ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1693/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 442/ F din 15 iunie 2007, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpații: - M.S.C. și - N.F., - la câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4), cu aplicarea art. 74 și a art. 76 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru ambii inculpați, cu termen de încercare de 6 ani. S-a constatat că inculpatul M.S.C. a fost reținut, în data de 29 august 2005, și arestat preventiv, în perioada 16 septembrie 2005 – 21 octombrie 2005, iar inculpatul N.F.

a fost reținut, în data de 31 august 2005, și arestat preventiv de la 30 septembrie 2005 până la 28 octombrie 2005. Totodată, inculpații au fost obligați, solidar, la acoperirea prejudiciului în cuantum de 468.173 RON, cauzat Statului Român prin A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomița, cu dobânzile și penalitățile aferente până la data achitării integrale a acestei sume. S-a reținut următoarea situație de fapt: La ședința de licitație publică din 17 septembrie 2004, activul „Fabrica de alcool din Ț., aparținând SC I.P.S. Țăndărei, a fost adjudecat de SC E.C.D. SRL din Constanța, reprezentată de inculpatul M.S.C., în calitate de administrator și asociat unic, care a achitat prețul cu bani primiți de la o altă societate, după ce a încheiat cu aceasta un antecontract de vânzare-cumpărare a activului respectiv.

Anterior, S.C.V. din cadrul D.G.F.P. Ialomița a instituit sechestru asupra unor bunuri din incinta Fabricii de alcool Ț., între care cantitățile de 23.570 litri alcool etilic rafinat și de 1.555 litri alcool tehnic. Pentru aceste cantități de alcool, aflate în două rezervoare sigilate din depozitul de produse finite, ale cărui uși erau, de asemenea, sigilate, judecătorul sindic dispusese, încă de la data de 21 iunie 2004, să fie vândute prin licitație publică, urmând ca sumele încasate să fie predate în contul datoriilor pe care SC I.P. SRL le avea față de D.G.F.P. Ialomița. La 21 octombrie 2004, lichidatorul SC I.P. SRL a cerut D.G.F.P. Ialomița să încuviințeze desigilarea și ridicarea celor două cantități de alcool, însă nu s-a dat curs acestei solicitări.

La rândul ei, SC E.C.D. SRL a intervenit și ea, la data de 20 ianuarie 2005, pentru desigilarea depozitului, în vederea calibrării celor două rezervoare în care era stocat alcoolul. La această din urmă solicitare, în aceeași zi s-au deplasat reprezentanți ai D.G.F.P. Ialomița la sediul fostei Fabrici de alcool Ț. unde, împreună cu inculpatul M.S.C. și contabilul N.G. de la SC I.P. SRL, au procedat la desigilare, fără să constate nereguli la integritatea sigiliilor aplicate anterior. Apoi, după calibrarea rezervoarelor R1-R4 au fost aplicate noi sigilii la ușa de acces în depozitul de produse finite. La data de 24 februarie 2005, doi reprezentanți ai D.G.F.P. Ialomița au intrat din nou în depozitul de produse finite, luând probe de alcool etilic și tehnic, pentru analize, după care au aplicat la ușa de acces alte două sigilii.

De această dată, a asistat la desigilare contabilul N.G. și nu s-a constatat existența vreunei urme de forțare a dispozitivelor de închidere sau a sigiliilor. Ulterior, la data de 5 august 2005, inculpatul M.S.C. s-a deplasat, de la Constanța la Țăndărei, cu un autoturism în care se afla și coinculpatul N.F. De această dată, autoturismul cu care au călătorit cei doi inculpați era urmat de o autocisternă marca Mercedes, condusă de T.I.V. Cei doi inculpați au intrat cu autoturismul în curtea Fabricii de alcool Ț., urmați de autocisterna condusă de T.I.V. Pătrunzând în depozitul de produse finite, cei doi inculpați au încărcat în autocisternă, cu ajutorul unei persoane rămasă neidentificată, cantitatea de 20.212 litri alcool etilic, rafinat, în valoare totală de 468.173 RON.

