ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6465/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 martie

2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul P.D.G.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă

pârâtului dreptul la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult

3 ani.

Prin sentința civilă nr. 174 din 26

martie 2007, Tribunalul Gorj a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Pârâtul are drept de ședere în

Italia, în calitate de membru de familie al unui cetățean al Uniunii Europene,

căsătorindu-se la data de 22 ianuarie 2007 cu numita T.S.E., la Primăria

orașului Milano.

De asemenea, pârâtului i s-a emis

permis de ședere în Italia la data de 9 martie 2007, fără a se prevedea data

expirării.

În drept, tribunalul a reținut

aplicabilitatea art. 10 și art. 11 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului, precum și ale art. 52 din Legea nr. 248/2005.

Prin decizia civilă nr. 573 din 2

mai 2007 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței, a schimbat sentința, a dispus restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei, pe o perioadă

de 6 luni de la data pronunțării.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele:

Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental al persoanei,

fiind consacrat la nivel constituțional, în art. 25, însă condițiile

exercitării acestuia se stabilesc prin lege, nefiind un drept absolut.

Curtea de apel a reținut că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1

din Legea nr. 278/1994, în sensul că pârâtul a fost identificat ca

neîndeplinind condițiile de ședere în Italia, precum și cele art. 38 lit. a) și

art. 39 din Legea nr. 248/2005, referitoare la posibilitatea restrângerii

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost returnați pe

baza unui acord de readmisie dintr-un stat european.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurentul arată că

norma internă aplicată de instanța de apel intră în conflict cu norma

comunitară cuprinsă în art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului, care are preeminență față de dreptul intern.

Sintagma “ședere ilegală” utilizată de Legea nr.

248/2005 nu poate constitui în sine un motiv de ordine publică sau de siguranță

publică, ce ar putea conduce la restrângerea dreptului la liberă circulație

conform normei comunitare invocate.

Mai mult, față de împrejurarea că recurentul are în

prezent permis de ședere în Italia și este căsătorit în această țară,

restrângerea dreptului la liberă circulație i-ar vătăma și dreptul la

întregirea familiei.

Recurentul solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei și respingerea apelului ca nefondat.

Intimata a depus la dosar întâmpinare,

solicitând respingerea recursului.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru următoarele considerente:

Dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea

națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte;

acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar numai dacă sunt motive

temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Simpla returnare a pârâtului din

Italia la data de 21 octombrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient

pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în

acest stat al Uniunii Europene.

Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție

suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului

cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei

2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive

de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării

pârâtului din Italia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să

restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme

reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita

pârâtului una din valorile mai sus menționate.

Dobândind statutul de țară membră a

Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului

comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a

statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor lor este reglementat prin Tratatul

de instituire a comunităților

europene, precum

și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.

Cum reclamanta nu a fost în măsură

să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de

scopul urmărit, recursul declarat de pârât este fondat și, în baza art. 304

pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va

modifica decizia și va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâtul P.D.G. împotriva deciziei nr. 573 din 2 mai 2007 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă.

Modifică decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței

civile nr. 174 din 26 martie 2007 a Tribunalului Gorj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2007.