cour se doit de relever que ce grief est tardif et doit dès lors être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

2.2. En ce qui concerne le droit de visite à l’égard de D., il ressort du dossier qu’avant que celui-ci ait été confié à la mère, le requérant s’est adressé aux tribunaux nationaux uniquement en vue de pouvoir passer avec lui (et avec V.) des vacances scolaires

; deux de ces demandes ont été accueillies les 10 juin et 26 juillet 2002. Il n’existait donc aucune décision sur le droit de visite en dehors des vacances, laquelle aurait pu faire l’objet d’une exécution judiciaire. Par ailleurs, croyant en la possibilité de parvenir à un accord avec E.H., le requérant n’a pas sollicité la détermination de son droit de visite dans le cadre de la procédure sur l’exercice de l’autorité parentale, terminée les 27 mars et 6 novembre 2003.

C’est seulement le 19 novembre 2003, au moment où D. avait seize ans, que le requérant a demandé de se voir accorder un droit de visite. Bien qu’aucune décision sur le fond n’ait été rendue dans cette procédure, il convient de prendre en compte les conclusions mentionnées dans la décision du tribunal municipal sur la mesure provisoire, datée du 23 février 2004. Selon celles-ci, D. avait déjà ses propres opinions sur la situation et sa relation avec le requérant était stabilisée. De l’avis de la Cour, il incombait donc avant tout au requérant de renouer avec son fils, presque majeur, de façon à ce que celui-ci change d’attitude et soit accessible à un compromis, sans quoi une éventuelle décision judiciaire serait probablement dépourvue de tout effet. Par ailleurs, le requérant n’a pas contesté le rejet de sa demande de mesure provisoire devant la Cour constitutionnelle tchèque et il ne ressort pas du dossier qu’il ait dans ce contexte demandé de l’aide aux autorités sociales.

Force est de constater enfin que D. est majeur depuis le 14 août 2005 et que ses contacts avec le requérant ne peuvent plus être réglementés par une décision judiciaire.

Dans ces conditions, la Cour estime que

ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

o

7.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia

Westerdiek

Peer

Lorenzen

Greffière

Président