ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3738/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1656 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., achitarea inculpaților L.A. și, C.A. pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1.000 și respectiv 500 RON. S-a constatat că inculpații au fost arestați preventiv în perioada 13 februarie 2005 – 13 iunie 2005. S-a luat act că partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că fapta pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, constând în aceea că în noaptea de 12 februarie 2005, în jurul orei 4,00, aflându-se în incinta C.S.R.

au deposedat prin amenințări și violență pe partea vătămată M.V.M. de telefonul mobil și de portofel, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 186/ A din 7 martie 2006 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința primei instanțe și rejudecând a dispus condamnarea inculpatului L.A., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 din același cod, la un an închisoare. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea gradului pedepsei de un an și 6 luni aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 207/2004 a Judecătoriei sectorului 4 București, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. și a fost dedusă prevenția de la 27 martie 2002 la 9 aprilie 2002 și de la 13 februarie 2005 la 13 iunie 2005. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe. Pentru a decide astfel instanța de control judiciar, privind criticile din apelul parchetului, a reținut că soluția de achitare a inculpatului L.A. este greșită, că el a avut inițiativa săvârșirii tâlhăriei, și că fapta de a sustrage prin violență bunurile părții vătămate prezintă pericol social, impunându-se aplicarea unei pedepse. S-a mai reținut că același inculpat a mai fost anterior condamnat în timpul minorității la un an și 6 luni închisoare pentru furt calificat.

În favoarea inculpatului au fost recunoscute circumstanțe atenuante constând în aceea că este student la U.B. – F.A.P. și că a comis fapta aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, ceea ce i-a alterat capacitatea psihică de a aprecia consecințele comportării sale. Referitor la inculpatul C.A. s-a constatat că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, că fapta săvârșită este singulară în activitatea sa și lipsită vădit de pericol social și că astfel solicitarea din apelul parchetului de aplicarea a unei pedepse privative de libertate nu poate fi primită. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul L.A. În recursul parchetului, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1), pct. 17 1 C. proc.

pen. s-a susținut că hotărârea instanței de fond de achitare a inculpatului C.A. a fost greșit menținută de instanța de apel, fiind încălcate dispozițiile art. 18 1 alin. (2) C. pen. Astfel, s-a considerat modalitatea curentă de comitere a faptei reliefează elocvent periculozitatea sporită a inculpatului, acesta acționând în baza înțelegerii prealabile avute cu inculpatul L.A. în C.S.R., partea vătămată fiind unul dintre studenții cauzați în această incintă. Totodată, s-a susținut că, fapta prezintă pericol social și că pentru sancționarea ei este necesară aplicarea unei pedepse. Referitor la inculpatul L.A., în recursul parchetului fundamentat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. s-a susținut că în mod greșit au fost recunoscute circumstanțe atenuante, solicitându-se înlăturarea acestora și majorarea pedepsei aplicate. La rândul său inculpatul L.A. a criticat decizia atacată susținând în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., că soluția de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt întrucât nu s-au administrat probe certe de vinovăție. S-a solicitat de către inculpatul recurent casarea acestei decizii și menținerea hotărârii instanței de fond. Analizând actele și lucrările dosarului în baza criticilor formulate se constată întemeiat, așa cum se va arăta în continuare, recursul declarat de parchet și nefondat recursul declarat de inculpatul L.A.

1. În conformitate cu dispozițiile art. 18 1 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Potrivit aliniatului 2 al aceluiași text în aprecierea gradului de pericol social, trebuie să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă precum și de persoana și conduita făptuitorului. Din examinarea dosarului se constată că, în speță nu erau incidente dispozițiile art. 18 1 C. pen., rezultând că fapta săvârșită prezintă pericolul social al un ei infracțiuni.

Astfel, referitor la modul și mijloacele de săvârșire a faptei este de menționat că inculpații C.A. și L.A. au acționat în baza unei înțelegeri prealabile, că au exercitat acte de violență asupra părții vătămate M.V.M., care a fost imobilizată și apoi lovită de recurentul inculpat cu pumnii în zona feței și a toracelui timp de circa un minut după care victimei i-au fost sustrase bunurile. Prin urmare nu se poate reține că în materialitatea lor, aceste acte ar avea doar semnificația unei fapte lipsite în mod vădit de importanță. Urmările produse persoanei vătămate, care a suferit leziuni traumatice pentru care s-au stabilit ca necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale, nu pot fi considerate ca lipsite de gravitate.

