Ozbank împotriva Turciei

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 21403/03 prezentate de Hilmi Atilla ÖZBANK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 19 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, mei A. Mularoni, E. Fura-Sandström, D. Popović, judecători, și domnul Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 iunie 2003, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, recurentul, dl Hilmi Atilla Özbank, este un cetățean turc, născut în 1956 și rezident în Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl E.T. Sönmez, avocată la Istanbul.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată nespecificată, reclamantul sesizează instanța de executare din Șișli cu privire la o acțiune în executarea unui bilet la ordin stabilit în numele său pentru o sumă de patruzeci de mii de mărci germane. La 12 februarie 1997, semnatara acestui bilet cu ordin a formulat opoziție împotriva acestei cereri, susținând că semnătura aplicată pe bilet nu era a sa. La 24 iulie 1997, la cererea instanței de executare, s-a efectuat o expertiză grafologică, care a autentificat semnătura în litigiu. La 18 septembrie 1997, instanța de executare a respins opoziția formulată de semnatar și a dispus decontarea sumei prevăzute de biletul la ordin în beneficiul reclamantului, cu o valoare de 40%.

Procedura penală a fost diligentă împotriva reclamantului La 7 iulie 1997, în urma unei plângeri din partea semnatarului biletului în litigiu, procurorul Republicii Șișli l-a acuzat pe reclamant de abuz de încredere și a solicitat condamnarea acestuia în temeiul articolelor 590 alineatul (1) și 522 alineatul (1) din Codul penal. În acest fel, semnatarul sprijină punerea sa în aplicare pe documente virgine la cererea reclamantului, cumnatul său și consilierul financiar al unei societăți de tricotate sau croșetate cu care a fost asociată. La 15 aprilie 1998, o expertiză grafologică efectuată la cererea tribunalului corecțional din Șișli a stabilit că documentul în cauză, inițial cu un alb-seing, fusese transformat într-un bilet la ordin prin utilizarea unui scris electronic.

La 28 mai 1998, având în vedere concluziile acestei expertize, tribunalul corecțional a adoptat o decizie de incompetență, considerând că faptele în cauză intră sub incidența art. 342, 349 alin. (3), 508 și 522 din Codul penal. La 2 iulie 1999, instanța de judecată l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de înșelăciune și l-a condamnat la o pedeapsă de doi ani, două luni și douăzeci de zile de închisoare. La 6 iulie 1999, reclamantul s-a ocupat de casare. La 25 ianuarie 2001, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre din cauza intrării în vigoare, la 22 decembrie 2000, a Legii nr. 4616 privind suspendarea acțiunilor și a pedepselor pentru infracțiunile comise până la 23 aprilie 1999. La 20 aprilie 2001, sesizate cu rejudecare, instanța de judecată a pronunțat o suspendare pentru o perioadă de cinci ani.

Procedura în anulare a biletului la ordin La 10 martie 1997, semnatarul sesizează Tribunalul de Comerț din Kadiköy cu privire la o acțiune în anulare a biletului cu ordin în litigiu. În februarie 1997, potrivit căruia s-a stabilit că lanurile încercau să schimbe albul de ședință aplicat de semnatar într-un document virgin într-un titlu, recurgând la tehnici informatice. La 16 decembrie 1997, instanța de comerț a solicitat unui colegiu de trei experți să întocmească un raport de experiență cu privire la documentul în litigiu. La 2 august 1998, acest raport de expertiză concluzionează că reclamanta putea dovedi că nu este debitoare printr-un titlu sau orice altă dovadă definitivă sau, în caz contrar, putea propune reclamantului să depună jurământul.

Raportul concluzionează, de asemenea, că elementele de expertiză grafologică pe care se baza actul constitutiv nu erau de natură să aibă o influență asupra validității biletului la ordin. La 26 octombrie 2001, pe baza declarațiilor adunate în cursul procedurii penale și a concluziilor raportului de competență luat în considerare în procedura penală, tribunalul de comerț a anulat biletul la ordin în litigiu. La 3 decembrie 2001, reclamantul s-a ocupat de casare. La 17 iunie 2002, Curtea de Casație l-a exonerat pe reclamant de recurs și a confirmat decizia de primă instanță. La 2 august 2002, reclamantul sesizează Curtea de Casație cu privire la o acțiune în rejudecare împotriva acestei hotărâri.

