ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7217/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 1998 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții D.R.V. și P.T.D. au chemat în judecată pe pârâții S.C.R. și S.L.I. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 200.000.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării cu rea-credință a contractului de asociere încheiat între părți la 19 noiembrie 1992, precum și pentru beneficiul nerealizat, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin contractul de asociere autentificat sub nr. 14156 din 23 iulie 1992, pârâții s-au obligat să le predea terenul situat în București, în vederea edificării unei construcții cu destinație de locuință, compusă din subsol, parter și patru etaje.

La momentul realizării construcției, pârâții urmau să dobândească dreptul de proprietate asupra unor apartamente și anexe din imobil, respectiv S.L.I., două apartamente, două garaje sau două locuri de parcare în garajul comun și două boxe, iar pârâtul Ș.C.R. un apartament, un garaj sau spațiu de parcare în garajul comun și o boxă, reclamanții urmând să dobândească dreptul de proprietate asupra celorlalte apartamente din imobil și asupra unei cote indivize din suprafața terenului și părților de folosință comună. Prin același contract s-a prevăzut obligația pârâților să obțină pe cheltuiala lor toate avizele și aprobările necesare edificării construcției.

La data de 26 octombrie 1992, reclamanții au obținut certificatul de urbanism nr. 28 B emis de Primăria municipiului București, iar la 21 februarie 1993, pârâții au semnat și aprobat planurile construcției, la 1 martie 1993 reclamanții au depus documentația necesară eliberării autorizației de construire, CLMB – DGL PUAT refuzând eliberarea acestui act până la clarificarea situației juridice a terenului care figura în evidențele instituției ca expropriat.

Pârâții au promovat acțiuni în justiție în urma cărora au obținut constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 392 mp situat în str. C. nr. 4, respectiv în suprafață de 368 mp situat pe aceeași stradă la nr. 6, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sentința civilă nr. 9687 din 29 septembrie 1933 a Judecătoriei sectorului 1 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1036 din 23 octombrie 1995 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în cazul primului imobil, sentința civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 a aceleiași instanțe, definitivă și irevocabilă.

Pe parcursul acestor litigii care vizau terenul în suprafață totală de 599 mp, reclamanții au continuat să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, în sensul că au solicitat prelungirea certificatului de urbanism, fiind eliberate la 18 iulie 1994, respectiv la 7 noiembrie 1996 documentele cu nr. 24 B/24752 și 16 B de către Primăria municipiului București. Pârâții nu au adus la cunoștința reclamanților clarificarea situației juridice a terenurilor decât în luna aprilie 1996 când, neoficial, pârâtul Ș. le-a înmânat o copie de pe decizia civilă nr. 1036 din 23 octombrie 1995. Reclamanții susțin că și-au îndeplinit cu bună credință obligațiile din contractul de asociere, nerespectarea termenelor pentru executarea construcției nefiindu-le imputabilă în condițiile în care pârâții nu le-au putut pune la dispoziție actele necesare pentru eliberarea autorizației de construire deoarece nu aveau un titlu valabil pentru teren.

La data de 8 februarie 1995 pârâții au fost notificați pentru a-și preciza poziția cu privire la contract, în sensul de a preda reclamanților titlul de proprietate pentru terenuri sau a plăti despăgubiri pentru prejudiciul cauzat acestora. Cu această ocazie, pârâtul S.L.I. a menționat că este de acord cu continuarea executării contractului, obligându-se ca la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești ce reprezenta titlul de proprietate, să le acorde reclamanților un drept de preempțiune la cumpărarea terenului la prețul zilei, astfel după cum rezultă din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 23 februarie 2005. În consecință, în aprilie 1996 au depus la Primăria municipiului București o nouă cerere de prelungire a certificatului de urbanism pentru eliberarea autorizației de construire și au efectuat toate formalitățile pentru întocmirea unui proiect de sistematizare a zonei.

