SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 22871/06 prezentate de dl YOUB SAUDI împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 18 septembrie 2006 într-o cameră compusă din Lorenzen președinte Botousarova Butkevych Tsatsa-Nikolovska Maruste Borrego Jaeger, judecători și domnul Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 iunie 2006, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FĂCÂND-O pe reclamantă, dl Youb Saoudi, este un cetățean algerian, născut în 1960. El este sub pârghie extrădare în Catalonia. Este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Salellas Magret, avocat la Gerone. Guvernul spaniol ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Detenția, lacună extrădare a reclamantului și cererea de extrădare Reclamantul, resortisant al algeriei, a sosit la o dată necunoscută în Spania. A fost arestat la 11 septembrie 2003 la Salt (Gerone) și pus sub pârghie extrădare pe baza unui mandat de arestare internațional din 12 aprilie 1999 trimis de instanța de judecată din prima cameră din apropierea Tribunalului de la Sidi Bel Abbes (Algeria), pentru presupusul delict de creare a unui grup terorist armat și deținere de tracte care fac apologie de acte teroriste. Între timp, printr-o hotărâre a Tribunalului Penal din Sidi Bel Abbes din 26 februarie 2000, reclamantul fusese condamnat la condamnare pe viață prin contumanță, pentru infracțiuni de creare de grup terorist și detenție de tracte care fac apologie de acte teroriste, prin aplicarea articolelor 87a, 87a 3 și 87a 5 din Codul Penal Algerian. Atestatul grefierului Tribunalului Penal de la Sidi Bal Abbes precizează următoarele: Noi, grefierul Tribunalului Penal din Sidi Bel Abbes, în judecata penală datată 26/02/2000 sub n 09/2000 Se reieși că suspectul SAUUDI YOUB este Condamnat de contumă pentru crima de creare a unui grup terorist armat și deținerea unui tract care face obiectul unui act de terorism, infracțiunile incriminate și sancționate prin art. 87a, 87a 3 și 87a 5 din Codul penal și a fost sancționat cu pedeapsa de condamnare pe viață și interdicția de a-și exercita drepturile civile timp de cinci ani Ca urmare a detenției reclamantului în Spania, procurorul general lângă Curtea de la Sidi Bel Abbes a formulat o cerere de extrădare a reclamantului din acest motiv, bazată pe Rezoluția 1373 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și, în special, pe partea privind asistența juridică și asistența judiciară reciprocă dintre state în lupta lor comună împotriva terorismului. Procedura de extrădare printr-o decizie din 30 iunie 2004, la: Audiencia Nacional Cu toate acestea, a solicitat autorităților algeriene anumite garanții legate de obligația de a proceda la un nou proces în prezența reclamantului și cu respectarea dreptului la apărare, precum și de compresibilitatea reținerii pe viață. În ceea ce privește partea reclamantului trasă din ceea ce ar risca pedeapsa cu moartea în cazul unui nou proces, Audiencia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de súplica a reclamantului, printr-o decizie din 25 noiembrie 2004, lanjuancia Nacional, care se află în camera plenară, a precizat următoarele: (...) deși o nouă procedură trebuie să aibă loc, din cauza condiției stabilite [în decizia din 30 iunie 2004], în prezența revendicării, pentru a-și garanta dreptul la apărare și, bineînțeles, în Algeria, pedeapsa cu moartea există în continuare, pedeapsa maximă aplicabilă faptelor care fac obiectul acuzației [în cadrul noului proces] este cea a rechiziționării pe viață, astfel cum reiese din copia legislației aplicabile predată acestei instanțe, ceea ce obligă instanțele algeriene ca și cum ar fi o garanție expresă La 24 august 2005, ministrul Justiției Algeriene a asigurat, într-o notă verbală nr. 05/286/SY/SC, următoarele: "În ceea ce privește o nouă citație a lalui acuzat în fața unei instanțe algeriene condamnarea la pedeapsa cu moartea pronunțată prin contumație împotriva