Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2009
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2009

HOTĂRÂRE
23.01.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 644 din 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, și a anulat Hotărârea nr. 22331 din 20 august 2007 emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 ianuarie 1944 - 6 martie 1945, și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 iunie 2006. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în baza probelor administrate în cauză că reclamanta și familia sa au fost refugiați, în perioada sus menționată, din localitatea Soroca - Basarabia, unde își aveau domiciliul, în România.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Motivându-și recursul, pârâta arată că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât schimbarea domiciliului reclamantei și familiei sale nu poate fi considerată „refugiu" din motive etnice, atâta vreme cât localitatea părăsită nu era ocupată. Totodată, arată recurenta, întrucât cererea reclamantei a fost depusă la Comisie în luna mai 2007, în mod greșit a procedat instanța de fond, acordând drepturile reclamantei începând cu data de 1 iunie 2006. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia, și fără a se face vreo caracterizare a localității părăsite de cei persecutați, esențial fiind actul persecuției. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face. De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)]. Cum, în conformitate cu prevederile legale sus menționate, cu declarațiile notariale ale martorilor L.O. și I.V., precum și cu Autorizația nr. 501 din ianuarie 1994, emisă de Prefectura Județului Soroca, s-a făcut dovada refugiului reclamantei și familiei sale, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată.

Instanța de fond a făcut, însă, o greșită aplicare a prevederilor art. 5 din O.G. nr. 105/1999, potrivit cărora drepturile se acordă persoanelor beneficiare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. Astfel, cum cererea intimatei-reclamante a fost depusă în luna mai 2007, drepturile trebuiau acordate, începând cu data de 1 iunie 2007, aceasta fiind luna următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate din cadrul autorității pârâte. Pentru motivele arătate, recursul va fi admis iar hotărârea instanței de fond va fi modificată, în parte, cu privire la data începând de la care sunt acordate drepturile, menținându-se celelalte dispoziții ale acesteia.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 644 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că obligă pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj să acorde drepturile reclamantei C.L., începând cu data de 1 iunie 2007. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2007, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr.
ÎCCJ 2008-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1771/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 582 din 12 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2008-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1429/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 498 din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2008-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 664 din 24 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2008-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1434/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 509 din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă