ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 855/2005,

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București, anularea deciziei nr. 23 din 31 ianuarie 2005, emisă de Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de

Administrare Fiscală și a procesului-verbal de control nr. 45727 din 12

ianuarie 2004, încheiat de Direcția de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale

a Finanțelor Publice a municipiului București.

În motivarea acțiunii,

reclamanta SC F.G. SRL a arătat că actele contestate sunt nelegale pentru

următoarele considerente:

- prin procesul-verbal din

data de 12 ianuarie 2004, organul fiscal nu a ținut cont de motivele

desființării capitolului T.V.A. din actul de control, cum se prevede în decizia

nr. 22/2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, invocându-se încălcarea prevederilor

Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 3388/1995 privind inventarierea

patrimoniului.

- nu au fost verificate

toate actele - registrele inventar și adresele prin care SC I.O. SRL Galați

confirmă custodia materiilor prime primite și nu au fost ascultați

reprezentanții societății;

- nu s-a ținut cont de

rezultatul cercetării penale și de faptul că prin sentința penală nr. 269/2002

nu s-au reținut în sarcina administratorului SC I.O. SRL Galați, faptele pentru

care a fost trimis în judecată cu privire la caracterul fictiv al vânzărilor de

materii prime din zăcământul aflat la Târgu Lăpuș - Maramureș, iar în ceea ce privește pe directorii societății reclamante, prin rezoluția procurorului nr. 778/P/2004,

s-a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale, pe motiv că faptele

imputate nu există.

A mai arătat că la emiterea

actelor contestate nu s-a ținut cont de situația de fapt și că reclamanta nu

datorează la bugetul de stat suma de 8.543.307.249 lei, reprezentând T.V.A.,

majorări de întârziere și penalități aferente.

Prin sentința civilă nr. 303

din 9 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.G. SRL,

în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a anulat decizia nr. 23

din 31 ianuarie 2005, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și procesul-verbal nr. 45727

din 12 ianuarie 2004, încheiat de organul de control din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice a municipiului București.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în ceea ce privește dreptul societății

reclamante, contestat de pârâte, de deducere a T.V.A.-ului în sumă de

3.792.137.800 lei, a fost dovedit în cauză, reclamanta depunând la dosar acte

privind înregistrarea legală în contabilitatea sa, dar și a SC I.O. SRL Galați

a facturilor care confirmă vânzarea produselor dolomitice, precum și a

documentelor care atestă înregistrarea în inventarul societății reclamante a

produselor dolomitice aflate în custodie la terți, care fac obiectul

deductibilității T.V.A. și liste de inventariere pentru aceste ultime produse,

pe baza cărora a fost completat registrul-inventar pe perioada 2000 - 2004.

A mai reținut instanța de

fond că mențiunile din documentele contabile arătate mai sus au fost confirmate

de expertizele contabile extrajudicară și cea judiciară efectuate în cauză, în

sensul că societatea reclamantă a procedat la înregistrarea mărfurilor în

contabilitate, în baza documentelor fiscale, respectând principiile impuse de

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.

Având în vedere și rezoluția

Parchetului de pe lângă Tribunalul București din 11 octombrie 2004 privind

soluția de neîncepere a urmării penale față de reprezentanții societății

reclamante, Curtea de Apel București a concluzionat că este nelegală obligarea

societății reclamante la plata sumei de 3.792.137.800 lei reprezentând T.V.A.

către bugetul de stat. S-a mai reținut și aspectul că majorările și

penalitățile de întârziere calculate prin procesul-verbal din data de 12

ianuarie 2004, având caracter accesoriu în raport cu debitul principal

reprezentând T.V.A., sunt, de asemenea, nelegale.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin ambele recursuri,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a subliniat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu neobservarea

aplicabilității în cauză a prevederilor pct. 10.18 alin. (2) din H.G. nr. 401/2000

pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A.,

potrivit cărora această taxă se datorează „în cotele în vigoare la data

constatării pentru bunurile lipsă sau depreciate calitativ, imputabile, precum

și pentru bunurile lipsă, constatate pe bază de inventar, neimputabile”.

