ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7217/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7217/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

1 iunie 1998 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamanții D.R.V. și P.T.D. au chemat în judecată pe pârâții S.C.R. și S.L.I.

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei

de 200.000.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a

neexecutării cu rea-credință a contractului de asociere încheiat între părți la

19 noiembrie 1992, precum și pentru beneficiul nerealizat, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că prin contractul de asociere autentificat sub nr. 14156 din 23

iulie 1992, pârâții s-au obligat să le predea terenul situat în București, în

vederea edificării unei construcții cu destinație de locuință, compusă din

subsol, parter și patru etaje.

La momentul realizării construcției,

pârâții urmau să dobândească dreptul de proprietate asupra unor apartamente și

anexe din imobil, respectiv S.L.I., două apartamente, două garaje sau două

locuri de parcare în garajul comun și două boxe, iar pârâtul Ș.C.R. un

apartament, un garaj sau spațiu de parcare în garajul comun și o boxă,

reclamanții urmând să dobândească dreptul de proprietate asupra celorlalte

apartamente din imobil și asupra unei cote indivize din suprafața terenului și

părților de folosință comună.

Prin același contract s-a prevăzut

obligația pârâților să obțină pe cheltuiala lor toate avizele și aprobările

necesare edificării construcției.

La data de 26 octombrie 1992,

reclamanții au obținut certificatul de urbanism nr. 28 B emis de Primăria

municipiului București, iar la 21 februarie 1993, pârâții au semnat și aprobat

planurile construcției, la 1 martie 1993 reclamanții au depus documentația

necesară eliberării autorizației de construire, CLMB – DGL PUAT refuzând

eliberarea acestui act până la clarificarea situației juridice a terenului care

figura în evidențele instituției ca expropriat.

Pârâții au promovat acțiuni în

justiție în urma cărora au obținut constatarea dreptului lor de proprietate

asupra terenurilor în suprafață de 392 mp situat în str. C. nr. 4, respectiv în

suprafață de 368 mp situat pe aceeași stradă la nr. 6, prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, sentința civilă nr. 9687 din 29

septembrie 1933 a Judecătoriei sectorului 1 București, irevocabilă prin decizia

civilă nr. 1036 din 23 octombrie 1995 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, în cazul primului imobil, sentința civilă nr. 11735 din 17

noiembrie 1993 a aceleiași instanțe, definitivă și irevocabilă.

Pe parcursul acestor litigii care

vizau terenul în suprafață totală de 599 mp, reclamanții au continuat să-și

îndeplinească obligațiile asumate prin contract, în sensul că au solicitat

prelungirea certificatului de urbanism, fiind eliberate la 18 iulie 1994,

respectiv la 7 noiembrie 1996 documentele cu nr. 24 B/24752 și 16 B de către

Primăria municipiului București.

Pârâții nu au adus la cunoștința

reclamanților clarificarea situației juridice a terenurilor decât în luna

aprilie 1996 când, neoficial, pârâtul Ș. le-a înmânat o copie de pe decizia

civilă nr. 1036 din 23 octombrie 1995.

Reclamanții susțin că și-au

îndeplinit cu bună credință obligațiile din contractul de asociere,

nerespectarea termenelor pentru executarea construcției nefiindu-le imputabilă

în condițiile în care pârâții nu le-au putut pune la dispoziție actele necesare

pentru eliberarea autorizației de construire deoarece nu aveau un titlu valabil

pentru teren.

La data de 8 februarie 1995 pârâții

au fost notificați pentru a-și preciza poziția cu privire la contract, în

sensul de a preda reclamanților titlul de proprietate pentru terenuri sau a

plăti despăgubiri pentru prejudiciul cauzat acestora. Cu această ocazie,

pârâtul S.L.I. a menționat că este de acord cu continuarea executării

contractului, obligându-se ca la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii

judecătorești ce reprezenta titlul de proprietate, să le acorde reclamanților

un drept de preempțiune la cumpărarea terenului la prețul zilei, astfel după

cum rezultă din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 23

februarie 2005.

În consecință, în aprilie 1996 au

depus la Primăria municipiului București o nouă cerere de prelungire a

certificatului de urbanism pentru eliberarea autorizației de construire și au

efectuat toate formalitățile pentru întocmirea unui proiect de sistematizare a

zonei.

