ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5599/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 750 din 20

iunie 2006, a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.

19208/3/2006, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a

sentinței penale nr. 680/2001 a Tribunalului București, secția I penală,

formulată de condamnatul C.I., reținându-se că faptele și împrejurările pe care

revizuientul își întemeiază cererea nu constituie caz de revizuire prevăzut de art.

394 alin. (1) lit. a) – c) C. proc. pen., deoarece nu tind să determine

adoptarea unei soluții contrare celei pronunțate în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale

revizuientul condamnat C.I. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, cu motivarea că înscrisurile pe care își întemeiază cererea și

care nu au fost cunoscute de instanță ar justifica reținerea circumstanțelor

atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. a), b) și c) C. pen.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul revizuientului constatând, că potrivit art. 394 alin. (2)

cazul de la alin. (1) lit. a) C. proc. pen., caz invocat de revizuient în cauză,

constituie motiv de revizuire numai dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor

nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare în cazul de față, fiind

evident că pe calea revizuirii se tinde la obținerea unei hotărâri contrare, de

achitare.

În cauză însă revizuientul a

susținut că se impune reținerea în favoarea sa a scuzei provocări ca

circumstanță atenuantă, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate,

astfel că în mod corect prima instanță a apreciat că este inadmisibilă cererea

sa.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de revizuient care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și a reiterat susținerile invocate în cererea introductivă,

solicitând admiterea revizuirii.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., revizuirea hotărârii se poate obține doar atunci când se descoperă fapte

sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță atunci când a soluționat

cauza, dacă așa cum rezultă din dispozițiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen.,

prin aceste fapte sau împrejurări nu se poate dovedi netemeinicia soluției de achitare,

de încetare a procesului penal sau cum este în cazul de față, de condamnare.

Rezultă așadar că revizuirea trebuie

să fie totală și să ducă la pronunțarea unei soluții opuse celei pronunțate

anterior, respectiv în speță achitarea celui condamnat.

Revizuientul însă, în cererea sa a

invocat incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. proc. pen., susținând că

poate produce dovezi în acest sens, fiind evident așadar că tinde la stabilirea

unei situații de natură a-i atenua răspunderea penală, astfel că dispozițiile art.

394 lit. a) C. proc. pen., nu sunt incidente în cauză, instanțele respingând în

mod corect cererea de revizuire și respectiv apelul condamnatului.

Așa fiind, recursul declarat de

revizuient apare, ca nefondat, astfel că Înalta Curte îl va respinge, ca atare,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

revizuient condamnat C.I. împotriva deciziei penale nr. 578/ A din 24 iulie

2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 300

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2006.