ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7469/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2002 la Tribunalul București, secți a a III-a civilă, reclamantul T.C.P. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 100.000 dolari SUA (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale pentru moartea tatălui său, T.I., în închisoare. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 876 din 11 iunie 2002, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamant.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 421 din 11 noiembrie 2002, în aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul declarat de reclamantul T.C.P. împotriva susmenționatei sentințe pe care a anulat-o și a fixat termen pentru judecarea fondului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat că tribunalul, în examinarea excepției prescripției dreptului la acțiune, s-a raportat exclusiv la dispozițiile art. 505 C. proc. pen., deși reclamantul și-a precizat temeiul de drept al acțiunii ca fiind art. 504 alin. (1) și art. 506 C. proc. pen., art. 48 alin. (3) din Constituție, art. 2 și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 998-999 C. civ., fiind stabilit și consacrat că victimele unor erori judiciare pot invoca nu numai dispozițiile art. 504-507 C. proc.

pen., ci și pe cele ale art. 998-999 C. civ., privitor la răspunderea civilă delictuală și care se referă la repararea prejudiciului fără a face deosebiri de natura lui. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia 592 din 24 septembrie 2003 a respins ca inadmisibil recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor. În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri constând în acte de stare civilă privind raporturile de rudenie dintre reclamant și condamnatul T.I., înscrisuri privind trimiterea în judecată și condamnarea lui T.I., în anul 1964, acte privind decesul acestuia în timpul detenției, după condamnare, dosarul nr. 15/1964 vol. I – III, aparținând Tribunalului Militar Cluj care cuprinde dosarul de anchetă al inculpatului T.I.

și cel privind judecarea și condamnarea acestuia, dosarul de penitenciar, inclusiv actele referitoare la decesul condamnatului în timpul detenției, dosarul 1438/1996 al Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind achitarea lui T.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. c) C. pen., anterior, pentru care a fost condamnat. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul T.C. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor și în consecință a obligat pârâtul la 50.000 dolari SUA (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale către reclamant. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel, a reținut, în esență următoarele.

T.I., tatăl reclamantului T.P.C. a fost condamnat politic prin sentința penală nr. 19 din 3 martie 1964 a Tribunalului Militar Cluj la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 5 ani interdicție pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prin agitație, prevăzută de art. 209 alin. (2) lit. c) din Codul penal anterior. După pronunțarea hotărârii de condamnare și în timp ce cauza se afla în faza recursului, la data de 1 aprilie 1964 T.I. a fost găsit decedat în celula din Penitenciarul Tg. Mureș unde își executa pedeapsa. Prin decizia penală nr. 1886 din 4 septembrie 1996 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinței nr. 19 din 3 martie 1964 a Tribunalului Militar Cluj și deciziei nr. 81 din 10 aprilie 1964 a Tribunalului Militar de Regiune Cluj privind pe inculpatul T.I.

Au fost casate hotărârile atacate și în consecință: în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului cu privire la infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prin agitație, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. c) din Codul penal anterior. A înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii. A reținut curtea că din actele dosarului rezultă că reclamantul T.P.C. la data judecării și condamnării tatălui său, avea vârsta de 6 ani, și a rămas orfan, alături de ceilalți doi frați ai săi, aflați în grija mamei, fiind lipsiți de mijloacele materiale necesare îngrijirii, ocrotirii și educării deoarece organismele statului au refuzat acordarea pensiei de urmaș sau a unui ajutor social.

De asemenea, reclamantul a fost lipsit de dragostea, afecțiunea, sprijinul și îndrumarea părintelui său, necesare la acea vârstă, pentru a-și putea asigura un drum firesc în viață, fiind obligat pe nedrept să suporte suferințele psihice la care a fost supus de societatea comunistă ca fiu al unui condamnat politic pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale și să facă eforturi suplimentare în vederea integrării în societate. La toate acestea s-au adăugat și suferințele psihice determinate de faptul că despre moartea lui T.I., în condițiile detenției, familia acestuia a aflat la patru luni de la deces, fiind împiedicată să participe la înmormântare și să îndeplinească față de defunct obiceiurile creștinești.

Repararea acestor erori judiciare prin acordarea de daune morale este în concordanță cu prevederile art. 998-999 C. civ., art. 48 alin. (3) din Constituția României și art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, apreciind cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 dolari SUA, echivalentă în lei, la data plății. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul T.C. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Reclamantul a criticat decizia curții de apel sub aspectul cuantumului daunelor morale, arătând că acesta este prea mic în raport cu consecințele negative suferite urmarea condamnării tatălui său ceea ce i-a schimbat în rău regimul său de viață.

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin recursul său, a criticat decizia pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că raportat la prevederile art. 998-999 C. civ., Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, nefiind o acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. A mai arătat că în cauză se impunea administrarea unor dovezi cu privire la existența faptei ilicite, a prepusului cât și a prejudiciului cauzat. În subsidiar, a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, întrucât probatoriul administrat în cauză nu justifică suma de 50.000 dolari SUA, aceasta fiind exagerat de mare în raport de regimul de viață al reclamantului.

La termenul din 24 ianuarie 2008 O.R.I. în temeiul art. 51 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului T.P.C. La termenele din 3 aprilie 2008 și respectiv 12 iunie 2008, Asociația 21 Decembrie 1989 și Consiliul Româno-American au formulat cerere de intervenție în interes propriu. Examinând decizia în raport de motivele invocate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul T.C.P. și de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate pentru considerentele ce succed.

Este de netăgăduit că prin condamnarea la șapte ani închisoare corecțională și cinci ani interdicție pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prin agitație, fapta prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. c) din Codul penal anterior, a tatălui recurentului decedat la 1 aprilie 1964 în Penitenciarul Târgu Mureș, reclamantului i-au fost cauzate de-a lungul timpului suferințe pe plan moral, social și profesional, fiindu-i lezată demnitatea și onoarea și că sub acest aspect i-a fost produs un prejudiciu moral care justifică acordarea unor compensații. Stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o apreciere din partea instanței investită cu un astfel de demers judiciar.

În speță, instanța a avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către recurentul-reclamant T.C.P. Aceste criterii de apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamant au condus instanța să le aprecieze în mod judicios la echivalentul în lei a sumei de 50.000 U.S.D., astfel încât nu se impune majorarea acestui cuantum. Referitor la criticile formulate de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, se constată că sunt nefondate. Reglementarea în această materie constituie așa cum bine a reținut și instanța de apel, prevederile art. 504-507 C. proc.

pen., coroborate cu dispozițiile art. 48 alin. (3) din Constituția României, art. 998-999 C. civ., art. 2 și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 3 din Protocolul nr. 7 de aderare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, la instanța de fond, reclamantul și-a precizat acțiunea în privința temeiului de drept, invocând art. 504-506 C. proc. pen., art. 48 alin. (3) din Constituția României și art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană. Pe cale de consecință, critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor urmează a fi respinsă. Referitor la critica privind cuantumul exagerat al daunelor morale primite cu acest titlu de reclamant raportat la prejudiciul moral efectiv suferit, Înalta Curte își formează convingerea că a fost apreciat judicios de instanța de apel și nu se impune reducerea acestei sume.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului-reclamant formulată de O.R.I. urmează a fi respinsă ca o consecință a respingerii recursului declarat de reclamant și pentru aceleași considerente. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul T.C. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 2100 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului T.C. formulată de O.R.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.