SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 64733/01 prezentată de Seyfettin ÖZDEM Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 noiembrie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie în f un ci o n are a recurentelor, dl Seyfettin Özdemir și dl Seyfettin Özdemir și dl Seyfettin Özdemir. Emine Özdemir, sunt cetățeni turci, născuți în 1957 și 1946, și locuiesc în Istanbul. Ei sunt tatăl și mama lui Gülistan Özdemir. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către F. Karakaș, E. Keskin și G. Tuncer, avocați din Istanbul.
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 februarie 1998, în jurul prânzului, polițiștii din secția de luptă împotriva terorismului, asociați cu conducerea securității d ui ui , au înconjurat casa reclamanților, în care locuiau cu cei șapte copii ai lor, nora și cei doi nepoți ai lor, atunci cu vârsta de două luni și doi ani. În plus, la etajul al doilea, H.S., o persoană din orașul lor natal, reclamanta, în timp ce se afla în bucătărie la etajul al treilea și fiica sa Gülistan, în vârstă de șaisprezece ani, la parter, au auzit focuri de armă urmate de o explozie. Întreaga familie, inclusiv copiii, a fost interpelată și dusă la secție. În timpul arestării sale, reclamanta ar fi auzit polițiștii spunând prin radio că Gülseren În acest sens, reclamanta le-ar fi informat că Gülseren era fiica sa mai mare și că plecase de acasă de cinci sau șase luni fără să dea nici o veste.
Recurenta ar fi luat cuștile pe care le-ar fi ucis cu siguranță fiica sa mai mică, Güllestan. În aceeași zi, la ora 17:00, reclamantul a fost, de asemenea, arestat la locul său de muncă și pus în custodie. La 12 februarie 1998, nora reclamanților cu cei doi copii ai ei și patru dintre copiii lor de vârstă mică au fost eliberați în jurul orei 23:00, cu excepția fiului lor S.O. În aceeași zi, reclamanta a fost dusă la morgă pentru identificarea unui cadavru. A recunoscut-o pe fiica ei cea mică, Gülistan. Apoi a fost eliberată. În a treia zi a arestării sale, reclamantul a fost dus la cimitirul din Kanarya pentru ca el să participe la înmormântarea lui Gülistan, care a avut loc în noapte, în jurul orei 21:00, în absența celorlalți membri ai familiei.
La sfârșitul înmormântării, el a fost eliberat. El a aflat ulterior că H.S., de asemenea, a fost ucis în timpul operațiunii. La 14 februarie 1998, fiul lor, S.O., a fost eliberat. Reclamanții au fost obligați să stea la prietenii lor luni de zile, casa lor fiind sigilată și mobila lor a fost distrusă în timpul operațiunii. La 21 aprilie 1998, a fost inițiată o procedură penală pe lângă instanța de judecată în care au fost implicați opt ofițeri de poliție care au participat la operațiunea din 11 februarie 1998 și au fost acuzați de crimă în timpul unei împușcături fără posibilitatea de a-l identifica pe autorul sau autorii acesteia, în temeiul articolelor 463, 448, 50, 31 și 33 din Codul penal.
La 30 iunie 1998, prima audiere a avut loc în absența polițiștilor acuzați. Pe 16 noiembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea. Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții au invocat o încălcare a dreptului la viață al fiicei lor, în vârstă de 16 ani, ucisă în timpul unei operațiuni a forțelor de ordine. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că procedura penală împotriva polițiștilor responsabili de moartea fiicei lor nu era o cale de atac eficientă. În plus, procedura penală nu răspundea cerințelor unui proces echitabil în sensul articolului 6 din Convenție. Invocând art. 3 din Convenție, ei se plâng de tratamente degradante și inumane pe care le-au suferit în timpul și după operațiunea forțelor de ordine și de circumstanțele în care Gülistan, fiica lor cea mică, a fost îngropată.
Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului la respectarea vieții lor private și familiale. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, ei se plâng de distrugerea căminului lor. ÎN regulĂ la 4 iulie 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Guvernul Republicii Turcia regretă apariția circumstanțelor care au dus la introducerea acestei cereri, în măsura în care acestea sunt la originea decesului lui Mle Gülistan Özdemir, fiica reclamanților. Prin urmare, Ö Õ Õ ia angajamentul de a emite instrucțiunile corespunzătoare și de a adopta toate măsurile necesare, în special pentru a garanta că dreptul la viață este mai mult respectat în viitor, în condiții similare.
În vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, guvernul propune, de asemenea, ca Seyfettin Özdemir și Emine Özdemir, cu titlu gratuit, în comun 45 000 EUR (cinci mii EUR) pentru prejudicii și 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 29 iunie 2006, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților în calitate de reprezentant al reclamanților Seyfettin Özdemir și Emine Özdemir, am luat cunoștință de termenii declarației formale făcute de guvernul Republicii Turcia în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 64733/01, inclusiv angajamentul de a plăti în mod gratuit persoanelor interesate 45 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune și 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
În urma consultării mele, reclamanții acceptă această propunere și renunță, de asemenea, la orice altă pretenție față de Turcia cu privire la faptele care au stat la originea acestei cereri. Ei declară cauza definitiv soluționată. Prezenta declarație se referă la regulamentul amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanții. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
DÉCISION Requête n o 64733/01 présentée par Seyfettin ÖZDEMİR et Emine ÖZDEMİR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 14 septembre 2006 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , L. Loucaides , M me F. Tulkens , MM. R. Türmen , A. Kovler , D. Spielmann, S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 20 novembre 2000, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M. Seyfettin Özdemir et M me Emine Özdemir, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1957 et 1946, et résidant à Istanbul.