Recurentele au arătat, în

esență, că prin ignorarea acestor dispoziții legale și prin însușirea

concluziilor greșite ale expertului contabil s-a reținut în mod eronat că

intimata-reclamantă are dreptul de a deduce T.V.A. aferentă facturilor emise

către SC I.O. SRL, deoarece în realitate mărfurile nu au existat faptic, iar

custodiile au fost nereale, pentru că procesul-verbal de custodie nu

îndeplinește cerințele prevăzute de pct. 119 din Regulamentul de aplicare a

Legii contabilității nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1993.

Totodată, față de

dispozițiile art. 22 C. proc. pen., s-a apreciat ca fiind incorectă

argumentarea soluției pronunțate și prin trimiterea la Rezoluția din 11 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, de neîncepere

a urmăririi penale a reprezentanților societății reclamante.

Examinând cauza, prin prisma

criticilor aduse de recurente, dar și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea sau modificarea sentinței atacate.

Prin cererea de chemare în

judecată, SC F.G. SRL a contestat procesul-verbal de control nr. 45727,

întocmit la data de 12 ianuarie 2004, de către Direcția Control Fiscal din

cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, prin

care s-a stabilit în sarcina reclamantei, obligația de plată a sumei totale de

8.543.307.249 lei (ROL), reprezentând diferența T.V.A. cu majorările de

întârziere și penalitățile de întârziere aferente, precum și decizia nr. 23 din

31 ianuarie 2005, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins,

ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva sus menționatului proces-verbal.

Pentru a stabili dacă

societatea reclamantă are sau nu dreptul de a deduce T.V.A. aferentă produselor

dolomitice achiziționate de la SC I.O. SRL și lăsate în custodia acesteia,

având în vedere și susținerile autorităților pârâte privind incidența în cauză

a prevederilor pct. 10.18 alin. 2) din H.G. nr. 401/2000, întrucât (în opinia

acestora) din acte a rezultat că mărfurile nu au existat și că procesul-verbal

de custodie nu îndeplinește cerințele legale, în mod corect, judecătorul

fondului a dat eficiență dispozițiilor art. 201 C. proc. civ., solicitând părerea unui expert contabil.

Soluția Curții de Apel

București nu este bazată doar pe concluziile raportului de expertiză, așa cum

susțin recurentele, fiind rezultatul examinării întregului material probator

administrat în cauză.

Probele administrate au evidențiat

că între societatea reclamantă și SC I.O. SRL s-a încheiat un contract de

vânzare-cumpărare pentru produse dolomitice, fiind emise către reclamantă un

număr de 3 facturi pentru 3 produse (praf de piatră, mozaic, dolomită). Conform

acestor facturi, valoarea de achiziție a produselor în discuție a rezultat a fi

de 23.750.757.800 lei (ROL) din care suma de 3.792.137.800 lei reprezintă T.V.A.

Înregistrarea în

contabilitatea SC F.G. SRL a contravalorii produselor dolomitice s-a făcut pe

bază de documente întocmite cu respectarea regulilor impuse la Legea contabilității, republicată, respectiv pe baza celor 3 facturi, a contractului de

custodie încheiat cu SC I.O. SRL, pentru produsele dolomitice și a

confirmărilor acestei din urmă societăți comerciale că mărfurile sunt în

custodia sa.

În raport cu toate acestea,

susținerile recurentelor vor fi înlăturate și se va reține că nu sunt incidente

prevederile pct. 10.18 alin. (2) din H.G. nr. 401/2000 pentru aprobarea

Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000.

În fine, nu se poate primi

punctul de vedere exprimat de către ambele recurente privind lipsa de relevanță

a Rezoluției din 11 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

București.

Prin acest act emis de

procuror s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de F.D.

și C.M., cu motivarea că faptele nu s-au comis și a avut ca punct de plecare

tocmai sesizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului

București privind legalitatea operațiunilor SC F.G. SRL pe perioada octombrie

2000 - iunie 2001 - august 2002 care au stat la baza întocmirii unor facturi

deductibile de T.V.A.

Ca urmare, pentru toate cele

expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004,

recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Agenția

Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 303 din 9

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.