ui (sic ), este reglementată de dispozițiile art. 326 din Codul de procedură penală, care prevede că, în cazul în care condamnatul prin contumație se află prizonier sau se află în închisoare înainte ca acesta să aibă o dispoziție privind pedeapsa, judecata și procedurile la care este supus, vor fi prescrise de drept. Vor fi puse în aplicare măsuri obișnuite, în special în ceea ce privește confiscarea bunurilor sale; aceasta din urmă va rămâne în vigoare până la pronunțarea unei noi judecăți care l-ar anula. În acest caz, pârâtul are dreptul de a-și recupera bunurile și, în caz contrar, valoarea netă a vânzării. Recuperarea bunurilor sale nu ar putea avea loc în cazul în care pârâtul ar fi trebuit să apară pe parcursul celor cinci ani care au urmat hotărârii prin contumație, cu excepția cazurilor de forță majoră dovedită. În mod similar, articolele 272, 292 și 293 din același Cod arată că, în cazul în care acuzatul trebuie să apară din nou, el are dreptul de a alege un avocat sau în absența acestuia, judecătorul va desemna unul din oficiu. Acest avocat va avea dreptul de a contacta, în mod liber, cu persoana respectivă și va avea posibilitatea de a lua cunoștință de tot dosarul. Pedeapsa pe care l-a comis acuzatul se încadrează în art. 284 din Codul de procedură penală, care impune juraților să jure pentru a studia cu precizie, transparență și imparțialitate, indicii care ar putea fi reținuți împotriva acuzațiilor și argumentelor apărării. Pe de altă parte, și în ciuda prezumției de nevinovăție prevăzute la art. 53 din Codul penal sic Această atenuare poate ajunge la 10 ani de închisoare dacă acuzatul a fost condamnat la pedeapsa capitală, 5 ani de închisoare în caz de condamnare pe viață, 3 ani de închisoare în închisoare și 1 an în caz de condamnare la închisoare în temeiul articolului 119 alineatul (1) din același Cod. (...) După ce a acordat reclamantului și procurorului public posibilitatea de a prezenta observații cu privire la asigurările furnizate de autoritățile algeriene, la 28 noiembrie 2005 la mai 2005 audiencia Nacional a considerat suficiente asigurările furnizate și, în urma recursului la súplica prezentat de solicitant, și-a confirmat decizia la 6 februarie 2006, precizându-se următoarele: Trebuie precizat faptul că nota verbală de la la Consiliul de Miniștri s-a întrunit la 26 mai 2006 și a aprobat predarea reclamantului autorităților algeriene. La data de 1 iunie 2006, Curtea Constituțională a prezentat un recurs la Tribunalul Constituțional la 9 martie 2006. a acuzat primirea deciziei Consiliului de Miniștri și a ordonat predarea imediată. Reclamantul a fost informat cu privire la aceasta la 6 iunie 2006. La executarea extrădării putea avea loc în orice moment. Într-un document din 18 iunie 2006, ministrul justiției algeriene a precizat următoarele (...) SAUUDI YOUB, născut la 20/07/1960 în Sidi Ali Bousedi, Sidi Bel Abbes, fiul lui A. și Z.F., a cărei extrădare a fost solicitată autorităților spaniole, a fost condamnat prin contumanță la 26/02/2000 de către Tribunalul Penal al Curții de la Sidi Bel Abbes pentru constituirea unui grup terorist înarmat și pentru infracțiunea de publicare a tractelor de instigare, săvârșită prin articolele 87a, 87a 3 și 87a 5 din Codul penal care prevăd că pedeapsa maximă este condamnarea pe viață și nu pedeapsa capitală [Salutare] Pentru Ministerul Justiției, Garda găleților, Directorul pentru Afaceri Penale și Măsuri de Grație. Semnat: domnul L. (Timbra rotundă a Ministerului) GrieFS invocând articolele 2 și 3 din Convenția nr. 6 și 1 din Protocolul nr. 6, reclamantul se va plânge că va fi condamnat la pedeapsa capitală sau la pedeapsa cu închisoarea pe viață în cadrul noului său proces în Algeria. Reclamantul susține că extrădarea sa contravine articolelor 2 și 3 din Convenția nr. 6 și 1 din Protocolul nr. 6, în măsura în care va suporta pedeapsa capitală sau pedeapsa cu închisoarea pe viață. Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. Moartea nu poate fi aplicată nimănui în mod intenționat, cu excepția executării unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este pedepsită cu această pedeapsă prin lege. (...) art. 3 Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. În cele din urmă, art. 1 din Protocolul nr. 6 dispune de art. Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă sau executat. Curtea reamintește de la început că statele contractante au, în temeiul unui principiu de drept internațional bine stabilit și fără a aduce atingere angajamentelor care decurg pentru ele din tratate, inclusiv Convenția, dreptul de a controla intrarea, șederea și expulzarea nenaționalelor. Cu toate acestea, extrădarea de către un stat contractant poate ridica o problemă în ceea ce privește art. 3 și, prin urmare, angajarea răspunderii statului membru în cauză în temeiul convenției, atunci când Regatul Unit , Hotărârea din 7 iulie 1989, seria A n 161, p. 35 §§ 89-91). Un stat contractant s-a aflat într-adevăr într-un mod incompatibil cu patrimoniul comun al libertății și al tradițiilor politice, al respectului pentru libertate și al preeminenței dreptului (hotărârea Soering, citată anterior, p. 35 § 88) În mod similar, extrădarea ar putea crea o problemă sub aspectul articolului 2 din Convenție sau al articolului 1 din Protocolul nr. 13 în cazul în care există riscul de a fi condamnată la pedeapsa capitală (Bader și alții c. Suedia, nr 13284/04, § 42, CEDH-2005). Acest lucru se aplică și în cazul articolului 1 din Protocolul nr. 6, invocat de solicitant. Guvernul spaniol subliniază că statul algerian a oferit garanții care au fost considerate suficiente de instanțele spaniole pentru a proceda la extrădarea reclamantului. Acesta subliniază că este necesară menținerea cooperării juridice internaționale și, în special, în urmărirea unor infracțiuni precum terorismul, fără a presupune că Algeria nu își va respecta propriile legi. Guvernul face referire la claritatea cererii de extrădare, precum și la conținutul certificatului grefierului Tribunalului Penal din Sidi Bel Abbes, reprodus mai sus, și insistă asupra faptului că legislația algeriană nu prevede pedeapsa capitală pentru infracțiunile în cauză, cum ar fi: În plus, se referă la documentul Ministerului Justiției Algeriene, datat 18 iunie 2006, reprodus în partea Reclamantul subliniază că infracțiunile pentru care este acuzat sunt susceptibile de a duce la condamnarea sa la pedeapsa cu moartea sau la condamnare pe viață în cadrul noului proces care va avea loc în Algeria. În acest sens, CESE subliniază că asigurările oferite de guvernul algerian sunt insuficiente și că cooperarea internațională trebuie să rămână subordonată domeniului de aplicare al legii, insistând în special asupra conținutului notei verbale nr. 05/286/SY/SC din 24 august 2005, unde ministrul de justiție algerian se referea la condamnarea la moarte. Reclamantul menționează situația gravă a drepturilor omului în Algeria și se referă la relațiile dintre Amnesty International din 2006 și raportul dintre Unrestrained Powers De asemenea, Amnesty International, care examinează cazuri de extrădări care fac obiectul torturii din partea securității militare algeriene. Acesta citează, în ultimă instanță, o hotărâre a Tribunalului Suprem spaniol din 16 iunie 2004 care a dat dreptul la un recurs în Casație prezentat de un cetățean algerian care îi conferă dreptul de azil, pe baza dosarelor Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Organizației Națiunilor Unite. În ceea ce privește reținerea pe viață, guvernul reamintește că instanțele spaniole au solicitat garanții de compresibilitate, pe care acestea le obțin și se referă la jurisprudența Curții în această privință. De asemenea, autoritățile algeriene au făcut referire la pedeapsa capitală, dar au subliniat faptul că a fost vorba despre o greșeală, menționând că pedeapsa de condamnare pe viață este întotdeauna combătută de o pedeapsă