ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7179/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 29

septembrie 2006,

Direcția

Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a

solicitat instanței, în baza dispozițiilor art. 38, art. 39 și art. 52 din

Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în

toate statele Uniunii Europene, pârâtului M.C., C.Ș., returnat din Italia, la

20 iulie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această

țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Prin sentința nr. 1435 din 21

noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea și a

dispus restrângerea exercitării de către pârât a dreptului la liberă circulație

în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de 5 ani.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 având în vedere dispozițiile art. 1

alin. (1) din Acordul de readmisie încheiat cu Italia, acord ratificat prin Legea

nr. 173/1997, din economia căruia rezultă că readmisia va fi primită la cererea

celeilalte părți contractante și fără formalități, nefiind în căderea României

să cerceteze oportunitatea măsurii dispuse de cealaltă țară.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr.

73 A din 20 martie 2007 a admis apelul pârâtului și schimbând în tot sentința

apelată a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că simpla nerespectare a condițiilor

prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său

a unui cetățean român, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine,

siguranță sau sănătate publică, prevăzute în Directiva nr. 2004/38/CE a

Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene.

Ca atare, se mai reține, simpla

încălcare a termenului de ședere, nu poate constitui o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății, în sensul legislației comunitare, pentru a se putea restrânge

exercitarea dreptului la liberă circulație.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte care, criticând

decizia din apel susține că textele invocate în cererea introductivă, art. 38

și art. 39 din Legea nr. 248/2005, nu condiționează instituirea restricției

decât de returnarea prin acordul de readmisie, nu și de verificarea procedurii

și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe

care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale, pretins protejate.

Recursul este nefondat urmând a fi

respins, în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr.

38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii

Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu

începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3

ani și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare

sau formalitate, alte decât aceea de a deține o carte de identitate sau un

pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași

Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la

liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru

motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile

refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul

afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de

altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale U.E. și

Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a

dreptului la liberă circulație în cazul returnării unui cetățean român în

temeiul unui acord de readmisie are un caracter discriminatoriu în raport de

regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai U.E. și se statuează în sfera

ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din

Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin.

(2) din Constituție.

Cum legislația comunitară,

prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile

art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu

caracter preventiv și cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților

privind intrarea ori șederea în Italia, neînsoțită de alte probe nu constituie,

în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a

acestui stat, soluția instanțelor se justifică.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de

Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 73/A din 20 martie 2007 a Curții

de Apel București, secția a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2007.