ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9548/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9548/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Bistrița a
pronunțat sentința civilă nr. 3677 din 19 septembrie 2003, prin
care a admis acțiunea civilă introdusă de reclamanta P.E.
împotriva pârâților B.C. și B.S., a dispus evacuarea pârâților
din apartamentul nr. 19 proprietatea reclamantei situat în Bistrița,
înscris în C.F. Bistrița nr. top.8110/a/19 și a obligat pe
pârâți în solidar să plătească reclamantei cheltuieli de
judecată în sumă de 1.677.000 lei.
Apelul declarat de pârâți a
fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 288 din 10 decembrie 2003
pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.
Pârâții B.C. și B.S. au
declarat recurs la data de 19 ianuarie 2004, care a fost înaintat de Curtea de
Apel Cluj la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost
înregistrat la data de 2 februarie 2004 formând obiectul prezentului dosar.
Prin încheierea din 19 mai 2005,
constatând că părțile au fost legal citate, nu s-au prezentat la
judecată și nici nu au cerut judecarea în lipsă, instanța
supremă a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul
prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Cauza a rămas astfel în
nelucrare, iar la 11 octombrie 2006 a fost repusă pe rol din oficiu pentru
verificarea stării ei.
La termenul de astăzi s-a examinat
competența materială actuală a Înaltei Curți ca
instanță de recurs, constatându-se cele ce succed.
La datele când recursul a fost
înregistrat și când s-a dispus suspendarea judecării acestuia,
instanța supremă era competentă material a soluționa recursul
de față în raport cu regulile procesuale în materie în vigoare la
acea vreme.
Ulterior a fost adoptată
și a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005, care a modificat parte din
dispozițiile Codului de procedură civilă privind
competențele instanțelor judecătorești reinstituind regula
proximității ierarhice a instanțelor în soluționarea
căilor de atac, astfel încât, potrivit noilor reglementări,
hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță
sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în apel de
către tribunale sunt supuse recursului la curțile de apel.
Prin dispozițiile tranzitorii
ale art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 s-a prevăzut că
procesele în curs de judecată în primă instanță la data
schimbării competenței instanțelor legal investite, precum
și căile de atac, se judecă de instanțele competente,
potrivit legii.
Ca urmare, deși au
soluționat apeluri împotriva hotărârilor date de judecătorii în
primă instanță conform competenței de până la data
intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, curțile de apel au devenit
exclusiv competente ca instanțe de recurs de a judeca și recursurile
declarate împotriva hotărârilor pe care le-au dat ca instanțe de apel
în cazurile arătate.
Pentru aceste situații, Legea
nr. 219/2005 a prevăzut prin art. II alin. (3) că „recursurile aflate
pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data
intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei
legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile
de apel”.
În raport cu dispozițiile legale
examinate și indiferent de starea dosarului de față, care ar
determina, după caz, fie menținerea stării de suspendare, fie
judecarea a însuși recursului ori constatarea perimării acestuia,
acesta va fi scos de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție
și va fi trimis la Curtea de Apel Cluj pentru competentă rezolvare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Scoate cauza de pe rol și trimite
dosarul la Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea recursului declarat de
B.C. și B.S. împotriva deciziei nr. 288 din 10 decembrie 2003
pronunțată, ca instanță de apel, de Curtea de Apel Cluj,
secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2006.