ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8253/2008

Asupra recursurilor de față, constată: Prin cererea dedusă judecății la data de 8 mai 2002, astfel cum a fost calificată, reclamanții P.M. și C.D. au chemat în judecată pe pârâții A.P.A.P.S. București, SC P. SA Buzău și S.I.F. Oltenia, solicitând să se constate că imobilul - moară cu teren aferent și anexe - situat în loc. Giurgiu, preluat de stat din patrimoniul tatălui lor, P.M., prin naționalizare în baza Legii nr. 119/1948, invocând dispozițiile Legii nr. 10/2001. Totodată, reclamanții au cerut și anularea actelor de înstrăinare în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea cererii reclamanții au susținut că au notificat Fondului Proprietății de Stat (FPS), sub nr. 10145 din 12 iulie 1996, solicitarea lor de a le fi restituit imobilul și, ulterior, în procedura Legii nr. 10/2001, aceiași solicitare atât Societății de Investiții Financiare (SIF) Oltenia cât și SC P. SA, fără însă ca aceasta să le fie soluționată favorabil, dimpotrivă, imobilul fiind înstrăinat de stat în cadrul procedurilor de privatizare către SC P. SA Giurgiu.

Într-un prim ciclu procesual, acțiunea dedusă judecății a fost respinsă ca nefondată (sentința civilă nr. 26 din 24 martie 2003 a Tribunalului Giurgiu), precum și apelul declarat de reclamanți (decizia civilă nr. 504 din 3 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă), reținându-se, în esență, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil întrucât se încadra în categoria imobilelor prevăzute de art. 1 pct. 50 din Legea nr. 119/1949 și, dat fiind că în prezent se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu poate fi restituit în natură în reclamanților, astfel cum aceștia și-au precizat cererea, ei fiind îndreptățiți să primească doar măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia civilă nr. 3542 din 5 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți și a casat decizia instanței de apel trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei s-a statuat că imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, preluare care este una abuzivă în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Instanța de recurs a reținut că astfel de imobile, ca regulă, se restituie în natură foștilor proprietari chiar și atunci când sunt deținute de persoane juridice, excepția de la acest principiu fiind reglementată prin dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, anume când se constată că statul are asupra lor un titlu valabil și sunt evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizată cu respectarea dispozițiilor legale.

Cum dispoziția legală mai sus arătată a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, instanța de recurs a apreciat că se impune casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, instanța de trimitere urmând să stabilească dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 29 (fost art. 27) sau cele ale art. 21 din Legea nr. 10/2001, sens în care vor clarifica statutul SC P. SA Giurgiu, anume vor verifica dacă este o societate privatizată integral, dacă odată cu cesiunea de acțiuni s-au transmis și active către intimata SC P. SA și în ce măsură această modalitate de dobândire a proprietății activelor, printre care este posibil să figureze și imobilul în litigiu, este legală.

Prin decizia civilă nr. 123/A din 21 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat, în parte, sentința tribunalului în sensul că a admis, în parte, acțiunea și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condițiile legii speciale, corespunzătoare valorii de piață a imobilului compus din teren în suprafață de 3669 mp și moară cu construcții anexă, situat în orașul Giurgiu. Prin aceeași decizie a fost menținută dispoziția sentinței prin care s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității actelor de înstrăinare și pârâta A.V.A.S.

a fost obligată să plătească reclamanților suma de 30.000 RON, cheltuieli de judecată. În motivarea deciziei instanța a constatat că imobilul în litigiu se află în prezent în patrimoniul SC V.P.R. SA. București, urmare a divizării SC V.P. SA Rm. Vâlcea (care și-a schimbat denumirea în SC Ș.P. SA), motiv pentru care a dispus introducerea în proces a acestei societăți în calitate de pârâtă (încheierea din 10 decembrie 2007). Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că, în raport de dispozițiile deciziei de casare, motivele de apel formulate de reclamanți privind preluarea abuzivă a imobilului prin naționalizare și lipsa unui titlu valabil al statului cu privire la acesta sunt întemeiate.

Referitor la statutul juridic al SC P. SA Giurgiu, instanța a reținut că era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Fondul Proprietății de Stat cesionând încă din anul 1998 acțiunile pe care le deținea la această societate, caz în care, raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în astfel de cazuri persoanele îndreptățite pot primi doar măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea, în speță de pârâta A.V.A.S. Referitor la identificarea imobilului în litigiu, instanța a reținut că pârâții nu au formulat vreo contestație, sub aspectul individualizării acestuia fiind depus extrasul de carte funciară (fila 20 dosar 3938/2002 al Tribunalului Giurgiu).

