ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9043/2006

HOTĂRÂRE
09.11.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9043/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a pronunțat decizia

civilă nr. 249/R din 27 ianuarie 2006, prin care a respins recursul declarat de

A.A. împotriva deciziei civile nr. 438 din 13 septembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosarul nr. 7439/2004.

Decizia de mai sus, fiind dată de

instanță de recurs, este irevocabilă potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ.

A.A. a exercitat calea de atac

extraordinară a revizuirii solicitând rejudecarea recursului și reanalizarea

unor înscrisuri.

Cererea de revizuire a fost respinsă

ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 810/R din 29 martie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Hotărârea dată asupra revizuirii

este la rându-i irevocabilă potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc.

civ.

Împotriva deciziei dată în urma

judecării cererii de revizuire a declarat recurs A.A.

Recursul este inadmisibil.

Conform prevederilor art. 299 alin.

(1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicționale.

Așadar, hotărârile irevocabile,

inclusiv cele date în materie de revizuire, nu sunt supuse recursului, astfel

încât recursul de față este inadmisibil și va fi respins ca atare în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata C.M. a solicitat pe cale de

întâmpinare obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată făcute

pentru a se apăra în cauza de față constând în onorariul de avocat în sumă de

400 RON plătit pentru redactarea întâmpinării.

Sub acest aspect, cererea intimatei

este întemeiată potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și va fi admisă.

În schimb, nu va fi primită cererea

aceleași intimate referitoare la suma de 1000 RON promisă prin contractul de

asistență juridică sub titlu complementar de onorariu de succes, deoarece

asemenea cheltuială, nefăcută până la data prezentei judecăți, dar chiar de se

va face, nu este imputabilă părții căzute în pretenții, constituind o

recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat în cauza de față, cu

vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente.

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de revizuienta A.A. împotriva deciziei nr. 810/R din 29 martie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurenta A.A. să

plătească intimatei C.M. suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9086/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1834 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de P.N. împotri
ÎCCJ 2006-06-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6401/2006
natură, necondiționat de restituirea sumei pretins achitate reclamantului ca despăgubire, putea să constituie numai motiv de apel, care însă, așa cum s-a arătat mai înainte, nu a fost formulat în termenul legal și, prin urmare nu trebuia an
ÎCCJ 2009-06-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7095/2009
ță, motivele de fapt invocate de revizuent, nu se încadrează în cele prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 3 și 8 C. proc. civ. arătate în cerere, astfel că din punt de vedere cererea de revizuire este inadmisibilă. Împotriva aceste
ÎCCJ 2010-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4986/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s ecția civilă și de proprietate intelectuală, la 7 iulie 2008, r
ÎCCJ 2004-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2845/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 7606/2003, SC M.A. SRL Baia Mare a solicitat instanței ca, prin decizia ce o va da, în contradict
Sursă