Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5640/2006

HOTĂRÂRE
29.09.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5640/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 268 din 1 iunie 2006 a Tribunalului Bacău, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul I.C., în temeiul art. 455 combinat cu art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, prin sentința penală nr. 106/P/2003 din data de 7 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Neamț. Instanța a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu și l-a obligat pe petent la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că petentul a solicitat să se constate că afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a A.N.P.

și să i se întrerupă executarea pedepsei. Prin sentința penală nr. 106/P/2003 din 7 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 1608/2002, rămasă definitivă la 13 februarie 2004, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a) și b), alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) și alin. (3) C. pen. și a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat petentul la pedeapsa principală rezultantă, de 18 ani închisoare. La cererea petentului condamnat, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care să stabilească afecțiunile de care suferă acesta, dacă acestea constituie urgențe medicale și dacă pot fi tratate în rețeaua sanitară a A.N.P.

Raportul de expertiză medico-legală nr. 941 A.N.P. din 9 mai 2006 executat de Comisia de expertiză medico-legală pentru amânarea, întreruperea executării pedepselor, pe motiv de boală, din cadrul S.M.L.J. Bacău, în raport de afecțiunile de care suferă petentul condamnat, a stabilit că nu se impune, întreruperea pedepsei. În consecință cererea petentului a fost respinsă. Apelul declarat de petiționarul I.C. împotriva sentinței penale nr. 268 din 1 iunie 2006 a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin decizia penală nr. 221/2006. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs petiționarul condamnat, susținând că, în mod greșit nu i s-a întrerupt, executarea pedepsei.

Recursul este nefondat. Conform art. 455 combinat cu art. 453 lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată, printre altele, când pe baza unei expertize medico-legale, se constată că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. În speță, expertiza medico-legală nu atestă că condamnatul ar suferi de vreo boală care să-l pună în situația de a nu-și putea executa pedeapsa. În atare situație, în mod corect prima instanță a respins cererea iar instanța de apel, a menținut hotărârea. În atare situație, Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, menținând, astfel hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 221 din 11 iulie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul condamnatul să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 763/2003
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 910 din 3 octombrie 2002, Tribunalul București a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare, formulată de condamnatul C.A. Peten
ÎCCJ 2004-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5210/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 47 din 14 aprilie 2004 a Tribunalului Neamț, s-a respins, ca nefondată, cererea condamnatei P.A., deținută în Penitenciarul Bacău, de în
ÎCCJ 2003-07-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3280/2003
ă. S-au menținut pedepsele aplicate și celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei instanței de apel inculpatul a declarat recurs solicitând, ca și în apel, reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat. Infracțiunea de tâ
ÎCCJ 2005-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3501/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II–a penală, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului P.N.E. Încheiere
ÎCCJ 2003-01-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2003
R O M Â N I A S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul C.S.R. împotriva deciziei penale nr.502 din 28 august 2002 a Curții de Apel București, secția I-a penală. S-a prezentat: recurentul condamnat, în stare de arest, asistat d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă