ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3738/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3738/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1656 din 9

decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală s-a dispus, în

baza art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen., achitarea inculpaților L.A. și, C.A. pentru infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1.000 și

respectiv 500 RON.

S-a constatat că inculpații au fost

arestați preventiv în perioada 13 februarie 2005 – 13 iunie 2005.

S-a luat act că partea vătămată M.M.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că fapta pentru care au fost trimiși în judecată inculpații,

constând în aceea că în noaptea de 12 februarie 2005, în jurul orei 4,00,

aflându-se în incinta C.S.R. au deposedat prin amenințări și violență pe partea

vătămată M.V.M. de telefonul mobil și de portofel, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 186/

A din 7 martie 2006 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, a desființat în parte sentința primei instanțe și rejudecând a

dispus condamnarea inculpatului L.A., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 din

același cod, la un an închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002

s-a dispus revocarea gradului pedepsei de un an și 6 luni aplicată aceluiași

inculpat prin sentința penală nr. 207/2004 a Judecătoriei sectorului 4

București, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

64 lit. a) și b) C. pen. și a fost dedusă prevenția de la 27 martie 2002 la 9

aprilie 2002 și de la 13 februarie 2005 la 13 iunie 2005.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței primei instanțe.

Pentru a decide astfel instanța de

control judiciar, privind criticile din apelul parchetului, a reținut că

soluția de achitare a inculpatului L.A. este greșită, că el a avut inițiativa

săvârșirii tâlhăriei, și că fapta de a sustrage prin violență bunurile părții

vătămate prezintă pericol social, impunându-se aplicarea unei pedepse.

S-a mai reținut că același inculpat

a mai fost anterior condamnat în timpul minorității la un an și 6 luni

închisoare pentru furt calificat.

În favoarea inculpatului au fost

recunoscute circumstanțe atenuante constând în aceea că este student la U.B. –

F.A.P. și că a comis fapta aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, ceea

ce i-a alterat capacitatea psihică de a aprecia consecințele comportării sale.

Referitor la inculpatul C.A. s-a

constatat că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, că

fapta săvârșită este singulară în activitatea sa și lipsită vădit de pericol

social și că astfel solicitarea din apelul parchetului de aplicarea a unei

pedepse privative de libertate nu poate fi primită.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul L.A.

În recursul parchetului, întemeiat

pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1), pct. 17

1

C. proc.

pen. s-a susținut că hotărârea instanței de fond de achitare a inculpatului C.A.

a fost greșit menținută de instanța de apel, fiind încălcate dispozițiile art. 18

1

alin. (2) C. pen.

Astfel, s-a considerat modalitatea

curentă de comitere a faptei reliefează elocvent periculozitatea sporită a

inculpatului, acesta acționând în baza înțelegerii prealabile avute cu

inculpatul L.A. în C.S.R., partea vătămată fiind unul dintre studenții cauzați

în această incintă.

Totodată, s-a susținut că, fapta

prezintă pericol social și că pentru sancționarea ei este necesară aplicarea

unei pedepse.

Referitor la inculpatul L.A., în

recursul parchetului fundamentat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen. s-a susținut că în mod greșit au fost recunoscute

circumstanțe atenuante, solicitându-se înlăturarea acestora și majorarea

pedepsei aplicate.

La rândul său inculpatul L.A. a

criticat decizia atacată susținând în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 18

C. proc. pen., că soluția de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt

întrucât nu s-au administrat probe certe de vinovăție.

S-a solicitat de către inculpatul

recurent casarea acestei decizii și menținerea hotărârii instanței de fond.

Analizând actele și lucrările

dosarului în baza criticilor formulate se constată întemeiat, așa cum se va

arăta în continuare, recursul declarat de parchet și nefondat recursul declarat

de inculpatul L.A.

18

1

alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de

legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de

lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Potrivit aliniatului 2 al aceluiași

text în aprecierea gradului de pericol social, trebuie să se țină seama de

modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările

în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă precum și de persoana și

conduita făptuitorului.

Din examinarea dosarului se constată

că, în speță nu erau incidente dispozițiile art. 18

1

C. pen.,

rezultând că fapta săvârșită prezintă pericolul social al un ei infracțiuni.

Astfel, referitor la modul și mijloacele

de săvârșire a faptei este de menționat că inculpații C.A. și L.A. au acționat

în baza unei înțelegeri prealabile, că au exercitat acte de violență asupra

părții vătămate M.V.M., care a fost imobilizată și apoi lovită de recurentul

inculpat cu pumnii în zona feței și a toracelui timp de circa un minut după

care victimei i-au fost sustrase bunurile.

Prin urmare nu se poate reține că în

materialitatea lor, aceste acte ar avea doar semnificația unei fapte lipsite în

mod vădit de importanță.

Urmările produse persoanei vătămate,

care a suferit leziuni traumatice pentru care s-au stabilit ca necesare 3-4

zile de îngrijiri medicale, nu pot fi considerate ca lipsite de gravitate.

Toate aceste împrejurări vădesc

existența pericolului social al faptei și făptuitorului, ceea ce caracterizează

fapta comisă ca infracțiune de tâlhărie calificată, conduita anterioară bună a

inculpatului C.A. nefiind de natură a conduce la o altă concluzie.

