ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4122/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4122/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 12 iunie 2007, B.F. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 296R din 17 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați. Prin decizia civilă nr. 464/R din 25 septembrie 2007, Curtea de Apel Galați a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, reținând că, prin cererea formulată, contestatorul nu a invocat motive prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., ci și-a exprimat doar nemulțumirea față de soluția de respingere a recursului, pe care a apreciat-o ca fiind nelegală, în condițiile în care instanța nu a cercetat fondul litigiului și nu a luat în considerare probele administrate în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul. Invocând la modul general dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recurentul, subliniind că decizia atacată este irevocabilă, a arătat că nu i-a fost luată în considerare dovada cu înscrisuri și dovada cu martori. Recursul declarat este inadmisibil. Astfel, conform dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În cauză, prin decizia civilă nr. 296/R din 17 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați, atacată pe calea contestației în anulare, s-a respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.F. împotriva deciziei civile nr. 151 din 15 februarie 2006 a aceleiași curți de apel.
Prin urmare, decizia atacată pe calea contestației în anulare este irevocabilă, pentru că, fiind pronunțată în recurs nu este susceptibilă a fi atacată cu un nou recurs. Pe cale de consecință, nici hotărârea pronunțată în contestația în anulare nu este supusă recursului. Prin urmare, recursul declarat va fi privit ca inadmisibil și va fi respins ca atare. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat către intimați la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE : Respinge recursul declarat de contestatorul B.V.F. împotriva deciziei nr. 464/R din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Obligă recurentul B.V.F. la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimații P.V. și V.P. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.