Prin adresa din 25 iulie 1996 pârâții au denunțat unilateral contractul de asociere, încălcând dispozițiile art. 25 din act prin care se stipula interzicerea modificării unilaterale a contractului precum și denunțarea acestuia. În consecință, actul prin care pârâții au denunțat unilateral contractul de asociere nu are valoare juridică, aceștia fiind ținuți în continuare de obligațiile asumate. La 24 ianuarie 1997, reclamanții au notificat din nou pe pârâți și pentru executarea contractului, dar aceștia au refuzat să se conformeze, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 4 februarie 1997. Prejudiciul suferit de reclamanți constă în valoarea actualizată a cheltuielilor efectuate pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare executării contractului, costul lucrărilor de proiectare, despăgubiri pentru timpul afectat îndeplinirii formalităților, alte cheltuieli, precum și beneficiul nerealizat.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1021, art. 1075 și art. 1085 C. civ. Pârâții au depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție împotriva SC S. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 200.000.000 lei despăgubiri sau a unei alte sume de bani stabilite de instanță, în cazul în care vor cădea în pretenții, cu cheltuieli de judecată. În esență, pârâții au arătat că cererea reclamanților este întemeiată doar în parte, pentru cheltuielile efectuate și justificate anterior lunii ianuarie 1996, dar că reclamanții sunt de rea-credință întrucât cunoșteau că obligațiile pârâților izvorâte din contractul de asociere revin chematei în garanție conform procesului-verbal din 4 februarie 1997 întocmit de expertul judecătoresc al Judecătoriei sectorului 1 București.

Conform minutei încheiată între pârâți și SC S. SRL, aceasta din urmă va prelua toate obligațiile juridice și materiale care decurg din rezilierea contractului de asociere perfectat cu reclamanții. Pe parcursul procesului, reclamanții și-au majorat câtimea obiectului cererii la suma de 320.649 dolari SUA în contraechivalent în lei la data plății, reprezentând beneficiul nerealizat, respectiv la suma de 1.692.682.508 lei reprezentând valoarea reactualizată a cheltuielilor necesare și utile pe care le-au efectuat în vederea edificării construcției din str. C. nr. 4-6, conform sumelor stabilite în rapoartele de expertiză efectuate până la data înregistrării cererii precizatoare, 12 iunie 2002. Ulterior, reclamanții și-au precizat din nou pretențiile, respectiv suma de 200.000.000 lei pretinsă inițial și a sumei de 150.000 dolari SUA în contraechivalent în lei la data plății, achitând și taxa de timbru în valoare de 79.895.000 lei.

Pe parcursul procesului a decedat pârâtul S.L.I., fiind introdusă în cauză moștenitoarea acestuia G.P.A. Întrucât aceasta din urmă a vândut imobilul din str. C. nr. 4, sector 1 numitului B.F., acesta a fost introdus în cauză în calitate de pârât. Prin sentința civilă nr. 1713 din 4 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea formulată de reclamanți așa cum a fost precizată și s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva SC S. SRL. Prin decizia civilă nr. 226 A din 15 aprilie 2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile reclamanților și pârâtului Ș.C.R. împotriva sentinței civile nr. 1713 din 4 decembrie 2002 pe care a anulat-o, cauza fiind reținută de Curte pentru evocarea fondului.

Cu acest prilej, reclamanții au menționat cuantumul pretențiilor ca fiind cel din prima cerere precizatoare depusă la dosarul de fond, respectiv suma de 12.360.674.738 lei, renunțând la cea de a doua cerere precizatoare în care erau indicate pretenții de 5.225.000.000 lei. Pârâtul Ș.C.R. și-a precizat la rândul său pretențiile formulate în cererea de chemare în garanție la suma de bani solicitată de reclamanți, părțile achitând taxele judiciare de timbru stabilite de instanță. Prin încheierea din 7 decembrie 2004 a fost scos din cauză pârâtul B.F., întrucât acesta nu este succesor universal sau cu titlu universal al părților din contractul de asociere. Prin încheierea din 14 iunie 2005 instanța de apel a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât termenul de prescripție curge de la momentul cunoașterii de către reclamanți a atitudinii pârâților în sensul refuzului de a executa contractul și nu de la momentul încheierii contractului de asociere.

