ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5357/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul din 3 martie 1998 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași emis în dosarul nr. 148/P/1998 s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați: 1. M.M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 1 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen., și art. 25 raportat la art. 289 și ale art. 291 C. pen. 2. P.B.V.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 1 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 și art. 291 C. pen. 3. B.F.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și de art. 291 C. pen. S-a reținut, în esență că, în perioada iunie 1996 – martie 1997, inculpații M.M.I., în calitate de director general și unic asociat al SC S.I.M. SRL, P.B.V.M., în calitate de director executiv al aceleiași societăți și B.F.M., în calitate de casieră, prin completarea în fals a unor documente contabile și folosirea acestora, fonduri ale societății au fost însușite în principal de inculpatul M.M.I. Referitor la infracțiunea de înșelăciune s-a reținut că folosind fondurile societății cu altă destinație decât cea declarată nu s-au plătit drepturile salariale cuvenite unui număr de 135 de persoane care făceau parte din personalul navigant.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanța, secția penală, sub nr. 450/1998 din 13 martie 1998. Prin încheierea nr. 2157 din 12 august 1998, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, s-a admis cererea formulată de petiționarul P.B.V.M. și s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Călărași, fiind menținute actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecarea cauzei. La Tribunalul Călărași cauza a fost înregistrată sub nr. 2267/1998. Prin sentința penală nr. 31 din 10 iunie 1999, Tribunalul Călărași a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a unor fapte reținute în sarcina inculpaților din art. 289 în art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și din art. 291 C. pen., în art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin sentința menționată inculpații au fost condamnați după cum urmează: I. M.M.I.: - în baza art. 215 1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 14 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.; - în baza art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare; - în baza art. 25, raportat la art. 289 C. pen., la un an și 6 luni închisoare; - în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la un an închisoare. În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-au constatat grațiate pedepsele aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 25, raportat la art. 289 C. pen., și de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.

II. P.B.V.M.: - în baza art. 26 raportat la art. 215 1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), la 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.; - în baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare; - în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), la un an închisoare. În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-au constatat grațiate pedepsele aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din același act normativ. III. B.F.M.: - în baza art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la un an închisoare; - în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-au constatat pedepsele grațiate, atrăgându-se inculpatei atenția asupra dispozițiilor art. 7 din același act normativ. Prin aceiași sentință s-a aplicat inculpaților M.M.I. și P.B.V.M., pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dedus din pedepsele aplicate durata detenției preventive după cum urmează: - de la 2 februarie 1998 la 4 septembrie 1998 pentru inculpatul M.M.I. și - de la 25 februarie 1998 la zi pentru inculpatul P.B.V.M., pentru care s-a menținut starea de arest. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 114.993 dolari S.U.A.

în cote legale de la inculpatul M.M.I. și P.B.V.M. Prin sentința menționată s-a mai dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului M.M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Au fost respinse, ca tardiv formulate, cererile de despăgubiri ale părților vătămate R.R., G.C.L., S.V., S.D., G.P. și M.M. S-au respins cererile de despăgubiri formulate de părțile civile. În baza art. 170 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului Chrysler Status aparținând inculpatului M.M.I. Conform art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 445 C. proc.

pen., s-a dispus anularea actelor false. S-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului al județului Constanța. Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 573 din 30 noiembrie 1999, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, de inculpații M.M.I., P.B.V.M. și B.F.M., precum și de părțile civile, a desființat în totalitate sentința și a trimis cauza spre rejudecare, menținând starea de arest a inculpatului P.B.V.M. Apelul declarat de Sindicatul S. Constanța a fost respins, prin aceeași decizie, ca inadmisibil, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că greșit prima instanță a procedat la judecarea cauzei deși inculpatul M.M.I. făcuse dovada că este în imposibilitate să se prezinte, întrucât suferise un accident rutier, precum și faptul că acesta a fost lipsit de posibilitatea de a-și pregăti apărarea în raport de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror. De asemenea, în mod greșit nu a fost citată în cauză în calitate de parte civilă și de parte responsabilă civilmente a SC S.I.M. SRL, iar procedura de citare cu unele dintre părțile civile nu a fost legal îndeplinită. Instanța de apel a reținut că nu este fondată susținerea inculpatului M.M.I. cu privire la necompetența materială a organului de urmărire penală și a instanței care trebuiau să fie, în opinia inculpatului, cele prevăzute de Decretul nr. 203/1974.

