ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6461/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15

februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor a chemat-o în judecată pe pârâta

M.C.N., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă

pârâtei dreptul la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3

ani.

Prin sentința civilă nr. 627 din 26

martie 2007, Tribunalul Caraș Severin a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Cum de la 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene,

sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar care reglementează drepturile

în materie de circulație și ședere ale cetățenilor statelor membre U.E.

În cauză nu se poate reține, din

probatoriul administrat că pârâta s-ar afla în vreuna din situațiile prevăzute

de art. 7 al D.P.R. 54 din 18 ianuarie 2007, iar prevederea cuprinsă în art. 38

din Legea nr. 248/2005 trebuie considerată ca fiind o excepție izolată față de

legislația comunitară.

Prin decizia civilă nr.244 A din 30

aprilie 2007 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

Este adevărat că Legea nr. 248/2005 este concordantă cu legislația

comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, dar, în

ceea ce privește fondul cauzei, nu se impune luarea măsurii solicitate de

pârâtă.

Măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, prevăzută de art. 38

din Legea nr. 248/2005, nu se aplică automat persoanei care a fost returnată de

pe teritoriul unui stat cu care România are încheiat un acord de readmisie.

În speță, pârâta a fost returnată din Italia pentru ședere ilegală, fără

a se reține în sarcina ei vreo faptă care să aducă atingere intereselor

României sau ale Italiei, siguranței sau ordinii publice.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta arată

că pârâta a fost returnată din Italia la data de 14 decembrie 2006, în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin Legea

nr. 173/1997, care în art. 1 pct. 1, prevede că fiecare parte contractantă

readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără

formalități, orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru

intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții

contractante.

Chiar dacă pârâta s-ar fi aflat legal

pe teritoriul Italiei, măsura restrângerii dreptului său la liberă circulație

trebuie luată, deoarece returnarea pârâtei din Franța nu poate fi cenzurată de

autoritățile române.

În conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din

Legea nr. 248/2005, singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii

restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este

aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are

încheiat acord de readmisie.

Legiuitorul constituant a stipulat

că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de

lege.

Or, aceste reguli, sunt strict

stabilite în Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate

se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și

îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor Legii nr.

248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se

justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre

cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Astfel, măsura returnării dispusă de

autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă

dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii

Europene.

Recurenta susține că măsura

solicitată este necesară într-o societate democratică pentru protejarea

drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public,

având un scop legitim, acela de prevenire a unor fapte de natură a aduce

atingere ordinii publice în acel stat.

De asemenea, scopul legitim constă

și în acela de a asigura României o imagine care să-i confere aptitudinile și

capacitatea de a se integra și raporta la normele din Uniunea Europeană.

Intimata nu a depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație

este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale

la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor

limitări.

Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație

poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea

acestei măsuri.

Prin urmare, toate criticile

recurentei referitoare la reținerea unui caracter absolut al dreptului la

liberă circulație, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituție, care prevede

posibilitatea limitării exercițiului acestui drept, nu au legătură cu soluția

pronunțată în cauză și nu se impune a fi analizate.

Contrar susținerilor recurentei,

simpla returnare a pârâtei din Italia la data de 17 noiembrie 2006 nu poate să

constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului

acesteia la libera circulație în acest stat al Uniunii Europene.

Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție

suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului

cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei

2004/38/CE care prevede astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de

ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării

pârâtei din Italia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să

restrângă dreptul pârâtei la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta

nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita pârâtei una din

valorile mai sus menționate.

Dobândind statutul de țară membră a

Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului

comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a

statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor lor este reglementat prin Tratatul

de instituire a comunităților

europene, precum

și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.

Cum reclamanta nu a fost în măsură

să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de

scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de recurenta-reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva

deciziei nr. 244/A din 30 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2007.