cu durată limitată și reamintește că Algeria a introdus o procedură națională de reintegrare a teroriștilor în cadrul societății prin măsuri de grație. Reclamantul insistă asupra caracterului insuficient al garanțiilor oferite de nota verbală din 24 august 2005 și asupra identității necunoscute a persoanei care a trimis documentul menționat. Curtea observă în primul rând că reclamantul se referă la anumite aspecte ale interzicerii torturii și a relelor tratamente și, în general, la situația drepturilor omului în Algeria și că acest lucru trebuie luat în considerare pentru a evalua domeniul de aplicare al cooperării internaționale în materie de terorism pe care guvernul o susține. Cu toate acestea, din dosarul pe care reclamantul l-a prezentat în fața Tribunalului Constituțional și în fața Curții Constituționale în cadrul acțiunii sale d , acuzațiile de risc de tortură sau de maltratare pe care el însuși le-ar putea aplica ca urmare a extrădării sale către Algeria. În fața Curții, atât în cererea sa de măsuri provizorii, cât și în cererea sa, el este limitat la a ridica această cauză în legătură cu condamnarea la condamnare pe viață care ar aduce atingere, în opinia sa, art. 3 din Convenție. Curtea constată, în ceea ce privește posibilitatea invocată de solicitant de condamnare la pedeapsa capitală, că instanțele spaniole au concluzionat, după o examinare aprofundată a cererii de extrădare, a argumentelor părților, precum și a asigurărilor furnizate de autoritățile algeriene, că pedeapsa cu moartea nu putea fi aplicată reclamantului în temeiul dispozițiilor pentru care a fost solicitată extrădarea. În plus, nota din 18 iunie 2006 a Ministerului Justiției Algeriene furnizată de guvern confirmă faptul că dispozițiile legale în temeiul cărora reclamantul a fost condamnat nu prevăd pedeapsa capitală. În lipsa oricărui element care ar putea-o convinge de contrariul, Curtea nu ar putea infirma aceste concluzii ale instanțelor interne, care au avut dreptul să audă în mod direct părțile, în cadrul unei examinări în contradictoriu a cererii de extrădare. Curtea constată, de asemenea, că autoritățile algeriene au furnizat asigurări cu privire la faptul că reclamantul nu va fi supus nici pedepsei cu moartea, nici pedepsei cu închisoarea pe viață incompresibilă și constată în acest sens că instanțele spaniole au considerat aceste asigurări ca fiind suficiente și convingătoare. În opinia Curții, este îndreptățit ca instanțele spaniole să considere că astfel de asigurări au eliminat orice pericol de condamnare a reclamantului la pedeapsa capitală sau la pedeapsa cu închisoarea pe viață necompresibilă în cadrul noului proces din Algeria (a se vedea Aylor-Davis c. Franța, nr. 22742/93, Decizia Comisiei din 20 ianuarie 1994, Deciziile și rapoartele (DR) 76, p. 164) Nivette c. Franța (dec.), n 44190/98, CEDH 2001 VII Einhorn c. Franța (dec.), n 71555/01, CEDH 2001 Abu Salem c. Portugalia (dec.), n/244/04). În consecință, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte
de la requête n
o
22871/06
présentée par YOUB SAOUDI
contre l’Espagne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 18 septembre 2006 en une chambre composée de
:
M.
P.
Lorenzen
,
président
,
M
me
S.
Botoucharova
,
M.
V.
Butkevych
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
MM
R.
Maruste
,
J.
Borrego Borrego
,
M
me
R.
Jaeger,
juges
,
et de M
me
C.
Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 8 juin 2006,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Youb Saoudi, est un ressortissant
algérien,
né en 1960. Il est sous écrou extraditionnel en Catalogne. Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. I. Blasco Lozano, chef du service juridique des droits de l’homme au ministère de la Justice.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A.
La détention, l’écrou extraditionnel du requérant et la demande d’extradition
Le requérant, ressortissant algérien, est arrivé à une date inconnue en Espagne.
