Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
20 februarie 2013

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 20.02.2013 — cerere de strămutare

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC C.I.G. SRL. La apelul nominal se prezintă petenta SC C.I.G. SRL reprezentată de avocat C.R. și intimata S.T.Y. AS reprezentată de avocat I.E. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul-asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 19 martie 2013. Având cuvântul, avocat C.R. solicită admiterea cererii de strămutare, astfel cum a fost formulată și trimiterea cauzei spre judecare la un alt tribunal din țară.

Avocat I.E. solicită respingerea cererii de strămutare și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, în a căror justificare depune înscrisuri. Procuror L.V. pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea, Referitor la solicitarea apărătorului intimatei S.T.Y. AS privind acordarea cheltuielilor de judecată, se reține, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., că temeiul acordării acestora părții care a câștigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenții. Or, respingerea cererii de strămutare nu demonstrează culpa procesuală și nu reprezintă o "cădere în pretenții", în sensul textului menționat. Astfel, cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părții care are îndoieli asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul.

Ca atare, faptul că judecătorii învestiți cu cererea de strămutare au apreciat că soluționarea acesteia poate fi făcută în condiții de obiectivitate la instanța inițial sesizată, nu înseamnă că petenta are culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, respingerea cererii de strămutare nu înseamnă că partea care a cerut strămutarea a căzut în pretenții, deoarece, fiind incident procedural, soluționarea acesteia nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, fapt pentru care

DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta SC C.I.G. SRL prin care se solicită strămutarea Dosarului nr. 61513/3/2011 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Respinge cererea formulată de intimata S.T.Y. AS de acordare a cheltuielilor de judecată. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2013. Procesat de GGC - GV

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.