ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 233

din 25 mai 2006, Tribunalul Prahova, în temeiul dispozițiilor art. 497 alin.

(1) lit. a) și c) C. proc. pen., a respins cererea de reabilitare

judecătorească formulată de condamnatul B.V., referitoare la condamnările

dispuse prin sentința penală nr. 777 din 10 aprilie 1992 a Judecătoriei

Ploiești și sentința penală nr. 27 din 14 martie 1980 a Tribunalului Prahova,

ca fiind introdusă înainte de împlinirea termenului legal și fără a cuprinde

mențiunile prevăzute de art. 495 alin. (2) lit. b) – e) C. proc. pen.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarele:

Cererea de reabilitare

judecătorească formulată de condamnat privea pedepsele de 16 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 27 din 14 martie 1980 a Tribunalului Prahova

și pe cea de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 777 din 10

aprilie 1992 a Judecătoriei Ploiești, la data introducerii ei nefiind motivată,

B.V. anexând însă certificatul de cazier judiciar în original și copii de pe

hotărârile menționate.

Pe parcursul judecării

cererii, condamnatul a prezentat instanței cuponul de pensie aferentă lunii

martie 2006, a susținut că nu a achitat sumele la care a fost obligat, pe

latură civilă, prin cele două sentințe, că a lucrat din anul 1996 până la data

pensionării, și din pedeapsa de 16 ani închisoare, pentru 10 ani închisoare a

fost amnistiat, iar cealaltă pedeapsă de peste 10 ani, până la 16 ani, i-a fost

redusă la jumătate.

Instanța, examinând cererea,

a motivat că în cazul unor condamnări succesive la pedepse privative de

libertate, reabilitarea judecătorească se dispune numai dacă se constată că

termenul de reabilitare prevăzut de lege, calculat în raport de condamnarea cea

mai grea, de la data considerării, ca executată, a pedepsei aplicată pentru

ultima condamnare este împlinit.

Conform art. 135 C. proc.

pen., termenul de reabilitare judecătorească se calculează în raport cu

condamnarea la pedeapsa de 16 ani închisoare, el fiind de 15 ani, calculat de

la considerarea, ca executată, a pedepsei de 2 ani închisoare a cărei executare

a început la 4 februarie 1992 și considerat a fi executată, la 3 februarie

1994, de la această ultimă dată curgând cei 15 ani, termen neîmplinit încă.

S-a mai reținut că deși

condamnatul, prezent la un termen de judecată, a avut cunoștință de termenul

acordat ulterior, nu s-a mai prezentat pentru a face dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 137 C. pen. [(printre acestea, lit. c) și d) – a

avut o conduită bună și a achitat în întregime cheltuielile de judecată și

despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat ..)].

În motivarea soluției,

instanța a mai reținut că cererea de reabilitare judecătorească formulată de

condamnat, nu întrunea nici condițiile de formă prevăzute de art. 495 alin. (2)

lit. b) – e) C. proc. pen., el neindicându-și adresa, condamnarea pentru care

solicită reabilitarea și fapta pentru care a fost condamnat, localitățile în

care, succesiv, a locuit, locurile de muncă avute pe tot timpul intervalului de

timp de la executarea pedepsei și până la data introducerii cererii, temeiurile

acesteia, precum și orice alte date utile soluționării.

Împotriva sentinței,

condamnatul a formulat apel, cale de atac motivată pe nelegalitate și

netemeinicie, în sensul că prima instanță a făcut o greșită interpretare a

legii și a probelor cauzei, termenul de reabilitare, în opinia sa, fiind de

numai 5 ani plus jumătate din durata pedepsei redusă prin intervenirea

Decretului nr. 11/1988, în total, 9 ani, acesta curgând cu începere din anul

1985 și că, în cauză, el a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale de

formă ale cererii. Privind obligațiile civile, condamnatul apelant a susținut

că neplata s-a datorat nu relei sale credințe, ci veniturilor mici pe care le-a

realizat.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia penală nr. 355 din 30 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat,

apelul condamnatului.

Nemulțumit și de hotărârea

pronunțată în apel, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, în

esență el motivând că soluțiile sunt nelegale și netemeinice, termenul de

reabilitare fiind împlinit la data cererii și a respectat condițiile de formă

cerute de lege.

Recursul nu este fondat.

Din verificarea lucrărilor

cauzei, se reține că B.V., prin sentința penală nr. 777 din 10 aprilie 1992 a

Judecătoriei Ploiești, a fost condamnat, la 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea de furt calificat.

Judecătoria Târgoviște, prin

sentința penală nr. 1178 din 17 mai 1993, a dispus liberarea condiționată din executarea

pedepsei de mai sus.

Tribunalul Prahova, prin

sentința penală nr. 27 din 14 martie 1980, l-a condamnat pe același la 16 ani

închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de

omor, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1007 din 21 mai 1980 a

fostului Tribunal Suprem.

Urmare aplicării Decretului nr.

11 din 26 ianuarie 1988, pedeapsa a fost redusă la jumătate.

În materia reabilitării

judecătorești, potrivit art. 135 C. pen., termenul se calculează în raport cu

condamnarea la 16 ani închisoare, și este de 15 ani, data curgerii sale fiind

cea de la care se consideră ca executată pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei

executare a început la 4 februarie 1992 și se consideră a fi executată, la 3

februarie 1994.

În ce privește consecințele

aduse pedepsei de 16 ani închisoare prin incidența Decretului nr. 11 din 26

ianuarie 1988, prin acesta fiind amnistiate unele fapte și reduse la jumătate

unele pedepse, cum este și în cazul condamnatului, potrivit art. 119 C. pen.,

amnistia înlătură răspunderea penală și, atunci când intervine după condamnare,

înlătură și executarea pedepsei.

Dar, în cauză, efectul

actului normativ a constat din reducerea la jumătate a pedepsei de 16 ani

închisoare și nu din înlăturarea răspunderii penale și, deci, și a executării

pedepsei.

Ca atare, termenul de

reabilitare, de 15 ani, curge de la 3 februarie 1994, la data cererii el

nefiind împlinit.

Pentru considerentele

expuse, hotărârile pronunțate fiind legale, recursul declarat de condamnat va

fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Conform art. 192 din același

cod, cu referire la art. 189 alin. (1), recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 355 din 30

noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul condamnat

să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 februarie 2007.