ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3684/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3684/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158/ F din

14 decembrie 2005, Tribunalul Vâlcea a respins, ca neîntemeiată, cererea

privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din

infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., formulată de

inculpatul S.G.P.

Inculpatul a fost condamnat, la 19

ani închisoare și la pedeapsa complementară de 7 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și e) C. pen.

Instanța a făcut aplicarea art. 88 C.

pen. și a dedus din pedeapsa aplicată perioada prevenției, menținând măsura

arestării preventive.

Acțiunea civilă a fost admisă în

parte și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile B.I., 6000 lei

RON daune materiale, 10.000 lei RON daune morale și câte 200 lei RON prestație

periodică pentru fiecare dintre minorii B.I.M. și B.M.A. începând cu 20 iulie

2005 și până la încetarea cauzei ce a determinat acordarea acestora.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 2190 lei RON plus dobânda legală aferentă către partea civilă C.J.A.S.

Sibiu și la cheltuieli judiciare către stat și către partea civilă B.I.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 16 iulie 2005,

victima B.R. și tatăl acesteia B.M. precum și inculpatul S.G.P. au venit la

Barul SC A. SRL și respectiv la Magazinul SC R. SRL din comuna Câineni, jud.

Vâlcea, pentru a se aproviziona cu alimente.

Cele două magazine se află la o

distanță de aproximativ 30 metri unul de celălalt.

În magazinul SC R. SRL a întâlnit pe

B.R. și sub pretextul că ar fi agresat pe unul din frații săi, inculpatul l-a

lovit cu palma peste față. Pentru a scăpa, victima s-a refugiat în curtea

magazinului, însă inculpatul a urmărit-o, a trântit-o la pământ și a continuat

să o lovească cu pumnii și cu picioarele peste corp.

Martorul F.N. l-a anunțat pe tatăl

victimei că inculpatul îl bate pe fiul său B.M., s-a deplasat în curtea

magazinului, întrebându-l pe inculpat de ce l-a lovit pe fiul său. În acel

moment inculpatul a ieșit din magazin cu un cuțit în mână pe care îl luase de

pe masa din bucătărie și a înjunghiat-o pe victimă, care se afla lângă poartă,

rezemată de gard. Victima a fost lovită în zona toracelui. Inculpatul a fugit

cu cuțitul în mână și l-a abandonat pe drum.

Victima a fost transportată și

internată la Spitalul Clinic Județean Sibiu, dar cu toate îngrijirile medicale

acordate, aceasta a decedat la 20 iulie 2005.

Din raportul de constatare medico –

legală întocmit în cauză s-a reținut că moartea victimei a fost violentă și s-a

datorat șocului hemoragic consecutiv unei plăgi tăiat, înțepată abdomeno –

toracice. S-a mai reținut că leziunile sunt urmarea lovirii dinainte – înapoi

și de jos în sus cu un corp tăietor înțepător.

După comiterea faptei, inculpatul de

ocupație cioban s-a ascuns în munți.

Fiind dat în urmărire generală a

fost depistat de lucrătorii de poliție în ziua de 26 iulie 2005 și arestat la

aceeași dată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel în termen legal, partea civilă B.I. și inculpatul S.G.P.

În motivele de apel invocate, partea

civilă a criticat hotărârea primei instanțe pentru motivul că la stabilirea

daunelor materiale nu s-au avut în vedere și cheltuielile ocazionate de

parastasele pe care familia trebuie să le facă până la 7 ani și s-a apreciat că

instanța de fond a stabilit prestație periodică, într-un cuantum mic.

Inculpatul a criticat hotărârea și

pentru greșita încadrare juridică a faptei, susținând că în mod greșit s-a

reținut și art. 175 lit. i) C. pen. și, de asemenea, instanța nu a avut în

vedere faptul că tatăl victimei l-a amenințat, împrejurare care i-a produs

acestuia o stare de temere că va fi lovit.

Prin decizia penală nr. 40 din 7

martie 2006, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpat și partea civilă și a menținut starea de arest preventiv

a inculpatului, deducând din pedeapsă, în continuare, perioada executată în

arest preventiv.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită, în conformitate cu

probele administrate în cauză.

