UZUN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

05.09.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

UZUN c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 18144/03 prezentate de Ayse UZUN și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și grefier adjunct al secțiunii S. Naismith Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 mai 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie în f un ci o n are a recurentelor, M Ayșe Uzun, acționând în nume propriu și în numele copiilor săi Büșra, Birgül și Schevket Uzun, precum și domnii U Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 decembrie 1989, ca urmare a unui accident rutier cauzat de un angajat al TÜSSIDE (Türkie Sanayi Sevk ve Idare Enstitüsü), un organism de drept public legat de Ministerul Educației Naționale (Milli Eitim Bakanl În februarie 1990, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul material și moral al acestora împotriva TÜSSIDE în fața Tribunalului de Mare Instanță din Gebze. La 26 martie 1992, Tribunalul le-a acordat o despăgubire de 111 203 320 pe baza rapoartelor de expertiză întocmite la cererea sa. cărți turcești (TRL) pentru prejudicii materiale și morale, plus dobânzi restante simple la rata legală începând cu 29 decembrie 1989, data accidentului. Prin hotărârea din 29 iunie 1993, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 26 martie 1992. Prin hotărârea din 28 ianuarie 1994, Curtea de Casație a respins acțiunea în rectificarea TÜSSIDE împotriva hotărârii din 29 iunie 1993. Această hotărâre a fost definitivă. La 10 aprilie 2003, la cererea reclamanților, Biroul de executare de la Gebze a trimis un ordin de plată către TÜSSIDE, invitând la plata datoriei sale. La 15 aprilie 2003, TÜSSIDE a vărsat reclamantului un total de 1 072 000 000 000 TRL [aproximativ 608 EUR (EUR) ] cu titlu de despăgubiri, majorată cu o rată a dobânzii de 30 % laan între 29 decembrie 1989 și 31 decembrie 1997, cu 50 % laan între 1 ianuarie 1998 și 31 decembrie 1999, cu 60 % laan între 1 ianuarie 2000 și 1 iulie 2002 și cu 55 % laan pentru perioada ulterioară. La 27 aprilie 2006, reclamanții și TÜSSIDE au încheiat un acord la termen cu o valoare de 21 324 de cărți turce noi [aproximativ 13 500 EUR] pentru prejudiciul material și moral cauzat de întârzierea administrării în plata la termen stabilită de instanță la 26 aprilie 2006. martie 1992 și care le-a fost vărsat într-un cont bancar în martie 2006. Partea relevantă a acestui acord se poate traduce după cum urmează (...) [Recunoaștem] că prejudiciul total (...) suferit și care face obiectul procedurii (...) înaintat Curții Europene a Drepturilor Omului a fost reparat GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că dreptul lor de a-și respecta bunurile nu a fost respectat din cauza întârzierii administrației în plata despăgubirii pentru prejudiciile materiale și morale ale acestora și a lipsei de dobândă a datoriilor statului în raport cu rata inflației foarte ridicată din Turcia. Reclamanții consideră că situația în litigiu aduce atingere dreptului lor la respectarea bunurilor lor, garantat prin art. 1 din Protocolul nr 1 astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. La 2 mai 2006, guvernul a prezentat o scrisoare și documente care indică faptul că reclamanții și administrația în cauză au încheiat un acord la data de 27 aprilie 2006, prin care se pune astfel capăt prezentului litigiu și solicită, prin urmare, ca cauza să fie înlăturată din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 19 mai 2006, această scrisoare, împreună cu documentele anexate, au fost comunicate reclamanților pentru observații, însă aceștia din urmă nu au răspuns în termenul stabilit. Curtea ia notă de faptul că, printr-un acord la termen la 27 aprilie 2006, reclamanții au recunoscut că au preluat integral creanța lor și, astfel, au renunțat la orice pretenție. Pe plan intern, acest acord a pus în mod indiscutabil capăt contestației referitoare la dreptul la despăgubiri. CU SPRE analiza tuturor elementelor din dosar, Curtea constată că reclamanții și-au exprimat în mod explicit dorința de a pune capăt procedurii în litigiu. Acquiesiunea lor cu privire la cuantumul plății creanței lor a avut ca efect practic satisfacerea revendicărilor lor formulate sub unghiul articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Guerrera și Fusco c. Italia 40601/98, 3 aprilie 2003, Folcheri c. Italia (dec.), n 61839/00, 3 iunie 2004, Ortiz Ortiz Ortiz și alții c. Spania (dec.), n 50146/99, 15 martie 2001 și Y (1) Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Naismith J.-P. Costa Grefier Adjunct Președinte