SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 6247/03 prezentate de Sadiye KAYMAZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și grefier adjunct al secțiunii, dl Naismith Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 ianuarie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, domnul Sadiye Kaymaz, este un resortisant turc, născut în 1977. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul K. Bilgiç, avocat la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 6 decembrie 2001, recurenta a fost arestată și reținută de către forțele de ordine și a fost suspectată de acordarea de asistență și asistență unei organizații ilegale. La 7 decembrie 2001, aceaceasta a fost adusă în fața Curții de Securitate a statului d'Izmir, care a dispus arestarea sa provizorie. La 13 decembrie 2001, procurorul Republicii lângă curtea de securitate din statul Izmir a intentat o acțiune penală împotriva reclamantei pe baza dispozițiilor Codului penal care reprimă ajutorul și asistența acordată unei organizații ilegale. La 7 martie 2002, Curtea de Securitate a statului a recunoscut reclamanta vinovată de faptele care i-au fost reproșate și a condamnat-o la trei ani și nouă luni de închisoare. La 8 martie 2002, recurenta s-a ocupat de casare. Avocații săi au susținut că clienta lor nu a beneficiat de un proces echitabil în sensul articolului 6 din Convenție. La 4 iulie 2002, Curtea de Casație a conchis hotărârea de primă instanță. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. Pe de altă parte, Comisia susține că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat, pe de o parte, că nu a avut niciodată posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Curții de Casație pe fondul recursului său și, pe de altă parte, că condamnarea sa ar fi avut loc pe baza depozițiilor obținute în custodia sa, privată de dreptul la un avocat. ÎN JUSTIȚIE Invocând art. 6 din convenție, recurenta se plânge de lipsa notificării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În la fel ca în prezent, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul său de procedură; reclamanta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. În ceea ce privește declarația de lipsă de independență și de in t e n ț i e a Cu r ț ii de securitate a statului, Curtea arată că reclamanta, care a fost judecată de o instanță compusă din trei judecători civili, nu sprijină acest Õ și că examinarea sa, astfel cum a fost invocată, nu permite să se constate nici o aparență de încălcare a articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Kömürcü c. Turcia (dec.), nr. 77432/01 și, mutatis mutandis, Recurenta se plânge, de asemenea, de lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Securitate a statului, în măsura în care aceasta ar fi fost condamnată pe baza depozițiilor sale obținute în timpul custodiei sale, privată de dreptul la un avocat. Curtea arată că reclamanta a fost reprezentată de un avocat atât în fața Curții de Securitate a statului, cât și în fața Curții de Casație și că aceasta a putut contesta declarația sa făcută în cursul procedurii preliminare. Comisia observă că Curtea de Securitate a statului s.n. se întemeiază, pentru a stabili vinovăția recurentei, pe depozițiile sale colectate în diferite etape ale procedurii, pe procesele-verbale de constatare a locului și de percheziție, pe rapoartele de expertiză și pe dovezile materiale aduse în fața instanței. Astfel, având în vedere elementele dosarului și ale examinării generale a procedurii, Curtea consideră că reclamanta nu a fost privată de dreptul său la un proces echitabil. În aceste circumstanțe, examinarea acestei părți a cererii nu permite identificarea niciunei semne de încălcare a convenției. În consecință, aceste obiecții trebuie respinse ca fiind în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea
de la requête n
o
6247/03
présentée par Sadiye KAYMAZ
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 septembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M. S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 2 janvier 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Sadiye Kaymaz, est une ressortissante turque, née en 1977. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Le 6 décembre 2001, la requérante fut arrêtée et placée en garde à vue par les forces de l’ordre. Elle était soupçonnée d’apporter aide et assistance à une organisation illégale.
Le 7 décembre 2001, elle fut traduite devant la cour de sûreté de l’État d’Izmir qui ordonna sa mise en détention provisoire.
Le 13 décembre 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État d’Izmir intenta une action pénale à l’encontre de la requérante sur le fondement des dispositions du code pénal réprimant l’aide et l’assistance à une organisation illégale.
Devant la cour de sûreté de l’État, la requérante et ses représentants soutinrent que les éléments constitutifs de l’infraction reprochée n’étaient pas réunis dans le cas d’espèce.
Le 7 mars 2002, la cour de sûreté de l’État reconnut la requérante coupable des faits qui lui étaient reprochés et la condamna à trois ans et neuf mois d’emprisonnement.
Le 8 mars 2002, la requérante se pourvut en cassation. Ses avocats soutinrent que leur cliente n’avait pas bénéficié d’un procès équitable au sens de l’article 6 de la Convention.
Le 4 juillet 2002, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Elle soutient par ailleurs que son droit à un procès équitable a été enfreint du fait, d’une part, qu’elle n’a jamais eu la possibilité de répondre à l’avis écrit que le procureur général avait soumis à la Cour de cassation sur le fond de son pourvoi et, d’autre part, que sa condamnation aurait été basée sur les dépositions obtenues lors de sa garde à vue, privée de l’assistance d’un avocat.
1.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint du défaut de notification de l’avis du procureur général près la Cour de cassation.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54 § 2 b) de son règlement.
2.
La requérante se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial.
Concernant l’allégation du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’État, la Cour relève que la requérante, qui a été jugée par un tribunal composé de trois juges civils, n’étaye pas ce grief et que son examen, tel qu’il a été soulevé, ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 (voir
Kömürcü c. Turquie
(déc.), n
o
77432/01, et,
mutatis mutandis
,
İmrek c. Turquie
(déc.), n
o
57175/00).
La requérante se plaint également du défaut d’équité de la procédure devant la cour de sûreté de l’État dans la mesure où elle aurait été condamnée sur la base de ses dépositions obtenues lors de sa garde à vue, privée de l’assistance d’un avocat.
La Cour relève que la requérante a été représentée par un avocat aussi bien devant la cour de sûreté de l’État que devant la Cour de cassation, et qu’elle a pu contester sa déposition faite lors de l’instruction préliminaire.
Elle note que la cour de sûreté de l’État s’est fondée, pour établir la culpabilité de la requérante, sur ses dépositions recueillies aux différents stades de la procédure, des procès-verbaux de constatation des lieux et de perquisition, des rapports d’expertise et des preuves matérielles saisies chez l’intéressée.
Ainsi, au vu des éléments du dossier et de l’examen global de la procédure, la Cour estime que la requérante n’a pas été privée de son droit à un procès équitable. Dans ces circonstances, l’examen de cette partie de la requête ne permet de déceler aucune apparence de violation de la Convention.
Il s’ensuit que ces griefs doivent être rejetés comme manifestement mal fondés au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief de la requérante tiré du défaut d’équité de la procédure devant la Cour de cassation
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Naismith
J.-P Costa
Greffier adjoint
Président