Evocând fondul, prin decizia civilă nr. 1430 A din 18 octombrie 2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și în consecință: A dispus obligarea pârâtei G.P.A. la plata sumei de 209.594.487 lei daune materiale și a sumei de 2.626.940 lei reactualizată conform ratei inflației la data plății, daune materiale către reclamanți și a pârâtului Ș.C.R. la plata sumei de 104.797.243 lei daune materiale și a sumei de 1.313.470 lei reactualizată conform ratei inflației la data plății, daune materiale către reclamanți. A obligat pe pârâta G.P.A. la plata sumei de 30.586.323 lei cheltuieli de judecată către reclamanți și pe pârâtul Ș.C.R.

la plata sumei de 15.293.163 lei cheltuieli de judecată către reclamanți: A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva intervenientei SC S. SRL. A obligat pe intervenientă la plata sumelor de bani deja menționate în sarcina pârâților către reclamanți, inclusiv cu titlu de cheltuieli de judecată, plus plata sumei de 95.116.098 lei cheltuieli de judecată către pârâta G.P.A. și la plata sumei de 50.558.049 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Ș.C.R. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în speță toate elementele răspunderii contractuale sunt îndeplinite în ceea ce privește cererea reclamanților de acordare a prejudiciului material constând în cheltuielile efective realizate de aceștia în derularea contractului de asociere dintre părți.

În esență, obligația reclamanților stipulată în contract a constat în executarea unei construcții pe terenul proprietatea pârâților, precum și în obținerea pe cheltuiala lor a avizelor și aprobărilor necesare edificării imobilului. Pentru executarea obligației de construire, era în mod neîndoielnic necesară punerea la dispoziție de către pârâți a terenului situat în str. C. nr. 4-6 într-o stare corespunzătoare realizării obiectivului stabilit, iar pentru obținerea documentației specifice edificării construcției, trebuia ca titularii dreptului de proprietate asupra terenului să le înmâneze reclamanților titlurile de proprietate.

În timp ce aceștia din urmă au efectuat, conform clauzelor contractuale, toate acele demersuri necesare obținerii documentației referitoare la edificarea în condiții legale a construcției pentru care s-a încheiat contractul, pârâții nu și-au îndeplinit obligația corelativă de a pune la dispoziție terenul sus menționat și, mai mult decât atât, au încheiat cu intervenienta SC S. SRL un contract de asociere în baza căruia au convenit edificarea unei construcții pe același teren de către societatea respectivă. Totodată, pârâții au înțeles să rezilieze contractul de asociere încheiat la 23 iulie 1992, deși desființarea contractului în mod unilateral era interzisă prin clauza art. 25 din contractul de asociere, neexistând, de altfel, nici o dispoziție legală care să le permită revocarea contractului în condițiile în care reclamanții se aflau în executarea obligațiilor asumate.

În sensul celor menționate, art. 969 alin. (2) C. civ. face referire la posibilitatea revocării actelor juridice, noțiune care implică inclusiv desființarea contractului, prin consimțământul tuturor participanților la încheierea lui. Nefiindu-le remise documentele de proprietate și nici pus la dispoziție terenul, reclamanții nu au putut să obțină nici autorizația de construire și nici să inițieze edificarea construcției din motive care nu le sunt imputabile, ci sunt generate de atitudinea pârâților care și-au încălcat propriile obligații asumate prin contract. Prejudiciul suferit de reclamanți se află în raport direct de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâților de a nu-și executa obligațiile contractuale menționate, generate de atitudinea culpabilă a acestora de a nu mai înțelege în mod intenționat să dea curs contractului.