Prin adresa din 25 iulie 1996

pârâții au denunțat unilateral contractul de asociere, încălcând dispozițiile

art. 25 din act prin care se stipula interzicerea modificării unilaterale a

contractului precum și denunțarea acestuia. În consecință, actul prin care

pârâții au denunțat unilateral contractul de asociere nu are valoare juridică,

aceștia fiind ținuți în continuare de obligațiile asumate.

La 24 ianuarie 1997, reclamanții au

notificat din nou pe pârâți și pentru executarea contractului, dar aceștia au

refuzat să se conformeze, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit de

executorul judecătoresc la 4 februarie 1997.

Prejudiciul suferit de reclamanți

constă în valoarea actualizată a cheltuielilor efectuate pentru obținerea

avizelor și autorizațiilor necesare executării contractului, costul lucrărilor

de proiectare, despăgubiri pentru timpul afectat îndeplinirii formalităților,

alte cheltuieli, precum și beneficiul nerealizat.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 1021, art. 1075 și art. 1085 C. civ.

Pârâții au depus întâmpinare și

cerere de chemare în garanție împotriva SC S. SRL solicitând obligarea acesteia

la plata sumei de 200.000.000 lei despăgubiri sau a unei alte sume de bani

stabilite de instanță, în cazul în care vor cădea în pretenții, cu cheltuieli

de judecată.

În esență, pârâții au arătat că

cererea reclamanților este întemeiată doar în parte, pentru cheltuielile

efectuate și justificate anterior lunii ianuarie 1996, dar că reclamanții sunt

de rea-credință întrucât cunoșteau că obligațiile pârâților izvorâte din

contractul de asociere revin chematei în garanție conform procesului-verbal din

4 februarie 1997 întocmit de expertul judecătoresc al Judecătoriei sectorului 1

București.

Conform minutei încheiată între

pârâți și SC S. SRL, aceasta din urmă va prelua toate obligațiile juridice și

materiale care decurg din rezilierea contractului de asociere perfectat cu

reclamanții.

Pe parcursul procesului, reclamanții

și-au majorat câtimea obiectului cererii la suma de 320.649 dolari SUA în

contraechivalent în lei la data plății, reprezentând beneficiul nerealizat,

respectiv la suma de 1.692.682.508 lei reprezentând valoarea reactualizată a

cheltuielilor necesare și utile pe care le-au efectuat în vederea edificării

construcției din str. C. nr. 4-6, conform sumelor stabilite în rapoartele de

expertiză efectuate până la data înregistrării cererii precizatoare, 12 iunie

2002.

Ulterior, reclamanții și-au precizat

din nou pretențiile, respectiv suma de 200.000.000 lei pretinsă inițial și a

sumei de 150.000 dolari SUA în contraechivalent în lei la data plății, achitând

și taxa de timbru în valoare de 79.895.000 lei.

Pe parcursul procesului a decedat

pârâtul S.L.I., fiind introdusă în cauză moștenitoarea acestuia G.P.A. Întrucât

aceasta din urmă a vândut imobilul din str. C. nr. 4, sector 1 numitului B.F.,

acesta a fost introdus în cauză în calitate de pârât.

Prin sentința civilă nr. 1713 din 4

decembrie 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat ca

insuficient timbrată acțiunea formulată de reclamanți așa cum a fost precizată

și s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâți

împotriva SC S. SRL.

Prin decizia civilă nr. 226 A din 15

aprilie 2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile

reclamanților și pârâtului Ș.C.R. împotriva sentinței civile nr. 1713 din 4

decembrie 2002 pe care a anulat-o, cauza fiind reținută de Curte pentru

evocarea fondului.

Cu acest prilej, reclamanții au

menționat cuantumul pretențiilor ca fiind cel din prima cerere precizatoare

depusă la dosarul de fond, respectiv suma de 12.360.674.738 lei, renunțând la

cea de a doua cerere precizatoare în care erau indicate pretenții de

5.225.000.000 lei. Pârâtul Ș.C.R. și-a precizat la rândul său pretențiile

formulate în cererea de chemare în garanție la suma de bani solicitată de

reclamanți, părțile achitând taxele judiciare de timbru stabilite de instanță.

Prin încheierea din 7 decembrie 2004

a fost scos din cauză pârâtul B.F., întrucât acesta nu este succesor universal

sau cu titlu universal al părților din contractul de asociere.

