ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 885/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la 21 februarie 2007, P.D. a

solicitat în contradictoriu cu I.P.J. Timiș, anularea procesului - verbal de

constatare din 10 februarie 2007 prin care a fost sancționată contravențional

cu amendă și două puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute

de art. 121

1

– Regulament de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

La termenul din 28 martie

2007, reclamata a invocat excepția de nelegalitate a art. 180 și Anexa 1A din

Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile

publice, aprobat prin H.G. nr. 1391 din 4 octombrie 2006 în raport de

dispozițiile art. 98 alin. (2) și O.G. nr. 20/1992 și Ordinul nr. 301/2005 al

Biroului de Metrologie.

În detaliu, reclamanta a

susținut că art. 180 și Anexa 1A din Regulament, încalcă flagrant dispozițiile

O.G. nr. 2/2005 în sensul că din procesul - verbal de constatarea contravenției

lipsesc mențiunile referitoare la ocupația și locul de muncă al

contravenientului; cele referitoare la mijloacele tehnice omologate, verificate

metrologic și pe baza cărora s-a constatat contravenția (în speță, depășirea

vitezei regulamentare) și în fine, mențiunile referitoare la numărul hotărârii

de Guvern prin care se stabilește salariul minim pe economie, toate acestea fiind

elemente esențiale, în opinia sa, în lipsa cărora nu se poate verifica

legalitatea actului constatator și a sancțiunii aplicate.

Învestită cu soluționarea

acestei excepții, Curtea de Apel Timișoara prin sentința civilă nr. 260 din 17

octombrie 2007 a respins-o ca nefondată, reținând pentru această că aprecierea

și stabilirea sancțiunii contravenționale se face exclusiv în raport de gradul

de pericol social al faptei săvârșite; contextul împrejurărilor în care a fost

săvârșită, scopul urmărit și consecințele produse, fără a putea fi influențată

de ocupația și locul de muncă al contravenientului. Nici absența din cuprinsul

procesului - verbal a numărului hotărârii de Guvern prin care s-a stabilit

salariul minim pe economie, nu este relevantă, cuantumul acestuia fiind adus la

cunoștința publicului prin publicare în M. Of. În fine, instanța fondului a

respins și critica referitoare la lipsa mențiunilor legate de starea aparaturii

de măsurarea vitezei, aceasta putând fi eventual contestată și probată în

condițiile plângerii formulate împotriva procesului - verbal.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs P.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurenta a susținut

că obiectul excepției de nelegalitate l-a constituit în esență, art. 180 și

Anexa 1A din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 în raport cu legea -

cadru, O.G. nr. 2/2001 privind contravențiile.

În acest context, în mod

greșit s-a apreciat de către instanța de fond că absența mențiunilor

referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului; a celor

referitoare la starea mijloacelor tehnice pe baza cărora s-a constatat

contravenția, precum și a numărului actului normat prin care se stabilea

salariul minim pe economie, în condițiile în care legiuitorul nu a permis nici

un fel de derogări de la conținutul procesului - verbal de constatare a

contravenției astfel cum a fost stabilit prin art. 16 din O.G. nr. 2/2001, este

nerelevantă.

Recurenta a mai criticat

hotărârea Curții de Apel Timișoara și pentru modul în care a soluționat cererea

de intervenție a M.I.R.A. în interesul Guvernului, fără a se ține cont de

obiecțiunile sale cu privire la calitatea procesuală.

Analizând legalitatea și

temeinicia sentinței pronunțate, în raport de criticile formulate, urmează a se

reține că acestea nu se justifică.

Potrivit dispozițiilor art.

4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, excepția de

nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare care presupune verificarea

legalității actului administrativ contestat în raport de dispozițiile legale în

baza cărora a fost emis.

În cauză, recurenta - reclamantă

P.D. a susținut excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 180 și Anexa 1A

din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe

drumurile publice, în raport de dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind

contravențiile.

Ori, nu numai că acest

Regulament a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, pe care de altfel îl

respectă întocmai, dar prin dispozițiile sale - art. 180 și Anexa 1A - a

prevăzut tipurile, forma și conținutul procesului - verbal de constatare pentru

diferitele situații ce se pot ivi în momentul săvârșirii faptei

contravenționale, astfel încât raportarea la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este

permisă de legiuitor însuși (art. 109 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002), numai

în acele cazuri în care el nu conține norme distincte.

Astfel fiind, legal și

temeinic s-a reținut de către instanța de fond că mențiunea cum ar fi ocupația

și locul de muncă al contravenientului - prevăzute de art. 16 din O.G. nr.

2/2001, nu este relevantă în determinarea gravității faptei săvârșite, în

condițiile în care acestea sunt deja stabilite prin O.U.G. nr. 195/2002.

Tot astfel, s-a apreciat și

absența din procesul - verbal a mențiunilor referitoare la mijloacele

certificate sau omologate, când constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul

acestora, în condițiile în care pentru astfel de situații art. 181 și Anexa 1D

prevăd un anume tip de formular.

În fine, nici mențiunile

referitoare la hotărârea de Guvern care stabilește salariul minim pe economie

nu este relevantă, în condițiile în care dată fiind fluctuația acestuia,

punctul de penalizare urmează a fi stabilit în raport de valoarea de la

momentul sancțiunii – valoare făcut public prin M. Of.

Referitor la lipsa calității

procesuale a M.I.R.A. invocată de recurentă, urmează a se reține că legal și

temeinic, instanța fondului a apreciat cererea formulată în condițiile art. 49

alin. (3) C. proc. civ. și admis-o în principal.

În raport de aceste

considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., urmează a se aprecia ca legală și temeinică hotărârea Curții de Apel Timișoara și,

pe cale de consecință, va respinge ca nefondat recursul declarat de P.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta P.D. împotriva sentinței nr. 260 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2008.