În scopul unei reparări juste și integrale a prejudiciului suferit, instanța de apel a constatat că reclamanților li se cuvin despăgubiri constând în sumele de bani aferente acelor cheltuieli efectuate conform contractului de asociere, inclusiv după notificarea lor privind voința pârâților de reziliere, cu încălcarea clauzelor sale, sume de bani reactualizate cu indicele de inflație existent la data plății. Instanța de apel a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul P.N. dar și sumele pe care expertul tehnic B.N. a apreciat că trebuie eliminate din totalul cheltuielilor efectuate de către reclamanți, reținând că și aceste cheltuieli sunt datorate de către pârâți, întrucât au natura unor cheltuieli necesare și utile pentru pregătirea terenului în vederea edificării construcției și obținerea documentației necesare.

Instanța a reținut că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 969 și art. 1073 cu referire la art. 1082 C. civ. În fine, având în vedere caracterul de principiu divizibil al obligației de plată a daunelor în cazul răspunderii contractuale și în ipoteza mai multor debitori, instanța de apel i-a obligat pe pârâți la plata daunelor materiale către reclamanți în limitele cotelor ce li s-ar fi cuvenit acestora din dreptul de proprietate asupra imobilului, în cazul în care contractul ar fi fost finalizat, ceea ce înseamnă o proporție de 2/4 pentru moștenitoarea lui S.L.I., pârâta G.P.A., respectiv 1/3 pentru pârâtul Ș.C.R.. Referitor la pretențiile reclamanților referitoare la beneficiul nerealizat raportat la valoarea actuală a părții din imobil care li s-ar fi cuvenit în cazul executării contractului, instanța de apel a reținut că acestea sunt neîntemeiate, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1084 și art. 1086 C. civ.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva SC S. SRL instanța de apel a reținut că aceasta este întemeiată, în limitele pretențiilor admise pentru reclamanți, având în vedere că între aceste părți s-a încheiat un acord de voință, cu forță juridică obligatorie, conform art. 969 alin. (1) C. civ., materializat în înscrisul intitulat „minută” semnat de pârâți și reprezentanții firmei respective la data de 29 aprilie 1996. Împotriva deciziei civile nr. 1430 A din 18 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, au declarat recurs intervenienta SC S. SRL; pârâta G.P.A. precum și reclamanții D.R.V. și P.T.D. I – II Prin recursurile declarate de chemata în garanție SC S. SRL și pârâta G.A.

se invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Susțin, astfel, în cadrul motivului întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., că decizia atacată cuprinde considerente inexacte, insuficiente, motivarea fiind superficială, cu nerespectarea cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Chemata în garanție și pârâta susțin că deși experții au concluzionat că unele cheltuieli s-au făcut cu nerespectarea prevederilor legale, totuși instanța de apel a reținut aceste cheltuieli și a aplicat incorect indicele de actualizare. Este cazul sumei de 700.000 lei la 19 septembrie 1992, reactualizată la 131.214.300 lei, cu privire la care expertul N.P. a concluzionat că aceasta nu este evidențiată în contabilitate iar instanța a inclus-o în totalul despăgubirilor în mod greșit fără a exista un contract scris și semnat de părți, de prestări servicii între beneficiar și SC A.C.R.

SRL. Se mai reține că în mod greșit instanța a inclus în totalul despăgubirilor și suma de 122.609.829 lei reprezentând costul autorizației de construcție ce nu a fost niciodată eliberată de Consiliul General al Municipiului București, iar pe de altă parte, această sumă a fost plătită din culpa exclusivă a reclamanților. Chemata în garanție și pârâta mai susțin că în mod greșit au fost obligate și la plata sumelor reprezentând cheltuieli de proiectare, respectiv 4.696.924 lei și respectiv 1.950.000 lei, întrucât aceste cheltuieli au fost făcute pe riscul reclamanților, cheltuielile respective putând fi făcute doar după emiterea autorizației de construcție. În fine, se mai susține că în mod nelegal a fost admisă cererea de chemare în garanție în condițiile în care pârâții s-au obligat să rezilieze contractul de asociere, ceea ce nu s-a întâmplat.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate intervenienta și pârâta susțin ca fiind exagerat cuantumul acestora. Întrucât motivele de recurs invocate de chemata în garanție și de pârâta G.P.A. sunt comune, ele vor fi analizate împreună. În plus, la termenul de judecată de la 31 octombrie 2007, pârâta G.P.A. a invocat drept motiv suplimentar de recurs prescrierea dreptului material la acțiune al reclamanților, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Referitor la prima critică, întemeiată pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită. Considerentele sau motivarea hotărârii cuprind elementele arătate la pct. 5 al art. 261 C. proc.