Toate aceste împrejurări vădesc existența pericolului social al faptei și făptuitorului, ceea ce caracterizează fapta comisă ca infracțiune de tâlhărie calificată, conduita anterioară bună a inculpatului C.A. nefiind de natură a conduce la o altă concluzie. Datele pozitive ce caracterizează persoana inculpatului, poziția avută în timpul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară general bună, rezultatele bune la învățătură pot constitui temeiuri de reținere în favoarea făptuitorului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. cu consecința arătată la art. 76 C. pen. Față de cele ce preced, Curtea constată că fapta săvârșită de inculpatul C.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2) lit. a) C. pen.

că respectiva faptă prezintă, conform art. 18 C. pen., pericol social întrucât aduce atingere uneia din valorile arătate la art. 1 și că pentru sancțiunea ei este necesară aplicarea unei pedepse. Întrucât instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale invocate, trăgând concluzia eronată ca faptă săvârșită de inculpatul C.A. nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, hotărârile pronunțate sunt supuse casării conform art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. 2. Referitor la inculpatul L.A. se constată întemeiată critica din apelul parchetului în sensul greșitei individualizări a pedepsei aplicată acestuia. Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama, între altele de pericolul social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori, din examinarea actelor dosarului deși se constată că în cauză au fost în mod corect reținute circumstanțele atenuante, având în vedere vârsta inculpatului, rezultatele pe care le obține la învățătură ca student la U.B., pedeapsa aplicată de un an închisoare nu reflectă în suficientă măsură pericolul social grav al faptei, nu ține seama de împrejurările comiterii acestuia și de circumstanțele la care a fost expusă partea vătămată și nici de persoana inculpatului care nu este la prima încălcare a legii penale române. Așa fiind, se constată că instanța de apel aplicând o pedeapsă de numai un an închisoare a făcut o greșită individualizare a sancțiunii, ceea ce constituie caz de casare, conform art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. 3. Față de considerentele arătate Curtea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casa decizia atacată cât și sentința primei instanțe cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului C.A., pe care o va înlătura și cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului L.A. Rejudecând cauza în aceste limite, se va dispune, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. condamnarea inculpatului C.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare. La stabilirea acestei pedepse, situată sub minimul legal, Curtea are în vedere conform art. 72 C. pen.

pericolul social grav al infracțiunii, împrejurările săvârșirii ei, consecințele la care a fost expusă partea vătămată și persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale a avut anterior o conduită generală bună, este tânăr și ușor reeducabil și și-a recunoscut în declarația dată în fața instanței de apel, fapta constând în lovirea victimei fără a mai recunoaște sustragerea bunurilor. Se apreciază că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 13 C. pen. prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului. Se vor aplica dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. Referitor la inculpatul L.A., Curtea urmează a modifica pedeapsa aplicată acestuia în sensul că prin menținerea circumstanțelor atenuante personale, recunoscute anterior, a nu majora de la un an închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

La stabilirea acestei pedepse, Curtea are în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social grav al infracțiunii, împrejurările săvârșirii ei, consecințele la care a fost expusă partea vătămată și persoana inculpatului care, așa cum s-a mai arătat nu este la prima confruntare cu legea penală română, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii. Se va menține dispoziția de revocare a grațierii pedepsei de un an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 207/2004 a Judecătoriei sectorului 4 București, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 ani închisoare. Se apreciază că pedeapsa astfel majorată, ca și pedeapsa rezultantă, sunt de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen.

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și integrarea în comunitate a inculpatului. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. 4. Referitor la recursul declarat de inculpatul L.A. se constată că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Astfel criticile formulate de acest inculpat în sensul lipsei probelor de nevinovăție pot fi primite rezultând din declarațiile părții vătămate, ale celor doi inculpați, imediat după săvârșirea faptei și din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, că cei doi inculpați sunt coautori ai infracțiunii de tâlhărie, ei desfășurând activități simultane și conjugate de imobilizare a victimei, de lovire cu pumnii a acestuia urmate de deposedarea de bunuri.

Întrucât soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs de acest inculpat. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmare a soluției ce se va pronunța de respingere a recursului, se va dispune delegarea inculpatului L.A. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 186/ A din 7 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpații C.A. și L.A. Casează sus-menționata decizie precum și sentința penală nr. 1656 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului C.A., pe care o înlătură, și cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului L.A. 1. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. condamnă pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen. 2. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului L.A.

de la un an la 2 ani și 6 luni închisoare. Menține revocarea grațierii pentru pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 207/2004 a Judecătoriei sector 4 București, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2006.