Prin încheierea din 14 iunie 2005

instanța de apel a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune,

întrucât termenul de prescripție curge de la momentul cunoașterii de către

reclamanți a atitudinii pârâților în sensul refuzului de a executa contractul

și nu de la momentul încheierii contractului de asociere.

Evocând fondul, prin decizia civilă

nr. 1430 A din 18 octombrie 2005 Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanți și în consecință:

A dispus obligarea pârâtei G.P.A. la

plata sumei de 209.594.487 lei daune materiale și a sumei de 2.626.940 lei

reactualizată conform ratei inflației la data plății, daune materiale către

reclamanți și a pârâtului Ș.C.R. la plata sumei de 104.797.243 lei daune

materiale și a sumei de 1.313.470 lei reactualizată conform ratei inflației la

data plății, daune materiale către reclamanți.

A obligat pe pârâta G.P.A. la plata

sumei de 30.586.323 lei cheltuieli de judecată către reclamanți și pe pârâtul

Ș.C.R. la plata sumei de 15.293.163 lei cheltuieli de judecată către

reclamanți:

A admis în parte cererea de chemare

în garanție formulată de pârâți împotriva intervenientei SC S. SRL.

A obligat pe intervenientă la plata

sumelor de bani deja menționate în sarcina pârâților către reclamanți, inclusiv

cu titlu de cheltuieli de judecată, plus plata sumei de 95.116.098 lei

cheltuieli de judecată către pârâta G.P.A. și la plata sumei de 50.558.049 lei

cheltuieli de judecată către pârâtul Ș.C.R.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că în speță toate elementele răspunderii

contractuale sunt îndeplinite în ceea ce privește cererea reclamanților de

acordare a prejudiciului material constând în cheltuielile efective realizate

de aceștia în derularea contractului de asociere dintre părți.

În esență, obligația reclamanților

stipulată în contract a constat în executarea unei construcții pe terenul

proprietatea pârâților, precum și în obținerea pe cheltuiala lor a avizelor și

aprobărilor necesare edificării imobilului.

Pentru executarea obligației de

construire, era în mod neîndoielnic necesară punerea la dispoziție de către

pârâți a terenului situat în str. C. nr. 4-6 într-o stare corespunzătoare

realizării obiectivului stabilit, iar pentru obținerea documentației specifice

edificării construcției, trebuia ca titularii dreptului de proprietate asupra

terenului să le înmâneze reclamanților titlurile de proprietate.

În timp ce aceștia din urmă au

efectuat, conform clauzelor contractuale, toate acele demersuri necesare

obținerii documentației referitoare la edificarea în condiții legale a

construcției pentru care s-a încheiat contractul, pârâții nu și-au îndeplinit

obligația corelativă de a pune la dispoziție terenul sus menționat și, mai mult

decât atât, au încheiat cu intervenienta SC S. SRL un contract de asociere în

baza căruia au convenit edificarea unei construcții pe același teren de către

societatea respectivă.

Totodată, pârâții au înțeles să

rezilieze contractul de asociere încheiat la 23 iulie 1992, deși desființarea

contractului în mod unilateral era interzisă prin clauza art. 25 din contractul

de asociere, neexistând, de altfel, nici o dispoziție legală care să le permită

revocarea contractului în condițiile în care reclamanții se aflau în executarea

obligațiilor asumate.

În sensul celor menționate, art. 969

alin. (2) C. civ. face referire la posibilitatea revocării actelor juridice,

noțiune care implică inclusiv desființarea contractului, prin consimțământul

tuturor participanților la încheierea lui.

Nefiindu-le remise documentele de

proprietate și nici pus la dispoziție terenul, reclamanții nu au putut să

obțină nici autorizația de construire și nici să inițieze edificarea

construcției din motive care nu le sunt imputabile, ci sunt generate de

atitudinea pârâților care și-au încălcat propriile obligații asumate prin

contract.

Prejudiciul suferit de reclamanți se

află în raport direct de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâților de a nu-și

executa obligațiile contractuale menționate, generate de atitudinea culpabilă a

acestora de a nu mai înțelege în mod intenționat să dea curs contractului.

În scopul unei reparări juste și

integrale a prejudiciului suferit, instanța de apel a constatat că

reclamanților li se cuvin despăgubiri constând în sumele de bani aferente

acelor cheltuieli efectuate conform contractului de asociere, inclusiv după

notificarea lor privind voința pârâților de reziliere, cu încălcarea clauzelor

sale, sume de bani reactualizate cu indicele de inflație existent la data

plății.

