ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8253/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8253/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursurilor de față, constată:

Prin cererea dedusă judecății la data

de 8 mai 2002,

astfel cum a fost calificată, reclamanții P.M.

și C.D. au chemat în judecată pe pârâții A.P.A.P.S. București, SC P. SA Buzău

și S.I.F. Oltenia, solicitând să se constate că imobilul - moară cu teren

aferent și anexe - situat în loc. Giurgiu, preluat de stat din patrimoniul

tatălui lor, P.M., prin naționalizare în baza Legii nr. 119/1948, invocând

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Totodată, reclamanții au cerut și anularea

actelor de înstrăinare în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001.

În motivarea cererii reclamanții au susținut că

au notificat Fondului Proprietății de Stat (FPS), sub nr. 10145 din 12 iulie 1996,

solicitarea lor de a le fi restituit imobilul și, ulterior, în procedura Legii

nr. 10/2001, aceiași solicitare atât Societății de Investiții Financiare (SIF)

Oltenia cât și SC P. SA, fără însă ca aceasta să le fie soluționată favorabil,

dimpotrivă, imobilul fiind înstrăinat de stat în cadrul procedurilor de

privatizare către SC P. SA Giurgiu.

Într-un prim ciclu procesual,

acțiunea dedusă judecății a fost respinsă ca nefondată (sentința civilă

nr. 26 din 24 martie 2003 a Tribunalului Giurgiu), precum și apelul declarat de

reclamanți (decizia civilă nr. 504 din 3 noiembrie 2003 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă), reținându-se, în esență, că imobilul în

litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil întrucât se încadra în

categoria imobilelor prevăzute de art. 1 pct. 50 din Legea nr. 119/1949 și, dat

fiind că în prezent se află în

patrimoniul

unei societăți comerciale privatizate, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

nu poate fi restituit în natură în reclamanților, astfel cum aceștia și-au

precizat cererea, ei fiind îndreptățiți să primească doar măsuri reparatorii

prin echivalent.

Prin decizia civilă nr. 3542 din 5

aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis

recursul declarat de reclamanți și a casat decizia instanței de apel trimițând

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei s-a statuat că

imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, preluare

care este una abuzivă în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Instanța de recurs a reținut că astfel

de imobile, ca regulă, se restituie în natură foștilor proprietari chiar și

atunci când sunt deținute de persoane juridice, excepția de la acest principiu

fiind reglementată prin dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, anume când

se constată că statul are asupra lor un titlu valabil și sunt evidențiate în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizată cu respectarea dispozițiilor

legale.

Cum dispoziția legală mai sus arătată a fost

modificată prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, instanța de recurs a apreciat

că se impune casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, instanța de trimitere

urmând să stabilească dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 29 (fost

art. 27) sau cele ale art. 21 din Legea nr. 10/2001, sens în care vor clarifica

statutul SC P. SA Giurgiu, anume vor verifica dacă este o societate privatizată

integral, dacă odată cu cesiunea de acțiuni s-au transmis și active către

intimata SC P. SA și în ce măsură această modalitate de dobândire a

proprietății activelor, printre care este posibil să figureze și imobilul în

litigiu, este legală.

Prin decizia civilă nr. 123/A din 21

februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie,

a admis apelul declarat de

reclamanți și a schimbat, în parte, sentința tribunalului în sensul că a admis,

în parte, acțiunea și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii constând în despăgubiri în condițiile legii speciale,

corespunzătoare valorii de piață a imobilului compus din teren în suprafață de

3669 mp și moară cu construcții anexă, situat în orașul Giurgiu.

Prin aceeași decizie a fost menținută

dispoziția sentinței prin care s-a respins capătul de cerere privind

constatarea nulității actelor de înstrăinare și pârâta A.V.A.S. a fost obligată

să plătească reclamanților suma de 30.000 RON, cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei instanța a constatat că

imobilul în litigiu se află în prezent în patrimoniul SC V.P.R. SA. București,

urmare a divizării SC V.P. SA Rm. Vâlcea (care și-a schimbat denumirea în SC

Ș.P. SA), motiv pentru care a dispus introducerea în proces a acestei societăți

în calitate de pârâtă (încheierea din 10 decembrie 2007).

