ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1775/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 83 din 19 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, în sensul că s-au reținut dispozițiile art. 41 alin. (1) și (2) C. pen., iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 42 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei C.C. , la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen. și art. 64 lit. a) – c) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

Prin aceeași sentință în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (5) C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligată inculpata la plata a câte 5000 lei daune morale pentru fiecare din cele două părți civile, G.A.E. și G.V. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 8000 euro. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În luna august 2003, inculpata C.C. a recrutat părțile vătămate G.A.E. și G.V., prin manopere dolosive, promițându-le un loc de muncă în Austria, la cules de struguri, iar în luna septembrie 2003, inculpata C.C. le-a dus pe cele două părți vătămate în Spania la Castellon, unde le-a exploatat sexual, timp de circa 3 săptămâni.

Această situație de fapt reiese din declarațiile părților vătămate, sesizarea martorului G.V., scrisoarea părților vătămate și plicul în care s-a aflat, declarațiile martorilor M.C., G.V., E.C., G.C., M.O., D.G.I., O.V. (actuală V.); documentele în original și traducerile acestora, referitoare la incidentul care a avut loc pe teritoriul Germaniei legat de intrarea nelegală a acesteia; procesul verbal privind identificarea autoturismului cu care s-au deplasat părțile vătămate, inculpata și martorele; procesele verbale de confruntare a inculpatei și martorei O.V. cu părțile vătămate și cu M.C.; procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere și planșele foto; adresele nr. 188340 și 188456 din 12 noiembrie 2003 și 28 noiembrie 2003 ale I.G.P.R.

– Centrul de comunicații și informare privind intrările și ieșirile din țară a inculpatei, părților vătămate și martorelor; declarațiile în original ale părților vătămate în fața judecătorului de instrucție spaniol și traducerea în extras a celei date de G.A.E.; titlurile de călătorie pentru revenirea părților vătămate în țară; procesul verbal privind singura ieșire și intrare în țară a părții vătămate G.A.E., anterior săvârșirii faptelor; legitimația tip pașaport confecționată victimei G.V. și copia aceleiași legitimații a victimei G.A. și documentele de călătorie ale victimelor la revenirea în țară. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență nevinovăția sa prin prisma probelor administrate, a modului de soluționare a cauzei, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 178 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C.C. împotriva sentinței instanței de fond. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpata C.C., care a invocat în principal cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10 și 18 C. proc. pen. și în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În motivele de recurs, s-a susținut că hotărârile pronunțate cuprind numai aparența unei motivări; fiind insuficient motivate atât în latura penală cât și în latura civilă, întrucât nu a analizat proba invocată de inculpată, respectiv dosarul nr. 8/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

S-a mai susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la declarația martorului S.C. dată în fața instanței în ședința din 19 martie 2007, iar instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la probele administrate în dosarul atașat nr. 8/D/P/2005, probe care dacă ar fi fost analizate ar fi influențat esențial soluția pronunțată. Într-un alt motiv de recurs s-a susținut că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, instanța susținând nemotivat că, la dosar există probe de vinovăție, când în realitate acestea nu există, fiind incerte și îndoielnice, contradictorii și insuficiente pentru aflarea adevărului. Eroarea gravă de fapt există și ea rezultă din discrepanța existentă între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În motivul de recurs invocat în subsidiar, s-a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă, în raport de împrejurările și circumstanțele cauzei, de persoana inculpatei, de toate dubiile și îndoielile existente în această cauză. S-a solicitat aplicarea art. 81 alin. (1) C. pen. Examinând decizia recurată, în raport de motivele de recurs formulate, care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 18 și 14 C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul inculpatei este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reține că atât sentința instanței de fond cât și decizia instanței de apel, sunt motivate, în primul rând în fapt, analizându-se toate probele din care rezultă că fapta dedusă judecății a fost săvârșită de inculpată cu vinovăție, și arătându-se în mod amănunțit împrejurările în care a fost comisă; în al doilea rând, hotărârile au fost motivate în drept, instanțele demonstrând că fapta săvârșită de inculpată constituie infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) și (2) și art. 42 C. pen. Astfel, pe baza declarațiilor părții vătămate G.A.E. și G.V. coroborate cu declarația martorului G.V., declarația martorilor M.C., E.C., G.C., M.O., D.G.I., rezultă că inculpata C.C.

în luna august 2003, le-a racolat pe cele două părți vătămate, pe care le-a însoțit până în Spania, unde contrar promisiunilor făcute (potrivit cărora părțile vătămate urmau să lucreze la cules de struguri) le-a obligat timp de 3 săptămâni să se prostitueze, pe stradă și în mașinile clienților. Sumele de bani primite de părțile vătămate, au fost nevoite să le dea inculpatei, care a primit de la G.A. 5.000 și de la G.V. 3.000 euro. Că părțile vătămate au fost înșelate de inculpată cu privire la natura muncii pe care urmau să o presteze rezultă nu numai din declarațiile acestora dar și din declarația martorei M.C., a martorei G.C. și E.C.