La 16 decembrie 2002, Curtea de Casație a respins această cerere. La 7 august 2002, semnatarul documentului în litigiu sesizează Tribunalul de Comerț cu privire la o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul suferit împotriva reclamantului. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii de anulare a biletului cu ordin în litigiu, precum și de lipsa de echitate a procedurilor penale și comerciale pe care le-a supus. Pe baza acelorași fapte, acesta invocă o încălcare a art. 7, 13 și 34 din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii comerciale în anulare a biletului la ordin. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul său de procedură.

Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară lipsa de echitate a procedurilor desfășurate în fața instanțelor penale și comerciale. În ceea ce privește procedura penală în litigiu, Curtea constată că aceasta s-a încheiat la 20 aprilie 2001, dată la care instanța judecătorească a suspendat judecarea cauzei. Or, prezenta cerere a fost introdusă la 10 iunie 2003, adică mai mult de șase luni mai târziu (a se vedea Koç și Tambas c. Turcia (dec.), nr 46947/99, 24 februarie 2005). Prin urmare, această cauză este întârziată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alin. (1) și (4) din Convenție. În ceea ce privește desfășurarea procedurii comerciale, recurentul se plânge de interpretarea efectuată de instanțele naționale ale legii și ale jurisprudenței, care i-a fost contrară.

În această privință, Curtea amintește că nu îi aparține să aprecieze ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță să adopte o astfel de decizie în locul altei decizii (Kemmache c. Franța (n , Hotărârea din 24 noiembrie 1994, seria A n 296 C, § 44. De asemenea, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 I). În speță, aceasta arată că reclamantul a fost în măsură să își prezinte argumentele și că motivele pe care instanța comercială și-a întemeiat decizia nu dezvăluie nicio aparență arbitrară.

În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Reclamantul susține că procedurile diligente în fața instanțelor naționale încalcă articolele 7, 13 și 34 din convenție. Curtea constată că nu există nicio precizare cu privire la încălcări și că, în această privință, nu există niciun motiv întemeiat. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în cazul în care reclamantul a fost informat cu privire la cererea de prelungire a termenului de depunere a cererii.

Dolle J.-P. Costa modulière Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 21403/03 présentée par Hilmi Atilla ÖZBANK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 19 septembre 2006 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa, président, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, M mes A. Mularoni, E. Fura-Sandström, M. D. Popović, juges, et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 10 juin 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Hilmi Atilla Özbank, est un ressortissant turc, né en 1956 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M e E.T. Sönmez, avocate à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

A une date non précisée, le requérant saisit le juge d’exécution de Șișli d’une action en exécution d’un billet à ordre établi à son nom pour un montant de quatre vingt mille marks allemands. Le 12 février 1997, la signataire de ce billet à ordre forma opposition contre cette demande, soutenant que la signature apposée sur le billet n’était pas la sienne. Le 24 juillet 1997, sur demande du juge d’exécution, une expertise graphologique fut effectuée, laquelle authentifia la signature litigieuse.

Le 18 septembre 1997, le juge d’exécution rejeta l’opposition formée par la signataire et ordonna le règlement du montant prévu par le billet à ordre au profit du requérant, à hauteur de 40 %. 1. Procédure pénale diligentée contre le requérant Le 7 juillet 1997, saisi sur plainte de la signataire du billet litigieux, le procureur de la République de Șișli inculpa le requérant pour abus de confiance et requit sa condamnation en vertu des articles 590 § 1 et 522 § 1 du code pénal. La signataire soutint ainsi avoir apposé son blanc-seing sur des documents vierges à la demande du requérant, son beau-frère et conseiller financier d’une société de bonneterie dont elle était associée. Le 15 avril 1998, une expertise graphologique effectuée à la demande du tribunal correctionnel de Șișli établit que le document litigieux, initialement porteur d’un blanc-seing, avait été changé en un billet à ordre par recours à une écriture informatique.