Pentru încărcarea alcoolului etilic din rezervor în autocisternă, inculpații s-au folosit de furtunuri din cauciuc și de o pompă. Împotriva sentinței, inculpații și partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomița au declarat apel. Toate aceste apeluri au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 367 din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Atât inculpații, cât și partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomița au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, fiecare formulând mai multe motive de casare. - Prin unul din motivele de casare formulate de partea civilă A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Ialomița, se susține că decizia instanței de apel a fost dată fără citarea legală a unei părți, respectiv, a Statului Român.

În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 4 alin. (2) pct. 14 din H.G. nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., potrivit cărora aceasta „reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în baza mandatelor transmise”. Au fost invocate, de asemenea, dispozițiile art. 15 C. proc. pen., potrivit cărora în cauzele penale se poate constitui parte civilă numai persoana vătămată care, în speță este Statul Român deoarece prejudiciul a fost cauzat bugetului de stat.

Printr-un alt motiv formulat de partea civilă se mai susține că prima instanță și instanța de apel, însușindu-și nejustificat concluziile din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul V.C., au stabilit în mod eronat că valoarea prejudiciului cauzat de inculpați este de numai 468.173 lei, iar nu de 473.578 lei (RON), cât a constatat organul de inspecție fiscală. - Prin motivele de recurs invocate de inculpatul M.S.C. au fost invocate cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 2, pct. 10 și pct. 18 C. proc. pen. În dezvoltarea primului motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., s-a învederat că instanța nu a fost sesizată legal deoarece în dispozitivul rechizitoriului este menționată doar încadrarea juridică, fără să se facă referire și la faptă, deși potrivit art. 263 C. proc.

pen., în interpretarea ce i s-a dat prin decizia nr. 74/2001 a Curții Supreme de Justiție, completul de 9 judecători, o astfel de sesizare este legală numai dacă în dispozitivul de trimitere în judecată al rechizitoriului este arătată și fapta, cu încadrarea ei juridică, nefiind suficientă descrierea acesteia în cuprinsul rechizitoriului. În cadrul celui de al doilea motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., s-a subliniat că inculpatul nu a fost ascultat cu ocazia judecării cauzei în apel, ceea ce echivalează cu nepronunțarea instanței asupra unor probe sau cereri de natură să garanteze dreptul la apărare și să influențeze soluția în proces.

În cadrul acestui motiv de recurs s-a mai arătat că, în raport cu modul în care este reglementat dreptul la un proces echitabil prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., obligația de a se proceda la ascultarea inculpatului în calea de atac a apelului subzistă nu numai în situațiile prevăzute în art. 378 alin. (1 1 ) C. proc. pen., ci în toate cazurile, inclusiv acela în care inculpatul a fost condamnat. În fine, prin ultimul motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., s-a susținut că instanțele de fond și apel au comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare și de obligare la recuperarea prejudiciului. În această privință, s-a relevat că materialul probator administrat nu relevă elemente din care să se poată deduce la certitudine participarea inculpatului M.S.C.

la săvârșirea infracțiunii de furt. S-a mai subliniat că, pornindu-se de la faptul real al dispariției unei cantități de alcool, s-a construit o acuzație bazată doar pe presupuneri care, în lipsa unor probe de natură să ateste prezența inculpatului menționat la sustragerea ce i s-a imputat, nu pot justifica soluția de condamnare și de obligare la despăgubiri ce s-a pronunțat. În fine, s-a susținut că inculpatul M.S.C. a fost obligat în mod greșit la plata T.V.A. și a accizelor în condițiile în care alcoolul etilic sustras se afla în antrepozit. În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea acestui inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. - În ceea ce privește pe inculpatul N.F., făcându-se referire la motivele invocate în apel, s-a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu este dovedită deoarece declarațiile martorilor P.C. și T.V. sunt inconsecvente și irelevante, precum și că, la calcularea prejudiciului, s-a adăugat în mod greșit valoarea accizelor și a T.V.A. Totodată, depunându-se adeverință din care rezultă că acest inculpat se află în concediu paternal, precum și copie de pe certificatul de naștere al copilului său, s-a solicitat, în subsidiar, să se reexamineze individualizarea pedepsei aplicate. Examinându-se decizia atacată, în raport cu criticile formulate prin motivele de casare invocate de partea civilă și de inculpați, se constată următoarele: A. Cu privire la motivele invocate de partea civilă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Ialomița. - Aprecierea, din cadrul primului motiv de casare, că ar fi trebuit citat în apel Statul Român, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale, iar nu A.N.A.F., nu poate fi acceptată cât timp înseși dispozițiile legale invocate infirmă această apreciere. În adevăr, potrivit art. 4 alin. (2) pct. 44 din H.G. nr. 495/2007, privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., această agenție „reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în baza mandatelor transmise”.