Instanța de apel a avut în vedere

raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul P.N. dar și sumele pe care

expertul tehnic B.N. a apreciat că trebuie eliminate din totalul cheltuielilor

efectuate de către reclamanți, reținând că și aceste cheltuieli sunt datorate

de către pârâți, întrucât au natura unor cheltuieli necesare și utile pentru

pregătirea terenului în vederea edificării construcției și obținerea

documentației necesare.

Instanța a reținut că în speță sunt

îndeplinite cerințele art. 969 și art. 1073 cu referire la art. 1082 C. civ.

În fine, având în vedere caracterul

de principiu divizibil al obligației de plată a daunelor în cazul răspunderii

contractuale și în ipoteza mai multor debitori, instanța de apel i-a obligat pe

pârâți la plata daunelor materiale către reclamanți în limitele cotelor ce li

s-ar fi cuvenit acestora din dreptul de proprietate asupra imobilului, în cazul

în care contractul ar fi fost finalizat, ceea ce înseamnă o proporție de 2/4

pentru moștenitoarea lui S.L.I., pârâta G.P.A., respectiv 1/3 pentru pârâtul

Ș.C.R..

Referitor la pretențiile

reclamanților referitoare la beneficiul nerealizat raportat la valoarea actuală

a părții din imobil care li s-ar fi cuvenit în cazul executării contractului,

instanța de apel a reținut că acestea sunt neîntemeiate, nefiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 1084 și art. 1086 C. civ.

În ceea ce privește cererea de

chemare în garanție formulată de pârâți împotriva SC S. SRL instanța de apel a

reținut că aceasta este întemeiată, în limitele pretențiilor admise pentru

reclamanți, având în vedere că între aceste părți s-a încheiat un acord de

voință, cu forță juridică obligatorie, conform art. 969 alin. (1) C. civ.,

materializat în înscrisul intitulat „minută” semnat de pârâți și reprezentanții

firmei respective la data de 29 aprilie 1996.

Împotriva deciziei civile nr. 1430 A

din 18 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, au declarat recurs intervenienta SC S. SRL; pârâta G.P.A. precum și

reclamanții D.R.V. și P.T.D.

I – II Prin recursurile declarate de

chemata în garanție SC S. SRL și pârâta G.A. se invocă prevederile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Susțin, astfel, în cadrul motivului

întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., că decizia atacată cuprinde

considerente inexacte, insuficiente, motivarea fiind superficială, cu

nerespectarea cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Chemata în garanție și pârâta susțin

că deși experții au concluzionat că unele cheltuieli s-au făcut cu

nerespectarea prevederilor legale, totuși instanța de apel a reținut aceste

cheltuieli și a aplicat incorect indicele de actualizare.

Este cazul sumei de 700.000 lei la

19 septembrie 1992, reactualizată la 131.214.300 lei, cu privire la care

expertul N.P. a concluzionat că aceasta nu este evidențiată în contabilitate

iar instanța a inclus-o în totalul despăgubirilor în mod greșit fără a exista

un contract scris și semnat de părți, de prestări servicii între beneficiar și

SC A.C.R. SRL.

Se mai reține că în mod greșit

instanța a inclus în totalul despăgubirilor și suma de 122.609.829 lei

reprezentând costul autorizației de construcție ce nu a fost niciodată

eliberată de Consiliul General al Municipiului București, iar pe de altă parte,

această sumă a fost plătită din culpa exclusivă a reclamanților.

Chemata în garanție și pârâta mai

susțin că în mod greșit au fost obligate și la plata sumelor reprezentând

cheltuieli de proiectare, respectiv 4.696.924 lei și respectiv 1.950.000 lei,

întrucât aceste cheltuieli au fost făcute pe riscul reclamanților, cheltuielile

respective putând fi făcute doar după emiterea autorizației de construcție.

În fine, se mai susține că în mod

nelegal a fost admisă cererea de chemare în garanție în condițiile în care

pârâții s-au obligat să rezilieze contractul de asociere, ceea ce nu s-a

întâmplat.

Sub aspectul cheltuielilor de

judecată la care au fost obligate intervenienta și pârâta susțin ca fiind

exagerat cuantumul acestora.

