ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

sub nr. 4877/2004, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC S.G. SA București a solicitat anularea

deciziei nr. 22 din 21 octombrie 2004, prin care a fost respinsă contestația

reclamantei împotriva deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 10426 din 27

iulie 2004, reprezentând titlu de creanță în baza căruia au fost emise cinci

titluri executorii (nr. 2052 - 2056 din 9 septembrie 2004) de către pârâta Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

2006, în rejudecarea cauzei după casare (dosar nr. 2618/2005), reclamanta a

invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice

nr. 531/2003, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 939

din 19 aprilie 2006, instanța a respins excepția de nelegalitate.

Au fost respinse, ca

inadmisibile, cererile privind desființarea titlurilor executorii și

întoarcerea executării.

Pentru a respinge excepția

ca neîntemeiată, instanța a reținut că reclamanta a invocat inopozabilitatea

față de terți a ordinului Ministerului Finanțelor Publice, întrucât nu a fost

publicat în Monitorul Oficial, dar și nelegalitatea lui, întrucât adaugă la

lege, fiind contrar dispozițiilor art. 12 din O.G. nr. 61/2002 privind

colectarea creanțelor bugetare, ca act cu forță juridică superioară.

A apreciat instanța că

nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial nu-l face impozabil reclamantei,

care nu este un terț în litigiul dedus judecății.

A mai considerat aceasta că

„Instrucțiunile privind îmbunătățirea evidenței pe plătitori persoane

juridice”, aprobate prin Ordinul nr. 531/2003, au caracterul unui document

intern aplicabil strict, în ceea ce privește competențele specifice organelor

fiscale.

În fine, a constatat

instanța că de ordinul contestat prin excepție nu depinde soluționarea cauzei

în fond, întrucât problema de drept dedusă judecății (în litigiul fiscal) este:

efectul declarațiilor rectificative față de majorările de întârziere și

penalitățile datorate de reclamantă, în raport cu dispozițiile O.G. nr.

61/2002, în vigoare la data formulării acțiunii.

Împotriva părții din

hotărâre privind respingerea excepției de nelegalitate, a formulat recurs în

termen și separat, reclamanta, cererea făcând obiectul cauzei de față și fiind

legal scutită de plata taxei de timbru.

recurenta invocă o contradicție între motivele de respingere ale instanței

care, pe de o parte, reține că de actul atacat nu depinde soluționarea cauzei,

dar pe de altă parte îl consideră opozabil și aplicabil reclamantei.

soluționarea în fond depinde de aplicarea Ordinului nr. 531/2003, întrucât în

sarcina ei s-au reținut penalități de întârziere și dobânzi aferente

impozitului pe venitul persoanelor juridice nerezidente, obligații fiscale pe

care ea le consideră nedatorate și care au fost calculate cu încălcarea Codului

de procedură fiscală.

caracterului nelegal și netemeinic al deciziei atacate, recurenta susține că

prin declarațiile fiscale aferente lunilor ianuarie - mai și august - decembrie

2001, lunilor februarie - mai și iulie - decembrie 2002, precum și lunilor

ianuarie, martie, mai și august 2003, reclamanta însăși a declarat în mod

greșit o obligație fiscală de plată de 5.868.648.781 lei reprezentând „impozit

pe veniturile realizate de persoane fizice și juridice nerezidente”, iar din

acest motiv a înregistrat ulterior la organul fiscal, declarații rectificative

de care acesta a luat act și le-a scăzut din ceea ce datora.

În aceste condiții,

consideră recurenta, că obligația fiscală accesorie la acel impozit greșit

calculat ca datorat și constând în penalități și majorări, nu mai trebuia

calculată în sarcina societății.

Arată recurenta că organul

fiscal a justificat acest calcul de accesorii prin dispozițiile

„Instrucțiunilor….”, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice, nr.