civ. și anume: „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele prin care s-au înlăturat cererile părților În speță, se constată că hotărârea atacată este clară, precisă și necontradictorie, instanța de apel arătând fiecare capăt de cerere, apărările părților, probele administrate cu specificarea care dintre ele au fost reținute și care, motivat, au fost înlăturate, din considerente rezultând fără echivoc soluția pronunțată, instanța respectând astfel cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Și celelalte critici întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. sunt nefondate. Este de netăgăduit că în speță toate elementele răspunderii contractuale sunt îndeplinite în ceea ce privește cererea reclamanților de acordare a prejudiciului material constând în cheltuielile efective realizate de aceștia în derularea contractului de asociere încheiat cu pârâții.

În scopul reparării juste și integrale a prejudiciului suferit, în mod just instanța de apel a reținut că reclamanților li se cuvin despăgubiri constând în sumele de bani aferente acelor cheltuieli efectuate conform contractului de asociere, inclusiv după notificarea lor privind voința pârâților de reziliere, cu încălcarea clauzelor sale, sume de bani reactualizate cu indicele de inflație la data plății, instanța având în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul P.N. atât la instanța de fond cât și la instanța de apel. Cele două recurente susțin că deși expertul tehnic B.N. a apreciat că trebuie eliminate din totalul cheltuielilor efectuate de către reclamanți sumele menționate, totuși instanța în mod greșit a apreciat contrar în sensul că și aceste cheltuieli sunt datorate de pârâți și implicit de către chemata în garanție.

Având în vedere natura unor cheltuieli necesare și utile pentru pregătirea terenului în vederea edificării construcției și obținerea documentației necesare, se constată că în mod just instanța de apel a inclus în totalul cheltuielilor datorate de pârâți și sumele la care se referă recurentele. S-a reținut în mod corect de către instanță că expertul în mod nejustificat a apreciat că nu ar fi fost utile cheltuielile pentru curățirea terenului și repararea împrejmuirilor în condițiile în care aceste activități sunt importante pentru edificarea construcției, care nu s-ar putea realiza pe un teren aflat într-o stare necorespunzătoare sau cu lucrări existente pe el. De asemenea, repararea împrejmuirilor terenului este relevantă tocmai în vederea delimitării concrete a suprafeței pe care urma să realizeze construcția convenită prin contractul de asociere (suma de 131.214.300 lei).

Se constată că în mod corect instanța a inclus în totalul cheltuielilor datorate de pârâți și suma achitată de reclamanți anterior eliberării autorizației de construcție (129.609.829 lei) către SC A.C.R. SRL în condițiile în care contractul de lucrări construcții montaj, în raport de obligațiile stipulate în sarcina părților, a reprezentat un demers util în vederea edificării construcției. Referitor la suma de 1.950.000 lei, reprezentând costul autorizației de construcție, se constată că în mod corect a fost inclusă și ea în totalul despăgubirilor, fiind achitată de către reclamantul D.R.V. tot în baza contractului încheiat cu SC P. București, imposibilitatea obținerii autorizației de construire nefiind imputabilă reclamanților, întrucât la data achitării acesteia, 15 februarie 1993, autorizația nu putea fi eliberată deoarece situația juridică a terenului nu era clarificată.

