ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1693/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1693/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 442/

F din 15 iunie 2007, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpații:

- M.S.C. și

- N.F.,

- la câte 4 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.

(1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4), cu aplicarea art. 74

și a art. 76 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru

ambii inculpați, cu termen de încercare de 6 ani.

S-a constatat că inculpatul

M.S.C. a fost reținut, în data de 29 august 2005, și arestat preventiv, în

perioada 16 septembrie 2005 – 21 octombrie 2005, iar inculpatul N.F. a fost

reținut, în data de 31 august 2005, și arestat preventiv de la 30 septembrie

2005 până la 28 octombrie 2005.

Totodată, inculpații au fost

obligați, solidar, la acoperirea prejudiciului în cuantum de 468.173 RON,

cauzat Statului Român prin A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomița, cu dobânzile și

penalitățile aferente până la data achitării integrale a acestei sume.

S-a reținut următoarea

situație de fapt:

La ședința de licitație

publică din 17 septembrie 2004, activul „Fabrica de alcool din Ț., aparținând

SC I.P.S. Țăndărei, a fost adjudecat de SC E.C.D. SRL din Constanța,

reprezentată de inculpatul M.S.C., în calitate de administrator și asociat

unic, care a achitat prețul cu bani primiți de la o altă societate, după ce a

încheiat cu aceasta un antecontract de vânzare-cumpărare a activului respectiv.

Anterior, S.C.V. din cadrul

D.G.F.P. Ialomița a instituit sechestru asupra unor bunuri din incinta Fabricii

de alcool Ț., între care cantitățile de 23.570 litri alcool etilic rafinat și

de 1.555 litri alcool tehnic. Pentru aceste cantități de alcool, aflate în două

rezervoare sigilate din depozitul de produse finite, ale cărui uși erau, de

asemenea, sigilate, judecătorul sindic dispusese, încă de la data de 21 iunie

2004, să fie vândute prin licitație publică, urmând ca sumele încasate să fie

predate în contul datoriilor pe care SC I.P. SRL le avea față de D.G.F.P.

Ialomița.

La 21 octombrie 2004,

lichidatorul SC I.P. SRL a cerut D.G.F.P. Ialomița să încuviințeze desigilarea

și ridicarea celor două cantități de alcool, însă nu s-a dat curs acestei

solicitări.

La rândul ei, SC E.C.D. SRL

a intervenit și ea, la data de 20 ianuarie 2005, pentru desigilarea depozitului,

în vederea calibrării celor două rezervoare în care era stocat alcoolul.

La această din urmă

solicitare, în aceeași zi s-au deplasat reprezentanți ai D.G.F.P. Ialomița la

sediul fostei Fabrici de alcool Ț. unde, împreună cu inculpatul M.S.C. și contabilul

N.G. de la SC I.P. SRL, au procedat la desigilare, fără să constate nereguli la

integritatea sigiliilor aplicate anterior.

Apoi, după calibrarea

rezervoarelor R1-R4 au fost aplicate noi sigilii la ușa de acces în depozitul

de produse finite.

La data de 24 februarie

2005, doi reprezentanți ai D.G.F.P. Ialomița au intrat din nou în depozitul de

produse finite, luând probe de alcool etilic și tehnic, pentru analize, după

care au aplicat la ușa de acces alte două sigilii. De această dată, a asistat

la desigilare contabilul N.G. și nu s-a constatat existența vreunei urme de

forțare a dispozitivelor de închidere sau a sigiliilor.

Ulterior, la data de 5

august 2005, inculpatul M.S.C. s-a deplasat, de la Constanța la Țăndărei, cu un

autoturism în care se afla și coinculpatul N.F. De această dată, autoturismul

cu care au călătorit cei doi inculpați era urmat de o autocisternă marca

Mercedes, condusă de T.I.V.

Cei doi inculpați au intrat

cu autoturismul în curtea Fabricii de alcool Ț., urmați de autocisterna condusă

de T.I.V. Pătrunzând în depozitul de produse finite, cei doi inculpați au

încărcat în autocisternă, cu ajutorul unei persoane rămasă neidentificată,

cantitatea de 20.212 litri alcool etilic, rafinat, în valoare totală de 468.173

RON.

Pentru încărcarea alcoolului

etilic din rezervor în autocisternă, inculpații s-au folosit de furtunuri din

cauciuc și de o pompă.