Întrucât motivele de recurs invocate

de chemata în garanție și de pârâta G.P.A. sunt comune, ele vor fi analizate

împreună.

În plus, la termenul de judecată de

la 31 octombrie 2007, pârâta G.P.A. a invocat drept motiv suplimentar de recurs

prescrierea dreptului material la acțiune al reclamanților, conform art. 306

alin. (2) C. proc. civ.

Recursurile sunt nefondate pentru

considerentele ce succed:

Referitor la prima critică, întemeiată

pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită.

Considerentele sau motivarea

hotărârii cuprind elementele arătate la pct. 5 al art. 261 C. proc. civ. și

anume: „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele prin care s-au înlăturat cererile părților

În speță, se constată că hotărârea

atacată este clară, precisă și necontradictorie, instanța de apel arătând

fiecare capăt de cerere, apărările părților, probele administrate cu

specificarea care dintre ele au fost reținute și care, motivat, au fost

înlăturate, din considerente rezultând fără echivoc soluția pronunțată,

instanța respectând astfel cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Și celelalte critici întemeiate pe

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. sunt nefondate.

Este de netăgăduit că în speță toate

elementele răspunderii contractuale sunt îndeplinite în ceea ce privește

cererea reclamanților de acordare a prejudiciului material constând în

cheltuielile efective realizate de aceștia în derularea contractului de

asociere încheiat cu pârâții.

În scopul reparării juste și

integrale a prejudiciului suferit, în mod just instanța de apel a reținut că

reclamanților li se cuvin despăgubiri constând în sumele de bani aferente

acelor cheltuieli efectuate conform contractului de asociere, inclusiv după

notificarea lor privind voința pârâților de reziliere, cu încălcarea clauzelor

sale, sume de bani reactualizate cu indicele de inflație la data plății,

instanța având în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul

P.N. atât la instanța de fond cât și la instanța de apel.

Cele două recurente susțin că deși

expertul tehnic B.N. a apreciat că trebuie eliminate din totalul cheltuielilor

efectuate de către reclamanți sumele menționate, totuși instanța în mod greșit

a apreciat contrar în sensul că și aceste cheltuieli sunt datorate de pârâți și

implicit de către chemata în garanție.

Având în vedere natura unor

cheltuieli necesare și utile pentru pregătirea terenului în vederea edificării

construcției și obținerea documentației necesare, se constată că în mod just

instanța de apel a inclus în totalul cheltuielilor datorate de pârâți și sumele

la care se referă recurentele.

S-a reținut în mod corect de către

instanță că expertul în mod nejustificat a apreciat că nu ar fi fost utile

cheltuielile pentru curățirea terenului și repararea împrejmuirilor în

condițiile în care aceste activități sunt importante pentru edificarea

construcției, care nu s-ar putea realiza pe un teren aflat într-o stare

necorespunzătoare sau cu lucrări existente pe el.

De asemenea, repararea

împrejmuirilor terenului este relevantă tocmai în vederea delimitării concrete

a suprafeței pe care urma să realizeze construcția convenită prin contractul de

asociere (suma de 131.214.300 lei).

Se constată că în mod corect

instanța a inclus în totalul cheltuielilor datorate de pârâți și suma achitată

de reclamanți anterior eliberării autorizației de construcție (129.609.829 lei)

către SC A.C.R. SRL în condițiile în care contractul de lucrări construcții montaj,

în raport de obligațiile stipulate în sarcina părților, a reprezentat un demers

util în vederea edificării construcției.

Referitor la suma de 1.950.000 lei,

reprezentând costul autorizației de construcție, se constată că în mod corect a

fost inclusă și ea în totalul despăgubirilor, fiind achitată de către

reclamantul D.R.V. tot în baza contractului încheiat cu SC P. București,

imposibilitatea obținerii autorizației de construire nefiind imputabilă

reclamanților, întrucât la data achitării acesteia, 15 februarie 1993,

autorizația nu putea fi eliberată deoarece situația juridică a terenului nu era

clarificată.

Aceeași este situația și în cazul

sumei de 122.609.829 lei, reprezentând costul autorizației de construcție și a

cheltuielilor de proiectare în sumă de 4.696.924 lei, precum și a sumei de

27.000 lei reprezentând taxă certificat de moștenitor achitată de reclamanți

după rezilierea contractului imputabilă pârâților.

