ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1601/2007

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin Încheierea din 2 februarie 2007, pronunțată în dosarul nr. 18209/3/2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut arestarea preventivă a apelanților inculpați Z.Z.P., Z.J.J., B.D. și S.I., în baza 300 2 și a art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpații Z.Z.P. și S.I. Motivele de casare invocate s-au referit la inexistența, în prezent, a unor temeiuri care să mai justifice menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, faza procesuală, precum și durata arestării preventive. Recurentul inculpat Z.Z.P.

a invocat, în plus, lipsa interpretului de limbă chineză. Înalta Curte constată, că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Conform art. 160 b alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații Z.Z.P.

și S.I. au comis mai multe fapte penale grave (trafic de persoane minore, proxenetism), iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost, inițial, arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului Z.Z.P., la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată, în baza art. 12 alin. (1) și (2) și art. 13 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13, 33 și 34 C. pen. și a inculpatului S.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare, în baza art. 329 C. pen., prin sentința penală nr. 1548 din 13 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală.

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpaților recurenți este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Motivele de casare învocate de recurenții inculpați (faza procesuală, durata arestării preventive) nu pot determina admiterea recursului și punerea lor în libertate prin revocarea măsurii arestării preventive, deoarece nici faza procesuală (cauza se află în apel) și nici durata arestării preventive nu constituie cauze legale de revocare a măsurii arestării preventive, ori de încetare de drept a acestei măsuri, decât în condițiile prevederilor art. 140 alin. (2) C. proc.

pen., condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Totodată, trecerea unei perioade de un an și 5 luni de arest preventiv nu este de natură a înlătura pericolul social concret pe care îl prezintă inculpații pentru ordinea publică în raport cu gravitatea faptelor săvârșite și cu persoana acestora. Totodată, referitor la lipsa interpretului de limbă chineză, caz de nulitate invocat de cetățeanul chinez Z.Z.P., această împrejurare nu poate fi avută în vedere, întrucât, astfel cum rezultă din încheierea atacată, acest recurent inculpat cunoaște suficient limba română, el punând concluzii în această limbă, iar pentru apărarea sa în apel, i s-a acordat termen în acest sens. Nu a dovedit că, în această fază procesuală, ar fi fost vătămat prin lipsa interpretului de limbă chineză.

Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) și ale art. 6 din C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 140 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 40 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă chineză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.I. și Z.Z.P. împotriva Încheierii din 2 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 18209/3/2006 (nr. vechi 278/2007). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba chineză se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2007.