ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9918/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin recursul în anulare declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat casarea

sentinței civile nr. 1775/222 pronunțată de Tribunalul Covasna precum și a

deciziei civile nr. 380/2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și

rejudecând, să fie respinsă acțiunea introdusă de A.L. și alți procurori precum

și personalul de specialitate din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele de

judecată din județul Covasna.

În motivarea recursului în anulare

au fost aduse următoarele critici hotărârilor pronunțate de instanțe în fond și

recurs:

Soluția de admitere a acțiunii

principale precum și a cererii de chemare în garanție în sensul obligării M.P.,

Parchetul de pe lângă C.S.J. și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamanților

procentul de 7% reținut acestora în intervalul 1 ianuarie 2000-31 martie 2001

cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate, este

greșită deoarece, s-a pronunțat cu încălcarea esențială a legii.

Astfel, dispozițiile art. 99 și art.

141 din Legea 92/92 reținute de către instanțe nu sunt aplicabile speței

deoarece, în materia asigurărilor sociale, se aplică dispozițiile Legii

speciale nr. 145/1997 intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 și care,

condiționează acordarea asistenței medicale gratuite magistraților, de plata

contribuției la fondul asigurărilor sociale.

În plus, magistrații au încheiat fiecare

în mod separat, inclusiv pe perioada discutată, contracte cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

în care era prevăzută obligația angajatorului de a vira contribuția la

asigurările de sănătate, ca o condiție a beneficiului asistenței medicale

gratuite.

Examinând recursul în anulare,

introdus în termenul prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la

data promovării, față de faptul că decizia s-a pronunțat la data de 20 martie

2003 iar O.U.G. 58/2003 a intrat în vigoare la data de 27 august 2003, se

constată că acesta este fondat.

Este adevărat că prevederile art. 99

alin. (1) din Legea 92/92 prevăd dreptul magistraților de a beneficia de

asistență medicală, medicamente și proteze, în mod gratuit.

Acordarea acestor gratuități a fost

însă condiționată de adoptarea unei Hotărâri de Guvern care a survenit la 2

iulie 1998 sub nr. 409 ce prevede în același scop, adoptarea unor norme comune

de aplicare, de către M.J. și Parchetul de pe lângă C.S.J.

Au fost adoptate normele comune nr. 318/FB/64/807/C

din 26 mai 1999 care condiționează acordarea acestor gratuități, de plata

contribuției de asigurări de sănătate.

Prin urmare, concluzia la care au

ajuns instanțele și invocarea ca temei juridic al acestei concluzii ca fiind

prevederile art. 99 din Legea 92/92, este nelegală de vreme ce, această lege

condiționează acordarea acestor gratuități de adoptarea unor norme ulterioare

și care, odată adoptate, condiționează de plata contribuției de 7%, beneficiul

gratuității.

În afara acestui aspect, este de

observat că textul Legii nr. 145/1997 care constituie legea specială în

domeniul asigurărilor sociale și de sănătate, nu include magistrații sau

personalul auxiliar al instanțelor, în categoria expres nominalizată în art. 6

și art. 9, a persoanelor care sunt exceptate de la plata contribuției și, nici

în aceea a persoanelor care au calitatea de asigurat fără plata aceleiași

contribuții. Ori, dacă legiuitorul ar fi dorit ca și această categorie de

persoane să fie exceptate de la plată, trebuia să prevadă expres.

În lipsa unei astfel de prevederi,

sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea 145/1997 care prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români.

Reținându-se încălcarea esențială a

legii speciale în materia asigurărilor sociale și de sănătate cere are

aplicabilitate în speță, inclusiv în perioada anului 2000 până în luna martie

2001, urmează a fi admis recursul în anulare cu consecința casării celor două

hotărâri și, respingerii acțiunii introductive precum și a cererii de chemare

în garanție a C.A.S.A.O.S.N.A.J

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție împotriva deciziei nr. 380/R din 20 martie 2003 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă, și sentinței civile nr. 1774 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului

Brașov, pe care le casează și respinge, ca nefondată acțiunea reclamanților și

cererea de chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30

noiembrie 2005.