Pe fondul cauzei, instanța de apel a

reținut că, în raport de dispozițiile deciziei de casare, motivele de apel

formulate de reclamanți privind preluarea abuzivă a imobilului prin

naționalizare și lipsa unui titlu valabil al statului cu privire la acesta sunt

întemeiate.

Referitor la statutul juridic al SC P.

SA Giurgiu, instanța a reținut că era integral privatizată la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, Fondul Proprietății de Stat cesionând încă din

anul 1998 acțiunile pe care le deținea la această societate, caz în care,

raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în astfel de cazuri persoanele îndreptățite

pot primi doar măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care se propun de

către instituția publică care a efectuat privatizarea, în speță de pârâta

A.V.A.S.

Referitor la identificarea imobilului în

litigiu, instanța a reținut că pârâții nu au formulat vreo contestație, sub

aspectul individualizării acestuia fiind depus extrasul de carte funciară (fila

20 dosar 3938/2002 al Tribunalului Giurgiu).

Instanța a reținut că, față de refuzul

pârâților de a soluționa notificarea formulată de reclamanți în procedura Legii

nr. 10/2001, este abilitată să procedeze la judecarea pe fond a pretențiilor

deduse judecății, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. XX din 19 martie 2007

a ICCJ, dată în interpretarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru același motiv, instanța a constatat că

nu poate primi apărarea pârâtei A.V.A.S. în sensul că, atâta timp cât

reclamanții au cerut doar restituirea în natură a imobilului, nu este abilitată

să stabilească dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent.

Instanța a reținut și că nu se impune

constatarea nulității actelor de cesiune de acțiuni nr. 101/1/1997 și nr. 11/C

din 9 ianuarie 1998 încheiate de F.P.S. și S.I.F. Oltenia în baza Legilor nr. 58/1991,

nr. 55/1995 și nr. 133/1996, referitor la care nu s-au identificat cauze de

nulitate, cu mențiunea că imobilul a trecut din patrimoniul SC P. SA Giurgiu în

patrimoniul SC V.P.R. SA. București în baza unor acte juridice de reorganizare

și nu de înstrăinare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții,

invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pârâta A.V.A.S. București, invocând

incidența art.304 pct.8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamanții

susțin că în mod greșit instanța de apel a apreciat că sunt îndreptățiți

doar la măsuri reparatorii prin echivalent deși a reținut că imobilul a fost

preluat de stat fără un titlu valabil, situație în care sunt îndreptățiți la

restituirea în natură, soluție care se impunea în raport de dispozițiile

Legilor nr. 10/2001 (art. 1, art. 7, art. 9 și art. 21) și nr. 247/2005 dar și

de cele ale art. 480 C. civ., art. 17 alin. (1) și (2) din Declarația

Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional la C.E.D.O. și

art. 41 din Constituția României.

Reclamanții reiterează împrejurările de

fapt în care imobilul a fost preluat de stat și a intrat în patrimoniul

societății comerciale pârâte, precum și demersurile pe care le-au efectuat

începând cu anul 1993 în scopul restituirii, în raport cu care susțin că

pârâtele au fost de rea credință la întocmirea actelor de privatizare a căror

nulitate absolută au cerut a se constata și de care se impune concluzia că

societatea comercială pârâtă nu putea dobândi în mod valabil un drept de

proprietate asupra bunului în litigiu.

În motivarea recursului pârâta A.V.A.S.

București

susține că instanța de apel a interpretat în mod

greșit dispozițiile date de instanța de recurs prin decizia de casare,

limitându-se a stabili doar dacă societatea deținătoare a imobilului era sau nu

privatizată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deși

interpretarea acestor dispoziții trebuia să se realizeze în raport principiul

general de reparație, restituirea în natură, și numai în măsura în care acest

fapt nu era posibil se impunea analiza incidenței art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Cât timp instanța de trimitere nu a

administrat probe din care să rezulte dacă imobilul „este afectat de anumite

lucrări care să facă imposibilă restituirea în natură", recurenta susține

că nu se poate stabili care dintre dispozițiile legale menționate erau

incidente, caz în care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Prin întâmpinare, pârâta SC V.P.R. SA.