Astfel, s-a apreciat că actul normativ se referă la infracțiuni săvârșite de personalul marinei civile, privind siguranța navigației pe apă, disciplina și ordinea la bord, protecția muncii și bunurilor unităților marine civile, totul referindu-se la activitatea din aceste unități, competența fiind atrasă de calitatea persoanei. S-a reținut în plus împrejurarea că strămutarea cauzei s-a făcut la un tribunal care nu are în componență o secție maritimă și fluvială ceea ce sprijină ideea că și Curtea Supremă de Justiție a constatat că urmărirea penală s-a efectuat de un organ competent material care a sesizat corect o instanță având aceiași competență în judecarea cauzei. Recursurile declarate de inculpații M.M.I.

și P.B.V.M. împotriva deciziei sus-menționate au fost respinse, ca inadmisibile, prin decizia penală nr. 3299 din 12 septembrie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție. Prin sentința penală nr. 66 din 10 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Călărași în rejudecare s-au hotărât următoarele: I. Condamnarea inculpatului M.M.I., în baza art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 1 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă durata arestării preventive de la 2 februarie 1998, la 4 septembrie 1998. II.

Condamnarea inculpatului P.B.V.M., în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 215 1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 ani, 5 luni și 2 zile închisoare. S-a constatat pedeapsa executată integral în perioada 25 februarie 1998 – 26 iulie 2001. III. În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpaților M.M.I., P.B.V.M. și B.F.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 289 și art. 291 C. pen.

IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpații M.M.I. și P.B.V.M. au fost obligați în solidar la plata sumei de 95.169 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri către partea civilă SC S.I.M. SRL reprezentată prin lichidator judiciar SC C.S. SRL Constanța. Conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate împotriva inculpatului M.M.I.

și a părții responsabile civilmente SC S.I.M. SRL S-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului Chrysler Status aparținând inculpatului M.M.I. În baza art. 349 și 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate. Inculpații M.M.I. și P.B.V.M. au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin sentința sus-menționată a fost respinsă excepția lipsei competenței materiale invocată de inculpații M.M.I. și P.B.V.M. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: La data de 1 martie 1994 inculpatul M.M.I. și numitul M.I. au înființat SC J.M.S.I. SRL cu un capital de 200.000 lei fiecare. Ulterior numele societății comerciale a fost schimbat în SC S.I.M.

SRL, iar la data de 26 februarie 1996, prin actul adițional autentificat sub nr. 1139, inculpatul M.M.I. a preluat și părțile sociale ale lui M.I., devenind asociat unic. Societatea inculpatului a încheiat, la data de 14 ianuarie 1995, un protocol cu C.N.M. Navrom Constanța prin care se obliga să obțină o linie de finanțare de 10 milioane dolari S.U.A. pentru retehnologizarea și exploatarea a 5-7 nave, cu garanție constituită din gaj, fără deposedare, asupra respectivelor nave, precum și asupra bunurilor mobile și imobile și asupra conturilor SC S.I.M. SRL Constanța. Între aceiași parteneri s-a încheiat la 1 august 1996, un contract de asociere în participațiune, având ca obiect exploatarea unor nave în operațiuni de transport maritim internațional.

În acest scop C.N.M. Navrom a preluat, în contracte bare boat, de la SC U.I. navele H., T., C., S., F., G. și G. pe care le-a închiriat societății S.I.M. SRL Pe lângă aceste nave, societatea inculpatului a preluat de la C.N.M. Navrom și navele C., D., P. și F. Conform protocolului, odată cu navele, a fost preluat și personalul navigant, contractele de muncă precum și înregistrările din cărțile de muncă menționând modificarea raportului de muncă. Instanța a mai reținut că, la data de 7 septembrie 1995, societatea S.I.M. SRL Constanța a obținut de la B., sucursala Constanța un credit de 4.900.000 dolari S.U.A. pentru modernizarea navei C. și cheltuieli exploatare nave cu turnuri de utilizare a creditului la 10 decembrie 1995. A existat o eșalonare a rambursării creditului de la 9 martie 1996 la 10 septembrie 1998. Contractul de credit a fost garantat cu: gaj fără deposedare asupra navelor R. și C.T.; angajamentul armatorul C.N.M.