Ils sont le père et la mère de Gülistan Özdemir. Ils sont représentés devant la Cour par M es F. Karakaș, E. Keskin et G. Tuncer, avocates à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 11 février 1998 aux alentours de midi, des policiers de la section de lutte contre le terrorisme, rattachés à la direction de la sûreté d’Istanbul, cernèrent la maison des requérants, dans laquelle ils vivaient avec leurs sept enfants, leur belle-fille et leurs deux petits-enfants, alors âgés de deux mois et deux ans. Ils logeaient en outre, au deuxième étage, H.S., une personne originaire de leur ville natale. La requérante, alors qu’elle se trouvait dans la cuisine au troisième étage et sa fille Gülistan, âgée de seize ans, au rez-de-chaussée, entendit des coups de feux suivis d’une explosion.
Des policiers armés assaillirent la maison. Toute la famille, y compris les enfants, furent interpellés et conduits au commissariat. Lors de son interpellation, la requérante aurait entendu les policiers dire par radio que « Gülseren » avait été tuée. Sur ce, la requérante les aurait informés que Gülseren était sa fille aînée et qu’elle avait quitté la maison depuis cinq ou six mois sans donner de nouvelles. La requérante aurait crié qu’ils avaient certainement tué sa fille cadette, Gülistan. Le même jour à 17 heures, le requérant fut également arrêté sur son lieu de son travail et placé en garde à vue. Le 12 février 1998, la belle-fille des requérants avec ses deux enfants ainsi que quatre de leurs propres enfants en bas âge furent relâchés vers 23 heures, à l’exception de leur fils S.O.
Le même jour, la requérante fut conduite à la morgue pour identification d’un corps. Elle y reconnut sa fille cadette, Gülistan. Puis elle fut également libérée. Au troisième jour de sa garde à vue, le requérant fut conduit au cimetière de Kanarya afin qu’il assistât à l’enterrement de Gülistan, qui eut lieu dans la nuit, vers 21 heures, en l’absence des autres membres de la famille. A la fin de l’enterrement, il fut relâché. Il apprit par la suite que H.S., avait également été tué lors de l’opération. Le 14 février 1998, leur fils, S.O., fut relâché. Les requérants furent obligés de se loger chez leurs amis pendant des mois, leur maison ayant été mise sous scellés et leurs meubles détruits lors de l’opération.
Le 21 avril 1998, une procédure pénale fut ouverte auprès de la cour d’assises d’Istanbul à l’encontre de huit agents de police qui avaient participé à l’opération du 11 février 1998. Ils furent mis en cause pour meurtre lors d’une fusillade sans possibilité d’en identifier le ou les auteurs, sur la base des articles 463, 448, 50, 31 et 33 du code pénal. Le 30 juin 1998, la première audience se tint en l’absence des policiers inculpés. Les requérants se constituèrent partie intervenante. Le 16 novembre 1998, la cour d’assises prononça l’acquittement des policiers inculpés. Le 23 mai 2000, la Cour de cassation confirma le jugement. GRIEFS Invoquant l’article 2 de la Convention, les requérants allèguent une violation du droit à la vie de leur fille, alors âgée de seize ans, tuée lors d’une opération des forces de l’ordre.
Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignent que la procédure pénale engagée contre les policiers responsables de la mort de leur fille n’était pas une voie de recours efficace. En outre, la procédure pénale ne répondait pas aux exigences d’un procès équitable au sens de l’article 6 de la Convention. Invoquant l’article 3 de la Convention, ils se plaignent des traitements dégradants et inhumains qu’ils ont subis pendant et après l’opération des forces de l’ordre, et des circonstances dans lesquelles Gülistan, leur fille cadette, a été enterrée. Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent d’une violation du droit au respect de leur vie privée et familiale.
Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, ils se plaignent de la destruction de leur foyer. EN DROIT Le 4 juillet 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Le gouvernement de la République de Turquie regrette la survenance des circonstances ayant entraîné l’introduction de la présente requête, dans la mesure où elles sont à l’origine du décès de M lle Gülistan Özdemir, fille des requérants. Aussi, le Gouvernement s’engage-t-il à édicter les instructions appropriées et à adopter toutes les mesures nécessaires notamment pour garantir que le droit à la vie soit d’avantage respecté à l’avenir, dans des circonstances similaires.
En vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le Gouvernement offre, par ailleurs de verser à Seyfettin Özdemir et Emine Özdemir, à titre gracieux, conjointement 45 000 EUR (quarante-cinq mille euros) au titre des préjudices et 5 000 EUR (cinq mille euros) au titre des frais et dépens. Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. » Le 29 juin 2006, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants : « En ma qualité de représentant des requérants Seyfettin Özdemir et Emine Özdemir, j’ai pris connaissance des termes de la déclaration formelle faite par le gouvernement de la République de Turquie en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 64733/01, en ce compris l’engagement de verser aux intéressés, à titre gracieux, conjointement 45 000 EUR (quarante-cinq mille euros) au titre des préjudices et 5 000 EUR (cinq mille euros) au titre des frais et dépens. Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.
A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Dûment consultés par mes soins, les requérants acceptent cette proposition et renoncent par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Ils déclarent l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et les requérants sont parvenus. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties.
Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président