La termenul de judecată de la 31

octombrie 2007, recurenta-pârâtă G.P.A. a invocat un motiv suplimentar de apel,

conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., referitor la prescrierea dreptului

material la acțiune al reclamanților, invocând prevederile art. 1, art. 3 și

art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

Susține că dreptul reclamanților la

acțiune s-a născut la 23 iulie 1992, ori acțiunea a fost introdusă la 1 iunie

1998, peste termenul de 3 ani defipt de lege.

Critica nu poate fi primită.

În raport de obiectul cererii

introductive de instanță și de împrejurările concrete ale speței, termenul de prescripție

curge nu de la momentul încheierii contractului de asociere, cum se susține, ci

de la momentul cunoașterii de către reclamanți a atitudinii pârâților în sensul

refuzului de a executa contractul, respectiv data de 25 iulie 1996 când pârâții

au comunicat reclamanților „minuta” încheiată la data de 29 aprilie 1996 de

pârâți cu chemata în garanție SC S. SRL, care demonstrează denunțarea

contractului încheiat de pârâți cu reclamanții.

În raport cu această dată, cererea

reclamanților promovată la 1 iunie 1998 a fost introdusă în termenul legal de 3

ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

De altfel, excepția prescrierii

dreptului la acțiune invocată de chemata în garanție SC S. SRL la instanța de

apel a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință de la 14 iunie

2005.

Drept urmare, în raport de

considerentele arătate și constatând legalitatea deciziei atacate, recursurile

declarate de chemata în garanție și de pârâta G.P.A. se privesc ca nefondate și

vor fi respinse în consecință conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

III. Prin recursul declarat,

reclamanții D.R.V. și P.T.D. invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susțin, astfel, că în mod greșit

instanța de apel nu a admis efectuarea unei noi expertize sub aspectul beneficiului

nerealizat în condițiile în care expertizele deja efectuate erau contradictorii

sub aspectul cuantumului acestui beneficiu.

Mai susțin că deși instanța a

reținut răspunderea contractuală în sarcina pârâților pentru neexecutarea

culpabilă a obligațiilor rezultate din contractul de asociere, aceasta nu le-a

acordat și beneficiul nerealizat, încălcând astfel dreptul la o reparare justă

și integrală a pagubei suferite. În acest sens, instanța a nesocotit

prevederile art. 1073, art. 1074, art. 1075 și art. 1086 C. civ.

Recursul reclamanților este

nefondat.

În ceea ce privește critica vizând

neacordarea de către instanța de apel a beneficiului nerealizat raportat la

valoarea actuală a părții din imobil care li s-ar fi cuvenit reclamanților în

cazul executării contractului, nu poate fi primită.

Conform art. 1084 C. civ.,

beneficiul nerealizat constă în câștigul pe care creditorul nu l-a putut

realiza din cauza neexecutării contractului și trebuie să se afle într-o

legătură de cauzalitate cu faptul generator al prejudiciului, respectiv să fie

un prejudiciu direct conform art. 1086 C. civ.

În speță, reclamanții au pretins

valoarea imobilului asupra căruia ar fi purtat dreptul lor de proprietate în

cazul finalizării contractului, dar pentru a se pune problema acestei valori ar

fi trebuit ca edificarea imobilului să fi fost rezultatul efortului

reclamanților materializat în executarea integrală a obligațiilor contractuale,

respectiv în ridicarea construcției și pentru care s-a încheiat contractul.

Cum reclamanții nu au ajuns însă să

realizeze obiectivul propus, iar pentru sumele de bani efectiv cheltuite deja

li s-au acordat despăgubiri materiale, se constată că în mod just instanța de

apel a reținut că pretențiile acestora privind beneficiul nerealizat nu sunt justificate

și că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 1084 și art. 1086 C. civ.

Din această perspectivă, proba cu

expertiză tehnică în construcții solicitată de reclamanți pentru stabilirea

valorii actuale a părții din imobil care li s-ar fi cuvenit în cazul executării

contractului, în mod just a fost respinsă de către instanța de apel ca

neconcludentă și neutilă cauzei (fila 145 dosar apel).

Drept urmare, pentru considerentele

expuse, recursul declarat de reclamanți se privește ca nefondat și va fi respins

în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanții D.R.V., P.T.D., pârâta G.P.A. și chemata în garanție

SC S. SRL, împotriva deciziei nr. 1430/A din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie

2007.