Împotriva sentinței,

inculpații și partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomița au declarat apel.

Toate aceste apeluri au fost

respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 367 din 13 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Atât inculpații, cât și

partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomița au declarat recurs împotriva

deciziei pronunțate în apel, fiecare formulând mai multe motive de casare.

- Prin unul din motivele de

casare formulate de partea civilă A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Ialomița,

se susține că decizia instanței de apel a fost dată fără citarea legală a unei

părți, respectiv, a Statului Român.

În acest sens, au fost

invocate dispozițiile art. 4 alin. (2) pct. 14 din H.G. nr. 495/2007 privind

organizarea și funcționarea A.N.A.F., potrivit cărora aceasta „reprezintă

statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de

drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități

ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice

județene și a municipiului București, în baza mandatelor transmise”.

Au fost invocate, de

asemenea, dispozițiile art. 15 C. proc. pen., potrivit cărora în cauzele penale

se poate constitui parte civilă numai persoana vătămată care, în speță este Statul

Român deoarece prejudiciul a fost cauzat bugetului de stat.

Printr-un alt motiv formulat

de partea civilă se mai susține că prima instanță și instanța de apel,

însușindu-și nejustificat concluziile din raportul de expertiză contabilă

întocmit de expertul V.C., au stabilit în mod eronat că valoarea prejudiciului

cauzat de inculpați este de numai 468.173 lei, iar nu de 473.578 lei (RON), cât

a constatat organul de inspecție fiscală.

- Prin motivele de recurs

invocate de inculpatul M.S.C. au fost invocate cazurile de casare prevăzute în art.

385

9

alin. (1) pct. 2, pct. 10 și pct. 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea primului

motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 2 C. proc.

pen., s-a învederat că instanța nu a fost sesizată legal deoarece în

dispozitivul rechizitoriului este menționată doar încadrarea juridică, fără să

se facă referire și la faptă, deși potrivit art. 263 C. proc. pen., în

interpretarea ce i s-a dat prin decizia nr. 74/2001 a Curții Supreme de

Justiție, completul de 9 judecători, o astfel de sesizare este legală numai

dacă în dispozitivul de trimitere în judecată al rechizitoriului este arătată

și fapta, cu încadrarea ei juridică, nefiind suficientă descrierea acesteia în

cuprinsul rechizitoriului.

În cadrul celui de al doilea

motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen., s-a subliniat că inculpatul nu a fost ascultat cu ocazia judecării

cauzei în apel, ceea ce echivalează cu nepronunțarea instanței asupra unor

probe sau cereri de natură să garanteze dreptul la apărare și să influențeze

soluția în proces.

În cadrul acestui motiv de

recurs s-a mai arătat că, în raport cu modul în care este reglementat dreptul

la un proces echitabil prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., obligația de a se proceda

la ascultarea inculpatului în calea de atac a apelului subzistă nu numai în

situațiile prevăzute în art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen., ci în

toate cazurile, inclusiv acela în care inculpatul a fost condamnat.

În fine, prin ultimul motiv,

întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

s-a susținut că instanțele de fond și apel au comis o eroare gravă de fapt,

având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare și de

obligare la recuperarea prejudiciului.

În această privință, s-a

relevat că materialul probator administrat nu relevă elemente din care să se

poată deduce la certitudine participarea inculpatului M.S.C. la săvârșirea

infracțiunii de furt.

S-a mai subliniat că,

pornindu-se de la faptul real al dispariției unei cantități de alcool, s-a

construit o acuzație bazată doar pe presupuneri care, în lipsa unor probe de

natură să ateste prezența inculpatului menționat la sustragerea ce i s-a

imputat, nu pot justifica soluția de condamnare și de obligare la despăgubiri

ce s-a pronunțat.

În fine, s-a susținut că

inculpatul M.S.C. a fost obligat în mod greșit la plata T.V.A. și a accizelor

în condițiile în care alcoolul etilic sustras se afla în antrepozit.

În concluzie, s-a cerut

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea acestui inculpat în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

- În ceea ce privește pe

inculpatul N.F., făcându-se referire la motivele invocate în apel, s-a susținut

că fapta pentru care a fost condamnat nu este dovedită deoarece declarațiile

martorilor P.C. și T.V. sunt inconsecvente și irelevante, precum și că, la

calcularea prejudiciului, s-a adăugat în mod greșit valoarea accizelor și a

T.V.A.