Il a été arrêté le 11 septembre 2003 à Salt (Gérone) et placé sous écrou extraditionnel sur la base d’un mandat d’arrêt international du 12 avril 1999 expédié par le juge d’instruction de la première chambre près le Tribunal de Sidi Bel Abbes (Algérie), pour délits présumés de création de groupe armé terroriste et détention de tracts faisant apologie d’actes terroristes.
Entre-temps, par un jugement du Tribunal criminel de Sidi Bel Abbes du 26 février 2000, le requérant avait été condamné à réclusion à perpétuité par contumace, pour délits de création de groupe armée terroriste et détention de tractes faisant apologie d’actes terroristes, par application des articles 87 bis, 87 bis 3 et 87 bis 5 du code pénal algérien. L’attestation du greffier du Tribunal criminel de Sidi Bal Abbes précise ce qui suit
:
«
Nous, le greffier du tribunal criminel de Sidi Bel Abbes, dans le jugement criminel daté du 26/02/2000 sous le n
o
09/2000
:
Il s’avère que le suspect SAOUDI YOUB est
:
Condamné par contumace pour le crime de création de groupe armé terroriste et détention de tract faisant l’apologie d’actes terroristes, les faits incriminés et sanctionnés par les articles
87 bis, 87 bis 3 et 87 bis 5 du code pénal, et a été sanctionné à une peine de réclusion criminelle à perpétuité et l’interdiction d’exercer ses droits civiques pendant cinq ans
».
Suite à la détention du requérant en Espagne, le procureur général près la Cour de Sidi Bel Abbes formula une demande d’extradition du requérant pour ce motif, se fondant sur la résolution 1373 du Conseil de sécurité des Nations Unies et, en particulier, sur la partie relative à l’assistance et entraide judiciaire entre les Etats dans leur lutte commune contre le terrorisme.
B.
La procédure d’extradition
Par une décision du 30 juin 2004, l’
Audiencia Nacional
accorda l’extradition du requérant. Elle demanda toutefois des autorités algériennes certaines garanties liées à l’obligation de procéder à un nouveau procès en présence du requérant et en respect des droits de la défense, et à la compressibilité de la réclusion à perpétuité. Concernant le grief du requérant tiré de ce qu’il risquerait la peine de mort en cas de nouveau procès, l’
Audiencia Nacional
s’exprima ainsi
:
«
(...) l’éventuelle exécution d’une peine de mort impliquerait la violation par l’Etat algérien du droit espagnol et de la confiance déposée par l’Etat espagnol dans les autorités de l’Etat algérien. Il s’agirait d’une conduite tout à fait inconcevable dans le contexte de la confiance mutuelle qui doit présider les relations internationales (...)
».
Suite au recours
de súplica
du requérant, par une décision du 25
novembre 2004, l’
Audiencia Nacional,
siégeant en chambre plénière,
précisa ce qui suit :
«
(...) bien qu’une nouvelle procédure doive avoir lieu, en raison de la condition fixée [dans la décision du 30 juin 2004], en présence du réclamé, afin de garantir ses droits de la défense, et bien qu’en Algérie la peine de mort existe encore, la peine maximale applicable au faits objet de l’accusation [lors du nouveau procès] est celle de la réclusion à perpétuité, tel qu’il ressort de la copie de la législation applicable remise à ce tribunal, ce qui oblige les juridictions algériennes comme si c’était une garantie expresse
(...)
».
Le 24 août 2005, le ministre de la Justice algérien assura, dans une note verbale n
o
05/286/SY/SC, ce qui suit
:
«
1.
Quant à une nouvelle comparution de l’accusé devant une juridiction algérienne
:
La condamnation à la peine de mort, prononcée par contumace contre l’intéressé (
sic
), est régie en appel par les dispositions de l’article 326 du Code de procédure pénale qui stipule que dans le cas où le condamné par contumace se constitue prisonnier ou s’il est détenu avant qu’il y ai prescription de la peine, le jugement et les procédures auxquels il est soumit, seront prescrits de plein droit. Des mesures ordinaires seront mises en œuvre, notamment quant à la saisie de ses biens. Cette dernière restera en vigueur jusqu’au prononcé d’un nouveau jugement qui l’annulerait. Dans ce cas, l’accusé a le droit de récupérer ses biens, et à défaut, la valeur nette de la vente.