Navrom ca și codebitor solidar și emiterea, pentru fiecare scadență a ratelor, de bilete la ordin în favoarea B. S-a reținut că, în perioada analizată, contul societății a fost alimentat nu numai prin linia de creditare în condițiile contractului încheiat cu B. Constanța ci și din veniturile proprii ale firmei obținute din activitatea de exploatare a navelor. Pentru evitarea plăților prin virament și ridicare de la bancă sume de bani în valută pe baza unor ștate de plată a indemnizațiilor de străinătate datorate personalului navigant. Așa cum inculpații au recunoscut și martorii au confirmat, aceste sume nu primeau destinația declarată la bancă, fiind cel mai adesea folosiți pentru plăți curente sau plăți urgente către furnizori și creditori.

S-a reținut că la îndrumarea inculpatului M.M.I., director general și asociat unic, personalul din subordine accepta acest gen de operațiuni, chiar dacă cei menționați în ștatele de plată nu făceau parte din personalul navigant ci din personalul tehnic sau din conducerea societății. S-a reținut că parte din sumele astfel ridicate nu sunt justificate și nici nu au făcut obiectul unor plăți reale iar pe de altă parte mențiunile din registrele de casă vizând „creditarea firmei” și „restituire creditare firmă” sunt pur formale.

Din expertiza contabilă efectuată s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 82/1991 cu privire la întocmirea dispozițiilor de casierie, constatându-se și lipsa unor registre de casă, a documentelor justificative pentru avansurile spre decontare și nerespectarea dispozițiilor privind depunerea deconturilor etc. S-a reținut astfel că, deși nu toate sumele au intrat efectiv în posesia inculpatului M.M.I., prin aceste înregistrări nereale, inculpatul s-a transformat în creditor al societății, putând să-și recupereze banii oricând din sumele aflate în casierie, deși aceștia fuseseră ridicați din bancă cu altă destinație. Acest mod de a dispune de bani societății a fost facilitat de inculpatul P.B.V.M., care a semnat cele mai multe dispoziții de plată, dar nu a intrat în posesia banilor, aceștia fiind ridicați de inculpatul M.M.I.

S-a mai reținut că inculpata B.F.M. a întocmit și semnat în fals sau fără drept mare parte din documentele de plată. 1. S-a reținut astfel facturile 343, 351, 359/1996 emise de agentul navei TV A. L.T.D. pentru servicii portuare nu sunt confirmate prin proces-verbal de recepție, iar suma de 21.666 lire sterline (34.669 dolari S.U.A.) nu reprezintă o plată reală. Referitor la această sumă s-a reținut că fals s-a consemnat că suma a fost plătită în numerar, pe baza decontului depus, inculpatul P.B.V.M. pentru a fi consemnată în registrul de casă, la 31 octombrie 1996 de inculpata B.F.M. ca drepturi bănești ale inculpatului M.M.I. din care 33.090 dolari S.U.A., creditare firmă și 1579 dolari S.U.A.

rest cont. Din probe rezultă că suma nu a fost la dispoziția inculpatului P.B.V.M. în numerar și că în acest fel inculpatul M.M.I. a câștigat o creanță față de propria societate. 2. S-a mai reținut că potrivit dispoziției de plată nr. 69 din 2 decembrie 1996 și 70 din 4 decembrie 1996 s-a ridicat din casieria societății suma totală de 50.000 dolari S.U.A. (30.000 dolari S.U.A. și respectiv 20.000 dolari S.U.A.). S-a reținut că pe dispozițiile de plată figurează ca beneficiar inculpatul P.B.V.M., care, astfel cum rezultă din declarațiile inculpaților și ale martorilor, nu a intrat în realitate în posesia acestei sume, ea intrând în posesia inculpatului M.M.I. A fost înlăturată susținerea inculpatului că din această sumă, 47.000 dolari S.U.A.

au fost predați martorului A.K. pentru a o remite agentului E.D. în Istambul pentru comandantul navei F. S-a reținut că martorul nu și-a recunoscut semnătura pe actul atestând primirea sumei, nici numărul de pașaport ridicat și a precizat că ștampila nu corespunde cu cea a navei pe care o comanda. 3. Instanța a mai reținut că facturile 115797 din 29 septembrie 1996 și 117128 din 5 decembrie 1996 emise în baza contractului din 29 august 1996 cu D.N.U. P.S. nu poartă ștampila emitentului și deși se face mențiunea achitării cash de către inculpatul P.B.V.M., plata nu este confirmată de furnizorul de serviciu care, prin adresa din 6 februarie 1998, a comunicat încetarea contractului, care nu a fost niciodată activat și în baza căreia nu a primit nici o plată.