Datele pozitive ce caracterizează

persoana inculpatului, poziția avută în timpul procesului penal, lipsa

antecedentelor penale, conduita anterioară general bună, rezultatele bune la

învățătură pot constitui temeiuri de reținere în favoarea făptuitorului a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. cu consecința arătată la

art. 76 C. pen.

Față de cele ce preced, Curtea

constată că fapta săvârșită de inculpatul C.A. întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) și alin. (2) lit. a) C. pen. că respectiva faptă prezintă,

conform art. 18 C. pen., pericol social întrucât aduce atingere uneia din

valorile arătate la art. 1 și că pentru sancțiunea ei este necesară aplicarea

unei pedepse.

Întrucât instanțele au făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor legale invocate, trăgând concluzia eronată ca

faptă săvârșită de inculpatul C.A. nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni, hotărârile pronunțate sunt supuse casării conform art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

constată întemeiată critica din apelul parchetului în sensul greșitei

individualizări a pedepsei aplicată acestuia.

Potrivit art. 72 C. pen. la

stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama, între altele de pericolul

social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori, din examinarea actelor

dosarului deși se constată că în cauză au fost în mod corect reținute

circumstanțele atenuante, având în vedere vârsta inculpatului, rezultatele pe

care le obține la învățătură ca student la U.B., pedeapsa aplicată de un an

închisoare nu reflectă în suficientă măsură pericolul social grav al faptei, nu

ține seama de împrejurările comiterii acestuia și de circumstanțele la care a

fost expusă partea vătămată și nici de persoana inculpatului care nu este la

prima încălcare a legii penale române.

Așa fiind, se constată că instanța

de apel aplicând o pedeapsă de numai un an închisoare a făcut o greșită

individualizare a sancțiunii, ceea ce constituie caz de casare, conform art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a

casa decizia atacată cât și sentința primei instanțe cu privire la dispoziția

de achitare a inculpatului C.A., pe care o va înlătura și cu privire la

pedeapsa aplicată inculpatului L.A.

Rejudecând cauza în aceste limite,

se va dispune, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2) lit. a), cu

aplicarea art. 74 și 76 C. pen. condamnarea inculpatului C.A. la pedeapsa de 2

ani închisoare.

La stabilirea acestei pedepse,

situată sub minimul legal, Curtea are în vedere conform art. 72 C. pen.

pericolul social grav al infracțiunii, împrejurările săvârșirii ei,

consecințele la care a fost expusă partea vătămată și persoana inculpatului

care nu posedă antecedente penale a avut anterior o conduită generală bună,

este tânăr și ușor reeducabil și și-a recunoscut în declarația dată în fața

instanței de apel, fapta constând în lovirea victimei fără a mai recunoaște

sustragerea bunurilor.

Se apreciază că această pedeapsă

este de natură a asigura, potrivit art. 13 C. pen. prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Se vor aplica dispozițiile art. 71

și 64 C. pen.

Referitor la inculpatul L.A., Curtea

urmează a modifica pedeapsa aplicată acestuia în sensul că prin menținerea

circumstanțelor atenuante personale, recunoscute anterior, a nu majora de la un

an închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

La stabilirea acestei pedepse,

Curtea are în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social grav al

infracțiunii, împrejurările săvârșirii ei, consecințele la care a fost expusă

partea vătămată și persoana inculpatului care, așa cum s-a mai arătat nu este

la prima confruntare cu legea penală română, fiind anterior condamnat la

pedeapsa închisorii.

Se va menține dispoziția de revocare

a grațierii pedepsei de un an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 207/2004

a Judecătoriei sectorului 4 București, urmând ca inculpatul să execute în final

pedeapsa de 4 ani închisoare.

Se apreciază că pedeapsa astfel

majorată, ca și pedeapsa rezultantă, sunt de natură a asigura, potrivit art. 52

C. pen. prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și integrarea în comunitate a

inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

inculpatul L.A. se constată că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Astfel criticile formulate de acest

inculpat în sensul lipsei probelor de nevinovăție pot fi primite rezultând din

declarațiile părții vătămate, ale celor doi inculpați, imediat după săvârșirea

faptei și din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, că cei

doi inculpați sunt coautori ai infracțiunii de tâlhărie, ei desfășurând

activități simultane și conjugate de imobilizare a victimei, de lovire cu

pumnii a acestuia urmate de deposedarea de bunuri.

Întrucât soluția de condamnare este

conformă cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt

invocată în recurs de acest inculpat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmare a soluției ce se va pronunța de respingere a recursului, se va

dispune delegarea inculpatului L.A. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 186/

A din 7 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind

pe inculpații C.A. și L.A.

Casează sus-menționata decizie

precum și sentința penală nr. 1656 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, cu privire la dispoziția de achitare a

inculpatului C.A., pe care o înlătură, și cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului L.A.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen.

condamnă pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

inculpatului L.A. de la un an la 2 ani și 6 luni închisoare.

Menține revocarea grațierii pentru

pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 207/2004

a Judecătoriei sector 4 București, urmând ca inculpatul să execute în final

pedeapsa de 4 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.A.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iunie 2006.