ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 855/2005, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, anularea deciziei nr. 23 din 31 ianuarie 2005, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a procesului-verbal de control nr. 45727 din 12 ianuarie 2004, încheiat de Direcția de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București.

În motivarea acțiunii, reclamanta SC F.G. SRL a arătat că actele contestate sunt nelegale pentru următoarele considerente: - prin procesul-verbal din data de 12 ianuarie 2004, organul fiscal nu a ținut cont de motivele desființării capitolului T.V.A. din actul de control, cum se prevede în decizia nr. 22/2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, invocându-se încălcarea prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 3388/1995 privind inventarierea patrimoniului. - nu au fost verificate toate actele - registrele inventar și adresele prin care SC I.O. SRL Galați confirmă custodia materiilor prime primite și nu au fost ascultați reprezentanții societății; - nu s-a ținut cont de rezultatul cercetării penale și de faptul că prin sentința penală nr. 269/2002 nu s-au reținut în sarcina administratorului SC I.O.

SRL Galați, faptele pentru care a fost trimis în judecată cu privire la caracterul fictiv al vânzărilor de materii prime din zăcământul aflat la Târgu Lăpuș - Maramureș, iar în ceea ce privește pe directorii societății reclamante, prin rezoluția procurorului nr. 778/P/2004, s-a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale, pe motiv că faptele imputate nu există. A mai arătat că la emiterea actelor contestate nu s-a ținut cont de situația de fapt și că reclamanta nu datorează la bugetul de stat suma de 8.543.307.249 lei, reprezentând T.V.A., majorări de întârziere și penalități aferente. Prin sentința civilă nr. 303 din 9 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.G.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a anulat decizia nr. 23 din 31 ianuarie 2005, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și procesul-verbal nr. 45727 din 12 ianuarie 2004, încheiat de organul de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește dreptul societății reclamante, contestat de pârâte, de deducere a T.V.A.-ului în sumă de 3.792.137.800 lei, a fost dovedit în cauză, reclamanta depunând la dosar acte privind înregistrarea legală în contabilitatea sa, dar și a SC I.O.

SRL Galați a facturilor care confirmă vânzarea produselor dolomitice, precum și a documentelor care atestă înregistrarea în inventarul societății reclamante a produselor dolomitice aflate în custodie la terți, care fac obiectul deductibilității T.V.A. și liste de inventariere pentru aceste ultime produse, pe baza cărora a fost completat registrul-inventar pe perioada 2000 - 2004. A mai reținut instanța de fond că mențiunile din documentele contabile arătate mai sus au fost confirmate de expertizele contabile extrajudicară și cea judiciară efectuate în cauză, în sensul că societatea reclamantă a procedat la înregistrarea mărfurilor în contabilitate, în baza documentelor fiscale, respectând principiile impuse de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.

Având în vedere și rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul București din 11 octombrie 2004 privind soluția de neîncepere a urmării penale față de reprezentanții societății reclamante, Curtea de Apel București a concluzionat că este nelegală obligarea societății reclamante la plata sumei de 3.792.137.800 lei reprezentând T.V.A. către bugetul de stat. S-a mai reținut și aspectul că majorările și penalitățile de întârziere calculate prin procesul-verbal din data de 12 ianuarie 2004, având caracter accesoriu în raport cu debitul principal reprezentând T.V.A., sunt, de asemenea, nelegale. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin ambele recursuri, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a subliniat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu neobservarea aplicabilității în cauză a prevederilor pct. 10.18 alin. (2) din H.G. nr. 401/2000 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., potrivit cărora această taxă se datorează „în cotele în vigoare la data constatării pentru bunurile lipsă sau depreciate calitativ, imputabile, precum și pentru bunurile lipsă, constatate pe bază de inventar, neimputabile”. Recurentele au arătat, în esență, că prin ignorarea acestor dispoziții legale și prin însușirea concluziilor greșite ale expertului contabil s-a reținut în mod eronat că intimata-reclamantă are dreptul de a deduce T.V.A.

aferentă facturilor emise către SC I.O. SRL, deoarece în realitate mărfurile nu au existat faptic, iar custodiile au fost nereale, pentru că procesul-verbal de custodie nu îndeplinește cerințele prevăzute de pct. 119 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1993. Totodată, față de dispozițiile art. 22 C. proc. pen., s-a apreciat ca fiind incorectă argumentarea soluției pronunțate și prin trimiterea la Rezoluția din 11 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, de neîncepere a urmăririi penale a reprezentanților societății reclamante. Examinând cauza, prin prisma criticilor aduse de recurente, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței atacate. Prin cererea de chemare în judecată, SC F.G. SRL a contestat procesul-verbal de control nr. 45727, întocmit la data de 12 ianuarie 2004, de către Direcția Control Fiscal din cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei, obligația de plată a sumei totale de 8.543.307.249 lei (ROL), reprezentând diferența T.V.A. cu majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente, precum și decizia nr. 23 din 31 ianuarie 2005, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva sus menționatului proces-verbal.

Pentru a stabili dacă societatea reclamantă are sau nu dreptul de a deduce T.V.A. aferentă produselor dolomitice achiziționate de la SC I.O. SRL și lăsate în custodia acesteia, având în vedere și susținerile autorităților pârâte privind incidența în cauză a prevederilor pct. 10.18 alin. 2) din H.G. nr. 401/2000, întrucât (în opinia acestora) din acte a rezultat că mărfurile nu au existat și că procesul-verbal de custodie nu îndeplinește cerințele legale, în mod corect, judecătorul fondului a dat eficiență dispozițiilor art. 201 C. proc. civ., solicitând părerea unui expert contabil. Soluția Curții de Apel București nu este bazată doar pe concluziile raportului de expertiză, așa cum susțin recurentele, fiind rezultatul examinării întregului material probator administrat în cauză.

Probele administrate au evidențiat că între societatea reclamantă și SC I.O. SRL s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru produse dolomitice, fiind emise către reclamantă un număr de 3 facturi pentru 3 produse (praf de piatră, mozaic, dolomită). Conform acestor facturi, valoarea de achiziție a produselor în discuție a rezultat a fi de 23.750.757.800 lei (ROL) din care suma de 3.792.137.800 lei reprezintă T.V.A. Înregistrarea în contabilitatea SC F.G. SRL a contravalorii produselor dolomitice s-a făcut pe bază de documente întocmite cu respectarea regulilor impuse la Legea contabilității, republicată, respectiv pe baza celor 3 facturi, a contractului de custodie încheiat cu SC I.O.

SRL, pentru produsele dolomitice și a confirmărilor acestei din urmă societăți comerciale că mărfurile sunt în custodia sa. În raport cu toate acestea, susținerile recurentelor vor fi înlăturate și se va reține că nu sunt incidente prevederile pct. 10.18 alin. (2) din H.G. nr. 401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000. În fine, nu se poate primi punctul de vedere exprimat de către ambele recurente privind lipsa de relevanță a Rezoluției din 11 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Prin acest act emis de procuror s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de F.D. și C.M., cu motivarea că faptele nu s-au comis și a avut ca punct de plecare tocmai sesizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București privind legalitatea operațiunilor SC F.G.

SRL pe perioada octombrie 2000 - iunie 2001 - august 2002 care au stat la baza întocmirii unor facturi deductibile de T.V.A. Ca urmare, pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 303 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.