București

a solicitat respingerea recursului declarat de

reclamanți susținând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza unui

titlu valabil situație în care, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001,

reclamanții pot obține doar măsuri reparatorii prin echivalent, nu și

restituirea în natură, cu mențiunea că autoarea sa, SC P. S.A, era o societate

integral privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză

nefiind incidente dispozițiile art. 21 din lege.

Analizând

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit art. 27 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 (în redactare inițială) pentru imobilele preluate cu titlu

valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu

respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii

imobilelor solicitate.

Dispoziția legală menționată nu era incidență

în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori dacă

societățile deținătoare ale bunului nu au fost privatizate în conformitate cu

dispozițiile legale, situație în care se putea dispune restituirea în natură.

Dispoziția art. 27 alin. (1) (devenit,

după republicare, art. 29) a fost modificată prin art.

I

pct.

60 din titlul

I

al Legii nr. 247/2001, legiuitorul

suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu

valabil, statuând că pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unor

societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, altele

decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au

dreptul doar la despăgubiri în condițiile legii speciale, anume ale Legii nr. 247/2005.

Dispoziția art.

I

pct.

60 din Titlul

I

al Legii nr. 247/2005 a fost declarată

neconstituțională prin decizia nr.830/8 iulie 2008 a Curții Constituționale (

M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008).

În consecință, cererile referitoare la

imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților

comerciale

privatizate, sunt supuse

în continuare dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior

modificării prin dispoziția art.

I

pct. 60.

Ca atare, investite cu soluționarea unei cereri

în retrocedarea unor astfel de imobile, instanțele au a verifica și stabili

valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât funcție de acest

fapt urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii, restituirea în natură

ori despăgubiri, care pot fi acordate persoanei îndreptățite.

În cazul imobilelor naționalizate

conform Legii nr. 119/1948, caz incident în speța supusă analizei, verificarea

valabilității titlului statului se analizează în cerința îndeplinirii la

momentul naționalizării a condițiilor impuse prin legea de naționalizare, știut

fiind că prin acest act se defineau categoriile de bunuri ori persoanele care

cădeau sub incidența sa, precum și condițiile în care se putea face deposedarea.

Referitor la valabilitatea titlului statului

este de observat că, în primul ciclu procesual, instanțele de fond au reținut

că în raport de caracteristicile tehnice pe care le avea (capacitate de măcinat

de 2 vagoane grâu și 1,5 vagoane porumb/oră) moara în litigiu se încadra în

categoria celor prevăzute de art.

I

pct. 50 din Legea nr.

119/1948, apreciind că naționalizarea s-a realizat cu respectarea cerințelor

legale și că se constituie într-un titlu valabil al statului.

Pe lângă caracteristicile tehnice ale

instalației de morărit, măsura naționalizării presupunea, potrivit art. 11 din

Legea nr. 119/1948, ca statul să plătească foștilor proprietari ori acționari

ai întreprinderilor naționalizate despăgubiri, despăgubiri care nu s-a probat

că s-ar fi plătit proprietarilor deposedați de stat în baza actului normativ

menționat.

Acesta a fost și motivul pentru care, prin

dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, au fost declarate a fi preluate

abuziv de stat imobilele naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 pentru

naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și

de transporturi.

În speța supusă judecății, reclamanții

au susținut că naționalizarea morii în litigiu s-a făcut în mod abuziv și

pentru considerente de natură politică, arătând că prin decizia M.A.I. nr. 239/1952,

familiei lor i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Rădășeni,

județul Suceava până la data de 1 martie 1954.

