ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 454/2006

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data promovării acestei căi extraordinare de atac, s-a solicitat casarea sentinței civile nr. 1707/2002 pronunțată de Tribunalul Covasna precum și a deciziei civile nr. 590/2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și pe fond, respingerea acțiunii. În motivarea recursului în anulare au fost criticate cele două hotărâri pentru faptul încălcării esențiale a dispozițiilor legale aplicabile cazului dedus judecății, ceea ce a determinat o soluționare greșită în fond a litigiului.

Astfel, soluția de obligare a pârâților Tribunalul Covasna, Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea către reclamanta B.I. în calitate de arhivar-registrator a sumei reținute acesteia cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate în procent de 7% din salariul cuvenit în intervalul 1 ianuarie 2000-29 martie 2001, este greșit fundamentată pe prevederile Legii nr. 92/1992 și nu pe cele ale Legii nr. 145/1997 care reglementează asigurările sociale de sănătate. Dat fiind faptul că, aceasta din urmă este legea specială în materie de asigurări, lege care nu include magistrații și nici personalul auxiliar de specialitate al instanțelor în categoria persoanelor asigurate prin efectul legii ori scutite de la plata contribuției la asigurările sociale, rezultă că s-a făcut o aplicare și o interpretare total greșită a legii, astfel încât, cele două hotărâri trebuiesc schimbate.

Examinând recursul în anulare prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este fondat. Astfel, problema dedusă judecății este aceea de a stabili dacă în intervalul de timp cuprins între intrarea în vigoare a Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și data modificării acesteia prin Legea nr. 118/2001, asistența medicală a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, este gratuită ori condiționată de plata contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Aceasta deoarece, în textul Legii nr. 9271992 așa după cum el este prevăzut în art. 99 și art. 141, se prevede asigurarea gratuită a asistenței medicale pentru categoria de personal menționată, iar în textul Legii nr. 118/2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, se prevede aceeași facilitate dar, condiționată de respectarea dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale. Prin urmare, în intervalul 1 ianuarie 2000-29 martie 2001 în care nu era prevăzută în mod expres în textul Legii nr. 92/1992 această condiționare de plată, s-a pus problema acordării sau nu a asistenței medicale în mod gratuit. Neconcordanța dintre opinia instanței și cea a debitorilor-pârâți a fost determinată de temeiul juridic adoptat în mod diferit și anume, Legea nr. 92/1992 care s-a considerat a fi o lege specială a instanțelor, derogatorie în raport de legea cadru în materie de asigurări sociale, Legea nr. 145/1997.

Deși Legii nr. 92/1992 este o lege specială deoarece privește exclusiv organizarea judecătorească, tot astfel se poate spune și despre Legea nr. 145/1997 că are caracter special în materie de asigurări sociale. Specialitatea fiecăreia din cele două legi, este dată prin urmare, de domeniul distinct al reglementării. Așa după cum Legea nr. 92/2002 se referă LA organizarea instanțelor, tot așa Legea nr. 145/1997, se referă la asigurările sociale. Prin urmare, problema legalității sau nu a reținerii procentului de 7% din salariul cuvenit personalului instanțelor judecătorești, trebuie analizat prin prisma legii speciale care reglementează acest domeniu al asigurărilor sociale adică a Legii nr. 145/1997 cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1 alin. (2) al acestei legi, asigurările de sănătate funcționează pe baza principiului solidarității în colectarea și utilizarea fondurilor.

Problema dedusă judecății referindu-se la domeniul asigurărilor sociale de sănătate, legea specială în materie este acea lege care reglementează însuși domeniul asigurărilor arătate. Cum dispozițiile Legii nr. 145/1997 nu prevăd ca fiind exceptat de la plată ori scutit de plata contribuției și personalul instanțelor, rezultă că, potrivit art. 4 din acest act normativ, acest personal era supus plății, contribuției de 7% inclusiv în intervalul ianuarie 2000-martie 2001. Chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 sunt prioritare deoarece prevăd „asistență medicală gratuită”, trebuie constatat faptul că, aceleași texte de lege menționează stabilirea modului de acordare a acestui drept, printr-o hotărâre de guvern.

Ulterior, prin H.G. nr. 409/1998 dată în acest scop, se prevede obligativitatea adoptării unor „norme comune” de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea Hotărârii menționate, norme care au fost adoptate sub nr. 318/FB/64/807/C din 26 mai 1999 și care condiționează acordarea asistenței medicale gratuite, de plata contribuției la asigurările sociale.

Din interpretarea textului acestor norme comune coroborat cu faptul că, în perioada aceleiași Legii nr. 92/1992, întregul personal al instanțelor judecătorești a achitat contribuția la asigurările sociale de sănătate precum și cu faptul că, prin Legea nr. 145/1997 s-a prevăzut în mod expres obligația de contribuție la fondul menționat, rezultă atât existența obligației de plată, cât și temeiul juridic al acestei obligații care este reglementat de prevederile Legii nr. 145/1997 care au un caracter special în raport cu orice alte dispoziții legale și deci, sunt prioritare în aplicare. Însuși faptul încheierii unor contracte separate între C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

și fiecare angajat din personalul instanțelor, contracte în care s-a prevăzut obligația Ministerului Justiției prin ordonatorul secundar de credite, Tribunalul, de a reține și vira la contribuția de asigurări de sănătate cota prevăzută de lege, denotă caracterul obligatoriu al acestei plăți, inclusiv în baza art. 969 C. civ. nu numai a prevederilor art. 1 și art. 4 din Legea nr. 145/1997. Fiind vorba de hotărâri date cu aplicarea și încălcarea esențială a legii, urmează ca, în conformitate cu textul legii aplicabile la data declarării căii de atac, respectiv art. 314 C. proc. civ., acestea să fie casate și pe cale de consecință, acțiunea introductivă, să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 590/R din 8 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia precum și sentința civilă nr. 1707 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna și respinge ca nefondată acțiunea reclamantei B.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.