Instanța a reținut că, față de refuzul pârâților de a soluționa notificarea formulată de reclamanți în procedura Legii nr. 10/2001, este abilitată să procedeze la judecarea pe fond a pretențiilor deduse judecății, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 a ICCJ, dată în interpretarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru același motiv, instanța a constatat că nu poate primi apărarea pârâtei A.V.A.S. în sensul că, atâta timp cât reclamanții au cerut doar restituirea în natură a imobilului, nu este abilitată să stabilească dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent. Instanța a reținut și că nu se impune constatarea nulității actelor de cesiune de acțiuni nr. 101/1/1997 și nr. 11/C din 9 ianuarie 1998 încheiate de F.P.S.

și S.I.F. Oltenia în baza Legilor nr. 58/1991, nr. 55/1995 și nr. 133/1996, referitor la care nu s-au identificat cauze de nulitate, cu mențiunea că imobilul a trecut din patrimoniul SC P. SA Giurgiu în patrimoniul SC V.P.R. SA. București în baza unor acte juridice de reorganizare și nu de înstrăinare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pârâta A.V.A.S. București, invocând incidența art.304 pct.8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamanții susțin că în mod greșit instanța de apel a apreciat că sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent deși a reținut că imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, situație în care sunt îndreptățiți la restituirea în natură, soluție care se impunea în raport de dispozițiile Legilor nr. 10/2001 (art. 1, art. 7, art. 9 și art. 21) și nr. 247/2005 dar și de cele ale art. 480 C. civ., art. 17 alin. (1) și (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional la C.E.D.O. și art. 41 din Constituția României.

Reclamanții reiterează împrejurările de fapt în care imobilul a fost preluat de stat și a intrat în patrimoniul societății comerciale pârâte, precum și demersurile pe care le-au efectuat începând cu anul 1993 în scopul restituirii, în raport cu care susțin că pârâtele au fost de rea credință la întocmirea actelor de privatizare a căror nulitate absolută au cerut a se constata și de care se impune concluzia că societatea comercială pârâtă nu putea dobândi în mod valabil un drept de proprietate asupra bunului în litigiu. În motivarea recursului pârâta A.V.A.S.

București susține că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile date de instanța de recurs prin decizia de casare, limitându-se a stabili doar dacă societatea deținătoare a imobilului era sau nu privatizată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deși interpretarea acestor dispoziții trebuia să se realizeze în raport principiul general de reparație, restituirea în natură, și numai în măsura în care acest fapt nu era posibil se impunea analiza incidenței art. 29 din Legea nr. 10/2001. Cât timp instanța de trimitere nu a administrat probe din care să rezulte dacă imobilul „este afectat de anumite lucrări care să facă imposibilă restituirea în natură", recurenta susține că nu se poate stabili care dintre dispozițiile legale menționate erau incidente, caz în care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinare, pârâta SC V.P.R. SA. București a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți susținând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza unui titlu valabil situație în care, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamanții pot obține doar măsuri reparatorii prin echivalent, nu și restituirea în natură, cu mențiunea că autoarea sa, SC P. S.A, era o societate integral privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 21 din lege.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactare inițială) pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. Dispoziția legală menționată nu era incidență în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori dacă societățile deținătoare ale bunului nu au fost privatizate în conformitate cu dispozițiile legale, situație în care se putea dispune restituirea în natură.

Dispoziția art. 27 alin. (1) (devenit, după republicare, art. 29) a fost modificată prin art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2001, legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul doar la despăgubiri în condițiile legii speciale, anume ale Legii nr. 247/2005. Dispoziția art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr.830/8 iulie 2008 a Curții Constituționale ( M. Of.

nr. 559 din 24 iulie 2008). În consecință, cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziția art. I pct. 60. Ca atare, investite cu soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, instanțele au a verifica și stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât funcție de acest fapt urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii, restituirea în natură ori despăgubiri, care pot fi acordate persoanei îndreptățite.