Totodată, depunându-se

adeverință din care rezultă că acest inculpat se află în concediu paternal,

precum și copie de pe certificatul de naștere al copilului său, s-a solicitat,

în subsidiar, să se reexamineze individualizarea pedepsei aplicate.

Examinându-se decizia

atacată, în raport cu criticile formulate prin motivele de casare invocate de

partea civilă și de inculpați, se constată următoarele:

A. Cu privire la motivele

invocate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Ialomița.

- Aprecierea, din cadrul

primului motiv de casare, că ar fi trebuit citat în apel Statul Român, ca

subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale, iar nu A.N.A.F.,

nu poate fi acceptată cât timp înseși dispozițiile legale invocate infirmă

această apreciere.

În adevăr, potrivit art. 4 alin.

(2) pct. 44 din H.G. nr. 495/2007, privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.,

această agenție „reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de

urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile

juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile

generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în baza

mandatelor transmise”.

Or, tocmai din aceste

dispoziții reiese, așa cum este firesc, neîndoielnica atribuție a A.N.A.F. de a

reprezenta statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca

subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale, direct

sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului

București.

Prin urmare, citarea A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Ialomița, care exercitase și motivase calea de atac a apelului,

fără să pretindă că nu ar putea să reprezinte statul, a fost făcut cu

respectarea dispozițiilor legale, astfel că acest prim motiv de casare este

nefondat.

- Tot astfel, se constată că

nu sunt fondate nici susținerile, din cel de al doilea motiv de casare,

referitoare la valoarea prejudiciului cauzat de inculpați.

În această privință, așa cum

corect s-a relevat prin considerentele deciziei pronunțate în apel, cuantumul

prejudiciului a fost stabilit pe baza concluziilor raportului de expertiză

financiar-contabilă și a răspunsurilor la obiecțiuni, susținerile părții civile

de majorare a despăgubirilor nefiind confirmate în conținutul documentelor pe

baza cărora au fost calculate.

Tot în același sens, mai

trebuie avut în vedere că explicațiile date prin raportul de expertiză

contabilă cu privire la diferențele cu care s-a opinat să fie diminuată

valoarea alcoolului rafinat sustras, a accizelor calculate și a T.V.A.-ului

datorat, nesemnificative de altfel, se bazează pe reglementări C. fisc., a

căror incidență nu a fost infirmată.

Așa fiind, se impune ca și

cel de al doilea motiv de casare invocat de partea civilă să fie respins ca

nefondat.

invocate de inculpatul M.S.C.

- Critica adusă sentinței,

în cadrul primului motiv de casare, în sensul că instanța nu ar fi fost

sesizată legal deoarece în dispozitivul rechizitoriului este menționată doar

încadrarea juridică fără să se facă referire și la faptă, nu poate fi primită

atât timp cât, prin această susținere se încearcă să fie dată o altă

interpretare dispozițiilor art. 263 C. proc. pen., decât aceea legală.

În adevăr, prin art. 263 alin.

(1) C. proc. pen., se prevede în mod explicit că rechizitoriul trebuie să

cuprindă, între altele, fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea ei

juridică.

Or, în cuprinsul

rechizitoriului prin care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată este

expusă în detaliu fapta ce li s-a imputat, fiind menționată și încadrarea

juridică dată acesteia.

Este adevărat că în

dispozitivul rechizitoriului emis în cauză nu este făcută și descrierea faptei,

ci s-a arătat doar infracțiunea pentru care fiecare din cei doi inculpați a

fost trimis în judecată.

Dar, cum menționarea, în

dispozitivul rechizitoriului, a infracțiunii pentru care inculpații au fost

trimiși în judecată, constituie doar o modalitate de precizare a concluziei din

partea expozitivă a acestui act procedural, care conține fapta reținută, cu

arătarea probelor invocate în dovedirea ei și încadrarea juridică, nu se poate

considera că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 263 C. proc. pen.,

referitoare la cuprinsul rechizitoriului.

De altfel, din dispozițiile

textului de lege menționat și reglementarea de ansamblu dată în această

materie, rezultă că rechizitoriul este un act procedural de dispoziție în

întregul său, astfel că în măsura în care cuprinde cerințele la care se face

referire prin acele dispoziții trebuie considerat că a fost emis cu respectarea

legii.

Așa fiind, urmează ca acest

prim motiv de casare, formulat de inculpatul M.S.C. să fie respins ca nefondat.