De asemenea, declarația părții vătămate cu privire la împrejurările în care inculpata le-a obligat să practice prostituția se coroborează cu declarațiile martorei M.C., care descriu în mod amănunțit cum inculpata le obliga pe părțile vătămate să practice prostituția fiind supravegheate de un spaniol, prieten cu inculpata, și de prietena acesteia, martora O.V.V. Pe considerentul că această martoră este prietena inculpatei, că a ajutat-o să-și desfășoare activitatea infracțională, primele instanțe au înlăturat declarația acestei martore ca nesinceră și părtinitoare. Instanța de fond a procedat la audierea nemijlocită a părților vătămate, acestea menținându-și în întregime declarațiile date în faza de urmărire penală.

Inculpata deși avea posibilitatea să se prezinte și să pună întrebări părților vătămate, participând la audierea în contradictoriu a acestora, nu s-a prezentat la instanță deși procedura de citare a fost legal îndeplinită. Este adevărat că instanța de fond, l-a audiat pe numitul S.C., iar în sentința pronunțată o declarație nu a fost examinată. Declarația martorului nu putea să influențeze sentința pronunțată, întrucât martorul neagă în totalitate orice întâlnire cu părțile vătămate și cu membrii de familie ai acestora, negând chiar faptul că îi cunoaște. Declarația martorului este în întregime nesinceră și interesată, întrucât inițial G.V. și E.C., respectiv tatăl părții vătămate G.V. și concubinul părții vătămate G.A.

au formulat plângere penală împotriva acestui martor, el fiind persoana pe care o cunoșteau și prin care părțile vătămate au luat legătura cu inculpata. Întrucât prin rezoluția din 7 mai 2004, nr. 229/P/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru faptele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001 față de S.C. și S.D., iar față de inculpată s-a dispus disjungerea și trimiterea cauzei la S.C.C.O.A. din cadrul I.P.J. Dâmbovița, martorul a adoptat o atitudine de recunoaștere a părții vătămate, deși declarația sa este contrazisă de declarațiile martorilor G.V., E.C. și M.C. Neanalizarea de către instanța de fond a acestei declarații, cât și neanalizarea de către instanța de apel a declarațiilor aflate în dosarul nr. 8/D/P/2005, în care s-a dat rezoluția de mai sus, nu reprezintă o nepronunțare asupra unei probe esențiale, în sensul art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., întrucât actele din dosarul de mai sus, fiind întocmite în faza actelor premergătoare nu sunt probe, iar pe de altă parte nu relevă nicio împrejurare care să aibă legătură cu faptele inculpatei, ci numai cu martorul S.C. Din analiza probelor de la dosarul cauzei, se reține că primele instanțe nu au comis nicio greșeală în ce privește reținerea stării de fapt și vinovăția inculpatei. Declarația dată de inculpată în faza de urmărire penală și declarațiile date de martora O.V.V., prietena inculpatei, care expun o altă variantă potrivit căreia inculpata a fost victima numitei G.M. au fost înlăturate de primele instanțe, motivat.

S-a reținut că cele două declarații nu se coroborează cu alte probe de la dosar, în timp ce declarațiile părților vătămate, ale celorlalți martori în sensul că inculpata le-a obligat pe părțile vătămate se coroborează atât între ele, cât și cu împrejurarea că inculpata a trecut în spațiul Shengen de foarte multe ori, având posibilitatea de a-și face cunoștințe și relații în Spania și de a cunoaște limba acestei țări, împrejurări care i-au facilitat comiterea infracțiunii și a făcut-o să fie credibilă atunci când le-a promis părților vătămate un loc de muncă decent, în Spania.

Din analiza întregului material probator nu rezultă nicio împrejurare care să justifice achitarea inculpatei, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 fiind îndeplinite atât sub aspectul elementului material (inculpata le-a racolat pe părțile vătămate, înșelându-le că le va asigura un loc de muncă la cules de struguri, apoi le-a ținut sub supraveghere prin concubinul ei și martora O.V.V., obligându-le să se prostitueze în folosul ei) cât și sub aspectul laturii subiective (intenția directă a inculpatei rezultă din modul în care a acționat, cât și din scopul urmărit, însușirea banilor obținuți de părțile vătămate). Cu privire la individualizarea pedepsei, instanța de recurs constată că primele instanțe au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.

Astfel, pericolul social concret al faptei relevat de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de urmările faptei, persoana inculpatei care a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal, care s-a sustras de la cercetarea judecătorească, justifică pe deplin pedeapsa de 4 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și modalitatea de executare. Numai în acest fel, scopul coercitiv și preventiv al pedepsei putând fi realizat. Concluzionând, Înalta Curte constată că decizia recurată este temeinică și legală sub toate aspectele, astfel că, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, recursul inculpatei C.C. va fi respins, ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.C. împotriva deciziei penale nr. 178 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2008.