531/2003, astfel încât este evident că de acest act depinde soluționarea cauzei

în fond.

recurenta că dispozițiile art. 6.1 parag. 3 din Instrucțiuni prevăd tocmai

efectul declarațiilor rectificative asupra accesoriilor „de la data depunerii

declarației rectificative”, în sensul că accesoriile calculate anterior nu se modifică.

Această dispoziție este

criticată de recurentă, ca nelegală, întrucât în speță obligația principală a

fost recunoscută de organul fiscal, ca inexistentă (după depunerea

declarațiilor rectificative), astfel încât accesoriile nu trebuiau calculate,

nefiind nici ele existente.

În combaterea acestei

dispoziții din Instrucțiuni, recurenta invocă dispozițiile art. 6 alin. (1) și

art. 12 din O.G. nr. 61/2002, precum și ale art. 20 lit. d) C. proc. fisc.

Recursul nu se fondează.

considerentele instanței de fond, întrucât constatarea acesteia privind

opozabilitatea actului inclusiv reclamantei, răspundea unei excepții formale

invocate de către aceasta din urmă: nepublicarea ordinului în Monitorul

Oficial, ca motiv de nelegalitate de plano a actului.

Problema măsurii în care de

actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate depinde

soluționarea în fond a cauzei reprezintă fine de neprimire a excepției de

nelegalitate, în sensul că, dacă acel act nu este direct incident în fond,

excepția va fi respinsă ca inadmisibilă.

Or, această problemă a

admisibilității în principiu a excepției are prioritate în examinare față de

orice alte critici de formă sau de fond care s-ar aduce actului atacat ca

nelegal și care țin de examinarea în fond a excepției de nelegalitate.

reținut în mod corect că de actul atacat nu depinde soluționarea în fond a

litigiului fiscal, din două motive:

Pe de o parte Instrucțiunile

se adresează direcțiilor generale județene ale finanțelor publice și au drept

scop îmbunătățirea organizării evidenței pe plătitori persoane juridice,

inclusiv referitor la procedura pentru corecția unor erori la obligațiile la

bugetul de stat pe perioadele așa zis „închise”.

Textul criticat de recurentă

prevede că în cazul depunerii declarațiilor rectificative, în varianta

diminuării obligației, această diminuare are efect asupra accesoriilor de la

data depunerii declarației, iar accesoriile calculate anterior nu se modifică.

Textul dă instrucțiuni și cu

privire la varianta în care declarația rectificativă are ca efect suplimentarea

obligației. Dar ambele variante sunt descrise în principiu și cu exemple „de

școală”, pentru uzul organelor fiscale.

Pe de altă parte,

soluționarea în fond a cauzei se va face sub incidența actelor normative

speciale aplicabile în materia impozitului pe veniturile realizate de persoane

fizice și juridice nerezidente aplicabile la data depunerii declarațiilor

rectificative. Și este atributul instanței de fond de a stabili în mod concret:

existența și întinderea obligațiilor principale, iar în funcție de aceasta

existența și întinderea obligațiilor accesorii, în controlul exercitat asupra

legalității și temeiniciei deciziilor atacate.

privind netemeinicia și nelegalitate obligațiilor fiscale accesorii stabilite

de organul fiscal privesc fondul însuși al cauzei deduse judecății, astfel

încât ele nu pot fi reținute în recursul de față având ca obiect excepția de

nelegalitate.

contradicție între dispozițiile art. 6.1 parag. 3 din Instrucțiuni și

dispozițiilor O.G. nr. 61/2002 și ale Codului de procedură fiscală, întrucât

primele nu prevăd că accesoriile s-ar datora în situația în care obligația

principală este inexistentă, ci deslușesc cu privire la maniera de calcul al

penalităților și majorărilor în cazul în care o obligație principală este fie

diminuată, fie suplimentată prin declarații de rectificare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC S.G. SA București împotriva soluției asupra excepției de nelegalitate a

Ordinului nr. 531/2003, emis de Ministerul Finanțelor Publice, cuprinsă în

sentința civilă nr. 939 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2006.