ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7179/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 29 septembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a solicitat instanței, în baza dispozițiilor art. 38, art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în toate statele Uniunii Europene, pârâtului M.C., C.Ș., returnat din Italia, la 20 iulie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997. Prin sentința nr. 1435 din 21 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea și a dispus restrângerea exercitării de către pârât a dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de 5 ani.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din Acordul de readmisie încheiat cu Italia, acord ratificat prin Legea nr. 173/1997, din economia căruia rezultă că readmisia va fi primită la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, nefiind în căderea României să cerceteze oportunitatea măsurii dispuse de cealaltă țară. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 73 A din 20 martie 2007 a admis apelul pârâtului și schimbând în tot sentința apelată a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, prevăzute în Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene. Ca atare, se mai reține, simpla încălcare a termenului de ședere, nu poate constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, în sensul legislației comunitare, pentru a se putea restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte care, criticând decizia din apel susține că textele invocate în cererea introductivă, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale, pretins protejate. Recursul este nefondat urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 ani și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alte decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport. În baza art. 27-33 din aceeași Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale U.E. și Spațiului Economic European. Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie are un caracter discriminatoriu în raport de regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai U.E. și se statuează în sfera ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv și cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind intrarea ori șederea în Italia, neînsoțită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția instanțelor se justifică. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 73/A din 20 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2007.