În cazul imobilelor naționalizate conform Legii nr. 119/1948, caz incident în speța supusă analizei, verificarea valabilității titlului statului se analizează în cerința îndeplinirii la momentul naționalizării a condițiilor impuse prin legea de naționalizare, știut fiind că prin acest act se defineau categoriile de bunuri ori persoanele care cădeau sub incidența sa, precum și condițiile în care se putea face deposedarea. Referitor la valabilitatea titlului statului este de observat că, în primul ciclu procesual, instanțele de fond au reținut că în raport de caracteristicile tehnice pe care le avea (capacitate de măcinat de 2 vagoane grâu și 1,5 vagoane porumb/oră) moara în litigiu se încadra în categoria celor prevăzute de art. I pct. 50 din Legea nr. 119/1948, apreciind că naționalizarea s-a realizat cu respectarea cerințelor legale și că se constituie într-un titlu valabil al statului.

Pe lângă caracteristicile tehnice ale instalației de morărit, măsura naționalizării presupunea, potrivit art. 11 din Legea nr. 119/1948, ca statul să plătească foștilor proprietari ori acționari ai întreprinderilor naționalizate despăgubiri, despăgubiri care nu s-a probat că s-ar fi plătit proprietarilor deposedați de stat în baza actului normativ menționat. Acesta a fost și motivul pentru care, prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, au fost declarate a fi preluate abuziv de stat imobilele naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. În speța supusă judecății, reclamanții au susținut că naționalizarea morii în litigiu s-a făcut în mod abuziv și pentru considerente de natură politică, arătând că prin decizia M.A.I.

nr. 239/1952, familiei lor i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Rădășeni, județul Suceava până la data de 1 martie 1954. Totodată, în cauză nu s-a probat că naționalizarea morii s-a realizat cu plata vreunei despăgubiri, condiție impusă chiar prin actul normativ de naționalizare, caz în care nu poate constitui un titlu valabil pentru stat și nu poate fi opus fostului proprietar ori moștenitorilor săi. Imobilul în litigiu, preluat de stat în condițiile arătate, s-a aflat în patrimoniul Întreprinderii de Morărit și Panificație Giurgiu, reorganizată după anul 1990 ca societate comercială, SC P. SA Giurgiu, având ca acționar Statul Român, prin Fondul Proprietății de Stat, societate supusă, ulterior, procesului de privatizare.

Anterior privatizării, la data de 12 iulie 1996, reclamantul P.M.M., constatând că imobilul este evidențiat pe o listă a întreprinderilor de stat propuse spre privatizare, a notificat F.P.S.-ului faptul că înțelege să revendice acest bun, solicitând indisponibilizarea sa până la clarificarea situației juridice. Cu adresa nr. 1031744 din 12 martie 1997, F.P.S. i-a adus la cunoștință că întreprinderea de Morărit și Panificație a fost reorganizată ca societate comercială, SC P. SA Giurgiu, că aceasta a fost cuprinsă în programul de privatizare în masă și că, având în vedere litigiul ivit cu privire la proprietatea imobilului în litigiu, pachetul de acțiuni de 40 % al statului la această societate va fi pus în vânzare numai după clarificarea litigiului.

Ulterior, cu adresa nr. 229/799 din 2 aprilie 1998 F.P.S., filiala Giurgiu îl înștiințează pe reclamant că a cesionat pachetul de acțiuni pe care statul îl deținea la SC P. (contract de cesiune 11/C/1/1997), în procesul de regularizare a cotelor de capital, Societății de Investiții „Oltenia". Societatea de investiții menționată, la rândul ei, a fost notificată de reclamant cu privire la solicitare sa referitoare la imobil, aceasta rezumându-se să îl îndrume să se adreseze instanței judecătorești. În cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul a notificat, de asemenea, solicitarea sa de retrocedare către Primăria Municipiului Giurgiu, care a transmis-o către SC P. SA care, la rândul său a remis-o A.P.A.P.S.

București precum și societății de investiții Oltenia - devenită acționar al SC P. SA (filele 14-17 dos 3165/2002 al Tribunalului București), această din urmă societate înștiințându-l că a vândut pe piața de capital Rasdaq, pachetul de acțiuni pe care îl deținea la SC P. SA Giurgiu. Față de cele mai sus arătate, rezultă că Statul Român, prin reprezentanții săi în cadrul societății comerciale care deținea imobilul, a fost încunoștințat anterior privatizării de solicitarea de retrocedare formulată de către reclamanți cu privire la imobilul în litigiu, caz în care, acesta nu poate justifica refuzul de restituire în natură sub pretext că nu s-ar mai afla în patrimoniul său.