Le 28 mai 1998, eu égard aux conclusions de cette expertise, le tribunal correctionnel adopta une décision d’incompétence estimant que les faits litigieux relevaient des articles 342, 349 § 3, 508 et 522 du code pénal. Il renvoya ainsi l’affaire devant la cour d’assises d’Istanbul. Le 2 juillet 1999, la cour d’assises reconnut le requérant coupable d’escroquerie et le condamna à une peine de deux ans, deux mois et vingt jours d’emprisonnement. Le 6 juillet 1999, le requérant se pourvut en cassation. Le 25 janvier 2001, la Cour de cassation infirma ce jugement en raison de l’entrée en vigueur, le 22 décembre 2000, de la loi n o 4616 sur le sursis des actions et des peines pour les infractions commises jusqu’au 23 avril 1999. Le 20 avril 2001, saisie sur renvoi, la cour d’assises prononça un sursis à statuer pour une durée de cinq ans.

2. Procédure en annulation du billet à ordre Le 10 mars 1997, la signataire saisit le tribunal de commerce de Kadiköy d’une action en annulation du billet à ordre litigieux. Elle se fonda pour ce faire sur les conclusions d’un rapport d’expertise graphologique daté du 18 février 1997, aux termes duquel il apparaissait établi que l’on avait cherché à changer le blanc-seing apposé par la signataire sur un document vierge en un titre, ce en ayant recours à des techniques informatiques. Le 16 décembre 1997, le tribunal de commerce demanda à un collège de trois experts d’établir un rapport d’expertise sur le document litigieux. Le 2 août 1998, ce rapport d’expertise conclut que la plaignante pouvait prouver être non débitrice par un titre ou toute autre preuve définitive ou, à défaut, pouvait proposer au requérant de prêter serment.

Ce rapport conclut en outre que les éléments de l’expertise graphologique sur laquelle se fondait la signataire n’étaient pas de nature à avoir une influence sur la validité du billet à ordre. Le 26 octobre 2001, se fondant notamment sur les témoignages recueillis au cours de la procédure pénale et sur les conclusions du rapport d’expertise pris en compte dans la procédure pénale, le tribunal de commerce annula le billet à ordre litigieux. Le 3 décembre 2001, le requérant se pourvut en cassation. Le 17 juin 2002, la Cour de cassation débouta le requérant de son pourvoi et confirma la décision de première instance. Le 2 août 2002, le requérant saisit la Cour de cassation d’un recours en révision contre cet arrêt.

Le 16 décembre 2002, la Cour de cassation rejeta cette demande. 3. Action en indemnisation Le 7 août 2002, la signataire du document litigieux saisit le tribunal de commerce d’une action en indemnisation du préjudice subi contre le requérant. L’affaire demeure pendante. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure en annulation du billet à ordre litigieux ainsi que du défaut d’équité des procédures pénales et commerciales dont il a fait l’objet. 2. Se fondant sur les mêmes faits, il allègue une violation des articles 7, 13 et 34 de la Convention. EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure commerciale en annulation du billet à ordre.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue le défaut d’équité des procédures menées devant les juridictions pénales et commerciales. Quant à la procédure pénale litigieuse, la Cour constate que celle-ci a pris fin le 20 avril 2001, date à laquelle la cour d’assises a sursis à statuer. Or, la présente requête a été introduite le 10 juin 2003, soit plus de six mois plus tard (voir Koç et Tambas c. Turquie (déc.), n o 46947/99, 24 février 2005). Il s’ensuit que ce grief est tardif et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Quant au déroulement de la procédure commerciale, le requérant se plaint de l’interprétation faite par les juridictions nationales de la loi et de la jurisprudence, qui lui a été défavorable. A cet égard, la Cour rappelle qu’il ne lui appartient pas d’apprécier elle-même les éléments de faits ayant conduit une juridiction à adopter telle décision plutôt que telle autre ( Kemmache c. France (n o 3) , arrêt du 24 novembre 1994, série A n o 296 ‑ C, § 44). De même, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte au droits et libertés sauvegardés par la Convention ( García Ruiz c. Espagne [GC], n o 30544/96, § 28, CEDH 1999 ‑ I). En l’occurrence, elle relève que le requérant a été en mesure de présenter ses arguments et que les motifs sur lesquels la juridiction commerciale a fondé sa décision ne révèlent aucune apparence d’arbitraire.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 3. Le requérant allègue que les procédures diligentées devant les juridictions nationales emportent violation des articles 7, 13 et 34 de la Convention. La Cour constate que l’intéressé n’apporte aucune précision quant aux violations alléguées et que son argumentation n’apparaît à cet égard nullement étayée. Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure commerciale en annulation du billet à ordre litigieux ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président