La récupération de ses biens ne pourrait avoir lieu si l’accusé devait comparaître durant les cinq années postérieures au jugement par contumace, sauf en cas de force majeure démontrée.
De même, les articles 272, 292 et 293 du même Code, indiquent que si l’inculpé doit comparaître à nouveau, il a le droit de choisir un avocat ou à défaut, le juge en désignera un d’office. Cet avocat aura le droit de prendre contact, en toute liberté, avec l’intéressé et il aura la possibilité de prendre connaissance de tout le dossier.
Quant à la peine encourue par l’accusé
:
La peine encourue par l’accusé relève de l’article 284 du Code de procédure pénale qui impose aux jurés de prêter serment afin d’étudier avec précision, transparence et impartialité, les indices qui pourraient être retenus contre l’inculpé et les arguments de la défense.
D’autre part, et malgré la présomption d’innocence prévue par l’article 53 du Code pénal
(
sic
)
, tout accusé à droit à une peine atténuée, en cas de circonstances atténuantes. Cette atténuation peut atteindre 10 ans d’emprisonnement si l’accusé a été condamné à la peine capitale, 5 ans d’emprisonnement en cas d’une condamnation à perpétuité, 3 ans d’emprisonnement suite à une peine d’emprisonnement et 1 an en cas de condamnation à des peines prévues par l’article 119 § 1 du même Code. (...)
»
Après avoir donné la possibilité au requérant et au ministère public de présenter des observations sur les assurances données par les autorités algériennes, le 28 novembre 2005 l’
Audiencia Nacional
considéra suffisantes les assurances fournies, et, suite au recours
de súplica
présenté par le requérant, confirma sa décision en date du 6 février 2006, précisant ce qui suit
:
«
Il faut préciser que la note verbale de l’Ambassade d’Algérie n
o
(sic)
, à laquelle est jointe la note du ministère de la justice algérien remplie les conditions exigées, à savoir la tenue d’une nouvelle procédure et la restriction ou limitation de la peine de réclusion à perpétuité, dans le sens que ladite peine n’est pas incompressible ou à vie.
»
Le Conseil des Ministres se réunit le 26 mai 2006 et accorda la remise du requérant aux autorités algériennes.
Un recours d’
amparo
devant le Tribunal constitutionnel fut présenté par le requérant le 9 mars 2006. La haute juridiction ne s’est pas prononcée à ce jour.
Le 1
er
juin 2006, l’
Audiencia Nacional
accusa réception de la décision du Conseil des Ministres et ordonna la remise immédiate. Le requérant en fut informé le 6 juin 2006. L’exécution de l’extradition pouvait avoir lieu à tout moment.
Dans un document du 18 juin 2006, le ministre de la justice algérien précisa ce qui suit
:
«
(...) SAOUDI YOUB, né le 20/07/1960 en Sidi Ali Bousedi, Sidi Bel Abbes, fils de A. et de Z.F., dont l’extradition a été demandée aux autorités espagnoles, fut condamné par contumace le 26/02/2000 par le tribunal pénal de la Cour de Sidi Bel Abbes pour constitution d’un groupe terroriste armé et le crime de publication de tracts d’incitation, faits sanctionnés par les articles 87 bis, 87 bis 3 et 87 bis 5 du code pénal qui prévoient que la peine maximale est la condamnation à perpétuité et non pas la peine capitale
.
[Salutation]
Pour le ministère de la Justice, Garde des seaux, Le Directeur des affaires pénales et des mesures de grâce. Signé
: M. L. (Timbre rond du ministère)
»
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention et 1 du Protocole n
o
6, le requérant se plaint qu’il encourra la peine capitale ou une peine de réclusion à perpétuité lors de son nouveau procès en Algérie.