Pe baza acestor facturi, din dispoziția inculpatului M.M.I., s-a diminuat contul debitor al inculpatului P.B.V.M., cu suma respectivă, de 13.050 dolari S.U.A. 4. S-au mai reținut ca nefiind justificate următoarele plăți: - 1.000 dolari S.U.A. ridicați ca indemnizație pentru personalul navigant de pe nava Sulina și figurând ca predat, ca avans spre decontare și apoi modificat prin înscrierea sumei drept „creditare firmă de către inculpatul M.M.I.; - 10.850 dolari S.U.A. ce a fost înregistrată în registrul de casă, pentru inculpatul P.B.V.M., ca rest diferență cont și pentru inculpatul M.M.I., ca avans spre decontare, fără ca suma să fi fost încasată de la P.B.V.M. sau ridicată de celălalt inculpat; - 15.000 dolari S.U.A.

ridicați din bancă cu ordinul de plată 810/1997 și plătită inculpatului M.M.I. cu dispoziția de plată 13 din 17 martie 1997, consemnată în registrul de casă ca fiind rest împrumut firme. S-a reținut că pentru celelalte sume menționate în rechizitoriu ca fiind însușite, fie s-a făcut dovadă că au fost folosite realmente pentru efectuarea unor plăți, fie nu există probe care să ateste însușirea lor. Instanța a apreciat că nu poate fi primită susținerea inculpatului că, în calitate de patron, avea dreptul să beneficieze de diverse sume din cele aflate la dispoziția societății, în acest mod repartizându-și partea de dividente ce i se cuvenea. Instanța a reținut că potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 31/1991, dividentele se pot distribui numai din beneficiile reale, în caz contrar fiind supuse revizuirii.

În raport cu situația de fapt descrisă s-a reținut în sarcina inculpatului M.M.I. comiterea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și în sarcina inculpatului P.B.V.M. complicitate la această infracțiune. Instanța a constatat că, în raport de modificările art. 146 C. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 207/2000, se impune aplicarea acestor dispoziții ca lege penală mai favorabilă și în consecință schimbarea încadrării juridice din art. 215 1 alin. (2) C. pen., și respectiv din art. 26 raportat la art. 215 1 alin. (2) C. pen.

S-a considerat nefondată solicitarea inculpaților de a se schimba încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 care incriminează ca infracțiune fapta fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al societății care folosește, cu rea credință, bunuri sau creditul societății în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul său propriu. În acest sens, s-a reținut că inculpatul M.M.I., al cărui patrimoniu este distinct de cel al societății, chiar dacă este asociat unic, nu poate invoca, pentru a justifica însușirea unor sume de bani din fondurile firmei, prin interesul pentru bunul mers al acesteia.

Tot astfel, s-a reținut că fapta nu poate fi încadrată nici în dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. pen., întrucât fapta incriminată de norma legală menționată presupune ca schimbarea destinației fondurilor bănești sau resurselor materiale, fără respectarea dispozițiilor legale, să fi afectat una dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen. Or, în speță fondurile bănești aparțineau unei societăți comerciale cu răspundere limitată și cu capital integral privat. Referitor la inculpatul P.B.V.M., instanța a reținut că din probe nu rezultă că acesta a profitat direct de banii însușiți de inculpatul M.M.I., împrejurare care este însă lipsită de relevanță pentru existența complicității la infracțiunea de delapidare comisă de acesta din urmă.

Cât privește infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave reținută în sarcina inculpatului M.M.I., instanța a constatat că întrucât a intervenit o lege penală care este favorabilă inculpatului, se impune schimbarea încadrării juridice în dispozițiile art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. S-a reținut că această faptă nu este descrisă în rechizitoriu fiind doar menționată după enumerarea celor 130 de marinari care s-au constituit părți civile cu sume ce reprezintă drepturile lor salariale pe care SC S.I.M. se cuvenea să le plătească pe perioada 1995 - 1997. Pe parcursul procesului au mai formulat pretenții civile, pentru același tip de drepturi bănești, încă 24 de marinari.