- Nici motivul 2 de casare,

formulat de inculpatul M.S.C., în cadrul căruia s-a susținut că, în raport cu

cerințele decurgând din dreptul la un proces echitabil, astfel cum este

reglementat prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., precum și cu cele privind garantarea

dreptului la apărare, nu este fondat.

Sub acest aspect, nu se

poate pretinde că ar fi fost încălcate cerințele menționate ca urmare a

neascultării inculpatului, respectiv cu ocazia judecării cauzei în apel cât

timp prin art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen., se prevede că, la

judecarea apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea

inculpatului prezent numai dacă acesta nu a fost ascultat la instanța de fond,

cât și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o

hotărâre de condamnare, iar din actele dosarului rezultă că ambii inculpați au

fost audiați în fața primei instanțe la termenul din 27 septembrie 2006, precum

și că soluția atacată este de condamnare.

În atare situație urmează ca

și cel de al doilea motiv de casare formulat de acest inculpat să fie respins

ca nefondat.

În fine, nici ultimul motiv

de casare invocat de inculpatul M.S.C., prin care s-a susținut că soluția de

condamnare și de obligare la despăgubiri ar fi consecința unei erori grave de

fapt, nu este fondat.

Sub acest aspect, așa cum

corect s-a învederat prin considerentele sentinței și cele ale deciziei

pronunțate în apel, martorii C.I. și P.C. au făcut precizări relevante cu

privire la implicarea ambilor inculpați în sustragerea alcoolului, iar declarațiile

lor sunt confirmate de unele împrejurări relatate de martorul D.R. și de

expertiza efectuată asupra urmelor de anvelopă găsite la locul faptei.

Analiza comparată a

întregului material probator, precum și a apărărilor inculpaților, astfel cum

rezultă din motivarea sentinței, ca și aprecierea ce s-a dat acestei analize

prin decizia instanței de apel demonstrează consistența temeiurilor avute în

vedere la reținerea faptei în sarcina inculpaților.

De aceea, în raport cu

probele avute în vedere de cele două instanțe și cu inconsistența versiunii

invocate de cei doi inculpați în apărarea lor, se impune să se considere că

instanțele de fond și apel nu au comis nicio eroare de fapt prin hotărârile

pronunțate.

În consecință, urmează ca și

ultimul motiv de casare, invocat de inculpatul M.S.C., să fie respins ca

nefondat.

C. Cu privire la motivele

invocate de inculpatul N.F.

- Așa cum s-a arătat cu

ocazia examinării ultimului motiv de casare formulat de primul inculpat,

analiza făcută de prima instanță cu privire la conținutul materialului probator

administrat, astfel cum aceasta a fost cenzurată cu ocazia controlului judiciar

făcut de instanța de apel, justifică pe deplin soluția de condamnare și a

inculpatului N.F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Relatările neechivoce ale

martorilor oculari, ca și urmele lăsate la locul faptei de anvelopele

autocisternei de care inculpații s-au folosit pentru sustragerea alcoolului,

subliniază incontestabil acțiunile lor corelate în săvârșirea întregului

ansamblu faptic, iar raportul de expertiză contabilă depus de expertul contabil

V.C., precum și precizările pe care le-a făcut ulterior, demonstrează că

prejudiciul cauzat de cei doi inculpați a fost evaluat în mod just de cele două

instanțe.

Pe de altă parte, față de

văditul pericol social al infracțiunii de furt calificat, în a cărei săvârșire

s-a implicat și inculpatul N.F., precum și de valoarea însemnată a

prejudiciului cauzat, se impune să se aprecieze că pedeapsa de 4 ani

închisoare, ce i s-a aplicat cu suspendarea executării sub supraveghere, nu

este prea mare, chiar dacă el are unele dificultăți de ordin familial, ci

necesară reeducării sale în raport cu cerințele cuprinse în criteriile de

individualizare reglementate prin art. 72 alin. (1) C. pen.

În consecință, fiind

neîntemeiate motivele de casare invocat și cum alte motive, susceptibile să fie

luate în considerare din oficiu, nu se constată, urmează ca toate recursurile

să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea inculpaților să plătească statului

cheltuieli judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații M.S.C. și N.F., precum și de partea civilă

A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița împotriva deciziei penale nr. 367 din 13

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați,

cât și partea civilă la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 mai 2008.