Aceeași este situația și în cazul sumei de 122.609.829 lei, reprezentând costul autorizației de construcție și a cheltuielilor de proiectare în sumă de 4.696.924 lei, precum și a sumei de 27.000 lei reprezentând taxă certificat de moștenitor achitată de reclamanți după rezilierea contractului imputabilă pârâților. La termenul de judecată de la 31 octombrie 2007, recurenta-pârâtă G.P.A. a invocat un motiv suplimentar de apel, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., referitor la prescrierea dreptului material la acțiune al reclamanților, invocând prevederile art. 1, art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958. Susține că dreptul reclamanților la acțiune s-a născut la 23 iulie 1992, ori acțiunea a fost introdusă la 1 iunie 1998, peste termenul de 3 ani defipt de lege.

Critica nu poate fi primită. În raport de obiectul cererii introductive de instanță și de împrejurările concrete ale speței, termenul de prescripție curge nu de la momentul încheierii contractului de asociere, cum se susține, ci de la momentul cunoașterii de către reclamanți a atitudinii pârâților în sensul refuzului de a executa contractul, respectiv data de 25 iulie 1996 când pârâții au comunicat reclamanților „minuta” încheiată la data de 29 aprilie 1996 de pârâți cu chemata în garanție SC S. SRL, care demonstrează denunțarea contractului încheiat de pârâți cu reclamanții. În raport cu această dată, cererea reclamanților promovată la 1 iunie 1998 a fost introdusă în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

De altfel, excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de chemata în garanție SC S. SRL la instanța de apel a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință de la 14 iunie 2005. Drept urmare, în raport de considerentele arătate și constatând legalitatea deciziei atacate, recursurile declarate de chemata în garanție și de pârâta G.P.A. se privesc ca nefondate și vor fi respinse în consecință conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. III. Prin recursul declarat, reclamanții D.R.V. și P.T.D. invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susțin, astfel, că în mod greșit instanța de apel nu a admis efectuarea unei noi expertize sub aspectul beneficiului nerealizat în condițiile în care expertizele deja efectuate erau contradictorii sub aspectul cuantumului acestui beneficiu.

Mai susțin că deși instanța a reținut răspunderea contractuală în sarcina pârâților pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor rezultate din contractul de asociere, aceasta nu le-a acordat și beneficiul nerealizat, încălcând astfel dreptul la o reparare justă și integrală a pagubei suferite. În acest sens, instanța a nesocotit prevederile art. 1073, art. 1074, art. 1075 și art. 1086 C. civ. Recursul reclamanților este nefondat. În ceea ce privește critica vizând neacordarea de către instanța de apel a beneficiului nerealizat raportat la valoarea actuală a părții din imobil care li s-ar fi cuvenit reclamanților în cazul executării contractului, nu poate fi primită. Conform art. 1084 C. civ., beneficiul nerealizat constă în câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza din cauza neexecutării contractului și trebuie să se afle într-o legătură de cauzalitate cu faptul generator al prejudiciului, respectiv să fie un prejudiciu direct conform art. 1086 C. civ.

În speță, reclamanții au pretins valoarea imobilului asupra căruia ar fi purtat dreptul lor de proprietate în cazul finalizării contractului, dar pentru a se pune problema acestei valori ar fi trebuit ca edificarea imobilului să fi fost rezultatul efortului reclamanților materializat în executarea integrală a obligațiilor contractuale, respectiv în ridicarea construcției și pentru care s-a încheiat contractul. Cum reclamanții nu au ajuns însă să realizeze obiectivul propus, iar pentru sumele de bani efectiv cheltuite deja li s-au acordat despăgubiri materiale, se constată că în mod just instanța de apel a reținut că pretențiile acestora privind beneficiul nerealizat nu sunt justificate și că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 1084 și art. 1086 C. civ.

Din această perspectivă, proba cu expertiză tehnică în construcții solicitată de reclamanți pentru stabilirea valorii actuale a părții din imobil care li s-ar fi cuvenit în cazul executării contractului, în mod just a fost respinsă de către instanța de apel ca neconcludentă și neutilă cauzei (fila 145 dosar apel). Drept urmare, pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanți se privește ca nefondat și va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții D.R.V., P.T.D., pârâta G.P.A. și chemata în garanție SC S. SRL, împotriva deciziei nr. 1430/A din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.