Din actele dosarului s-a reținut că aceste persoane nu și-au primit drepturile salariale, înregistrându-se restanțe de peste 1.000.000 dolari S.U.A. dar nu rezultă că la încheierea contractelor de muncă acestea au fost incluse în eroare. Pe de altă parte s-a reținut, că deși din contul societății au fost scoase sume de bani pe baza unor ștate de plată și ulterior s-a dat acestor sume o altă destinație, nu se poate reține că în acest fel au fost induse în eroare persoanele cărora li se cuvenea banii atâta timp cât ștatele de plată nu erau semnate în fals în locul navigatorilor cuprinși în listele respective.

S-a concluzionat că paguba suferită de aceste persoane izvorăște din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractelor de muncă de către angajator și constituie un litigiu de muncă și nu infracțiunea de înșelăciune neexistând dovada că la încheierea contractelor de muncă persoanele vătămate au fost induse în eroare în scopul obținerii de către făptuitor a unui folos material. Așa fiind, s-a reținut că se impune achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală. S-a mai reținut că, întrucât toate actele falsificate constituie înscrisuri sub semnătură privată și nu înscrisuri oficiale, se impune schimbarea încadrării juridice pentru toți cei trei inculpați în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere că momentul sfârșitului acestei activități infracționale se situează în luna martie 1997, s-a constatat că s-a împlinit, cu privire la această infracțiune, termenul prescripției speciale prevăzut de art. 124 C. pen., raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., astfel încât se impune, conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva celor trei inculpați. La stabilirea pedepsei aplicate inculpaților M.M.I. și P.B.V.M. pentru infracțiunea de delapidare și respectiv complicitate la delapidare, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanțele reale în care aceasta a fost comisă și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.

Referitor la latura civilă instanța a reținut următoarele: Deși societatea S.I.M. SRL Constanța nu face parte dintre persoanele pentru care, potrivit art. 17 C. proc. pen., acțiunea civilă se exercită din oficiu, s-a apreciat că se impune obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile către această societate, chiar dacă aceasta nu s-a constituit parte civilă. Instanța a avut în vedere că, după sesizarea instanței, împotriva societății s-a declarat procedura reorganizării judiciare și a falimentului în dosarul nr. 1489/COM/1997 al Tribunalului Constanța pronunțându-se sentința civilă nr. 1002/COM/1998 și că prin decizia civilă nr. 163/COM/2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a angajat răspunderea patrimonială a inculpatului M.M.I.

pentru o parte din pasiv, printre creditorii societății numărându-se și statul prin instituțiile sale. Având în vedere soluția luată pe latura penală cu privire la infracțiunea de înșelăciune s-a constatat că acțiunile civile urmează a fi lăsate nesoluționate conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 150/ A din 23 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași și a admis apelurile declarate de inculpații M.M.I. și P.B.V.M. Instanța de apel a desființat în parte sentința și rejudecând a interzis inculpatului M.M.I., în baza art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., și a înlăturat obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 95.169 dolari S.U.A.

sau a echivalentului în lei, constatând că partea vătămată SC S.I.M. SRL Constanța, reprezentată prin lichidator judiciar SC C.S. SRL Constanța, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel a reținut că situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite, criticile formulate de inculpați sub aceste aspecte fiind nefondate. S-a apreciat că pedepsele au fost just individualizate corespunzător dispozițiilor art. 72 C. pen., și corespund gradului de pericol social concret și împrejurărilor săvârșirii faptelor de însușire și dispunere de sume în valută în folos propriu, prin activități conjugate, pe parcursul mai multor ani, precum și datelor personale ale fiecărui inculpat.

S-a reținut că, întrucât infracțiunea comisă de inculpatul M.M.I. nu evidențiază o nedemnitate a acestuia în exercitarea drepturilor părintești, greșit s-au interzis acestuia, ca pedeapsă accesorie toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., fiind justificată numai interzicerea celor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Instanța de apel a constatat că nelegal inculpații au fost obligați la plata despăgubirilor civile deși SC S.I.M. SRL Constanța nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și nici nu face parte din categoria persoanelor la care se referă expres art. 17 C. proc. pen. S-a reținut că nici C.N.A.P.M. și nici A.V.A.S. nu au fost prejudiciate prin faptele deduse judecății, fiind doar creditori ai părții civile SC S.I.M.