Totodată, în cauză nu s-a probat că

naționalizarea morii s-a realizat cu plata vreunei despăgubiri, condiție impusă

chiar prin actul normativ de naționalizare, caz în care nu poate constitui un

titlu valabil pentru stat și nu poate fi opus fostului proprietar ori

moștenitorilor săi.

Imobilul în litigiu, preluat de stat în

condițiile arătate, s-a aflat în patrimoniul Întreprinderii de Morărit și

Panificație Giurgiu, reorganizată după anul 1990 ca societate comercială, SC P.

SA Giurgiu, având ca acționar Statul Român, prin Fondul Proprietății de Stat,

societate supusă, ulterior, procesului de privatizare.

Anterior privatizării, la data de 12

iulie 1996, reclamantul P.M.M., constatând că imobilul este evidențiat pe o

listă a întreprinderilor de stat propuse spre privatizare, a notificat

F.P.S.-ului

faptul că înțelege să

revendice acest bun, solicitând indisponibilizarea sa până la clarificarea

situației juridice.

Cu adresa nr. 1031744 din 12 martie 1997,

F.P.S. i-a adus la cunoștință că întreprinderea de Morărit și Panificație a

fost reorganizată ca societate comercială, SC P. SA Giurgiu, că aceasta a fost

cuprinsă în programul de privatizare în masă și că, având în vedere litigiul

ivit cu privire la proprietatea imobilului în litigiu, pachetul de acțiuni de

40 % al statului la această societate va fi pus în vânzare numai după

clarificarea litigiului.

Ulterior, cu adresa nr. 229/799 din 2 aprilie

1998 F.P.S., filiala Giurgiu îl înștiințează pe reclamant că a cesionat

pachetul de acțiuni pe care statul îl deținea la SC P. (contract de cesiune

11/C/1/1997), în procesul de regularizare a cotelor de capital, Societății de

Investiții „Oltenia".

Societatea de investiții menționată, la

rândul ei, a fost notificată de reclamant cu privire la solicitare sa

referitoare la imobil, aceasta rezumându-se să îl îndrume să se adreseze

instanței judecătorești.

În cadrul procedurii prevăzută de Legea nr.

10/2001, reclamantul a notificat, de asemenea, solicitarea sa de retrocedare

către Primăria Municipiului Giurgiu, care a transmis-o către SC P. SA care, la

rândul său a remis-o A.P.A.P.S. București precum și societății de investiții

Oltenia - devenită acționar al SC P. SA (filele 14-17 dos 3165/2002 al

Tribunalului București), această din urmă societate înștiințându-l că a vândut

pe piața de capital Rasdaq, pachetul de acțiuni pe care îl deținea la SC P. SA

Giurgiu.

Față de cele mai sus arătate, rezultă

că Statul Român, prin reprezentanții săi în cadrul societății comerciale care

deținea imobilul, a fost încunoștințat anterior privatizării de solicitarea de

retrocedare formulată de către reclamanți cu privire la imobilul în litigiu,

caz în care, acesta nu poate justifica refuzul de restituire în natură sub

pretext că nu s-ar mai afla în patrimoniul său.

La rândul său, societatea comercială

privatizată de stat, SC P. SA Giurgiu, sau succesorii săi, nu poate refuza

restituirea imobilului sub motiv că ar fi dobândit un drept de proprietate

asupra acestuia, cât timp acționarul Statul Român care l-a adus ca aport în

natură la capitalul său social (a cărui expresie o constituie valoarea

acțiunilor) nu era titularul unui atare drept, de proprietate.

Raporturile juridice dintre stat și societățile

comerciale privatizate referitoare la imobilele cuprinse în patrimoniul

acestora și care, ulterior privatizării, sunt restituite foștilor proprietari

sunt supuse dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002 privind

unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Potrivit dispoziției legale menționate,

instituția publică implicată în privatizare (fostul FPS, actualul AVAS) asigură

cumpărătorilor, cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni,

repararea prejudiciilor cauzate prin executarea unor hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile care obligă la restituirea în natură către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat [alin. (1)], valoarea

prejudiciului ce

urmează să fie reparat stabilindu-se de comun acord cu

cumpărătorul, iar în caz de divergență, prin

justiție (alin. 2).

