ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7469/2008

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 1 aprilie 2002 la Tribunalul București, secți

a a III-a civilă,

reclamantul T.C.P. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor Publice pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, acesta

să fie obligat la plata sumei de 100.000 dolari SUA (echivalentul în lei la

data plății) cu titlu de daune morale pentru moartea tatălui său, T.I., în

închisoare.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 876 din 11 iunie 2002, a admis

excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public și a

respins ca prescrisă cererea formulată de reclamant.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 421 din 11 noiembrie

2002, în aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul declarat de

reclamantul T.C.P. împotriva susmenționatei sentințe pe care a anulat-o și a

fixat termen pentru judecarea fondului.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a motivat că tribunalul, în examinarea

excepției prescripției dreptului la acțiune, s-a raportat exclusiv la

dispozițiile art. 505 C. proc. pen., deși reclamantul și-a precizat temeiul de

drept al acțiunii ca fiind art. 504 alin. (1) și art. 506 C. proc. pen., art.

48 alin. (3) din Constituție, art. 2 și art. 5 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și art. 998-999 C. civ., fiind stabilit și consacrat că

victimele unor erori judiciare pot invoca nu numai dispozițiile art. 504-507 C.

proc. pen., ci și pe cele ale art. 998-999 C. civ., privitor la răspunderea

civilă delictuală și care se referă la repararea prejudiciului fără a face

deosebiri de natura lui.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Curtea

Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia 592 din 24 septembrie 2003 a

respins ca inadmisibil recursul declarat de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor.

În

cauză au fost administrate proba cu înscrisuri constând în acte de stare civilă

privind raporturile de rudenie dintre reclamant și condamnatul T.I., înscrisuri

privind trimiterea în judecată și condamnarea lui T.I., în anul 1964, acte

privind decesul acestuia în timpul detenției, după condamnare, dosarul nr.

15/1964 vol. I – III, aparținând Tribunalului Militar Cluj care cuprinde

dosarul de anchetă al inculpatului T.I. și cel privind judecarea și condamnarea

acestuia, dosarul de penitenciar, inclusiv actele referitoare la decesul

condamnatului în timpul detenției, dosarul 1438/1996 al Curții Supreme de

Justiție, secția penală, privind achitarea lui T.I. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. c) C. pen., anterior, pentru care a fost

condamnat.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de

reclamantul T.C. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor

și în consecință a obligat pârâtul la 50.000 dolari SUA (echivalent în lei la

data plății) cu titlu de daune morale către reclamant.

Pentru

a hotărî astfel, curtea de apel, a reținut, în esență următoarele.

T.I.,

tatăl reclamantului T.P.C. a fost condamnat politic prin sentința penală nr. 19

din 3 martie 1964 a Tribunalului Militar Cluj la o pedeapsă de 7 ani închisoare

și 5 ani interdicție pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii

sociale prin agitație, prevăzută de art. 209 alin. (2) lit. c) din Codul penal

anterior.

După

pronunțarea hotărârii de condamnare și în timp ce cauza se afla în faza

recursului, la data de 1 aprilie 1964 T.I. a fost găsit decedat în celula din

Penitenciarul Tg. Mureș unde își executa pedeapsa.

Prin

decizia penală nr. 1886 din 4 septembrie 1996 pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție, a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general

împotriva sentinței nr. 19 din 3 martie 1964 a Tribunalului Militar Cluj și

deciziei nr. 81 din 10 aprilie 1964 a Tribunalului Militar de Regiune Cluj

privind pe inculpatul T.I.

Au

fost casate hotărârile atacate și în consecință: în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului cu privire

la infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prin agitație, prevăzută de

art. 209 pct. 2 lit. c) din Codul penal anterior.

A

înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii.

A

reținut curtea că din actele dosarului rezultă că reclamantul T.P.C. la data

judecării și condamnării tatălui său, avea vârsta de 6 ani, și a rămas orfan,

alături de ceilalți doi frați ai săi, aflați în grija mamei, fiind lipsiți de

mijloacele materiale necesare îngrijirii, ocrotirii și educării deoarece

organismele statului au refuzat acordarea pensiei de urmaș sau a unui ajutor

social.

De

asemenea, reclamantul a fost lipsit de dragostea, afecțiunea, sprijinul și

îndrumarea părintelui său, necesare la acea vârstă, pentru a-și putea asigura

un drum firesc în viață, fiind obligat pe nedrept să suporte suferințele

psihice la care a fost supus de societatea comunistă ca fiu al unui condamnat

politic pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale și să facă

eforturi suplimentare în vederea integrării în societate.