Instanța a înlăturat apărarea inculpatului

reținând că fapta comisă are un caracter calificat, deoarece curtea magazinului

alimentar prin natura și destinația sa nu este un loc accesibil publicului. S-a

mai susținut că în cauză nu poate fi reținută legitima apărare sau scuza

provocării, deoarece martorii audiați, au susținut în mod constant că cel care

a declanșat conflictul a fost inculpatul care a lovit victima, a alergat-o în

curtea magazinului, a trântit-o la sol și după ce a luat de pe masa din

bucătărie cuțitul a înjunghiat-o în prezența tatălui acesteia.

S-a concluzionat că simpla temere pe

care pe care inculpatul pretinde că ar fi avut-o că va fi expus la un atac din

partea tatălui victimei, care i-a reproșat agresiunea împotriva fiului său, nu

se înscrie în ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 44 C. pen.

Instanța de apel a reținut că

daunele materiale și morale au fost stabilite corect.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate invocând cazurile de

casare a hotărârii prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc.

pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că în mod greșit s-au reținut și dispozițiile art. 175 lit. i) C.

pen., nefiind îndeplinite cerințele art. 152 C. pen., deoarece fapta este

comisă de inculpat într-un spațiu privat, în curtea martorului R.I. și nu în

loc public.

Al doilea motiv de recurs se referă

la greșita individualizare a pedepsei susținându-se că, în cauză se impunea

aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen., sau art. 73, art. 76 C. pen. Recurentul

arată că din materialul probator administrat în cauză rezultă că a fost „pur și

simplu încolțit în curtea familiei R. de victimă și tatăl victimei” și reacția

de a lovi cu cuțitul o singură dată este una disperată, de frică, de temeri

determinate de atitudinea violentă manifestată atât verbal, cât și fizic,

exercitată de tatăl acesteia care l-au urmărit și alergat prin curte, ulterior

barându-i calea, spre ieșirea din curte.

De asemenea, se susține că

inculpatul a fost provocat de modul de adresare la victimei „ce faci,

nebunule?”

Conflictul, în opinia recurentului a

fost inițial minor, încheiat cu alungarea lor din curte de către R.I., însă

tatăl victimei este cel care l-a determinat să reacționeze violent, dat fiind

faptul că a fost amenințat cu moartea.

Recursul este fondat.

Greșita încadrare juridică efectuată

de prima instanță și menținută de instanța apelului motiv invocat de recurent

se încadrează în cazul de casare a hotărârii prevăzute de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen.

Motivul de recurs invocat este

întemeiat pentru considerentele ce urmează.

Săvârșirea omorului în public [(art.

175 lit. i) C. pen.)] este un element circumstanțial care se realizează atunci

când omorul este săvârșit în public, în înțelesul explicat în art. 152 C. pen.

Potrivit dispozițiilor din acest

articol, o faptă este săvârșită în public atunci când a fost comisă într-un loc

public care, prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil

publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană, este suficientă o

publicitate virtuală, decurgând din accesibilitatea permanentă a publicului în

astfel de locuri.

În consecință, dacă fapta

inculpatului ar fi fost săvârșită în curtea magazinului, așa cum s-a reținut,

elementul circumstanțial al omorului în public s-ar fi realizat.

Din procesul verbal de cercetare la

fața locului rezultă că distanța de la poarta de acces în curtea locuinței lui

R.I. și până la ușa magazinului este de aproximativ 2 metri.

În continuarea magazinului, în

partea de nord printr-o ușă de acces, se pătrunde într-o bucătărie, cu

dimensiunile de 2,5 x 3 m.

Bucătăria mai este prevăzută cu o

ușă de acces, dispusă la latura de vest care face legătura între curtea

gospodăriei și bucătărie.

De la ușa bucătăriei, care permite

accesul în curtea locuinței, până la locul agresiunii (poartă) se măsoară o

distanță de 3 m.

Procesul verbal de cercetare la fața

locului se coroborează cu planul de situație înscris care a fost depus la

dosarul cauzei de către recurent.

Din această descriere este evident

că agresiunea nu a avut loc în spațiul de acces al magazinului în suprafață de

aproximativ 2 m, ci în curtea interioară a gospodăriei proprietarului R.I. la o

distanță de 3 m de la ușa bucătăriei.

De altfel și din declarația

martorului Z.I. rezultă că este vorba de curtea interioară a gospodăriei și nu

de spațiul (destul de limitat) care permite accesul în magazin în care,

într-adevăr este împrejmuit.

Martorul face următoarea descriere

”eu aveam ca orice om de toate în curte, dar țevi metalice una singură am avut,

ea a rămas nemișcată la locul unde o aveam depozitată, nefiind folosită în

timpul conflictului”.