Acesta

este și motivul pentru care actele de privatizare ale unor

astfel de societăți, cât timp nu îmbracă forma unor contracte de

înstrăinare a unor imobile determinate, nu cad în

sfera de aplicare a

dispozițiilor

art. 46 din Legea nr. 10/2001 și sancționate cu nulitatea.

Pentru

considerentele arătate, care se substituie celor reținute de

instanțele de fond, în mod just s-a reținut

că nu poate fi primită cererea de constatare a nulitatea contractelor de

vânzare cumpărare de acțiuni

formulată de reclamanți.

În concluzie,

constatând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat

fără titlu valabil, prin naționalizare și fără

plata de despăgubiri, în baza

art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a admite

recursul

declarat de reclamanți și a modifica decizia recurată, în sensul

că, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 9 din

lege, va constata că reclamanții

sunt

îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului naționalizat și nu la

măsuri

reparatorii prin echivalent.

În consecință, va obliga pe pârâta SC V.P.R. SA.

București, în calitate de succesoare a SC

P. SA Giurgiu, să restituie reclamanților în natură imobilul moară cu

construcții anexe și

terenul aferent

în suprafață de 3669 mp, situat în Giurgiu,

pentru care s-a depus, sub aspectul individualizării,

extrasul

de C.F. nr. 8774 din 28 noiembrie 2002, potrivit căruia se

identifică tabular sub nr. 700 în C.F. 616/N a

localității Giurgiu.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a avut în vedere că pârâtele nu

au

contestat pe parcursul judecății în fața instanțelor de fond

identificarea imobilului în litigiu, astfel cum

s-a reținut și prin decizia

instanței de apel.

Referitor la criticile formulate de AVAS

București, care se

circumscriu motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi

primite pentru următoarele motive:

Instanța

de trimitere nu a interpretat greșit limitele impuse prin

decizia de casare, decizie prin care s-a statuat

în mod explicit cu privire

la

obligațiile ce revin instanței de trimitere, aceasta soluționând apelul

însă în conformitate cu dispozițiile art.

29 din Legea nr. 10/2001, în

redactarea

în vigoare la data pronunțării deciziei recurate.

în rejudecare,

recurenta nu a administrat, cerință impusă prin

decizia de casare, dovezi din care să rezulte că

statul ar fi fost acționar

majoritar

sau minoritar la societatea deținătoare a imobilului la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, caz în care, invocarea prin

motivele de recurs a incidenței dispozițiilor

art. 21 ale acestei legi,

aplicabile

numai în astfel de situații, nu poate fi primită.

Împrejurarea

că părțile litigante nu s-au folosit în combaterea

pretenției de retrocedare formulată de reclamanți

și de alte mijloace de

apărare, pe care recurenta le

apreciază că ar fi fost utile cauzei, nu

este

imputabilă instanțelor de fond și cu atât mai mult nu poate face

obiectul unei critici prin recurs, cale atac prin

care părțile interesate pot

ataca

soluțiile instanțelor de fond în raport de mijloacele de apărare de

care

ele au înțeles să se folosească în fața acestora și nu în raport de cele pe

care omit să le folosească.

Este de menționat și că prin stabilirea

tipului de măsuri reparatorii (restituirea în natură sau măsuri reparatorii

prin echivalent) cuvenite persoanelor îndreptățite, instanțele de fond nu

interpretează actul juridic dedus judecății în sensul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., cum greșit invocă recurenta pârâtă, ci dispun în baza plenitudinii de

competență, cu privire la obiectul cererii dedusă judecății.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de pârâta AVAS se

dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții C.D.

și P.M. împotriva deciziei civile nr. 123/A din 21 februarie 2008 a Curții de

Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Modifică, în parte, decizia în sensul

constatării că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură de către

pârâta SC V.P.R. SA. București a imobilului compus din teren în suprafață de

3669 mp și moara cu construcțiile anexă, situat în orașul Giurgiu.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2008.