Or, tocmai din aceste dispoziții reiese, așa cum este firesc, neîndoielnica atribuție a A.N.A.F. de a reprezenta statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București. Prin urmare, citarea A.N.A.F. prin D.G.F.P. Ialomița, care exercitase și motivase calea de atac a apelului, fără să pretindă că nu ar putea să reprezinte statul, a fost făcut cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că acest prim motiv de casare este nefondat. - Tot astfel, se constată că nu sunt fondate nici susținerile, din cel de al doilea motiv de casare, referitoare la valoarea prejudiciului cauzat de inculpați.

În această privință, așa cum corect s-a relevat prin considerentele deciziei pronunțate în apel, cuantumul prejudiciului a fost stabilit pe baza concluziilor raportului de expertiză financiar-contabilă și a răspunsurilor la obiecțiuni, susținerile părții civile de majorare a despăgubirilor nefiind confirmate în conținutul documentelor pe baza cărora au fost calculate. Tot în același sens, mai trebuie avut în vedere că explicațiile date prin raportul de expertiză contabilă cu privire la diferențele cu care s-a opinat să fie diminuată valoarea alcoolului rafinat sustras, a accizelor calculate și a T.V.A.-ului datorat, nesemnificative de altfel, se bazează pe reglementări C. fisc., a căror incidență nu a fost infirmată.

Așa fiind, se impune ca și cel de al doilea motiv de casare invocat de partea civilă să fie respins ca nefondat. 3. Cu privire la motivele invocate de inculpatul M.S.C. - Critica adusă sentinței, în cadrul primului motiv de casare, în sensul că instanța nu ar fi fost sesizată legal deoarece în dispozitivul rechizitoriului este menționată doar încadrarea juridică fără să se facă referire și la faptă, nu poate fi primită atât timp cât, prin această susținere se încearcă să fie dată o altă interpretare dispozițiilor art. 263 C. proc. pen., decât aceea legală. În adevăr, prin art. 263 alin. (1) C. proc. pen., se prevede în mod explicit că rechizitoriul trebuie să cuprindă, între altele, fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea ei juridică.

Or, în cuprinsul rechizitoriului prin care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată este expusă în detaliu fapta ce li s-a imputat, fiind menționată și încadrarea juridică dată acesteia. Este adevărat că în dispozitivul rechizitoriului emis în cauză nu este făcută și descrierea faptei, ci s-a arătat doar infracțiunea pentru care fiecare din cei doi inculpați a fost trimis în judecată. Dar, cum menționarea, în dispozitivul rechizitoriului, a infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, constituie doar o modalitate de precizare a concluziei din partea expozitivă a acestui act procedural, care conține fapta reținută, cu arătarea probelor invocate în dovedirea ei și încadrarea juridică, nu se poate considera că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 263 C. proc.

pen., referitoare la cuprinsul rechizitoriului. De altfel, din dispozițiile textului de lege menționat și reglementarea de ansamblu dată în această materie, rezultă că rechizitoriul este un act procedural de dispoziție în întregul său, astfel că în măsura în care cuprinde cerințele la care se face referire prin acele dispoziții trebuie considerat că a fost emis cu respectarea legii. Așa fiind, urmează ca acest prim motiv de casare, formulat de inculpatul M.S.C. să fie respins ca nefondat. - Nici motivul 2 de casare, formulat de inculpatul M.S.C., în cadrul căruia s-a susținut că, în raport cu cerințele decurgând din dreptul la un proces echitabil, astfel cum este reglementat prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., precum și cu cele privind garantarea dreptului la apărare, nu este fondat.

