ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1026/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2/ F din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.N.A. împotriva rezoluției nr. 236/P/2008 din 09 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. S-a reținut că petiționarul a formulat plângere împotriva magistratului B.D.M., judecător la Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționarul a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului sub aspectul săvârșirii infracțiunii menționate deoarece acesta și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 1073/2003 al Judecătoriei Topoloveni, când magistratul funcționa la această instanță, pronunțând încheierea din data de 22 august 2003 cu nerespectarea normelor procedurale în materie. Prin rezoluția din 09 octombrie 2009, dată în dosarul nr. 236/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată pentru infracțiunea reclamată, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. Rezoluția a fost verificată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apei, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., care prin rezoluția nr. 941/11/2/2008 din 26 noiembrie 2008 a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului. Plângerea formulată de petiționar împotriva celor două rezoluții s-a respins ca neîntemeiată prin sentința penală nr. 2 din 13 ianuarie 2009, reținându-se că nu sunt temeiuri a se considera că intimata ar fi comis infracțiunea reclamată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul V.N.A., arătând că este nemulțumit de soluția pronunțată, intimata împotriva căreia a formulat plângere fiind vinovată de săvârșirea infracțiunii reclamate. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, verificând hotărârea primei instanțe în baza motivelor de recurs, dar și potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Înalta Curte reține că, întemeiat, prin rezoluția atacată s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de intimata judecător, întrucât aceasta și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, astfel că infracțiunile reclamate nu există. Fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau a procurorilor de a instrumenta un dosar nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, iar partea nemulțumită de măsurile luate poate să le conteste folosindu-se de căile de atac, ordinare și extraordinare, prevăzute de lege. Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.N.A. împotriva sentinței penale nr. 2/ F din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2009.