La rândul său, societatea comercială privatizată de stat, SC P. SA Giurgiu, sau succesorii săi, nu poate refuza restituirea imobilului sub motiv că ar fi dobândit un drept de proprietate asupra acestuia, cât timp acționarul Statul Român care l-a adus ca aport în natură la capitalul său social (a cărui expresie o constituie valoarea acțiunilor) nu era titularul unui atare drept, de proprietate. Raporturile juridice dintre stat și societățile comerciale privatizate referitoare la imobilele cuprinse în patrimoniul acestora și care, ulterior privatizării, sunt restituite foștilor proprietari sunt supuse dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Potrivit dispoziției legale menționate, instituția publică implicată în privatizare (fostul FPS, actualul AVAS) asigură cumpărătorilor, cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, repararea prejudiciilor cauzate prin executarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care obligă la restituirea în natură către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat [alin. (1)], valoarea prejudiciului ce urmează să fie reparat stabilindu-se de comun acord cu cumpărătorul, iar în caz de divergență, prin justiție (alin. 2). Acesta este și motivul pentru care actele de privatizare ale unor astfel de societăți, cât timp nu îmbracă forma unor contracte de înstrăinare a unor imobile determinate, nu cad în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 și sancționate cu nulitatea.

Pentru considerentele arătate, care se substituie celor reținute de instanțele de fond, în mod just s-a reținut că nu poate fi primită cererea de constatare a nulitatea contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni formulată de reclamanți. În concluzie, constatând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, prin naționalizare și fără plata de despăgubiri, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de reclamanți și a modifica decizia recurată, în sensul că, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 9 din lege, va constata că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului naționalizat și nu la măsuri reparatorii prin echivalent.

În consecință, va obliga pe pârâta SC V.P.R. SA. București, în calitate de succesoare a SC P. SA Giurgiu, să restituie reclamanților în natură imobilul moară cu construcții anexe și terenul aferent în suprafață de 3669 mp, situat în Giurgiu, pentru care s-a depus, sub aspectul individualizării, extrasul de C.F. nr. 8774 din 28 noiembrie 2002, potrivit căruia se identifică tabular sub nr. 700 în C.F. 616/N a localității Giurgiu. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a avut în vedere că pârâtele nu au contestat pe parcursul judecății în fața instanțelor de fond identificarea imobilului în litigiu, astfel cum s-a reținut și prin decizia instanței de apel. Referitor la criticile formulate de AVAS București, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele motive: Instanța de trimitere nu a interpretat greșit limitele impuse prin decizia de casare, decizie prin care s-a statuat în mod explicit cu privire la obligațiile ce revin instanței de trimitere, aceasta soluționând apelul însă în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei recurate. în rejudecare, recurenta nu a administrat, cerință impusă prin decizia de casare, dovezi din care să rezulte că statul ar fi fost acționar majoritar sau minoritar la societatea deținătoare a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, caz în care, invocarea prin motivele de recurs a incidenței dispozițiilor art. 21 ale acestei legi, aplicabile numai în astfel de situații, nu poate fi primită.

Împrejurarea că părțile litigante nu s-au folosit în combaterea pretenției de retrocedare formulată de reclamanți și de alte mijloace de apărare, pe care recurenta le apreciază că ar fi fost utile cauzei, nu este imputabilă instanțelor de fond și cu atât mai mult nu poate face obiectul unei critici prin recurs, cale atac prin care părțile interesate pot ataca soluțiile instanțelor de fond în raport de mijloacele de apărare de care ele au înțeles să se folosească în fața acestora și nu în raport de cele pe care omit să le folosească. Este de menționat și că prin stabilirea tipului de măsuri reparatorii (restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent) cuvenite persoanelor îndreptățite, instanțele de fond nu interpretează actul juridic dedus judecății în sensul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., cum greșit invocă recurenta pârâtă, ci dispun în baza plenitudinii de competență, cu privire la obiectul cererii dedusă judecății. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de pârâta AVAS se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții C.D. și P.M. împotriva deciziei civile nr. 123/A din 21 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Modifică, în parte, decizia în sensul constatării că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură de către pârâta SC V.P.R. SA. București a imobilului compus din teren în suprafață de 3669 mp și moara cu construcțiile anexă, situat în orașul Giurgiu. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2008.