Sub acest aspect, nu se poate pretinde că ar fi fost încălcate cerințele menționate ca urmare a neascultării inculpatului, respectiv cu ocazia judecării cauzei în apel cât timp prin art. 378 alin. (1 1 ) C. proc. pen., se prevede că, la judecarea apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent numai dacă acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, cât și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, iar din actele dosarului rezultă că ambii inculpați au fost audiați în fața primei instanțe la termenul din 27 septembrie 2006, precum și că soluția atacată este de condamnare. În atare situație urmează ca și cel de al doilea motiv de casare formulat de acest inculpat să fie respins ca nefondat.

În fine, nici ultimul motiv de casare invocat de inculpatul M.S.C., prin care s-a susținut că soluția de condamnare și de obligare la despăgubiri ar fi consecința unei erori grave de fapt, nu este fondat. Sub acest aspect, așa cum corect s-a învederat prin considerentele sentinței și cele ale deciziei pronunțate în apel, martorii C.I. și P.C. au făcut precizări relevante cu privire la implicarea ambilor inculpați în sustragerea alcoolului, iar declarațiile lor sunt confirmate de unele împrejurări relatate de martorul D.R. și de expertiza efectuată asupra urmelor de anvelopă găsite la locul faptei. Analiza comparată a întregului material probator, precum și a apărărilor inculpaților, astfel cum rezultă din motivarea sentinței, ca și aprecierea ce s-a dat acestei analize prin decizia instanței de apel demonstrează consistența temeiurilor avute în vedere la reținerea faptei în sarcina inculpaților.

De aceea, în raport cu probele avute în vedere de cele două instanțe și cu inconsistența versiunii invocate de cei doi inculpați în apărarea lor, se impune să se considere că instanțele de fond și apel nu au comis nicio eroare de fapt prin hotărârile pronunțate. În consecință, urmează ca și ultimul motiv de casare, invocat de inculpatul M.S.C., să fie respins ca nefondat. C. Cu privire la motivele invocate de inculpatul N.F. - Așa cum s-a arătat cu ocazia examinării ultimului motiv de casare formulat de primul inculpat, analiza făcută de prima instanță cu privire la conținutul materialului probator administrat, astfel cum aceasta a fost cenzurată cu ocazia controlului judiciar făcut de instanța de apel, justifică pe deplin soluția de condamnare și a inculpatului N.F.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Relatările neechivoce ale martorilor oculari, ca și urmele lăsate la locul faptei de anvelopele autocisternei de care inculpații s-au folosit pentru sustragerea alcoolului, subliniază incontestabil acțiunile lor corelate în săvârșirea întregului ansamblu faptic, iar raportul de expertiză contabilă depus de expertul contabil V.C., precum și precizările pe care le-a făcut ulterior, demonstrează că prejudiciul cauzat de cei doi inculpați a fost evaluat în mod just de cele două instanțe.

Pe de altă parte, față de văditul pericol social al infracțiunii de furt calificat, în a cărei săvârșire s-a implicat și inculpatul N.F., precum și de valoarea însemnată a prejudiciului cauzat, se impune să se aprecieze că pedeapsa de 4 ani închisoare, ce i s-a aplicat cu suspendarea executării sub supraveghere, nu este prea mare, chiar dacă el are unele dificultăți de ordin familial, ci necesară reeducării sale în raport cu cerințele cuprinse în criteriile de individualizare reglementate prin art. 72 alin. (1) C. pen. În consecință, fiind neîntemeiate motivele de casare invocat și cum alte motive, susceptibile să fie luate în considerare din oficiu, nu se constată, urmează ca toate recursurile să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea inculpaților să plătească statului cheltuieli judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.S.C. și N.F., precum și de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița împotriva deciziei penale nr. 367 din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții inculpați, cât și partea civilă la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, fiecare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2008.