Le requérant allègue que son extradition est contraire aux articles 2 et 3 de la Convention et 1 du Protocole n
o
6, dans la mesure où il encourra la peine capitale ou une peine de réclusion à perpétuité.
Ces dispositions se lisent ainsi
:
Article 2
«
1.
Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi. La mort ne peut être infligée à quiconque intentionnellement, sauf en exécution d’une sentence capitale prononcée par un tribunal au cas où le délit est puni de cette peine par la loi. (...)
»
Article 3
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
Enfin, l’article 1 du Protocole n
o
6 dispose
:
«
La peine de mort est abolie. Nul ne peut être condamné à une telle peine ni exécuté.
»
La Cour rappelle d’emblée que les Etats contractants ont, en vertu d’un principe de droit international bien établi et sans préjudice des engagements découlant pour eux de traités, y compris la Convention, le droit de contrôler l’entrée, le séjour et l’éloignement des non-nationaux. Toutefois, l’extradition par un Etat contractant peut soulever un problème au regard de l’article 3, et donc engager la responsabilité de l’Etat en cause au titre de la Convention, lorsqu’il y a des motifs sérieux et avérés de croire que l’intéressé, si on l’extrade vers le pays de destination, y courra un risque réel d’être soumis à un traitement contraire à cette disposition (
Soering c.
Royaume-Uni
, arrêt du 7 juillet 1989, série A n
o
161, p. 35, §§ 89-91). Un État contractant se conduirait en effet d’une manière incompatible avec le «
patrimoine commun d’idéal et de traditions politiques, de respect de la liberté et de prééminence du droit
» auquel se réfère le Préambule de la Convention, s’il remettait consciemment une personne à un autre État où il existe des moyens sérieux de penser qu’un danger de torture ou de peines ou de traitements inhumains ou dégradants menace l’intéressé (arrêt
Soering
, précité, p. 35, §
88)
De même, l’extradition pourrait poser un problème sous l’angle de l’article 2 de la Convention ou l’article 1 du Protocole nº 13 si l’intéressé y risque d’être condamné à la peine capitale (
Bader et autres c. Suède
, n
o
13284/04, § 42, CEDH-2005). Ceci s’applique aussi pour l’article 1 du Protocole n
o
6, invoqué par le requérant.
Le Gouvernement espagnol souligne que l’Etat algérien a donné des garanties qui ont été considérées comme suffisantes par les juridictions espagnoles pour procéder à l’extradition du requérant. Il souligne qu’il est nécessaire de maintenir la coopération juridique internationale et, en particulier, lors de la poursuite de délits tels que le terrorisme, sans qu’il puisse être présumé que l’Algérie ne va pas respecter ses propres lois. Le Gouvernement se réfère à la clarté de la demande d’extradition ainsi qu’au contenu de l’attestation du greffier du Tribunal criminel de Sidi Bel Abbes, reproduite ci-dessus, et insiste sur ce que la législation algérienne ne prévoit pas la peine capitale pour les délits en cause, tel que l’
Audiencia Nacional
l’avait déjà considéré dans ses décisions. Il se réfère, par ailleurs, au document du ministère de la Justice algérien, daté du 18 juin 2006, reproduit dans la partie «
en Fait
».
Le requérant insiste sur ce que les infractions pour lesquelles il est poursuivi sont susceptibles d’entraîner sa condamnation à la peine de mort ou à la réclusion à perpétuité lors du nouveau procès qui aura lieu en Algérie. Il souligne à cet égard que les assurances offertes par le gouvernement algérien sont insuffisantes et que la coopération internationale doit rester subordonnée à l’empire de la loi. Il insiste en particulier sur le contenu de la note verbale n
o
05/286/SY/SC du 24
août
2005, où le ministre de la Justice algérien se référait à la condamnation à la peine de mort. Le requérant fait état de la grave situation des droits de l’homme en Algérie et se réfère aux rapports d’Amnesty International de 2006 et au rapport «
Unrestrained powers
», rendu public aussi par Amnesty International, qui examine des cas d’individus extradés qui font l’objet de tortures de la part de la sécurité militaire algérienne. Il cite, en dernier lieu, un arrêt du Tribunal suprême espagnol daté du 16 juin 2004 qui fit droit à un pourvoi en cassation présenté par un citoyen algérien lui octroyant le droit d’asile, en se fondant sur les dossiers du Haut Commissariat pour les réfugiés des Nations Unies.
