ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9918/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat casarea sentinței civile nr. 1775/222 pronunțată de Tribunalul Covasna precum și a deciziei civile nr. 380/2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și rejudecând, să fie respinsă acțiunea introdusă de A.L. și alți procurori precum și personalul de specialitate din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele de judecată din județul Covasna. În motivarea recursului în anulare au fost aduse următoarele critici hotărârilor pronunțate de instanțe în fond și recurs: Soluția de admitere a acțiunii principale precum și a cererii de chemare în garanție în sensul obligării M.P., Parchetul de pe lângă C.S.J.

și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamanților procentul de 7% reținut acestora în intervalul 1 ianuarie 2000-31 martie 2001 cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate, este greșită deoarece, s-a pronunțat cu încălcarea esențială a legii. Astfel, dispozițiile art. 99 și art. 141 din Legea 92/92 reținute de către instanțe nu sunt aplicabile speței deoarece, în materia asigurărilor sociale, se aplică dispozițiile Legii speciale nr. 145/1997 intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 și care, condiționează acordarea asistenței medicale gratuite magistraților, de plata contribuției la fondul asigurărilor sociale. În plus, magistrații au încheiat fiecare în mod separat, inclusiv pe perioada discutată, contracte cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

în care era prevăzută obligația angajatorului de a vira contribuția la asigurările de sănătate, ca o condiție a beneficiului asistenței medicale gratuite. Examinând recursul în anulare, introdus în termenul prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data promovării, față de faptul că decizia s-a pronunțat la data de 20 martie 2003 iar O.U.G. 58/2003 a intrat în vigoare la data de 27 august 2003, se constată că acesta este fondat. Este adevărat că prevederile art. 99 alin. (1) din Legea 92/92 prevăd dreptul magistraților de a beneficia de asistență medicală, medicamente și proteze, în mod gratuit. Acordarea acestor gratuități a fost însă condiționată de adoptarea unei Hotărâri de Guvern care a survenit la 2 iulie 1998 sub nr. 409 ce prevede în același scop, adoptarea unor norme comune de aplicare, de către M.J.

și Parchetul de pe lângă C.S.J. Au fost adoptate normele comune nr. 318/FB/64/807/C din 26 mai 1999 care condiționează acordarea acestor gratuități, de plata contribuției de asigurări de sănătate. Prin urmare, concluzia la care au ajuns instanțele și invocarea ca temei juridic al acestei concluzii ca fiind prevederile art. 99 din Legea 92/92, este nelegală de vreme ce, această lege condiționează acordarea acestor gratuități de adoptarea unor norme ulterioare și care, odată adoptate, condiționează de plata contribuției de 7%, beneficiul gratuității. În afara acestui aspect, este de observat că textul Legii nr. 145/1997 care constituie legea specială în domeniul asigurărilor sociale și de sănătate, nu include magistrații sau personalul auxiliar al instanțelor, în categoria expres nominalizată în art. 6 și art. 9, a persoanelor care sunt exceptate de la plata contribuției și, nici în aceea a persoanelor care au calitatea de asigurat fără plata aceleiași contribuții.

Ori, dacă legiuitorul ar fi dorit ca și această categorie de persoane să fie exceptate de la plată, trebuia să prevadă expres. În lipsa unei astfel de prevederi, sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea 145/1997 care prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români. Reținându-se încălcarea esențială a legii speciale în materia asigurărilor sociale și de sănătate cere are aplicabilitate în speță, inclusiv în perioada anului 2000 până în luna martie 2001, urmează a fi admis recursul în anulare cu consecința casării celor două hotărâri și, respingerii acțiunii introductive precum și a cererii de chemare în garanție a C.A.S.A.O.S.N.A.J

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 380/R din 20 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, și sentinței civile nr. 1774 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Brașov, pe care le casează și respinge, ca nefondată acțiunea reclamanților și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.