SRL și au la îndemână înscrierea la masa credală în procedura de lichidare judiciară a acestei societăți. Referitor la critica formulată cu privire la necompetența materială a Tribunalului Călărași s-a reținut că atâta timp cât, în urma cererii de strămutare cu care a fost investită Curtea Supremă de Justiție, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, nu se poate reveni asupra hotărârii de strămutare, fiind inadmisibilă cererea de a se trimite cauza la Tribunalul Galați sau Constanța, indiferent câte cicluri procesuale ar interveni. Instanța de apel a mai reținut că probatoriul a fost administrat în totalitate, precum și faptul că este nefondată susținerea inculpaților că fapta pentru care au fost condamnați nu constituie infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 1 C. pen., ci infracțiunea de deturnare de fonduri prevăzute de art. 302 1 C. pen.

În acest sens instanța a avut în vedere că prin faptele lor inculpații nu au adus prejudicii unui organ sau instituții de stat ori vreunei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen. Inculpatul M.M.I. a declarat recurs împotriva deciziei. În motivarea recursului s-a susținut în principal că au fost încălcate dispozițiile imperative referitoare la competența materială, întrucât se impunea, în raport de dispozițiile Decretului nr. 203/1974, judecarea cauzei în primă instanță de secția maritimă și fluvială. S-a mai susținut că nu au fost administrate toate probele încuviințate de instanță. Un alt motiv de recurs se referă la greșita încadrare juridică a faptei, susținându-se că aceasta nu constituie delapidare, deoarece banii nu au fost însușiți ci folosiți în alt scop astfel încât fapta ar constitui fie infracțiunea de deturnare de fonduri, fie infracțiunea de evaziune fiscală.

O ultimă critică formulată de recurent se referă la greșita individualizare a pedepsei. Recursul este fondat din următoarele considerente: Potrivit art. 3 pct. 1 lit. b) din Decretul nr. 203/1974, anumite infracțiuni, printre care și delapidarea cu consecințe deosebit de grave, dacă sunt comise de personalul marinei civile și dacă privesc bunuri aflate în administrarea sau folosința unităților marinei civile, se judecă în primă instanță de secțiile maritime și fluviale ale tribunalelor. SC S.I.M. SRL Constanța, având ca obiect de activitate transportul maritim de mărfuri, este o unitate a marinei civile iar inculpații M.M.I., în calitate de director general și de administrator al societății și P.B.V.M., în calitate de director executiv, fac parte din personalul acesteia.

Întrucât inculpații au fost trimiși în judecată, între altele pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave (inculpatul M.M.I.) și respectiv complicitate la această infracțiune (inculpatul P.B.V.M.), cauza trebuia judecată în primă instanță de o secție maritimă și fluvială a unui tribunal și nu de Secția penală a Tribunalului Călărași. Întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. b) din Decretul nr. 203/1974 care stabilesc o competență specială, materială și după calitatea persoanei, se constată existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Curtea constată și existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc.

pen. Astfel, instanța de apel a reținut contrar legii că odată stabilită competența prin încheierea Curții Supreme de Justiție, prin care s-a dispus strămutarea cauzei, nu se mai poate reveni asupra acesteia. Atâta timp cât, potrivit art. 55 C. proc. pen., judecarea cauzei poate fi strămutată numai la o instanță egală în grad, este evident că strămutarea produce efecte doar asupra competenței teritoriale. Întrucât competența materială sau după calitatea persoanei nici nu poate face obiectul examinării în soluționarea unei cereri de strămutare, greșit s-a considerat că, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 1857/1998 de strămutare a judecării cauzei de la Tribunalul Constanța la Tribunalul Călărași, Curtea Supremă de Justiție a stabilit și competența materială a acestuia din urmă, de a soluționa cauza în primă instanță.

Față de considerentele expuse se constată, potrivit art. 197 alin. (2) C. pen., că hotărârea pronunțată în primă instanță este nulă. Așa fiind, recursul va fi admis și extins cu privire la ceilalți inculpați. În consecință conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor casa hotărârile atacate și se va trimite cauza, pentru a fi judecată în primă instanță, la Tribunalul Galați, secția maritimă și fluvială. Nulitatea constatată face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs, urmând ca instanța căreia i s-a trimis cauza spre competentă soluționare să aibă în vedere toate apărările formulate, inclusiv pe cele referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunea de delapidare, în loc de infracțiunea de deturnare de fonduri sau infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății ori infracțiunea de evaziune fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 150/ A din 23 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Extinde efectele recursului cu privire la inculpații P.B.V.M. și B.F.M. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 66 din 10 mai 2005 a Tribunalului Călărași și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați, secția maritimă și fluvială. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2006.