ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 457 din 20 decembrie 2005, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.A.V., la 2 ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979, cu referire la art. 312 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat cantitatea de 0,360 gr.
heroină cu cafeină și griseofulvin rămasă după efectuarea analizelor de laborator. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de fapt: La 8 septembrie 2005, în jurul orelor 13,00, inculpatul a plecat din comuna Clejani, jud. Giurgiu de la locuința concubinei sale G.V. și s-a deplasat cu autobuzul în București pentru a cumpăra droguri. Apoi s-a deplasat în cartierul Ferentari, unde, prin intermediul unei persoane, rămasă neidentificată, a cumpărat heroină și 2 seringi contra sumei de un milion lei; în scara unui bloc, cu o seringă, și-a administrat circa 2-3 doze, dându-i și persoanei necunoscute pentru serviciul făcut. Heroina rămasă a fost ambalată într-o pungă, pe care a introdus-o în brăcinarul pantalonilor cu care era îmbrăcat, iar seringa rămasă a ascuns-o în chiloți.
A plecat, în jurul orelor 16,15, cu autobuzul spre Clejani, dar pe raza orașului Mihăilești, în urma unei acțiuni pe linia combaterii traficului și consumului ilegal de droguri, a fost prins în flagrant, în timp ce transporta heroina. Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 8 septembrie 2005 s-a concluzionat că substanța respectivă, având masa brută de 0,69 gr. și masa netă de 0,42 gr. conține heroină în amestec de cafeină și griseofulvin. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul B.A.V. care a solicitat reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 144/ A din 22 februarie 2006, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.A.V., motivând în considerente că, instanța de fond a procedat la o justă individualizare a pedepsei.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, care a cerut reducerea pedepsei aplicate. Critica va fi analizată în raport de prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondată pentru următoarele considerente: Instanțele au făcut o judicioasă individualizare a pedepsei, cu respectarea atât a dispozițiilor art. 72 C. pen., cât și cele ale art. 52 C. pen. Astfel, pedeapsa de 2 ani închisoare este o pedeapsă la limita minimă legală și a fost astfel stabilită prin aprecierea conduitei procesuale sincere și de regret a recurentului. Dar, în cauză nu se mai constată alte împrejurări care să justifice o coborâre a pedepsei, sub limita minimă legală, prin reținerea unor circumstanțe judiciare atenuante, cu atât mai mult cu cât, recurentul a comis infracțiunea dedusă judecății, în stare de recidivă postexecutorie.
În acest context, neconstatându-se motive de casare nici în ce privește pedeapsa aplicată și nici sub alte aspecte, urmare a examinării hotărârilor potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată durata arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.V. împotriva deciziei penale nr. 144/ A din 22 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 8 septembrie 2005 la 26 aprilie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.