Quant à la réclusion à perpétuité, le Gouvernement rappelle que les juridictions espagnoles demandèrent des garanties de compressibilité, ce qu’elles obtinrent, et se réfère à la jurisprudence de la Cour en la matière. Il observe que la note remise le 24 août 2005 à l’
Audiencia Nacional
par les autorités algériennes, faisait référence aussi à la peine capitale, mais souligne qu’il s’agissait d’une erreur. Il précise que la peine de réclusion à perpétuité est toujours commuée par une peine à durée limitée et rappelle que l’Algérie a introduit une procédure nationale de réinsertion des terroristes au sein de la société moyennant des mesures de grâce.
Le requérant insiste sur le caractère insuffisant des garanties fournies par la note verbale du 24 août 2005, et sur l’identité inconnue de la personne qui a envoyé ledit document.
La Cour observe de prime abord que le requérant se réfère à certains aspects de l’interdiction de la torture et des mauvais traitements et, en général, à la situation des droits de l’homme en Algérie, et qu’il estime que cela doit être pris en compte pour évaluer la portée de la coopération internationale en matière de terrorisme que prône le Gouvernement. Il ne ressort toutefois pas du dossier que le requérant ait présenté devant l’
Audiencia Nacional
ni devant le Tribunal constitutionnel dans le cadre de son recours d’
amparo
, des allégations de risque de torture ou de mauvais traitements qu’il pourrait lui-même encourir suite à son extradition vers l’Algérie. Devant la Cour, tant dans sa demande de mesures provisoires que dans sa requête, il s’est aussi limité à soulever ce grief en rapport avec la condamnation à la réclusion à perpétuité qui porterait atteinte, selon lui, à l’article 3 de la Convention.
La Cour constate, s’agissant de la possibilité invoquée par le requérant de condamnation à la peine capitale, que les juridictions espagnoles ont conclu, après un examen approfondi de la demande d’extradition, des arguments des parties, ainsi que des assurances fournies par les autorités algériennes, que la peine de mort ne pouvait pas être appliquée au requérant en vertu des dispositions pour lesquelles son extradition avait été demandée. Par ailleurs, la note du 18 juin 2006 du ministère de la Justice algérien fournie par le Gouvernement, confirme que les dispositions légales en vertu desquelles le requérant a été condamné ne prévoient pas la peine capitale.
En l’absence de tout élément pouvant la convaincre du contraire, la Cour ne saurait infirmer ces conclusions des juridictions internes, qui ont eu le bénéfice d’entendre directement les parties, dans le cadre d’un examen contradictoire de la demande d’extradition.
La Cour constate par ailleurs que les autorités algériennes ont fourni des assurances de ce que le requérant ne serait soumis ni à la peine de mort ni à une peine de réclusion à perpétuité incompressible. Elle observe à cet égard que les juridictions espagnoles ont considéré ces assurances comme suffisantes et convaincantes.
Aux yeux de la Cour, c’est à bon droit que les juridictions espagnoles ont considéré que de telles assurances écartaient tout danger de condamnation du requérant à la peine capitale ou à celle de la réclusion à perpétuité non-compressible lors du nouveau procès en Algérie (voir
Aylor-Davis c. France
, n
o
22742/93, décision de la Commission du 20 janvier 1994, Décisions et rapports (DR) 76, p. 164
;
Nivette c. France
(déc.), n
o
‑
VII
;
Einhorn
c. France
(déc.), n
o
‑
XI
;
Abu Salem c. Portugal
(déc.), n
o
26844/04).
Il s’ensuit qu’il n’y a aucune apparence de violation des dispositions invoquées par le requérant et que la requête est manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia
Westerdiek
Peer
Lorenzen
Greffière
Président