La

toate acestea s-au adăugat și suferințele psihice determinate de faptul că

despre moartea lui T.I., în condițiile detenției, familia acestuia a aflat la

patru luni de la deces, fiind împiedicată să participe la înmormântare și să

îndeplinească față de defunct obiceiurile creștinești.

Repararea

acestor erori judiciare prin acordarea de daune morale este în concordanță cu

prevederile art. 998-999 C. civ., art. 48 alin. (3) din Constituția României și

art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale, apreciind cuantumul daunelor morale la suma de

50.000 dolari SUA, echivalentă în lei, la data plății.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul T.C. și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul

a criticat decizia curții de apel sub aspectul cuantumului daunelor morale,

arătând că acesta este prea mic în raport cu consecințele negative suferite

urmarea condamnării tatălui său ceea ce i-a schimbat în rău regimul său de

viață.

Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin recursul său, a criticat

decizia pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că raportat la prevederile art. 998-999 C. civ., Statul Român

nu are calitate procesuală pasivă, nefiind o acțiune în pretenții întemeiată pe

dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

A

mai arătat că în cauză se impunea administrarea unor dovezi cu privire la

existența faptei ilicite, a prepusului cât și a prejudiciului cauzat.

În

subsidiar, a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului,

întrucât probatoriul administrat în cauză nu justifică suma de 50.000 dolari

SUA, aceasta fiind exagerat de mare în raport de regimul de viață al

reclamantului.

La

termenul din 24 ianuarie 2008 O.R.I.

în temeiul art. 51 C. proc. civ., a formulat cerere de

intervenție accesorie în interesul reclamantului T.P.C.

La

termenele din 3 aprilie 2008 și respectiv 12 iunie 2008, Asociația 21 Decembrie

1989 și Consiliul Româno-American au formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Examinând

decizia în raport de motivele invocate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul

T.C.P. și de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor sunt

nefondate pentru considerentele ce succed.

Este

de netăgăduit că prin condamnarea la șapte ani închisoare corecțională și cinci

ani interdicție pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prin

agitație, fapta prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. c) din Codul penal anterior,

a tatălui recurentului decedat la 1 aprilie 1964 în Penitenciarul Târgu Mureș,

reclamantului i-au fost cauzate de-a lungul timpului suferințe pe plan moral,

social și profesional, fiindu-i lezată demnitatea și onoarea și că sub acest

aspect i-a fost produs un prejudiciu moral care justifică acordarea unor

compensații.

Stabilirea

cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o

apreciere din partea instanței investită cu un astfel de demers judiciar.

În

speță, instanța a avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe

plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost

lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării de către recurentul-reclamant T.C.P.

Aceste

criterii de apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamant au condus

instanța să le aprecieze în mod judicios la echivalentul în lei a sumei de

50.000 U.S.D., astfel încât nu se impune majorarea acestui cuantum.

Referitor

la criticile formulate de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

se constată că sunt nefondate.

Reglementarea

în această materie constituie așa cum bine a reținut și instanța de apel,

prevederile art. 504-507 C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile art. 48

alin. (3) din Constituția României, art. 998-999 C. civ., art. 2 și art. 5 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 3 din Protocolul nr. 7 de

aderare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe

de altă parte, la instanța de fond, reclamantul și-a precizat acțiunea în

privința temeiului de drept, invocând art. 504-506 C. proc. pen., art. 48 alin.

(3) din Constituția României și art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția

Europeană.

Pe

cale de consecință, critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a

Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor urmează a fi respinsă.

Referitor

la critica privind cuantumul exagerat al daunelor morale primite cu acest titlu

de reclamant raportat la prejudiciul moral efectiv suferit, Înalta Curte își

formează convingerea că a fost apreciat judicios de instanța de apel și nu se

impune reducerea acestei sume.

În

ceea ce privește cererea de intervenție accesorie în interesul

recurentului-reclamant formulată de O.R.I. urmează a fi respinsă ca o

consecință a respingerii recursului declarat de reclamant și pentru aceleași

considerente.

Față

de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

declarate urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul T.C. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor împotriva deciziei nr. 2100 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului

T.C. formulată de O.R.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie

2008.