ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6461/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat-o în judecată pe pârâta M.C.N., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtei dreptul la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Prin sentința civilă nr. 627 din 26 martie 2007, Tribunalul Caraș Severin a respins cererea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Cum de la 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar care reglementează drepturile în materie de circulație și ședere ale cetățenilor statelor membre U.E.

În cauză nu se poate reține, din probatoriul administrat că pârâta s-ar afla în vreuna din situațiile prevăzute de art. 7 al D.P.R. 54 din 18 ianuarie 2007, iar prevederea cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie considerată ca fiind o excepție izolată față de legislația comunitară. Prin decizia civilă nr.244 A din 30 aprilie 2007 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Este adevărat că Legea nr. 248/2005 este concordantă cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, dar, în ceea ce privește fondul cauzei, nu se impune luarea măsurii solicitate de pârâtă.

Măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se aplică automat persoanei care a fost returnată de pe teritoriul unui stat cu care România are încheiat un acord de readmisie. În speță, pârâta a fost returnată din Italia pentru ședere ilegală, fără a se reține în sarcina ei vreo faptă care să aducă atingere intereselor României sau ale Italiei, siguranței sau ordinii publice. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta arată că pârâta a fost returnată din Italia la data de 14 decembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin Legea nr. 173/1997, care în art. 1 pct. 1, prevede că fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante. Chiar dacă pârâta s-ar fi aflat legal pe teritoriul Italiei, măsura restrângerii dreptului său la liberă circulație trebuie luată, deoarece returnarea pârâtei din Franța nu poate fi cenzurată de autoritățile române.

În conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie. Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de lege. Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție. Astfel, măsura returnării dispusă de autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene. Recurenta susține că măsura solicitată este necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public, având un scop legitim, acela de prevenire a unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acel stat.

De asemenea, scopul legitim constă și în acela de a asigura României o imagine care să-i confere aptitudinile și capacitatea de a se integra și raporta la normele din Uniunea Europeană. Intimata nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Curtea de apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări. Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Prin urmare, toate criticile recurentei referitoare la reținerea unui caracter absolut al dreptului la liberă circulație, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituție, care prevede posibilitatea limitării exercițiului acestui drept, nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză și nu se impune a fi analizate. Contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a pârâtei din Italia la data de 17 noiembrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulație în acest stat al Uniunii Europene. Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE care prevede astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtei din Italia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtei la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita pârâtei una din valorile mai sus menționate. Dobândind statutul de țară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene. Or, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.

Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 244/A din 30 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2007.