Martorul în declarația sa se referă

la „curtea casei”. Este evident că uneltele și alte obiecte erau depozitate în

curtea casei și nu în spațiul ce deservește magazinul.

Este corectă apărarea inculpatului

că în cauză, nu s-au făcut suficiente demersuri pentru a stabili corect

situația de fapt, în cadrarea juridică greșită fiind atrasă de o situație de

fapt parțial greșită, subzistând și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Înalta Curte, pentru acest motiv, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul

și rejudecând cauza, va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea

prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

174 alin. (1) C. pen.

În mod corect instanțele au reținut

că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 44 și art. 73 C.

pen.

Apărarea inculpatului în sensul că

victima a fost cea care l-a agresat, ulterior luând cuțitul și înjunghiindu-l nu

este dovedită.

Martorii R.I. și R.I., precum și F.N.

au susținut că victima nu l-a provocat sau agresat verbal sau fizic, victima și

tatăl său nu au fost înarmați, victima nu a ripostat la actele violente

exercitate de inculpatul agresor.

Din declarațiile martorilor rezultă

că declanșarea conflictului aparține inculpatului, care a lovit victima, a

alergat-o în curte, a trântit-o la sol și după ce a luat de pe masa din

bucătărie cuțitul, a înjunghiat-o în prezența tatălui acesteia, care tocmai

intrase pe poartă.

În mod corect au reținut instanțele

că simpla temere pe care inculpatul pretinde că ar fi avut-o că va fi expus la

un atac din partea tatălui inculpatului, care nu era înarmat ci doar i-a

reproșat agresiunea pe care a exercitat-o față de fiul său, precum și riposta

înainte de iminența atacului nu se circumscrie ipotezei avute în vedere de art.

44 C. pen.

Numai inculpatul susține, fără să

probeze, că victima și tatăl acesteia au intrat în magazin, l-au alergat prin

curte și l-au lovit cu niște țevi metalice și din această cauză a fost nevoit

să folosească cuțitul.

Declarațiile martorilor S.I., tatăl

inculpatului și S.M., au fost înlăturate de instanță, justificat având în

vedere că nu se coroborează cu celelalte probe.

Pentru existența circumstanței atenuante a scuzei provocării, între

actul provocator și replică, trebuie să existe o proporție în sensul că replica

trebuie să corespundă intensității tulburării sau emoției determinată de actul

provocator.

În situația în care replica apare exagerată, condițiile pentru

existența circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 C. pen., nu sunt

întrunite, considerente reținute în mod corect de instanțe. Chiar dacă victima

sau tatăl acesteia, l-ar fi insultat sau înfuriat, așa cum a pretins

inculpatul, acesta din urmă a ripostat extrem de dur și iremediabil asupra

victimei, împrejurare care, într-adevăr exclude aplicarea art. 73 lit. b) C.

pen.

Având în vedere că instanța de

recurs va schimba încadrarea juridică, la individualizarea pedepsei va fi avută

în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Instanța

are în vedere gradul de pericol social al faptei, atitudinea inculpatului după

săvârșirea faptei, care s-a sustras de la urmărirea penală, ascunzându-se în

munți, fiind dat în urmărire generală, comportarea nesinceră a inculpatului,

antecedentele penale ale inculpatului, care a mai fost condamnat pentru

infracțiuni de violență.

Pe de altă parte, se are în vedere

și împrejurarea că din raportul nr. 850/ E/714 din 5 august 2005 al S.J.M.L.

Vâlcea, rezultă că recurenta prezintă diagnosticul de „retardare mentală ușoară

cu tulburări de comportament, are discernământul diminuat, înțelege parțial

conținutul și consecințele faptelor sale”.

Instanța de recurs va aplica o

pedeapsă de natură a atinge scopul preventiv și educativ prevăzut de legiuitor,

o pedeapsă privativă de libertate, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., privind

pedeapsa accesorie și o pedeapsă complementară în condițiile prevăzute de art. 65

C. pen.

Conform art. 385

16

C.

proc. pen., va fi dedus timpul arestării preventive de la 26 iulie 2005 la 9

iunie 2006.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.G.P. împotriva deciziei penale nr. 40/ A din 7 martie 2006 a

Curții de Apel Pitești.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 158/ F din 14

decembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea, numai cu privire la încadrarea juridică

dată faptelor.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 174

și 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.,

text în baza căruia condamnă pe inculpat la 12 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71

și 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 iulie 2005 la 9 iunie 2006.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

iunie 2006.