ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6281/2007

Deliberând asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București reclamanta U.E.J.C.C. Argeș F.C. a

chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. pentru anularea deciziilor nr. 255257 din

24 noiembrie 2004 prin care li s-au respins notificările nr. 947, 948, 951 din

2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital conform Legii nr.

10/2001.

S-a solicitat obligarea pârâtei la

acordarea acestor măsuri reparatorii.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 264 din 25 februarie 2005 a respins acțiunea

ca neîntemeiată.

Din considerentele sentinței se

constată că instanța de fond a reținut spre soluționare numai contestația

formulată împotriva deciziei nr. 256 din 24 noiembrie 2001 și a disjuns cauza

privind contestația împotriva deciziilor nr. 255 și 257.

Imobilul revendicat este un siloz de

fructe situat în localitatea Câmpulung județul Argeș.

Notificarea nr. 256/2001 pentru

acest imobil a fost respinsă cu motivarea că nu au fost depuse actele

doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, conform

art. 22 din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat astfel că actul depus

pentru a face această probă și anume „situația mijloacelor economice din

proprietatea cooperativei de consum predate fără plată Departamentului pentru

valorificarea fructelor și legumelor” nu cuprinde referiri la imobilul

revendicat și nici un alt înscris depus la dosar nu face vorbire despre

imobilele în discuție.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr.

1461/A din 25 octombrie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Instanța de apel a reținut corectă

soluția instanței de fond în raport de probele administrate, din care nu

rezultă că imobilul a intrat în proprietatea reclamantei și nici că Decretul

nr. 103/1966 și H.C.M. nr. 364/1966 ar fi fost acte de expropriere pentru a se

putea aplica dispozițiile art. 22 pct. 22.1 lit. c) din Normele Metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001. Mai mult decât atât, nu s-a putut identifica

imobilul „siloz fructe” nici din protocol nici din procesele-verbale de

predare-primire ulterioare depuse la dosar.

Nu s-a putut reține nici sentința

civilă nr. 118 din 3 martie 1999 a Tribunalului Argeș față de împrejurarea că

silozul de fructe revendicat prin prezenta acțiune este situat în Câmpulung

Argeș pe când imobilul (silozul) despre care vorbește sentința nr. 118/1999 se

află în Curtea de Argeș.

De asemenea, s-a considerat

irelevant, din punct de vedere al probării proprietății, faptul că imobilul se

află în prezent în patrimoniul SC M. Câmpulung SA.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs în termen legal.

In drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar în fapt s-a criticat soluția ca

fiind dată cu încălcarea actualei Legii nr. 10/2001 în sensul că prin acte

doveditoare, potrivit art. 22 pct. 22.1 din Normele Metodologice aprobate de

HCM nr. 498/2003 se înțelege orice act juridic sau orice susținere care permite

încadrarea preluării ca fiind abuzivă.

Or, a susținut recurenta, Decretul

nr. 103/1966 care a stat la baza preluării de către stat a terenurilor

cooperativei este un act abuziv, fapt necontestat de pârâtă care a și arătat că

bunul se află în patrimoniul unor societăți privatizate.

Pârâta intimată a formulat o

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ambele

hotărârii pronunțate în cauză fiind legale și temeinice, dreptul de proprietate

asupra bunului revendicat nu a fost dovedit și nici împrejurarea că a fost

vorba de o preluare abuzivă, în realitate rezultând din documentele prezentate

că a avut loc o redistribuire a activităților.

Înalta Curte , din oficiu, a pus în

discuție calitatea organizațiilor cooperatiste de a solicita măsuri reparatorii

ca persoane îndreptățite așa cum sunt definite acestea de Legea nr. 10/2001,

subiect în raport de care părțile au avut o poziție diferită, care s-a

consemnat mai sus.

În înțelesul Legii nr. 10/2001,

persoane juridice îndreptățite la măsuri reparatorii fie în natură, fie prin

evaluare sunt cele definite de art. 3 alin. (1) lit. c).

Acestea sunt „persoane juridice,

proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice „după 6 martie 1945” cu

precizarea că „îndreptățirea este condiționată de o serie de cerințe prevăzute

în mod expres de textul amintit.

Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001 sunt arătate în mod expres persoanele juridice exceptate de la

aplicarea acestei legi : „ministerele, celelalte instituții publice ale

statului sau alte unități administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau

independente, regiile autonome, companiile, societățile naționale, societățile

comerciale cu capital de stat precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au

calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi”.

În raport de aceste dispoziții se

constată că în mod corect a fost respinsă contestația reclamantei, recursul

acesteia fiind nefondat.

Reclamanta, organizație

cooperatistă, de natura celor care, în accepțiunea expresă a Legii nr. 10/2001

au preluat imobile în mod abuziv după 6 martie 1945, a invocat acte normative:

Decretul nr. 103/1966 și H.C.M. 364/1966 prin care o serie de mijloace

economice din proprietatea cooperației de consum au fost predate fără plată

Departamentului pentru valorificarea legumelor și fructelor.

Cu alte cuvinte, aceste acte

normative au ilustrat o reorganizare a activităților de producere, colectare și

valorificare a fructelor în interesul proprietății socialiste (de stat și

cooperatiste), în înțelesul art. 6 din Constituția Republicii Socialiste

România din 1965 („proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție este

fie proprietate de stat, asupra bunurilor aparținând întregului popor, fie

proprietate cooperatistă asupra bunurilor aparținând fiecărei organizații

cooperatiste”).

Sub acest aspect, în mod corect

instanțele au apreciat că actele prezentate nu au evidențiat deposedarea

abuzivă care să intre, cât privește recuperarea, sub incidența acestei legi

speciale.

Chiar termenul folosit în documentul

de la pag. 41 din dosarul de fond exclude o preluare, fiind vorba despre o

situație a mijloacelor economice predate. Lipsa plății nu echivalează în mod

automat cu un abuz câtă vreme din toate actele prezentate se degajă ideea unei

reorganizări de activitate.

Este de observat că din perspectiva

condițiilor impuse de art. 3 alin. (1) lit. c) referitor la calitatea persoanei

juridice îndreptățită la un demers de revendicare în temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamanta nu a dovedit că este o persoană fizică de natura celei pentru care

Legea nr. 10/2001 îngăduie măsuri reparatorii pentru imobilele pierdute.

Ca urmare, se constată că în cauză

soluția a fost pronunțată printr-o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr.

10/20901 cu observarea și a precizărilor formulate prin intermediul Normelor

Metodologice de aplicare a acestei legi și că nefiind dovedit motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 cod , văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta F.C. ARGEȘ împotriva deciziei nr. 1461/A din 25

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 octombrie 2007.