ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2204/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 1107 din 13 iunie 2005 a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta P.M. împotriva pârâților Primăria Municipiului Timișoara și primarul

Municipiului Timișoara, și drept consecință, a obligat pârâții să emită decizie

motivată prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că potrivit

dispozițiilor mai sus arătate unitatea deținătoare avea obligația instituită de

art. 23 din Legea nr. 10/2001 să se pronunțe asupra cererii formulate.

Curtea de Apel Timișoara prin

decizia civilă nr. 1616 din 5 septembrie 2005 a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtul primarul municipiului Timișoara pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 24 din

Legea nr. 10/2001 competența de soluționare a contestației persoanei

îndreptățite revine tribunalului, ca primă instanță, iar nu judecătoriei. Se

mai arată că și termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), referitor la calculul

termenului de 60 de zile de la data depunerii actelor doveditoare, a fost demult

depășit.

Împotriva deciziei a declarat recurs

intimatul primarul municipiului Timișoara, întemeiat în baza dispozițiilor art.

304, pct. 3, 8 și 9, C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează.

Cauzele care au ca obiect

obligațiile de a face sunt de competența judecătorești și nu a tribunalului.

Potrivit art. 23.1 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile

prevăzut pentru unitatea deținătoare curge de la data depunerii tuturor actelor

de care persoanele îndreptățite înțeleg să se folosească.

Reclamanții, potrivit art. 23

1

din H.G. nr. 498/2003, trebuie să depună o declarație din care să rezulte că nu

mai au alte probe de solicitat, obligație ce nu a fost îndeplinită.

Recursul este nefondat.

Prin Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, se prevede o procedură de restituire în natură sau prin

echivalent compusă din două etape, administrativă și judiciară. Conform art. 22

din lege, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare, care

la rândul ei, potrivit art. 25 are obligația să se pronunțe prin

deciziei/dispoziție motivată asupra cererii.

Legea

nu reglementează însă procedura de urmat în situația în care unitatea

deținătoare nu se pronunță prin deciziei sau dispoziție motivată asupra unei

notificări formulate în termenul și în condițiile legal prevăzute.

În

virtutea principiului simetriei atitudinea omisivă a persoanei juridice,

refuzul îmbrăcând de regulă forma lipsei răspunsului în termenul prevăzut de

lege, atrage competența instanței abilitate să cenzureze actul însuși,

respectiv secția civilă a tribunalului în conformitate cu dispozițiile art. 26

alin. (3) și art. 30 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Ca

atare, critica referitoare la necompetența materială a tribunalului de a

soluționa în primă instanță cererea formulată este întemeiată.

Nefondate

sunt și criticile referitoare la greșita aplicare a legii câtă vreme potrivit

dispozițiilor art. 23, alin. (1) din Legea nr. 10/2001 unitatea deținătoare

este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată asupra notificării formulate, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea cererii sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare,

potrivit art. 22 din aceeași lege.

Intimata

reclamantă a notificat recurentul la 9 august 2001, împrejurare de fapt

necontestată de altfel de pârât. În termen de 60 de zile de la data notificării

recurentul avea obligația de a emite decizia ori dispoziția, după caz,

prevăzută de lege, indiferent de faptul că intimata a depus ori nu declarația

menționată.

Pentru

considerentele arătate Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), C.

proc. civ. va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara

împotriva deciziei 1616 din 3 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.